Nasterea lui Bogdanel - Micuta mea minune mare !
Nasterea lui Bogdanel - Micuta mea minune mare ! | Autor: Getutza81
Povestea nasterii lui Bogdanel – Micuta mea minune mare !
Indiferent cat miam imaginat si cat am planuit, nu mia trecut prin minte ceea ce a urmat…..
Totul a inceput acum 3 ani, cand dupa o perioada de un an jumatate si o relatie foarte nereusita am reluat legatura cu cel ce soarta a facut sa fie sotul meu mult iubit. Eram o femeie fara nici umpic de incredere in ea. Dupa acea relatie, imi pierdusem orice incredere si gram de respect pentru mine. Crsti a reusit sa ma faca sa ma simt din nou iubita, respectata si sa imi recapat increderea in mine… e cel mai bun lucru care mi se putea intampla, cel putin pana la venirea pe lume a lui Bogdanel, minunea mea Dumnezeieasca. Incepeam sa ne iubim din nou, cu mai multa maturitate si in acelasi timp naivitate. Totul era frumos, ne distram si eram foarte indragostiti, ca la inceput, si pe zi ce trecea tot mai mult… Soarta a facut ca dupa putn timp, doar 4 luni de cand am reluat relatia, am ramas insarcinata, pentru prima data in viata mea.. a fost groaznic… el era inca tanar, 20 ani, eu 23 ani, stateam cu parintii amandoi, serviciul nu il aveam de mult, totul era incert, ca urmare nu puteam pastra acel copilas.. eu din fire am urat intotdeauna avorturile, nu am fost niciodata de accord cu ele… a fost groaznic pentru mine (si inca este cand imi aduc aminte) cu atat mai mult cu cat inca sarcina nu se vedea la ecograf si trebuia sa mai asteptam inca 2 saptamani… 2 saptamani de groaza, imi era rau, de la mirosuri, de la ganduri…rau psihic si fizic… lucram doar de cateva zile la acel loc de munca… nimeni nu stia de sarcina, si in ziua de azi stim doar noi si niste prieteni… doua saptamani sa ma obisnuiesc cu gandul, cu bebe in burtica… cat mi lam dorit eu si nu il puteam pastra… poate multe dintre voi stiu… si inteleg… nici relatia nu era chiar stabila, se putea intampla orice… mai ales dupa fosta relatie… inca nu imi recuperasem increderea in mine. Pentru acel avort il invinovateam pe Cristi, eu imi doream mult copilasul, si el isi dorea si eram constienti amandoi ca nu vom putea sa il avem, il uram intr-un fel si il iubeam mult in acelasi timp… am vorbit si am plans de multe ori amandoi, si acum cum povestesc imi vine sa plang, bebica Bogdanel doarme acum la mine in brate si ascultam un cantec de leagan. Oare cum era daca aveam si celalalt copilas ?? el este ingeras acum, si stiu ca am comis un pacat de moarte, si nu mi-o voi ierta niciodata !
A trecut, relatia a mers mai departe… in decembrie a aceluiasi an, parintii mei aveau sa vanda o proprietate pe care o detineau si neau dat un avans sa ne cumparam impreuna o garsoniera, ne hotarasem sa ne casatorim… in decembrie eram la casuta noastra si atunci si mai mult neau urmarit sentimentele de vinovatie, daca am fi stiut pastram copilasul, ca aveam casuta noastra, cu credit, dar era a noastra, micutul nostru cuibusor, casuta noastra !!! Nu ne venea sa credem, plangeam de multe ori impreuna, cu gandul la copilasul nostru… dar timpul trece, si se face ca uitam tot ce este rau in viata, daca nu ar fi asa poate ca nu am avea o viata lunga, am muri de inima neagra la cate pacate comitem…
Anul urmator in 30 iunie eram fericitii proaspat casatoriti, dupa un an de planuri si vise… si deceptii. Fusesem in luna de miere in Grecia, nu dintre cele mai frumoase statiuni dar cu siguranta eram printre putinii oameni care se iubeau enorm de mult si se vedea… eram foarte fericiti…
Eu inca lucram la acelasi loc de munca la care lucram si cand facusem avortul, se implinise 2 ani… era greu pentru mine, ma saturasem, si am hotarat impreuna sa nu ne mai ferim de bebelus… daca e sa fie… si uite asa la o luna dupa nunta, nu imi venea menstruatia… a trecut cateva zile… semn de alarma pentru ca mie nu imi intarzie ciclul… dupa cateva zile imi luasem un test… trebuia sa asteptam pana dimineata, cand testul era mai bine de facut… cu multe emotii si cu gandul ca o sa fim poate parinti, cu fericire si tristete si cel mai mult teama in suflete, am facut testul… negativ… si ma gandeam ca urma sami vina si ciclul deoarece aveam nitel dureri, ca inainte sami vina ca de obicei… Cristi, cu tristete in ochi, imi spusese ca isi facuse iluzii ca va avea un bebelus…un copilas drag… dupa cateva zile din nou, alt test deoarece menstruatia intarzia sa vina… deja ma temeam sa nu fie altceva… toata viata mea am avut o frica, ca nu o sa pot avea copii, iar acum dupa acel avort, acea teama se accentua, poate Dumnezeu ma va pedepsi in asa fel pentru ce am facut… al doilea test avea sa iasa slab pozitiv. Nu ne faceam iluzii, doar vorbeam, ce o sa facem daca e bebe, inca nu era vremea, dar oricum alt avort categoric nu… ne vom descurca… si a inceput distractia sa zic asa… Control la medic, nu sa gasit sarcina, control peste 2 saptamani….2 saptamani ?? Era foarte mult pentru mine sa astept atata… am consultat alt medic, doctorita, nu imi placuse de precedentul… si asa, mai cu jumatate de gura, nu gasise nici ea sarcina, si imi spusese ca sar putea sa fie extrauterina si alt control in 2 saptamani, din nou ! Era deja ingrozitor de mult pentru mine, nu mai aveam rabdare, eram stresata, ce va fi ??? vorbisem la telefon cu o prietena, imi recomandase doctorul ei… lam sunat si el mia spus cat mai repede sa ma duc la control, daca e extrauterina apar complicatii si trebuie operat de urgenta… uitasem sa mentionez ca intre timp aveam si un test cu doua liniute !
