Parinti cu grave deficiente emotionale
Raspunsuri - Pagina 12
oocristina spune:
Miss Parker, ma gindeam la femeia crampon. Ih, suna atit de ... dur. Si rece. Crampon.
Personal nu cred ca femeia / copilul / adultul / omul crampon, este gol sufleteste. Ci pur si simplu are necompensata o nevoie. O nevoie adinca, ascunsa, nerezolvata. Care se manifesta prin nevoia de atentie. O nesiguranta mai degraba.
Stii, nevoia de a fi perfecte ascunde nesinguranta in iubire, in noi insine. Neimplinirea. Nemultumirea cu ce avem.
Am intilnit si intilnesc o multime de persoane crampon. Au nevoie sa fie in centrul atentie, raspund mereu, se baga in seama, sunt amabili, aproape sufocanti. Dar sunt plini, daca li se acorda suficient de multa rabdare, descoperi suflete poezii.
Cel mai mult ma tem, adica sunt circumspecta, cu persoanele inchise. Ape limpezi. Adinci. Nu se manifesta, nu acorda feed-back, nu stii cum stai niciodata. In jurul lor totul este nesiguranta. Ei transforma apropiatii in perfectionisti, in oameni cu nevoia de a fi perfecti. Pentru ca te stradui, te stradui mereu cu ei. Si ei nu raspund in nici un fel. Poate sunt doar indiferenti, dar oricine are nevoie de confirmare.
Ai grija de tine si David. Dupa ce vei fi mamica, te vei schimba atit de mult, ca nu te vei mai recunoaste. Vei evolua. 
coltofeanu spune:
quote:
Originally posted by oocristina
Miss Parker, ma gindeam la femeia crampon. Ih, suna atit de ... dur. Si rece. Crampon.
Personal nu cred ca femeia / copilul / adultul / omul crampon, este gol sufleteste. Ci pur si simplu are necompensata o nevoie. O nevoie adinca, ascunsa, nerezolvata. Care se manifesta prin nevoia de atentie. O nesiguranta mai degraba.
Stii, nevoia de a fi perfecte ascunde nesinguranta in iubire, in noi insine. Neimplinirea. Nemultumirea cu ce avem.
Am intilnit si intilnesc o multime de persoane crampon. Au nevoie sa fie in centrul atentie, raspund mereu, se baga in seama, sunt amabili, aproape sufocanti. Dar sunt plini, daca li se acorda suficient de multa rabdare, descoperi suflete poezii.
Cel mai mult ma tem, adica sunt circumspecta, cu persoanele inchise. Ape limpezi. Adinci. Nu se manifesta, nu acorda feed-back, nu stii cum stai niciodata. In jurul lor totul este nesiguranta. Ei transforma apropiatii in perfectionisti, in oameni cu nevoia de a fi perfecti. Pentru ca te stradui, te stradui mereu cu ei. Si ei nu raspund in nici un fel. Poate sunt doar indiferenti, dar oricine are nevoie de confirmare.
Ai grija de tine si David. Dupa ce vei fi mamica, te vei schimba atit de mult, ca nu te vei mai recunoaste. Vei evolua.
Oocristina, asa am gandit si eu cand am citit mesajul lui MissParker...l-am recitit de vreo doua ori si nu prea intelegeam..... ma gandeam ca eu nu vad clar lucrurile. Ba chiar l-am copiat ( mi-am cerut scuze pentru asta ) si l-am postat la subiectul " a ne simti iubite" in ideea sa aflu mai multe pareri. Acolo i-am dat o interpretare oarecum la subiect.
In concluzie, nu vad nimic rau, ba chiar imi plac persoanele care isi manifesta dragostea... eu nu gandesc ca sunt goi sufleteste sau aspiratoare toxice.
Poate ne lamureste MissParker.
simali spune:
quote:
Si daca asta inseamna sa-l las pe copil sa aleaga rochita roz in loc de aia verde (cum cred eu c-ar fi o dovada, din parte-mi, de respect fata de opinia pruncului), sa fiu al naibii dac-as avea ceva-mpotriva!
quote:
Nici eu nu as avea impotriva sa aleaga culoarea rochitei dar nu l-as lasa sa aleaga daca astazi isi face temele sau nu. Adica as incerca sa-l las sa se duca cu temele nefacute o data, de doua ori si daca as vedea ca dupa ce a fost apostrofat ii pare rau si se indreapta ar fi OK. Dar daca nici in cot nu-l doare nu as mai lasa optiunea "fac temele" 100% la latitudinea copilului.
alice
rrox3 spune:
Kariguld si eu iti respect parerea, dealtfel cred ca-i o conditie a participarii pe orice forum, dar, asa cum spui chiar tu, vorbesti din experienta ta. Probabil esti unul dintre oamenii care au avut norocul unei copilarii fericite si atunci constientul si subconstientul tau formeaza un tot unitar si iti lasa impresia ca tot ce hotareste vointa ta se pune imediat in aplicare si functioneaza. Din pacate, nu suntem toti asa.
