"a ne simti iubite"

Sint doua subiecte deschise pe tema lipsei gesturilor romantice, dragute, care sa ne faca sa ne simtim iubite, insensibilitate, etc...

La prima citire, m-am gindit ca probabil este vorba de barbati care pur si simplu nu stiu sa se poarte.
Apoi am rememorat gesturile care m-au impresionat pe mine de-a lungul timpului, si pe care mi le amintesc cu drag.... si am realizat ca, rupte de context, ar putea parea insignifiante: o melodie, o privire, o bomboana (serios, chiar o bomboana pe care am pastrat-o de la 19 ani la 25...) trei cuvinte care puteau sa constituie un cliseu - dar in adincul sufletului le-am crezut, probabil pentru ca eu am vrut sa le cred....
Incep sa ma intreb daca e vorba intr-adevar de ce face celalt, sau de modul in care percepem noi ceea ce face.
Sint sigura ca toate gesturile dragute, tandre si romantice pe care mi le amintesc n-ar fi insemnat absolut nimic - probabil nici nu le-as fi sesizat - daca ar fi venit in alt moment sau de la altcineva. Daca n-ar fi fost raspunsurile unor intrebari care erau ale mele, erau personale, si pe care nu le-am rostit niciodata ca atare, doar le-am simtit.
Poate a fost intimplarea, sansa, poate o comunicare non verbala - o conexiune ciudata care se creaza uneori intre doua persoane, si alteori nu. Dar cred ca ar trebui sa ne punem serios problema... este vorba de modul in care sint "emise" gesturile dragute, care ne fac sa ne simtim iubite, sau de modul in care le receptam noi, de contextul in care le incadram, de sensul pe care il acordam noi fiecarui detaliu?

MissParker spune:

Pentru mine lucrurile stau asa: daca ma simt iubita in acel moment de acea persoana, inseamna ca gestul respectiv (indiferent care ar fi) este un gest de iubire. Daca nu ma simt iubita, inseamna ca nu. Au facut multi gesturi frumoase pentru mine, dar nu ma simteam iubita. Pentru ca nu eram. Abia in ultimii 7 ani am invatat ca sentimentele mele imi spun intotdeauna adevarul, nu cinema-ul, revistele, cartile, teoriile altora, chestiile auzite de la altii, ci doar sentimentele mele. Astea sunt (au devenit) singurul meu barometru.

Aplic chestia asta si in prietenie. Nu mai cred in complimente, vorbe dulci etc., cred doar in ce simt eu. Daca eu ma simt apreciata, indragita, inteleasa, acceptata, stiu ca prietenia e ok. Altfel e iluzie. Oamenii mint si se mint si-asa prea mult.

Felicia 34+ mami under construction pentru - David

Poze cu noi si vacantele noastre

IUBIRE > ADEVAR > AUTONOMIE > IDENTITATE

olympia spune:

Eu as zice si...si....
E important ce simte cel care face aceste gesturi, iti transmite prin ele dragoste, chiar si cand nu e neaparat impartasita. Eu am pastrat pana azi o cutie de sapun (draguta, captusita cu saten ), doar pentru ca era primul cadou primit vreodata de la un baiat, care ma iubea.... muuult! Aveam 15 ani.
Astazi insa... nu ma omor nici dupa daruri, nici macar dupa flori, dupa nimic ce se poate cumpara... Nu mi le doresc, nu ma intereseaza! In schimb imi lumineaza ziua anumite priviri, inflexiuni ale vocii, pe care le recunosc ca fiind "ale mele", dedicate mie, mereu...

Ramona J spune:

Elise, sper ca la 25 de ani n-ai mincat bomboana aia...

The best thing you can do for your children is to love your wife.

Elise spune:

a, nu... desi era din aia "cubaneza" care rezista probabil trei generatii...

coltofeanu spune:

In primul rand exista comunicarea nonverbala, il simti pe cel de langa tine. Privirea, gesturile, atitudinea etc. si dupa aceea cuvintele. Eu stiu cand sotul meu este suparat, fericit sau nemultumit. Nici nu trebuie sa-mi spuna. I se citeste pe chip. Dupa cum il vad ca intra pe usa stiu ( si nu arunca nici buzduganul, nici nu tipa, nu tranteste sau bufneste)il simt pur si simplu. Acelasi lucru mi se intampla si cu copiii. Daca au luat o nota mai mica imi dau seama de cum ii vad. De multe ori ma intreaba : Mami de unde stii? Ai vorbit cu profa ?".