Controlul la acel medic avea sa ne confirme ceea ce asteptam de mult cu sufletul la gura si cu mare teama…este bebelus ! si este unde trebuie, la locusorul lui, care avea sa fie casuta lui pentru urmatoarele 9 luni de zile ! Neam bucurat, neam iubit mai mult ca niciodata si uite asa porneam la drum impreuna, un drum lung si plin cu pietre…de care ne impiedicam mai mult sau mai putin… Doctorul, ceea ce ma uimit, mia spus “si acum spunetimi ca il pastrati !” “Bineinteles” a urmat raspunsul meu…
Sarcina a fost una dintre cele mai ciudate.. nu anuntasem inca pe nimeni, de frica sa nu se intample ceva in primele saptamani de sarcina, si apoi toata lumea sa ne compatimeasca, sa imi umple suftetul de tristete si amar…miera frica, o frica pe care doar o viitoare mama o poate simti, sa fie totul bine, frica ca totul sa fie bine, frica primelor luni de avortul spontan, de raceli, de boli, la mine de bolile copilariei… apoi greturile, groaznice ! Nu mam putut hrani pana la 4 luni jumate de sarcina deloc, la orice miros, la orice gust chiar si de apa, vomam… nu mai aveam puteri… eram o mumie vie, slabisem extrem de mult… dar cel mai frica imi era sa nui fac rau la bebe, ca nu ma hranesc si bebe din ce creste ? el evident a luat tot ce era bun la mine… apoi imi era frica ca nu cumva sa avortez la cat ma fortez de mult la baie… imi varsam si matele, era groaznic… trecuse si asta, timp in care Cristi ma sustinut si a fost alaturi de mine in fiecare moment, isi facea singur de mancare, strangea mizeria ce o lasam eu, facea cumparaturile, imi facea toate poftele.
Apoi urmau alte frici, frica de malformatii, de SD (sinfromul down), tot timpul cautam pe internet detalii despre toate… au trecut si astea, au aparut frica de nastere, cum va fi, ce va fi… momentul in care nea spus ca o sa avem un baietel.. !!! cea mai mare fericire de pe pamant ! Un baietel mic drag si scump ! Ceea ce imi doream ! Sarcina mergea in urma, era tot timpul mai mica.. imi calculam tot timpul cat mai am, imi imaginam cum va fi, plangeam de dor…de dorul lui ! Bebelusul meu scump, drag si mult asteptat, scumpul lui mama ! Cine stia ce va urma…
Vroiam intotdeauna nastere normala, si sa alaptez, astea erau dorintele mele mari, doar daca stiam… nu stiu daca mai era la fel…A urmat o perioada aglomerata, cumparaturi, eu vroiam de toate, nu se putea din motive financiare, si acum imi dau seama ca poate mai mult de jumatate din ele imi sunt acum inutile…dar o mama vrea ce e mai bun pentru puiul ei… Neam deschis o firma, am vandut garsoniera, am dat avans la un apartament, neam mutat in chirie, dupa doi ani la garsoniera… era mult prea micuta sa stam acolo cu puisorul nostru, ar fi fost greu. Neam mutat in chirie pana e gata apartamentul nostru, casuta noastra…unde vom sta toti trei, o micuta familie, si totusi atat de mare plina cu iubire ! Am incheiat doua contracte, nu aveam chef sa ma ocup de firma…Am luat-o pe mama mea sa ne ajute cu firma de curatenie… Eram in saptamana 39, trecuta cu 2 zile peste saptamana 39, intrata in 40 saptamani. Eu ma asteptam la nastere, bebe inca nu daduse semen ca vrea sa vina, nu se pusese la locul lui, colul era doar putin mai moale… nu erau inca semne de nastere… La socrii ne pregateam de venirea lui bebe, am zugravit, am facut curatenie generala, eram foarte activa in ultimele saptamani de sarcina, toata lumea imi zicea sa mai stau linistita, poate nasc inainte de termen.. practic eu eram la termen, dar corpul meu si bebe inca nu erau pregatiti de nastere.
