Copiii dezradacinatilor fara familii extinse efect
Raspunsuri - Pagina 16
try spune:
Asa e, Mqqm, am vazut si eu ca invariabil se ajunge la noi si se indeparteaza discutia de copii. La mine cred ca se intampla pt ca pustii mei sunt inca prea mici sa-si verbalizeze nelinistile (de-abia de stiu sa ceara ce-au nevoie pt trebuintele de baza, ce sa mai zic de ala micu' ca nu vorbeste deloc 
), si deci mi-e destul de greu sa ma leg de ceva concret pt ei, ce pot face acum sunt doar supozitii despre cum cred eu c-o sa perceapa ei lucrurile sau sa-mi imaginez cum mi-as dori eu sa perceapa ei lucrurile.
Deocamdata nu-mi fac griji si cred ca nu vor fi probleme si probabil tocmai pt ca nu vad o problema din asta in viitor pt ai mei copii ma determina sa mut dicutia pe parinti.
Legat de canadian vs. roman, era vorba doar de schimbarea punctului de referinta in acea raportate, nu e vorba de o duplicitate de simtaminte la mine. Sau de fapt da, e vorba de o duplicitate (caci e normal sa ma simt si un pic canadianca dupa 6 ani de stat aici si e normal sa nu ma mai simt 100% romanca daca am plecat de acolo), dar nu conflictuala. Eu nu ma simt si nu m-am simtit pana acum cu fundul in doua luntre, nu tanjesc dupa nici unul din aspectele vietii mele in Ro (doar mi-aduc aminte cu placere de multe din experientele mele de acolo), dar pt mine nu exista nici un fel de dorinta de a ma intoarce in vreun fel anume la faza Romania. Pt mine ar fi ca o regresie (scuze daca se simte cineva lezat, nu vreau sa jignesc pe cineva de-acolo sau sa ma consider in vreun fel deasupra altora, ci vreau doar sa reliefez ca eu am trecut intr-o alta faza de evolutie, intr-o alta stare de fapt a lucrurilor si a-mi dori sa ma intorc in Ro sau sa ma intorc la tot ce-i romanesc ar fi pt mine ca si cand mi-as dori sa fiu cu 5-10 ani in urma. Niciodata n-am regretat vreo perioada a vietii mele, am privit mereu spre viitor si ce-mi poate oferi el mie.
Eu nu vad necesitatea de a fi exact ca Ionel de la Calarasi, si nici exact ca vecinu' meu Joe. Si cred ca cu putin tact pot evita de a face din asta o problema pt copilul meu. Stiu ce zici, ca eu mi-am format bazele intr-un mediu stabil si omogen (toata lumea era la fel in anumite limite) si ca ei, copii nascuti/crescuti aici, nu au acest privilegiu prin faptul ca una e inauntru (in casa) si alta e afara. Si ei implicit pot deveni confuzi si nu stiu de multe ori in care tabara sa se situeze. Problema apare atunci cand vezi cele doua lumi ca pe niste tabere, eu le vad ca pe niste lumi complementare.
Cred ca de multe ori acest conflict interior se transmite de cele mai multe ori atunci cand exista oarecum un conflict in parintii lor (constientizat sau nu de catre parinti). Cred ca e important sa-i invatam sa fie increzatori in ei insisi si daca au aceasta incredere, orice problema eventuala legata de statusul lor, de radacini sau de apartenenta care ii va lovi in viatza o sa stie sa si-o rezolve, o sa stie sa gaseasca raspunsuri si singuri (in fond eu nu-s aici sa le dau mura-n gura, iar filosofia mea de parinte e cum sa-l educ pe copil sa invete sa se ajute singur). Lupta pt identitate e o lupta individuala, in fond. Ca sa pretuiesti cine esti, trebuie sa te descoperi intai pe sine, sa stii care ti-e locul in lume. Baiatul tau cred ca de-abia acum a inceput acest proces, e pe entry level, daca pot spune asa. Cautarile si descoperirile astea pot dura pana, hat, departe in viatza si nu vad asta ca pe un chin, ci ca pe o lupta din care ai enorm de castigat. Pt mine cautarea asta de identitate e un fel de rau necesar, o framantare plina de efecte pozitive si succesul acestei cautari tine cred ca mai degraba de calitatile individuale ale fiecarui om (tenacitate, neobosire, dorinta de explorare, optimism) si mai putin de datul mediului in care ei au crescut (adica cu sau fara familie largita).