In al doilea rand este foarte important sa comunici, sa vorbesti. Sa confirmi sau nu ceea ce am receptat nonverbal. Si cuvintele au un rol foarte important...Pentru ca altfel doar am mima! Toate la un loc sunt importante: gesturile , cuvintele, totul.

monixy spune:

chestia e ca pe noi ne intereseaza sa ne simtim iubite , nu sa fim iubite , adica presupunem oarecum absurd ca sunt sinonime verbele astea , cand colo....
"a simti" e ceva subiectiv , pe cand "a fi" e ceva obiectiv .
prima o receptam prin simturi , a doua si prin ratiune .
si uite asa cand nu iubim ,mai degraba ne simtim enervate de dovezile de dragoste ale "pretendentului" , iar cand iubim ne simtim ori bine , ori rau , in functie de cat de potrivit pe sensibilitatile noastre e stilul erotic al partenerului (era sa zic victimei , chiar asa poate fi uneori , victima iluziilor noastre -ca si noi , de altfel). apropo de simtire , pe asta se bazeaza cel mai mult escrocii sentimentali...
parerea mea e ca e nevoie de mare noroc sa gasesti partenerul cu exact acelasi tipar psihologic-sensibil cu cel personal , asa ca mai intervine si ratiunea , pe langa simtire , in mai toate relatiile.

intrebare naiva: cat e orgoliu , cat e validare erotica , si cat e necesitate adevarata in cerintele si asteptarile femeilor privitoare la barbati?

Fomalhauti spune:

Frumos subiect (chiar ma intreb de ce mai intru eu la alte subiecte cand exista subiecte ca acesta....)

Cred ca unele gesturi, oricat de frumoase, nu inseamna nimic atunci cand vin de la o persoana care nu inseamna nimic sau inseamna....altceva.

In urma cu muuuulti ani aveam un coleg. Un tip istet si simpatic si chiar aveam o gramada de lucruri in comun. Ne intelegeam foarte bine... pana cand lui a inceput sa-i placa de mine...in alt fel. Si atunci facea tot felul de gesturi. Eram constienta ca, daca as fi citit povestea intr-o carte mi s-ar fi parut si amuzanta si romantica, m-as fi gandit ca e exact modul in care mi-as fi dorit sa fiu....curtata. Dar...cand mi s-a intamplat....ma enerva. Imi lipea noaptea bilete pe usa (eu locuiam cu parintii...) sau imi lipea bilete pe parbrizul masinii. Biletele erau scrise cu rosu, cu majuscule, in italiana (eu nu stiu italiana, trebuia sa intreb pe cineva ce inseamna). Eu eram (si sunt) o .... traznita, chiar m-ar fi amuzat aceste lucruri...daca ar fi venit de la...altcineva. Facea o gramada de gesturi in public si eu ma simteam ingrozitor de penibil si uneori ma purtam (tot in public) foarte urat. Imi amintesc cum a vrut sa afle unde locuiesc. Eu, nu si nu. Si intr-o zi s-a urcat cu mine in autobuz. Eu am mers doua statii in plus si m-am dus la o prietena. El, dupa mine. Am sunat la usa si am spus: "Buna. Stii, e colegul meu care vrea sa stie unde stau si eu nu vreau sa-i spun. Asa ca am venit la tine si stau aici pana se decide sa plece." Uneori ii spuneam: "Stii, cand toate astea se vor termina, noi vom fi in continuare colegi si tu nu o sa mai poti sa ma suferi din cauza spectacolelor pe care le dai acum..." Dar stiam ca mie spectacolele astea mi-ar fi placut daca ar fi venit de la altcineva.

Pe de alta parte sotul meu este cu totul altfel. De fapt, cred ca ideea e ca in dragoste "contrariile se atrag". Colegul meu, despre care povesteam cred ca era exact ca mine. Nu imi dau seama de ce s-a indragostit de mine, dar cred ca, daca nu ar fi facut-o am fi fost azi foarte buni prieteni. Sotul meu este total diferit de mine, este in orice caz foarte discret si....uneori, cand eram prieteni, chiar ma supara ca nu isi manifesta dragostea pentru mine in public.