In data de 15 aprilie 2008 zi in care am si fost la control, am avut usoare contractii, 4 sau 5 in acea zi, pe parcursul intregii zile. In data de 16 aprilie 2008, miercuri, aveam de inceput lucrarea la un bar care urma sa se deschida si trebuia facuta curatenia generala… neavand ce face acasa, am mers si eu sa o ajut pe mama. Am avut activitate dea lungul intregii zile, eram la magazin si asteptam dupa factura, si aveam niste dureri mai mari jos, nu aveam stare sa stau in picioare… spre seara, dupa o zi de munca, pe la ora 7 seara, am avut o contractie dureroasa timp de cca 1 minut… prima care miam dat seama ca e contractie… si deci, asa “arata” o contractie… la nici 10 minute, inca una… si iar la fel, dupa cateva minute inca una, eram pregatiti de plecare, lucrarea se incheiase in acea zi, eram obositi, cu o noapte inainte nu reusisem sa ma odihnesc… deci, nu trecusera 20 minute si aveam deja 3 contractii… mama cand ma vazut a zis ca ea nu ma vede bine azi… pana am ajuns si am dus-o acasa, am mai avut cateva contractii, pana la noi acasa iar cateva contractii, dese si regulate si lungi…din ce in ce mai dureroase… ma apucase frica si emotiile cel mai mult… aveam emotii, oare vine bebica, sa hotarat ? eram asa de naiva… nu stiam ce se intampla, imi era foarte frica… incet, miam spus sa ma pregatesc de spital, poate e momentul… ma gandeam ca daca doctorul spusese ca cele mai dese contractii sunt la 10 minute, si eu am deja contractile alea, alea sunt si cele mai dureroase… ce gand de copil…am facut un dus, iar Cristi ma dispera, el isi facea de mancare, spala vasele… eu aveam contractii din ce in ce mai dureroase, iar el spala vasele ! Bagajul meu nu era facut, iar el spala vasele ! Ma enervat la culme ! Mai tarziu mia spus ca vroia sa lase totul in ordine cand plecam de acasa, dragul de el…mai trebuia sami pun una alta in bagaj, eu nu puteam de contractii, facusem dus si nici nu mam imbracat, miam spus sa mai stau linistita in pat sa vad daca trec, iar daca nu, sun doctoral. El imi spusese ca nasterea se poate declansa in felul urmator: ori se rupe apa si clar ne luam bagajul si mergem la spital, ori am contractii, iar in acest caz astept pana se fac contractile 1 la 10 minute si sa dureze cca 1 minut si pana atunci nu fac nimic, nu merg la spital ca nu are rost oricum nu au ce sa imi faca acolo, iar dc contractile sunt dese, dureroase si regulate, imi iau bagajelul si la spital.
Asadar miam cronometrat contractile, erau dese, mai dese de 10 minute si dureroase tare, si mai lungi de 1 minut… Lam sunat pe doctor, iar raspunsul lui a fost sa merg sa ma vada, lam intrebat daca sami iau bagajul (in ultima vreme bagajul era marea mea problema, sa fiu pregatita) la care mia raspuns ca bineinteles… deci am lasat totul ok acasa, miam luat bagajul si la spital…
Cand am ajuns, doctorul mia spus ca el trebuie sa plece dimineata la un congres, din pacate, si ca imi recomanda un alt medic. Moasa ma intrebat daca vreau cezariana, la care si eu si medical am raspuns ca nu, medical a zis “Doamna vrea nastere naturala si eu o sustin, am discutat asta inainte”, la care moasa ma mai intrebat o data daca sigur nu vreau cezariana si iam spus ca nu, nastere normala vreau. Mai tarziu aflasem ca ea cand ma vazut toata indoita de burta cu dureri asa mari la dilatatie 1 sa gandit ea ce ma asteapta…spre binele meu vorbea…mia facut internarea, mia facut cunostinta cu medicul care urma sa ma asiste, nu iam retinut nici numele, deja contractile erau groaznice… mia spus sami iau bagajul (“iti iei doar ce ai nevoie pt tine si bebe, la care eu, dar tot e pt mine si bebe… asa mult, dar ce ai acolo ???” )… ei na, ce am auzit si eu pe forum ca am nevoie…bineinteles, nu iam spus asa ceva, ca nici nu vreau sa stiu ce miar fi raspuns… Si Cristi sa mearga acasa, ca va fi o noapte lunga… eu cu durerile alea, ma gandeam ca nu stiu daca voi putea sta toata noaptea… Lam pupat sa plece ca nici nu puteam sa stau cu el de dureri, doar intinsa… ma trecea la toaleta. Nu puteam sa fac nimic, nu puteam sa stau pe toaleta de dureri… nu mia facut nici macar clisma… Cristi a plecat, as fi vrut sal lase cu mine la pat, nu era posibil… si mai bine, nu stiu ce ar fi facut el acolo langa mine cu durerile pe care le aveam, si care urma sa le am… Si a inceput uite asa travaliul meu, un travaliu lung si greu, foarte greu.