Vorbesti despre "respectul bun, impletit cu iubire" - mai devreme vorbeai despre autoritatea buna, impletita cu iubire - si ma gandesc de cate feluri poate fi considerat respectul?! Cum ar fi un respect rau, impletit cu ura sau indiferenta?!
Mai am undeva impresia ca tu amesteci respectul cu iubirea:
"respectul care se castiga, se realizeaza in relatiile cu adultii.
copii ne vor iubi pe noi, pe cei din jur, in orice circumstanta!"
Da, copii isi iubesc parintii, nu ii respecta neaparat. Iar intre adulti exista mult respect fara iubire si chiar si iubire fara respect.
Clover Cred ca ai dreptate, multi se gandesc la politete cand spun respect.
Oocristina Imi suna foarte cunoscut ce scrii tu despre oamenii "crampon". Subscriu. Poate Miss Parker i-a numit goi sufleteste tocmai pentru ca e o nevoie uriasa in sufletul lor, un gol urias ce se cere umplut cu orice pret. Au nevoie de ajutor si asta ii transforma din victime in persecutori.
Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005)
MissParker spune:
Kari, ce fericita cred ca esti ca ti-ai putut spune intr-o zi "gata, vreau sa iert, vreau sa uit trecutul" si subconstientul tau te-a lasat.. poate ca erai pregatita tocmai atunci si decizia constienta s-a suprapus peste stadiul unde ajunsesesi cu subconstientul... dar nu la toti e asa... Eu imi dau seama ca nu sunt inca pregatita si accept chestia asta. Si nu simt ca asta m-ar face un om mai rau, ci dimpotriva, raman sincera cu mine insami si autentica in ceea ce simt si nu-mi trag autogoluri de dragul falsei morale.
rrox3, cred ca tu ma intelegi cel mai bine, probabil ai trait si tu chestii asemanatoare cu ce am trait eu. Sau ne aflam poate in etape asemanatoare ale progresului personal.
Cat despre femeile-crampon (ca barbatii de genul asta sunt mai rari), eu sunt de acord ca au o lipsa interioara majora, dar lipsa asta o am si eu si eu nu am devenit femeia-crampon... Sunt de acord ca ele sunt nesigure si neimplinite si cara greutatea asta inca din copilarie, dar si eu am trait tot asa si nu am devenit femeia-crampon... Sunt de acord ca simt nevoia de afectiune si sunt insetate de iubire, dar si eu vin cu acest precedent din copilarie si totusi sunt capabila sa daruiesc si sa iubesc si nu exploatez emotional pe nimeni.
Vehementa mea vine de la faptul ca am avut de suferit prea mult de pe urma unor asemenea femei (mama in principal, apoi cumnata mea etc.), care - da - se manifesta ca niste gauri negre care vor doar sa primeasca si pe care nimeni niciodata nu va reusi sa le umple cu afectiune, deoarece ele cauta iubirea originara a mamei lor si pe aceea nu mai au nici o sansa de a o gasi vreodata. De aceea le-am si numit aspiratoare toxice, fiindca ele - indiferent cat ar oferi verbal - in realitate doar trag si mulg de la altii, de oferit nu ofera nimic. Iar oamenii de langa ele simt asta de cele mai multe ori si atunci iau distanta.
Narcisismul patologic este o boala, o tulburare a personalitatii, insa raspunderea fiecarui adult este sa-si rezolve problemele si nu sa paraziteze sufleteste pe altii (mai ales pe copii).
Pana la urma, fiecare are soarta pe care o merita. Femeia-crampon isi gaseste mereu scuze, plange, "sufera", se martirizeaza, dar ramane in acelasi rahat pana la sprancene, in timp ce alte femei (care au suferit la fel de mult) reusesc sa-si adune fortele si sa-si schimbe in bine viata.
Mi s-a mai spus ca as fi prea dura cu anumite persoane, dar sincer nu vad la ce ar fi buna menajarea atunci cand persoana respectiva oricum nu ar face nimic decat sa continue sa se balaceasca in autocompatimire... si eu nu as face altceva decat s-o sustin... "vai, saracuta de tine, lasa ca ai suferit mult si esti taaare nefericita si esti o victima, lasa ca nu e vina ta, lasa ca nu ai ce sa faci ca sa iesi din situatia asta"... Sorry, nu pot face chestia asta... Iar cand cei care sufera sunt copiii... atunci chiar ca nu mai pot avea pic de empatie cu mamele narcisiste...