Si iar mi-am amintit o poveste, chiar mai veche decat prima. Scuze, acum trebuie sa plec in parc, dar promit sa revin fiindca imi place subiectul....

violeta69 spune:

quote:

---

Originally posted by Elise

a, nu... desi era din aia "cubaneza" care rezista probabil trei generatii...

"There's no vice as advice!"
Elise & BBLisa

---

eu as fi manacat-o ...totusi

Vio,mamica lui Mihnea viitor "descoperitor" de infinit
*GRUPUL FETELOR FANTASTICE*

Tot ce se intampla, se intampla intotdeauna cu un motiv!

Fomalhauti spune:

M-am intors din parc....

Mi-am amintit cum eram eu indragostita la 11 ani. Si "minunatul" parea ca nu ma observa (a trebuit sa ajunga baietii mei la aceasta varsta ca sa inteleg ca, intr-adevar nu ma observa....). Si intr-o zi stateam, in pauza si nu reuseam sa fac harta la geografie. El era talentat nevoie-mare si a zis: "Da-mi caietul ca ti-o fac eu." Si atunci am fost convinsa ca ma iubea....

Dar sa revenim in zilele noastre....Sotul meu este un om deosebit din multe puncte de vedere. Dar nimeni nu poate fi perfect. Nu are strop de romantism in el. El munceste si ne tine pe toti. Nu a avut nimic de obiectat cand am renuntat la servici, niciodata nu mi-a reprosat asta, nici macar cand eu i-am reprosat lui ca nu am bani pentru una sau alta. Spala vase...Daca i se pare exagerat de murdar in casa, matura si da cu mopul. Asta in conditiile in care el merge la servici (si nu unul usor) si eu stau acasa (nu ca pentru mine ar fi usor). Dar...nu ar da niciodata bani pe o floare. (Ce sa zic, a fost nascut si crescut de soacra-mea, cea mai zgarcita persoana pe care am intalnit-o in viata mea.) Vreau ciorapi? Imi cumpara. Vreau o prajitura. Imi cumpara desi m-am cam ingrasat. Vreau flori. "Nu avem bani."

Fomalhauti spune:

Nu stiu cum s-a intamplat, nu am mai putut sa continui nimic la mesajul precedent, o fi de la calculatorul meu....Oricum, bine ca am putut sa trimit...

Sotul meu nu este romantic, nu ar cumpara flori. Nici macar cadouri. De ziua mea, da. Nu cred ca a "scapat" vreo zi de nastere. A, ba da. Dar nu a omis, pur si simplu a considerat ca...mi-am primit deja cadoul. S-a intamplat de doua ori, cand eram in strainatate de ziua mea. Prima data eram in Anglia. Dar excursia nu fusese gandita "cadou de ziua mea". De fapt, el era trimis de servici si eu il insoteam. Efortul financiar era din partea noastra (pe atunci lucram si eu...), din partea "familiei". Dar nu a considerat ca mai trebuie sa-mi dea un cadou. A doua oara am fost la Disneyland. Cu toti copiii, in vacanta lor. Atunci s-a nimerit vacanta lor. In orice caz, daca ma gandesc bine, as vrea sa primesc in fiecare an cadou de ziua mea o excursie....In schimb, ziua casatoriei....Asta cred ca nu prea a considerat ca merita sarbatorita...Eu am spus de cateva ori: hai sa mergem si noi la un restaurant sa sarbatorim, hai sa luam un tort...Dar cadou - pauza. Desi eu i-am tot facut lui...

Si iata ca mi-am mai amintit ceva, tot intamplat in urma cu mult timp. Eram la inceputul prieteniei cu sotul meu. Si ne-am dus la un prieten de-al lui. Acolo era si un alt prieten de-al lor, cu prietena lui. O tinea de mana, se uita in ochii ei si toata seara a stat numai langa ea, a vorbit cu ea, a tinut-o de mana si a privit-o in ochi. Prietenul meu, actualul meu sot, a stat langa mine, dar nu m-a tinut de mana, a vorbit cand cu unul, cand cu altul si din cand in cand si cu mine. Si eu m-am gandit "Uite cum se poarta altii cu prietenele lor..." Dupa o luna ne-am intalnit din nou cu prietenul cel romantic al sotului meu. Tot de mana, tot numai cu ochii la ea.....doar ca prietena era alta.

Acum stau si ma gandesc. Mie imi place romantismul...Dar nu le poti avea pe toate...