Ma internasem la ora 10.30 seara… stateam in pat, si ma uitam din cand in cand la ceas… inspiram aer pe nas, si in loc de expirat aer pe gura scoteam un geamat luuung, care ar fi ingrozit cred si animalele… timpul trecea foarte greu… contractile dureau foarte tare, din ce in ce mai tare, eu eram epuizata…adormeam intre contractii, la fiecare 2-3 minute… era noapte si colegele mele de camera dormeau, miera rusine ca faceam galagie… nu ma puteam abtine, durea foarte tare…pana la ora 12.30 cand am simtit ceva ca curge din mine, extrem de mult si fierbinte… eram un copil naiv, nu stiam ce sa intamplat…. Am fugit la asistente, unde era si doctorul, cu “coada” de la camasa in mana uda leoarca, cu lichid si putin sange, si leam spus ca cred ca mi sa rupt apa… mau suit pe masa, eram dilatata 3 cm… la control am crezut ca ma rupe toata pe dinauntru, nu pot descrie prin ce dureri am trecut… gemeam si plangeam… Doctorul, daca va puteti imagina, mia spus “Lasati doamna, ca nu suntem de ieri de azi aici, stim ca nu va doare asa tare !”, un macelar !!!! A nascut el vreodata sa stie ? si daca ar fi nascut, nu inseamna ca a avut travaliu la fel de greu si dureros ca al meu, sunt femei care ajung pe picioarele lor la spital cu dilatatie 10 cm… si cu dureri ca la menstruatie. Nu a fost si norocul meu. Dupa acel control groaznic, au urmat durerile cele mari, adevaratele dureri… Moasa mai venea din cand in cand, mia facut si 2 injectii, pentru scaderea durerilor si dilatare mai usoara, mie nu miau trecut nici durerile nici nu mam dilatat mai usor… Medicul meu mia spus ca voi naste undeva pe la amiaz ziua urmatoare si gandul asta ma omora, era deabea ora 1 noaptea, cat voi mai putea indura ??? Ma dilatasem extrem de bine pana pe la ora 3 noaptea, mergeam bine, spusese si moasa, ma durea ingrozitor si spatele si burta, nu suportam sa ma ating, ma tineam de spate parca mi se desfacea incet incet toate oasele spatelui si burta parca imi exploda…mergeam la wc in sosete, nu imi puteam lua nici papucii in picioare, nu aveam putere nici sami iau hartia igienica, eram toata uda, cu lichid si sange si curgea din mine la fiecare contractie, patul era ud leoarca, ma ridicam din pat doar cand nu mai rezistam… ma ridicam si picam pe jos, ma strangeam toata pe jos de dureri, contractile erau una dupa alta… Era pentru mine o nebuloasa, nu mai stiam ce fac, nu mai conta nimic, totul era gri si cenusiu, nu recunosteam pe nimeni, nu mai vedeam de dureri…la toaleta ma puneam fara hartie, nu mai tineam cont de nimic, nu mai puteam respira cum trebuie, doar urlam si tipam, ca nu mai pot, ca ma doare groaznic, NU MAI POT, NU MAI POT ! doar atat iesea din gura mea, tipam si plangeam, ma auzea tot spitalul, deja nu ma mai concentram pe contractii, sa imping, nu mai puteam, eram epuizata, nu mai aveam gram de putere… pana la un moment dat, cand moasa a venit, cand ajunsesem la ora 3 la dilatatie 7 spre 8 cm, ma controlat si astepta o contractie, care a venit si eu trebuia sa imping… impingeam, pe gat, nu era bine, trebuia sa imping jos, la fund, ca si cum merg la baie, sa ma screm tare, doar sa imping sa nu trag aer sa nu expir… nam putut, mam tras, am impinso si iam spus ca imi pare rau ca nu mai pot, imi era rusine, nu ma puteam controla…Sa enervat, sia dat jos manusa, (pe Cristi deja il chemasem ca imi spusese ca nu mai e asa mult) si mia spus ca pentru mine sami para rau, toata lumea asteapta dupa mine, ca ma epuizez singura daca tip si strig, nu ma dilat, si alte paciente au problemele lor, si ca le deranjez, sa fac ce vreau si ce pot ca ea nu mai stie ce sami faca, a trantit usa (reactia ei fusese un sut in fund sa ma trezesc la realitate pentru mine, eu consider ca si ea ma facut sami dau seama ca TREBUIE sa incerc mai mult), si eu am izbucnit in plans, un plans… de disperare, mai aveam asa putin, si totusi asa de mult… inca 3 cm… si eu eram epuizata, adormeam intre contractii si ma trezeam dupa un minut, mai veneau si una dupa alta… bebe mic, dupa ce sa rupt apa, era foarte agitat, ma lovea incontinuu, ma dureau loviturile lui ingrozitor, il simteam, I simteam fiecare miscare, era foarte agitat… eram nervoasa pe el, ca e asa agitat…nu mai puteam… la fiecare miscare a lui, venea o contractie… am vomat la un moment dat, cica ajuta si e semn bun… la patul meu cred ca era un adevarat focar, doar sange, lichid si voma, numi pasa de nimic, infirmiera strangea incontinuu… mia adus plosca, ca ia spus moasa ca am vezica plina si ca nu ma pot ridica din pat, nu am reusit sa fac nimic, ma rugat sa fac ceva, cat de putin, nu puteam…. Spatele aveam impresia ca mi se rupe bucati bucatele… dupa ce a iesit moasa, si am izbucnit in plans, lam sunat pe Cristi, si miera asa de rusine de el ca ma aude cum tip, si iam spus ca ma lasat moasa acolo singura si mia spus sa fac ce vreau ca ea nu mai are ce sa faca, miera frica, vroiam sa iasa bebe, vroiam cezariana… miera frica si sa intreb dc se mai poate…Cristi ma incurajat, mia spus sami amintesc ca am spus ca o sa fiu tare, pentru bebe, sa ma gandesc la momentul cand o sa il vad… nu puteam, durerile imi acaparau toata atentia si imi luau si gramele de putere pe care credeam ca le mai am… din nou o contractie si am inchis telefonul, am plans din nou, am urlat si am tipat din nou, spuneam tatal nostru…. Nu mai stiu de cate ori, numaram pana