Felicia 
37+ mami under construction pentru 
- David
Poze cu noi si vacantele noastre
We shall not cease from exploration
And the end of all our exploring
Will be to arrive where we started
And know the place for the first time.
(T.S. Eliot)
kariguld spune:
rrox3, , am vb pe rand, o data despre autoritate.... apoi despre respect... nu le amestec. am raspuns mai multora si poate de aceea s-a inteles ca amestec lucrurile!!! nu vreau sa ma laud, am avut o copilarie fericita si echilibrata, multumesc cerului pentru ea si parintilor, caci prin ei am ajuns azi ceea ce sunt!
MissParker, , nu conteaza ce ti se intampla, MERGI INAINTE!!!!
Kari
sorana spune:
O sa revin un pic la topicul initia. Eu cred ca de multe ori parintii incearca sa-si creasca copiii asa cum ar fi vrut ei sa fie crescuti, in copilaria lor.
Parintii mei au fost parinti buni, am avut o copilarie fericita. Bineinteles ca sunt si chestii care nu mi-au placut. Principalul meu repros facut parintilor mei este ca "ma tratau ca pe un copil", adica nu luam nici un fel de decizie in ceea ce ma privea, nu m-au consultat niciodata ... a trebuit sa-mi impun punctul de vedere cu forta, sa fac ceea ce vroiam sa fac dupa ore de certuri ... ca ei vroiau invers ....
Eu o consult pe fi-mea in deciziile luate in ceea ce o priveste.
Chestia asta cu "parteneriatul" eu nu o vad ca pe un lucru rau. Poate ma insel.
Zicea cineva de rochita rosie sau verde. Asta clar e decizia ei. Doar sa asorteze si sandalele. Pe la 2 ani i-am cumparat o pereche de sandale singura, fara s-o intreb. Nu le-a purtat niciodata. Nu i-au placut. De atunci nu-i cumpar nimic fara ea (ma refer la haine si incaltaminte). Sau daca ii cumpar imi asum riscul sa nu-i placa si sa nu le poarte niciodata. Mi se pare absurd sa-ti impuna mama in ce te imbraci! Indiferent de varsta! Sigur ca mama te sfatuieste in ce sa te imbraci in functie de ocazie, ce cu ce se asorteaza, etc. Dar nu iti impune. Niciodata.
Asa ca fi-mea vine cu rochita in mana si ma intreaba. Pot sa ma imbrac cu asta la ziua prietenei mele? Merge cu sandalele roz? Ar fi mai bine sa merg in blugi? etc, etc. Si ne probam cu 7 tinute pana ne hotaram care e cea mai potrivita momentului, ii vine cel mai bine si se asorteaza si cu clama din par!
Iarasi nu pricep de ce ar trebui sa fiu "moara stricata" apropos de stransul prin casa. Tot "parteneriatul" mi se pare recomandabil. Intreb "ma ajuti sa strangem rufele uscate?" si pana acum nu am primit un NU. Dar vine si la ea la mine "Mami, ma ajuti sa-mi strang jucariile?". Si o ajut si eu. Camera ei este responsabilitatea ei (in ceea ce priveste ordinea, ca spalatul geamurilor e responsabilitatea menajerei). Sufrageria e responsabilitatea mea. Tot parteneriat e si asta.
Mai spune d-nul Winterhoff ca "Si totusi copiii au un comportament in neregula si nu prea au respect fata de nimic". Aici ar trebui sa defineasca. Nu stiu ce inseamna "comportament in neregula". Daca 70% dintre copii il au inseamna ca acest comportament este regula si ailalti 30% sunt in neregula! Si aia cu respectul e cam ciudata. Fata de cine ar trebui sa aiba respect? Si ce au facut respectivii ca sa merite respectul ala? De exemplu eu nu am nici un pic de respect pentru directoarea de la gradinita lui fi-mea. Politicoasa sunt de fel, dar respectul nu mi l-a castigat. Prin felul in care mi-a vorbit si modul in care s-a comportat demonstreaza ca nu merita nici un pic de respect. Nici pentru soacra mea n-am pic de respect. Nu merita. Nici pentru clasa politica din Romania nu am respect. Si mai sunt multi oameni si chiar categorii fata de care nu am respect. Nu vad de ce copilul ar trebui sa aiba automat respect pentru cineva. Acel cineva trebuie faca ceva, sa se poarte intr-un anume fel pentru a castiga respectul copilului. Si de vina nu sunt copiii si nici parintii copiilor, ci cei care nu au castigat respectul lor.