Bun, nu esti nici roman, da' nu esti nici canadian. Atunci trebuie sa fii ceva in between. E rau ceva in asta? Nu vad. Daca el, copil, stie sa accepte ca asta nu e deloc gresit, ci e doar o alta stare de fapt, o alta nuanta de gri, atunci mi se pare ca dispare orice problema de apartenenta. Oricum trendul generatiei lor e spre o astfel de migratie permaneneta dintr-un loc in altul si cu siguranta psihologii vor gasi intotdeauna o motivatie multumitoare ca aceste noi generatii de migranti sa poata face fatza conflictelor generate de schimbarile culturale si sociale. Iar asta as zice ca se numeste adaptare. Convingerea mea e ca ei vor gasi mult mai usor uneltele pt a face fatza migratiei, ei vor fi mult mai capabili sa se adapteze. Noi suntem novici, fenomenul asta de migratie a luat amploare f mult in ultimii 10 ani, parerea mea. Noi facem parte din prima linie pe acest front. Ei vor avea in spate intelepciunea noastra individuala si a cea a societatii in ansablul ei, vor invata din greselile noastre si vor invata sa mearga printre jaloane. Posibil ca in 20 de ani migratia sa fie chiar un lucru cool si sa fii considerat ciudat daca vei cauta sa stai prea mult intr-un loc. Naiba stie incotro ne vom indrepta.
Donia spune:
quote:
Originally posted by try
Posibil ca in 20 de ani migratia sa fie chiar un lucru cool si sa fii considerat ciudat daca vei cauta sa stai prea mult intr-un loc.
Vai, try... copila mea ma intreaba cum ar fi ca ea sa locuiasca in... Japonia? Sau in Australia? Sau in Romania? Sau in Vancouver? Sau, sau, sau...? Si daca la inceput ma amuzau intrebarile astea, acum deja mi se zburleste parul pe ceafa!
Dar ea, la cei 7 ani ai ei, e deja la a doua tara, al treilea oras si a sasea locuinta, parca... Pana in momentul asta e cetatean al lumii
, poate de acum sa prinda radacini... Ca dupa ce am cumparat casa mi-a spus la un moment dat ca ea o sa-si convinga sotul sa locuiasca impreuna cu noi toata viata Vorba ta, cine stie ce ne mai asteapta? Oricum, traim vremuri interesante!
Copiii se nasc perfecti - rolul parintelui e sa nu strice ceea ce Dumnezeu sau natura a creat.
maru spune:
nu cred ca imigratie e un lucru care a luat amploare doar de cativa ani!
ganditi-va un pic la valurile de emigratie europeana spe state, mai recente din mijlocul sec 19, apoi cele precedant si in timpul primului razboi mondial, apoi cele legate de cle de al doilea razboi mondial, la miresele de razboi, la cei fugiti din cauze de asuprire religioasa, la cei fugiti de foame, la cei fugiti in cauza nazistilor si mai tarziu a comunistilor.
emigratie spre continentul american a existat de cand Columb l-a descoperit, ce-i drept cu nuantele necesare.
Noi, fiind inchisi intr-un regim comunist, am descoperit emigrarea legala de curand, da am profi aici la universitate de varsta mea sau mai in varsta care au copilarit prin locuri exotice, ca sa nu vorbesc de sefu meu, brit emigrat aici, a facut doctoratul aici dar a lucrat prin europa nordica de care e fundamental indragostit si acum e inapoi in Canada.
copiii nostri nu au copilaria noastra, asa cum nici noi nu o avem pe cea a parintilor nostri. Ca-mi pare rau ca nu are bunicii aici sa il alinte? nu f tare, pentru ca nu le-as fi dat voie sa se bage f mult in educatia lui, n-am facut-o nici in tara...Am cunoscut studenti romani veniti aici cand aveau 8-9 ani. Se considera canadieni, vorbesc cu drag de mostenirea romaneasca, se pot lauda deja la varsta asta de 20 si un pic de ani ca au fost in europa, pe cand colegii lor canadieni abia dupa facultate se vor gindi la calatorii.