la 10 tot timpul, cand puteam… dar acum nu mai puteam… si marugam la Dumnezeu “Doamne dami pur=tere, Doamne dami putere, putina de tot sa pot sa il aduc pe bebe pe lume, doar putina putere mai am nevoie, nu mai pot…. Ajutama, nu mai pot…. Bebe te rog, nu mai misca, ma doare ingrozitor…” strigam, ziceam in gand.,.. nu mai stiu… Si am prins putere, Dumnezeu mia dat gramul de putere de care aveam nevoie, mam pus pe spate (pana acum puteam doar sa stau pe dreapta), mam concentrat, am prins de bara patului, si am impins, luuung, tare si jos… moasa imi spusese sa numi fie jena, sa scot tot, sa imping doar orice ar fi… si aveam impresia ca imi ies toate matele, dar impingeam, si inca o data, si inca o data… gata contractia… imi strangeam puterile din nou, iar contractie, iar imping tare de tot, jos, e bine, imi spuneam, si inca o data… de circa 3 ori la o contractie… si am simtit ceva.. dupa vreo 3-4 contractii… ceva mare, jos… parca iesea ceva… am strigat la o pacienta sa merga dupa moasa ca iese copilul… a venit aia cu moasa, la care moasa “da, ca asa zice ea…” adica ca asa am eu imresia ca iese… ma controleaza, fac cum zice ea, imping, intradevar, mai 3 contractii si ma suie pe masa… si nu va imaginati ce usurare sa auzi ca mergi bine, si ca e bine… in ultimele ore auzisem doar, tot asa suntem, tot asa, nu teai mai dilatat, era ingrozitor de debusolant…. Imi pierdeam toata increderea… dar acum mam regasit, mam concentrat, si am impins, la ultima inpingere, avand in vedere ca nu mia facut clisma… acuma stiti si voi, cand mam ridicat am intrebat dc am facut si altceva… miera asa de rusine… nu ma mai puteam controla, nu pot sa explic….si am plecat pe masa…. La ora 5.35 joi dimineata, 17 aprilie 2008. Ma suit sus, si mia spus sa fac la fel… am impins iar la 2 contractii, acum parca nu mai erau asa dese… eram constienta…era in salon moasa si infirmiera… era momentul sal cheme pe doctor… am reusit sami dau seama ca au spus ca medical opereaza… atunci mam panicat… se hotarau ele pe cine sa cheme… adica bebe al meu iese, si nu e nici un medic acolo…. A venit pana la urma o doctorita, si apoi miam dat eu seama ca la nasterea propriuzisa nici nu e nevoie de doctor… si il simteam pe bebe cum iese… numi puteam imagina ca aduceam un copil pe lume, miera asa de frica, aveam asa emotii !!! numi venea sa cred… miau spus cai vad capsorul, e brunetel… ce era in inima mea… Imi spuneau sa imping… impingeam, sa respir, respiram, eram asa de aproape… erau toate trei acolo… nu va spun ce era in inima mea cand am auzito pe moasa “are cordonu’ ” miam dat seama ce inseamna…imi spusese cand eram pe masa doar cu cateva minute inainte, sa fiu foarte atenta la cemi spune, cand ea zice sa imping, sa imping, dar cand zice sa nu mai imping sa nu mai imping, mie o sami vina sa imping dar sa nu imping… mam gandit ca nu o fi greu, dar nu a fost asa… cand a spus are cordon, deja ma taiasera jos, a strigat una respira, alta expira toate trei altceva, nu stiam ce sa fac, si inspiram, si expiram, toate odata… si moasa dintrodata, nu mai impinge, moment in care intradevar corpul meu parca impingea singur, nu ma puteam controla, a mai strigat o data si atunci am reusit sa ma tin sa nu imping, se facuse agitatie in salon, strigau, urlau, ceva curgea tare din mine, moasa tot zicea vai, aoleu, nu mai stiu ce… pana cand au spus, gata, esti gata… la ora 5.45, totul durase 10 minute….moment in care pe mine ma apuca si plansul si rasul, nu mai stiam, pe bebe nu il vedeam de mine, mam intors capul intro parte sal vad si infirmiera mia spus sa am rabdare ca mil da imediat… ma gandeam, Dumnezeule, chiar am dus pe lume un sufletel ? e chiar o viata de om acolo, la picioarele mele ?? el plangea…. Moasa il curata…numi venea sa cred, plangeam, radeam….si mi la dat sal pup…. Lam atins…………………………….ce sentimente……………………era asa de cald, si moale si finut, si asa micut… era MINUNEA MEA ! micutul meu, soarele meu, viata mea, eu lam adus pe lume ! asa de moale si fin, numi venea sa cred, nu credeam, eram cea mai fericita femeie de pe pamant ! Lau luat si lau dus, in doua ore mil aduceau inapoi… plansetul lui, si acum il am in urechi… nu o sa il uit niciodata ! Momentele de dupa au fost din nou un chin, dar nici o durere de pe lume nu se compara cu contractile pe care leam avut eu… am simtit tot chiuretajul, niste unelte mari, parca imi ajungeau pana in gat, si scormonea totul acolo inauntru, aveam impresia ca scoate tot din mine… dupa ce a terminat cu ala, ma cusut, adica mia facut o anestezie care nu sia facut efectul si am simtit toata cusatura, fiecare impunsatura… era nimic…. Ma durea, dar nu ma durea nimic totodata… au terminat cu mine, bebe avea 3300 grame, 52 cm si scor apgar 9, eu leam spus ca pentru mine o sa aibe intotdeauna 10 ! Au spus ca putea sai dea 10 ca e perfect dar ca medicilor nu le place sa dea 10. Doua ore asteptam in salonul de lauze, cu Cristi langa mine, lau mai adus o data sal vada si Cristi, cand la vazut…. A spus ca e asa de frumos, “baby, e asa de frumos !!!!” I se citea fericirea in ochi si nu imi venea inca sa cred ca totul se terminase… am sunat pe cine am putut, ca era totusi dimineata…. Deabea asteptam sa treaca doua ore sal vad din nou…. Trebuia sa ma mut in salonul in care aveam sa petrec urmatoarele 4 zile impreuna cu puisorul meu… am mers la baie sa ma imbrac cu ajutorul lui cristi bineinteles, si ce senzatie… de burta goala care pica, aveam impresia ca imi pica burta, matele, era asa goala !