Cand eram in liceu respectam mult unii profesori si pe altii deloc. Nu din vina parintilor mei, ci din vina, respectiv meritul, profesorilor respectivi.
Indiferent ce ar zice oricine eu incerc sa imi cresc copilul in asa fel incat sa treaca prin filtru propriu totul, sa nu ia "de bune" opiniile nimanui. Si sa nu creada ca datoreaza automat respect cuiva. Oricine e in interactiune cu ea trebuie sa castige respectul ei.
Parerea mea 
Sorana si Monica (5 ani)
amoga spune:
quote:
Originally posted by simali
Nici eu nu as avea impotriva sa aleaga culoarea rochitei dar nu l-as lasa sa aleaga daca astazi isi face temele sau nu.
Ooo, la capitolu' asta mi-s sigur ca-mi cunosti pozitia: nu doar ca nu mi-as stresa copilu' cu facutu' temelor, da' l-as indemna in permanenta sa le dea naibii daca nu se suprapun cu ceea ce-l intereseaza pe moment. (Si cred ca mi-as incepe fiecare cuvintare de la sedintele cu parintii cu ceva de genu': "Ce-ar fi sa nu mai dati teme copiilor? Ce-ar fi ca macar atunci cind nu sunt in scoala sa poa' sa faca ceea ce vor sa faca?")
quote:
Originally posted by simali
Adica as incerca sa-l las sa se duca cu temele nefacute o data, de doua ori si daca as vedea ca dupa ce a fost apostrofat ii pare rau si se indreapta ar fi OK. Dar daca nici in cot nu-l doare nu as mai lasa optiunea "fac temele" 100% la latitudinea copilului.
Sansele-s ca din momentul in care ii iei libertatea de a alege daca-si face sau nu temele, sa incerce a te fenta si pe tine ("N-am teme pe miine!" sau "Le-am facut deja!", etc.). Ceea ce probabil nu-ti doresti.
Da-nteleg ca asta cu temele e doar un exemplu despre cum l-ai lasa sa testeze apele, dar ai interveni prompt in cazul in care nu se comporta conform asteptarilor. Hmm, stiu si eu ce sa zic?
Pe de o parte, mie-mi pare ca copiii simt destul de bine ce se asteapta de la ei, si atita timp cit nu au puncte de vedere diferite ("strong opinions"), incearca sa se ajusteze conform asteptarilor.
Pe de alta parte, asa cum simt care-s asteptarile de la ei, la fel simt si cita incredere le este acordata. Si atunci cind au de-a face cu situatii in care ceilalti nu au incredere in ei (cum e tipic in scoli, de exemplu), au sa se adapteze situatiei: nu-si mai asuma responsabilitati (la ce bun? si-asa sunt verificati non-stop), mimeaza comportamentul impus, etc.
Una peste alta, eu mi-s de parerea ca cu cit mai putine tabu-uri exista in viata unui copil, cu atit mai bine. Copiii nu sunt absurzi; ei inteleg foarte bine ce merita sa fie o regula pe care sa o respecte si ce nu. (Vezi nenumaratele reguli si exceptii pe care copiii singuri si le voteaza la Summerhill School, scoala aia care e cunoscuta ca fiind "the school without rules". Nu doar ca au reguli, ci au --probabil-- mai multe decit in scolile autoritare. Diferenta e ca pe acestea singuri si le-au ales si le sta in putere sa le modifice oricind; ceea ce le da incredere si sentimentul ca, chiar alegind sa respecte regulile, ramin totusi in control.)
A.M.
XIO spune:
quote:
Originally posted by MissParker
Kari, ce fericita cred ca esti ca ti-ai putut spune intr-o zi "gata, vreau sa iert, vreau sa uit trecutul" si subconstientul tau te-a lasat.. poate ca erai pregatita tocmai atunci si decizia constienta s-a suprapus peste stadiul unde ajunsesesi cu subconstientul... dar nu la toti e asa... Eu imi dau seama ca nu sunt inca pregatita si accept chestia asta. Si nu simt ca asta m-ar face un om mai rau, ci dimpotriva, raman sincera cu mine insami si autentica in ceea ce simt si nu-mi trag autogoluri de dragul falsei morale.
rrox3, cred ca tu ma intelegi cel mai bine, probabil ai trait si tu chestii asemanatoare cu ce am trait eu. Sau ne aflam poate in etape asemanatoare ale progresului personal.