Doamne'ajuta!
POZE
http://maru-incotro.blogspot.com/
try spune:
O scurta paranteza:
Donia, mi-ai smuls un mare zambet cu treaba cu nuntile si inmormantarile. Erau un cotidian in viata la tara si, cum am copilarit mult prin astfel de locuri, eram nelipsita de la astfel de evenimente. Cand era cate-o nunta prin sat, era musai sa vedem mireasa si sa mergem sa cumparam inghetata la cornet facuta de unicul si meseriasul Nea Dobre. Numai duminica il vedeai prin sat cu caruta si cazanele cu inghetata si mergeam cu cate 2 lei sa ne puna cate 2 linguri de inghetata pe cornet, nu mai mult...
Iar la imormantari mamaie era nelipsita, era vioara a doua la jelit dupa rudele de gradul unu' (mereu am urat-o pt treaba asta ). Si io asistam ca o berbeaca la toate astea si plangeam de plansul lor. Ca sa nu mai zic de pomeni, nimic nu mi se parea mai gustos ca ciorba de pomana si toata luema aia adunata acolo care venea sa socializeze pana la urma. Din cand in cand mai sropeau cu cate-un dram de tuica pe jos si ziceau un Dumnezeu sa-l ierte.
am mare paranteza, dar mi-ai trezit amintiri...
try spune:
Ma refer la amploarea mondiala de acum. Acele migratii au fost parca mai izolate si parca mai de forta majora (un razboi etc.), nu asa alandala ca acum, se migreaza in toate directiile acum. Ma rog, exagerez si eu un pic.
CriPOD spune:
Hai mey Cata ca ai o dulceata si-o cuminteeee!!
Donia, m-am imprastiat de ras, e colosala fie-ta, lugubra... Sunt la "obituary" in ziar.
M-ai intrebat la ce m-am mai gandit la altceva. O idee este sa cauti pt copil un mediu in care valorile tale sa se potriveasca. Mediu care sa-ti devina un aliat, sa te completeze. Unii dintre noi avem tendinta ori de a tari (cum s-o scrie asta mai nou? de la "taraste") copiii in mediul nostru (cunoscutii nostrii si copii lor) ori de a ne "adapta" pe mediul in care e copilul (ne intindem tendoanele sa fim ce nu suntem un pic prea tare, "de dragul copilului"). Si nu in ultimul rand, fiecare copil are nevoie de un "cookie person".
try, nu am zis ca ar fi conflictual faptul ca nu mai esti nici-nici, de fapt ca esti si-si. Doar ca este un fapt si copiii nostri vad asta. De la o varsta vor cat de mult sa fim uniformi cu cei de care se inconjoara. Uite si tu la randul de haine noi pus de-oparte ale Roxanei...
Acuma copiii au personalitati diferite si nevoi diferite, nu toti au aceleasi nevoi.
Am o semnatura noua: 'tu-i reclama ei!
Common sense is not so common... [Voltaire] DJ
chiccutza spune:
buna fetelor!
ma bag si eu pe-aici fiindca subiectul ma intereseaza fff mult.
noi aici nu prea ne frecventam intre rude(nu ne agreem) din cauza diferentei de opinie(si cultura).
copiii mei au fost de cateva ori in Romania si le-a placut mult atmosfera,mai ales la tara,intre unchi,veri,vecini etc.
nu stiu cum se manifesta la alti copii,dar la ai mei dorinta de a sta in Rom. este mare.
asta depinde si de mine,ptr ca si eu ma simt"dezradacinata" aici si asta ii influenteaza.conteaza si cum ii obisnuim noi.
mama de fede si dani