… bebe nu mai era acolo !am ametit, trebuia sa astept infirmiera sa ma ajute, nu stiam, dar ma ajutat Cristi…Venise si momentul sa mergem sus, iar cand urcam cu liftul, era o asistenta in lift cu un bebe mic cu albastru…. Se uita la noi si zambea asistenta… nu stiam de ce… era Bogdanel al nostru… eu nu miam dat seama, Cristi sia dat seama… am mers in salon, din pacate eu nu puteam sta doar pe pat intinsa, si ia facut asistenta baie, eu nu am putut sa assist, doar de la departare… apoi mi la pus la san….eram asa de obosita, dar parca aveam atata putere si energie… aveam impresia, pentru ca nu aveam putere nici sa stau in fund… Bineinteles, aveam lapte, ma rog, colostru, si el a supt… a stiut din prima…. Dragul maii, asa mam bucurat, e tot ce miam dorit…
Dar incepand din a doua seara, alte probleme, pe langa oboseala, agitatie, lume multa, bebelusi care plang incontinuu, termina unu, incepe altul, si din alte saloane, incontinuu se aude un bebelus plangand… nu eram acasa, emotionata, agitata, cu bebe, si toata oboseala care sa strans…. eram epuizata… dar tot aveam inca putere… Dumnezeu iti da putere sa ai grija de puiul tau…. Mi sau intarit sanii… ma dureau ingrozitor….erau foarte tari si mari, nu stiam ce sa fac… el sugea, dar nu deajuns… asistentele nu prea te baga in seama, si uite asa am ajuns de mia spus sa ma mulg incontinuu sa nu las sa treaca noaptea ca dupa aia tot eu sufar, si inca cum… sufeream si asa deja, durerile erau ff mari, asistentele trasesera deja de sfarcurile mele care mai de care, la toaleta mergeam greu si rapid, miera frica sa nu planga bebica….tot leam masat si leam dat cu apa calda, dar degeaba, nu reuseam sa scot un strop, asistentele reuseau dar durea de numa cand mulgea vreuna, si imi spuneau, uite, lapte este… este este, dar eu nu pot sa trag de ele ca voi, ma gandeam eu…si ma apucat noaptea pe la 12 un plans de toata frumusetea, disperata eram… pana la urma ma ajutat o colega de camera, careia o sai fiu recunoscatoare vesnic, fara ea nu reuseam… si incet, incet mia explicat, si ma muls ea o perioada, dar a fost de ajuns doar pe moment, ca swanii mei se intareau tot ma mult… pana dimineata erau mai tari ca inainte, oricum eram putin mai linistita ca reusisem ceva ceva pana la urma… a treia zi, doar eu eram prin tatele goale prin salon, dar asta e, ce era sa fac, pt lapticul lui bebe sa creasca mare si sanatos fac orice… credetima ca aveam niste bidoane… bidoane e putin spus, butoaie… parca eram siliconata cu niste sani enormi !! si mai faceam haz de necaz, ca nam vrut sa pierd laptele dc ma consum si ma necajesc.. deci radeam de probleme…toata ziua mam muls, pe langa toate astea, mai primeste si vizitatori, unii care nu mai stiau sa plece… desi nu era voie, doar taticul in salon, altii nu intelegeau… mai era si pe tura o asistenta netrasa cred ca, ca ma luat la suturi ca a venit soacra mea la mine, si pe mine a urlat, ma facut cu ou si otet, parca eram de undeva de la tara, o nespalata… toata ziua a avut cu mine, de ce am lasat copilul la mine in pat, ca locul lui e la el in patut… ce sa fac, sal las sa planga ? ca doar nu eram singura, deranjam si pe altii daca il lasam sa planga, si ce ziceau celelalte mame daca faceam asa ? ca sunt amam denaturata, si in plus copilului I placea doar langa mine, la el in patut tacea… in prima noapte am dormit cu el pe burtica, doar asa a adormit, cred ca a avut colici… bineinteles ca mam necajit si din cauza ei, dar apoi la fel am ras de ea, am numit-o “descentrata” ca era asa mai cum sa zic, descentrata ?… a fost greu si in spital, mai ales la mine cu sanii. Din alte puncte de vedere, miam revenit repede, la 3 zile dupa nastere puteam cobora si urca treptele fara probleme, dar tot cu o senzatie ca raman fara aer, nu exagerat… Apoi a venit mama mea in vizita si am rugato sa ma ajute si ea, am profitat ca era si Cristi acolo, si lam pus pe el sa stea cu bebica, si eu am bagat mare la muls, dar inca tot nu iesea… doar putin, ma stresa si mama ca zicea ca ei I tasnea laptele, si mie deabea curgea… mam bagat cu ei sub robinet si am masat incontinuu… dupa ce au plecat ei, toata ziua am stat deasupra vanitei copiilor, la robinet, si pana la urma sia dat drumul lapticul, stropeam de numa, iesea tasnind… am fost foarte bucuroasa…dar tot se intareau dupa o vreme, de aceea trebuia sa mulg incontinuu…. Ma prins si duminica in spital, teroare ce e duminica… La amiaz sau gasit toti sa vina in vizita, au venit vreo 7 persoane la o singura pacienta colega cu mine, in acelasi moment inca 5 persoane la cealalta, noroc ca la mine la acea ora nu venise nimeni… dar pe langa ca era foarte cald in salon, vreo 28 grade, mai era cald si afara, si mai erau si 15 persoane inauntru, am innebunit de cald… ce sa spun ca si copiii stiam ca o sa fie agitati la noapte, mam enervat la culme… si persoanele respective au stat mai bine de o ora, pe mine ma dureau ingrozitor sanii… trebuia sa ma mulg… eram foarte nervoasa…. A venit si o matusa la mine, exact ce imi lipsea, cu verisoara mea pe care nu o lasasera sa intre ca avea sub 14 ani, si matusamea tot mie imi spune astea, ca parca eu eram curioasa in momentul ala, dimpotriva, mam bucurat ca nu vin asa multi… a venit si Cristi si mama mea, si intre timp persoanele respective plecasera, si era mai liniste, ramasese doar sotul colegei mele de camera, dar eu tot miam facut treaba ca nu mai puteam… Luni neam externat si noi, noaptea de duminica a fost ingrozitoare, copii toti au fost bineinteles agitati dupa atata lume… Imi venea sa plang numai la gandul ca o sa ajung in sfarsit acasa, sa pot sa dorm macar cand doarme bebe, sa ma duc la toaleta cand vreau, sa manc cand vreau, Cristi era acasa si ma ajutat si el, mult mai bine e…