Cat despre femeile-crampon (ca barbatii de genul asta sunt mai rari), eu sunt de acord ca au o lipsa interioara majora, dar lipsa asta o am si eu si eu nu am devenit femeia-crampon... Sunt de acord ca ele sunt nesigure si neimplinite si cara greutatea asta inca din copilarie, dar si eu am trait tot asa si nu am devenit femeia-crampon... Sunt de acord ca simt nevoia de afectiune si sunt insetate de iubire, dar si eu vin cu acest precedent din copilarie si totusi sunt capabila sa daruiesc si sa iubesc si nu exploatez emotional pe nimeni.
Vehementa mea vine de la faptul ca am avut de suferit prea mult de pe urma unor asemenea femei (mama in principal, apoi cumnata mea etc.), care - da - se manifesta ca niste gauri negre care vor doar sa primeasca si pe care nimeni niciodata nu va reusi sa le umple cu afectiune, deoarece ele cauta iubirea originara a mamei lor si pe aceea nu mai au nici o sansa de a o gasi vreodata. De aceea le-am si numit aspiratoare toxice, fiindca ele - indiferent cat ar oferi verbal - in realitate doar trag si mulg de la altii, de oferit nu ofera nimic. Iar oamenii de langa ele simt asta de cele mai multe ori si atunci iau distanta.
Narcisismul patologic este o boala, o tulburare a personalitatii, insa raspunderea fiecarui adult este sa-si rezolve problemele si nu sa paraziteze sufleteste pe altii (mai ales pe copii).
Pana la urma, fiecare are soarta pe care o merita. Femeia-crampon isi gaseste mereu scuze, plange, "sufera", se martirizeaza, dar ramane in acelasi rahat pana la sprancene, in timp ce alte femei (care au suferit la fel de mult) reusesc sa-si adune fortele si sa-si schimbe in bine viata.
Mi s-a mai spus ca as fi prea dura cu anumite persoane, dar sincer nu vad la ce ar fi buna menajarea atunci cand persoana respectiva oricum nu ar face nimic decat sa continue sa se balaceasca in autocompatimire... si eu nu as face altceva decat s-o sustin... "vai, saracuta de tine, lasa ca ai suferit mult si esti taaare nefericita si esti o victima, lasa ca nu e vina ta, lasa ca nu ai ce sa faci ca sa iesi din situatia asta"... Sorry, nu pot face chestia asta... Iar cand cei care sufera sunt copiii... atunci chiar ca nu mai pot avea pic de empatie cu mamele narcisiste...Felicia
We shall not cease from exploration
And the end of all our exploring
Will be to arrive where we started
And know the place for the first time.
(T.S. Eliot)
MissParker, din unele fraze de aici se poate intelege ca si tu te martirizezi.
In lumea asta sunt fel si fel de persoane:sunt cabotini , narcisisti(si eu cred ca te referi la cabotini), introvertiti , extrovertiti,optimisti , pesimisti , etc. Nu e fair-play sa arunci astfel de epitete(toxic?) asupra unor persoane prin prisma altor 2 care te-au marcat pe tine(remembar faza cu mama-mea de exemplu).
Cred ca nici pt. cei care cer dragoste nemarginita si care sunt avizi dupa iubire si atentie nu este usor sa-si petreaca viata asa, fiecare are o cruce sau o cruciulita de dus si cred ca e pacat sa ai resentimente intr-o asemenea masura o viata intreaga. Ca nu-ti mai da nimeni inapoi timpul trecut si poate cand va fi prea tarziu iti va parea rau de unele sau altele.
Ai citit "Cuvinte care elibereaza"? E vorba tot despre o femeie asupra careia si-a pus intens amprenta comportamentul mamei, din ce am inteles de la tine , e cvasi asemanator.
In fine , iti doresc sa treci peste ce se intampla cu bine si sa gasesti in inima iertare pt. mama ta , ca e pacat.......
"Mult mai grava ar fi etichetarea nedreapta a unei persoane pe care nu o cunosc deloc "
http://www.youtube.com/watch?v=GewaLNZ1100
http://www.flickr.com/photos/13005458@N00/
miau-miau spune:
asa este, avem personalitati diferite, titlul este "parinti cu grave deficiente emotionale". nu poti sa-i clasifici drept nebuni pe toti cei ce-ti sunt diferiti. Si mai ales nu poti sa-i urasti doar pentru ca sint diferiti si tu crezi, repet, crezi ca esti altfel, si anume bine. ceilalti sint rau.
de aia mie imi place de XIO, ca da dovada din cind in cind de un bun simtz fundamental (adica nu superficial), lucru rar in ziua de azi. prin bun simt inteleg common sense, nu opusul nesimtitului.