Depresie post-alaptare?

karligutza spune:

nu asta mi-a fost intentia; nu am vrut sa iti trimit rautati ca raspuns... sorry ca ai inteles asa; am zis ca va veti bucura tocmai pentru ca din motivele voastre (pe care le-ai scris in mesajul tau anterior celui de mai sus), am crezut ca va fi o chestiune fericita atata timp cat nu va mai suferi nici bebe, nici tu la suferinta lui cand pune guritza pe tzitzi.... de aici am ajuns eu la ideea ca ca daca opresti alaptarea va fi si o bucurie (intr-o anumita doza).

scuze inca o data pentru ca nu m-am facut inteleasa; nu am de ce sa transmit rautati in legatura cu acest subiect, pentru ca imi dau seama ca exista si un anumit regret la orice mamica care a alaptat mult si trebuie sa intarce bebelusul (indiferent de motiv).



karligutza
sunt mamica Adelutei

karligutza spune:

ce dragut sa recitesc ce a fost candva!
ca sa raspund la subiect acum, mult dupa ce am intarcat, fenomen petrecut la 1 an, 8 luni si 5 zile ale Adelutei, am sa spun doar ca nu a fost precum m-am asteptat... adica nu chiar depresie! Adevarul e ca alaptand cu atata drag, cu atata pasiune, imi era imposibil sa ma gandesc ca voi termina candva si imi imaginam ca nu-mi va fi usor pe plan psihic/emotional. Dar nu, e adevarat ca alaptatul iti aduce un sentiment unic, o apropiere unica fata de copilul tau, dar la fel de bine, aceasta operatiune se poate incheia si fara lacrimi asa cum a decurs la noi; intarcarea s-a produs treptat, prin mese de supt la san din ce in ce mai rar, pana cand ramasese doar cu masa de dimineata pe la 5-6. Ei bine, intr-o buna dimineata, am spus STOP "gandacel mic"... ia intoarce-te tu pe partea cealalta si adormi la loc, pt.ca de fapt Adeluta cerea sanul doar ca sa ma stie ca sunt acolo... nu prea mai sugea; e mult daca spun ca tragea un minut din el. Asa incat era evident ca nu nevoia de lapte o aducea la sanul meu, ci doar nevoia de apropiere. Am inlocuit de atunci apropierea la san cu o simpla conversatie cam o saptamana a durat pana cand nici macar nu s-a mai sinchisit sa se trezeasca sa vada ca iar o refuz si doar ii vorbesc. Nici urma de plans nici la ea. E o scumpa si a fost dintotdeauna o intelegatoare. Acum la 3 ani si 5 luni avem alte "rafuieli", dar ne descurcam si ne iubim la fel de mult!

karligutza
sunt mamica Adelutei
are mama o fetita... are si un blog!

_

ALAPTATUL HELPLINE
_

roxy spune:

buna, indraznesc si eu sa raspund...eu am alaptat pe cel mic, coleg de odisee cu Karliguta , adica cu Adeluta Karligutei , l-am alaptat 2 ani si 8 luni si apoi a trebuit sa opresc brusc pentru ca am avut o infectie la o masea, si am luat aceasta decizie destul de dureroasa pentru mine, mai ales ca nu era programata.Ca asa programata intarcarea o faceam luna de luna, dar cand sa vina scadenta mai amanam , ba ca sa treaca sezonu rece, ba sa mergem nu stiu unde si sa nu trebuiasca sa am lapte dupa mine...si nu ma mai opream.Culmea ca la mine nu a zis nimeni nimic, de ce nu-l intarc, cu toate ca bateau apropouri ca merge acusi la gradinita si eu in pauza la alaptat .
Dar pentru ca la cel mare nu am putut deloc alapta si cum au vazut cma ce inseamna sa ai nevoie mereu de lapte praf, plus confortul sufletesc ...au facut bine si m-au lasat in ale mele.
Depresie dupa nu am avut pentru ca era cazul sa ma opresc odata...dar cum singura nu reuseam iaca s-a ivit motivul.

oradeanca spune:

buna
eu am alaptat baietelul pana la 1 an si 6 luni. De pe la 1 an si 4 luni incepuse sa ma muste groaznic - ii ieseau dinti/masele nu mai tin exact minte - de eram mai rau ranita decat cand am inceput sa alaptez. Asa ca nu mai puteam ... din pacate.
Eu nu am avut depresie post-alaptare, desi stiu ca la cateva zile a fost putin racit si as fi vrut sa il linistesc cumva si nu stiam cum, plus ca el e un incapatanat: cand spune nu - asa ramane.
Despre oprirea alaptarii mie mi-a fost usor ca s-a intamplat vara: dimineata ieseam cu provizii serioase la noi, jucarii de nisip, mingii etc. si ne intorceam abia dupa-amiaza seara cand era frant. In 3 zile nu a mai vrut sa suga deloc.