La controlul neonatoloagei, sa ne faca externarea, mia spus asa dintro data cu termenii lor medicali, “sar putea sa aibe displaxie de sold, puneti 2 pampersi sau sunt ceva chilotei speciali, I purtati pana la 3 luni jumate, si apoi faceti o radiografie” si cu asta basta ! Mam ingrozit, nu am mai judecat, am imbracat copilul si lam luat in brate, colegele ma intrebau una alta, eram nauca, nu am stiut nici sai raspund asistentei adresa, cati ani am, etc pt fisa, eram innebunita ! “Displaxie de sold, displaxie de sold, displaxie de sold…….” Sunau incontinuu cuvintele in mintea mea… ce e aia ??? sold, se leaga de coloana, coloana = mers… nebunie in capul meu, nu mai stiam de mine… aveam lacrimi in ochi si numai gandul ca sar putea sa aibe ceva comoara mea ma innebunea ! plangeam si sunau cuvintele in mintea mea… a venit si medical meu, cu care trebuia sa nasc, al meu la care faceam si controalele si ma mai linistit putin, mia cerut sai arat ce am “facut” si mia spus ca are nasucul meu… Ma intrebat de ce plang, iam explicat si mia spus sa numi fac griji deoarece aceasta boala e chiar foarte rara la baieti, si in plus aproape toti copii sunt suspecti si ca ei sunt obligati sa ne spuna toate posibilitatile… mam mai linistit, lam sunat si pe Cristi, iam explicat, a sunat o cunostinta si cand a venit la spital, am cautat un alt doctor neonatalog sa ne explice. Am ajuns la concluzia ca nu trebuie sa ne ingrijoram, o sa facem o radiografie la 3 luni si pana atunci stam linistiti.
Neam externat si mam simtit foarte mandra iesind cu bebe din spital, cea mai mandra mamica ! Acasa ajunsa, Cristi ma asteptat cu camera plina de flori, cum imi place mie, liliac, narcise… genul acesta de flori care eu le ador… zambile, lacrimioare, ghiocei… astea imi plac cel mai mult, nu acelea pretentioase… si o felicitare facuta de el, cu bine ati venit acasa, in care imi multumeste ca iam facut asa un bebica frumos ! si un inel de logodna pe care inca na apucat sa mil cumpere si cu care tot il tachinam eu… frumos, finut din aur alb cu o pietricica…. Si cand mam vazut acasa, ma luat o groaza… bine bine, la spital macar nu am fost singura, daca ar fi aparut ceva, macar le aveam pe asistente la orice ora din zi sau din noapte, dar ce ma fac eu cu mogaldeata asta singura acasa ???? daca are ceva ce nu a avut in spital si eu nu stiu ce sai fac ???? ce ma fac eu cu el ???????????? a trecut repede gandul, ca nu am avut timp sa stau deoarece trebuia sa ajunga soacra mea cu cummnatul meu, iar mai tarziu venea si preotul sa ne faca o sfintenie sau ceva sa putem iesi la plimbarica inainte de botez… Au venit, au plecat si tare bine a fost doar noi trei, in sfarsit acasa, sanatosi si cu de toate, manute, picioruse si un par……. Negru si peste tot, cred ca are un parut ce 5 cm…. Si negru… o frumusete de copil… cu niste ochisori care, cand se uita la mine ma topesc toata…am dormit toti trei impreuna in patut, in bucatarie ca e mai cald. Am ramas singuri pentru cateva minute, doar eu si bebe si il alaptam, ma uitam la el, eram acasa, in patutul nostru, si sugea de la san… ma napadit un plans, uitanduma la el, si gandinduma cate o sa mai am de acuma incolo, cata frica imi va fi de acum inainte ! Gandul ca sar putea sa nu fie sanatos, ca orice alt copil… ma omora, am plans si am plans pana a venit Cristi acasa… Nu vroiam sa ma vada ca ma necajesc, I faceam rau si la bebe…
Bineinteles nu am avut o noapte cine stie ce faina, stresati amandoi, bebe se mai trezea, inca nu aveam un program de papa, cand ni se facea foame, papam… am mai dormit si pe burtica la mami, si la tati, dar a fost mult mai bine ca la spital oricum… a doua zi am iesit la plimbarica deja, aveam doar 6 zile…. Si in fiecare zi am iesit la plibarica de atunci… doar astazi nu ca a plouat, dar tot am fost pana la tanti doctor si nea spus ca daca plangem, sigur de foame nu plangem ca am luat 250 grame in nici o saptamana…deci sunt colicii de vina, cu care ne luptam noptile, si la mami I se frange inima cand ma vede ca ma strang tot de durere si noaptea doar eu singurel incerc sa sufar fara sa trezesc pe mami si pe tati, doar cand mie foame, dar mami tot ma aude, ca doarme iepureste, oricat de obosita ar fi…
Acum am scapat si de sanii tari, dar tot nu vrem sa papam din sanul la care mami a vut probleme mai mari… adica dreptul.. dar mami imi da cand mie mai foame, si pana la urma reusim sa papam si din el, ca altfel se stearpa si ramane mami fara laptic, nici cum nu e bine si trebuie sa avem mare mare grija de ei daca vrem laptic bun pentru bebe…
Cand il tin in brate, cand se uita la mine, cu ochisorii lui nevinovati, nu as putea sa simt iubire mai multa pentru nimeni in lume…
Nu exista in lumea asta fericire mai mare decat sa il vad cand imi zambeste, sau durere mai mare cand il vad ca plange, dragul mamii puisor !
===============
Geta 
mami de Bogdan Silviu
Raspunsuri
eld spune:
Sa va traiasca Bogdanel, sa creasca mare si voinic!
M-a impresionat teribil povestea nasterii, iti dai seama ca am bocit, apoi am zambit cu bucurie pentru minunea voastra.
Felicitari!
Eld, mami de printesa 
si 
(39s)
Getutza81 spune:
quote:
Originally posted by eld
Sa va traiasca Bogdanel, sa creasca mare si voinic!
M-a impresionat teribil povestea nasterii, iti dai seama ca am bocit, apoi am zambit cu bucurie pentru minunea voastra.
Felicitari!
Eld, mami de printesa
Multumesc mult, la fel si voua !
===============
Geta
mami de Bogdan Silviu
dordia2000 spune:
Superba poveste...sunt fara cuvinte....
mamica curajoasa si viteaza!
Diana mamica de
www.flickr.com/photos/25748689@N08/sets/72157604771385748/" target="_blank"> Tudor-Dumitru (17.04.2008) si de 
Stefan-Cristian (14.11.2005)www.onetruemedia.com/otm_site/view_shared?p=1ee608d0bc6b68328c225c&source=category&category_id=12" target="_blank">Un an de basm-filmuletz
www.flickr.com/photos/25748689@N08/sets/" target="_blank"> Poze 2008 cu cei 2 flacai
Jackie spune:
Sa-ti traiasca Bogdanelul ca multe ai mai indurat!
Jackie 
37+
Dana M. spune:
Getutza, esti cea mai viteaza ! Si esti cea mai fericita mamica cu Bogdanel in brate ! Mai presus de toate povestile tale, asta m-a emotionat cel mai mult, era si normal .....iti doresc tot ce e mai bun si mai frumos !
Dana M. 38+ si Raluca (6 ani si 2 luni)
YLARI spune:
Doamne, Getutza, tare m-a impresionat povestea!!! Sa iti traiasca Bogdanelul!!! Si eu tot natural vreau sa nasc si exact la fel ma rog si eu la Dumnezeu (inca de pe acum) sa imi dea putere sa o aduc pe lume pe iubita mea mica... Mi-e asa de fricaaaa.... Te pup. Si pe Bogdanel :)
YLARI
http://bd.lilypie.com/Iyarp3.png
http://community.webshots.com/album/561951230FYYkoq
Diana79 spune:
Getutza felicitari!!! esti o mamica tare curajoasa. Prin cate ai trecut, draga de tine.
Dar rasplata este f mare nu-i asa??? sa va dea Dumnezu numai bine. 39+ Alysia Maria si
deNicole Evelyn(13 Iunie 2006)
iulia83 spune:
am reusit sa citesc si eu povestea. offff. dar uite ca totusi s-a terminat cu bine. ai un baietel sanatos. auzisem si eu de moasele care te lasa sa nasti sigura. eu cred ca ma ridicam si o luam la bataie. sa stii ca ma regasesc in prima parte a povestirii tale. si sotul meu e mai mic cu 2 ani (aprox) ca mine, cand ne-am cunoscut, doar eu lucram, terminasem fac de mai bine de juma de an, el inca nu. amandoi la parinti. si tot asa. noroc ca ne-au sprijinit (mai ales ai mei) de la inceput si l-au iubit..ii fac si acum toate poftele, mai rau ca mie.
te pup si multa bafta in continuare. esti foarte curajoasa!!!
Poze
33 (ne apropiem 
) astept gogosica infuriata, dar nu mai devreme de 15 iunie
Traim in Romania si asta ne ocupa tot timpul!!!”
Getutza81 spune:
quote:
Originally posted by dordia2000
Superba poveste...sunt fara cuvinte....
Diana mamica de
www.onetruemedia.com/otm_site/view_shared?p=1ee608d0bc6b68328c225c&source=category&category_id=12" target="_blank">Un an de basm-filmuletz
www.flickr.com/photos/25748689@N08/sets/" target="_blank"> Poze 2008 cu cei 2 flacai
Sunt convinsa ca si tie tia fost greu, dar uite ca uitam si ne iubim comorile mai mult ca orice pe lume, Dumnezeu nea ajutat si poate toate astea au fost ca o plata pentru ceea ce traim acum, cea mai mare fericire si binecuvantare Dumnezeiasca !
===============
Geta
mami de Bogdan Silviu
Getutza81 spune:
quote:
Originally posted by Jackie
Sa-ti traiasca Bogdanelul ca multe ai mai indurat!
Jackie
Multumesc, si tie iti doresc o nastere dintre cele mai usoare, si daca nu va fi asa, curaj si nu te da batuta niciodata, MERITA !
===============
Geta
mami de Bogdan Silviu