intrebare de copil
intrebare de copil | Autor: Tisina
Baietelul meu de aproape 5 ani, ia intreaba intr-o seara din senin "Mami, si noi o sa imbatranim?" urmata de inevitabilul "de ce trebuie sa imbatranim?".
Momentan am scaldat-o cumva (desi eram socata de intrebare), ca asa e normal, ca asta o sa se intample peste foaaaarte multi ani, timp in care o sa invatam o multime de lucruri.... si usurel am deviat discutia, pentru ca intrebarea lui m-a luat pe nepregatite si nu am vrut nici sa il induc in eroare cu ceva, nici sa refuz sa ii raspund (oricum, asta nu fac niciodata). Am insa impresia ca subiectul nu este inchis, si as avea maaaare nevoie de sfaturi: cum sa ii vorbesc despre batranete? Este evident ca nu il incanta ideea, iar eu nu stiu cum sa ii expun lucrurile fara sa il deprim sau sa il sperii.
Deci, va rog mult, cum as putea sa ii explic pe intelesul lui cum sta treaba cu batranetea?
Imi e groaza de momentul cand ma va intreba ce facem dupa ce imbatranim... nici pentru asta nu am reusit sa gasesc un raspuns...
Sincer, preferam intrebarile despre bebelusi si cum vin ei pe lume 
Multumesc anticipat
Raspunsuri
Ramona J spune:
Feciorul meu are opt ani si am avut discutiile astea in mai multe rinduri. Eu am descris imbatrinirea asta ca pe o chestie pozitiva. Pai creste mare, va avea o cariera care sa-i placa lui, casa lui, familia lui (la virste mici n-a tinut, m-a anuntat ca nu se muta de la noi!), va invata multe lucruri, va avea tot felul de experiente deosebite. Dai exemple palpabile, vorbesti despre oameni pe care el ii cunoaste si ii admira.
Discutiile despre moarte sint mai grele, sper ca mai aveti pina acolo.
Ma blochez si eu citeodata la o intrebare noua, neasteptata. Raspund ceva pe loc, cit sa amin, sa am timp de gindire.
The best thing you can do for your children is to love your wife.
sinzi_ana spune:
Si noi am trecut prin asta...
A murit mama educatoarei lui de suflet, le-au povestit la gradi despre oamenii care devin batrani si apoi pleaca intr-o alta lume adica mor...
La gradinita le-a povestit ca dupa multi multi ani obosesti sa mai traiesti si vrei sa dormi fara sa te mai trezesti...si atunci iti lasi corpul in urma si sufletul zboara in univers...
Mult timp ne-a pus intrebari pe tema asta...cum mori? cand stii ca ai sa mori?? noi o sa murim si o sa il lasam singur? ii va frica cand va zbura la cer??? de ce trebuie sa imbatranim? el cand va imbatrani? daca esti bolnav mori?
I-am raspuns sincer la toate intrebarile, doar am infrumusetzat pe ici pe colo, si a acceptat foarte usor...si a inteles ideea principala: toti imbatranim si murim, dar mai e mult pana atunci!!!!
“One test of the correctness of educational procedure is the happiness of the child.
Sinzi, Radu si David 
psihologul
: varsta, poze, Disneyland 2008
Mami si tati
tlaura spune:
Da, si noi am avut discutia (Andrei 5 ani)! Nu prea am gasit explicatii pentru varsta lui; nu vreau sa-l mint, sa creada intr-o lume cu "tinerete fara batranete si viata fara de moarte", dar mi-e greu si sa-i spun adevrul, crud de altfel. Oricum, el a inteles totul, mai bine decat speram eu, pentru ca mi-a spus intr-o zi ca el nu vrea sa nu mai existe vreodata (adica sa moara)! Si nici sa imbatraneasca!
Oricum, faza haioasa a fost atunci cand ne-a spus (mie si lui taica-su), sa nu mai mancam, ca sa nu imbatranim! Adica daca el mananca ca sa creasca, noi de ce mai mancam? ca sa imbatranim?
Sper ca a uitat chestia cu "moartea", pentru ca pe mine m-a bantuit ingrozitor cand eram mica aceasta idee. Nici acum nu am scapat de ea!
Tisina spune:
Multumesc de promptitudine!
Ramona, asta am facut si eu, adica am incercat sa ii arat partile pozitive (doar), i-am spus ca e normal sa creasca, sa se maturizeze, ca o sa poata si el sa aiba copii asa cum tati si mami ii au pe el si pe surioara lui, iar de aici a preluat el "si o sa ii invat sa manance singuri, si o sa ii scot la plimbare in parc, si o sa ma joc cu ei...." dar sigur nu e multumit pe deplin de raspuns, si sunt sigura ca intrebarea care il framanta va reveni.
Si cum spuneai si tu, i-am vorbit de bunici, care sunt mai batrani, dar stiu o multime de lucruri, pentru ca au avut timp sa invete multe si din acest motiv sunt foarte respectati si avem numai de invatat de la ei....
Si, Sanziana, la fel ca tine, i-am spus ca va trece foarte mult timp pana atunci, insa nu stiu cum sa "infrumusetez" mai mult, pentru ca el e si o fire foarte sensibila, asa ca as fi recunoscatoare pentru mai multe detalii care la voi au functionat.
Offf... Laura, m-ai facut sa plang cu "nu mai mancati sa nu imbatraniti!"... Doamne ce simtitori mai sunt copiii astia (si cat de logici in gandire!).
Si eu vreau sa ii spun adevarul, insa cum sa faci batranetea sa para "placuta"? El oricum mi se pare ingrijorat din pricina ei, si nu as vrea sa il sperii.
Offf...nu imi place deloc subiectul asta!
Si ca sa va amuz putin, stiti cum si-a explicat el venirea pe lume a lui si a surorii lui? Stie ca "doar la mamici cresc bebelusi in burtica", si m-a intrebat, asa, de verificare, "nu-i asa, mami, ca la tine in burtica am fost mai intai eu, Elena era undeva, mai la picioare, ca nu aveam loc amandoi. Si dupa ce am iesit eu, a urcat si ea in burtica, sa mai creasca putin inainte sa iasa..."
Inca nu s-a prins ca si tati ar avea vreo legatura cu burtica mamicii, dar pe cuvant ca pentru asta sunt mai pregatita decat pentru subiectul cu batranetea (ce sa mai zic de moarte....).
Donia spune:
Tisina, am citit ca pe copii ii ajuta comparatia cu frunzele si succesiunea anotimpurilor, asta ca sa inteleaga ca e un fenomen intalnit la tot pasul in natura. Si mai ales ca e ceva ciclic, nu inseamna ca daca frunzele cad din copaci toamna totul s-a terminat, nu, vine din nou primavara... si iar, si iar...
A, ca sugestie pentru a infrumuseta batranetea, ai putea sa-i spui ca ai tot timpul vacanta, ca nu iti mai spune nimeni ce sa faci si ce sa mananci, ca nu te mai duci la servici, la scoala, decat daca vrei tu, si nu pentru ca asa trebuie... ca dormi cat vrei, stai oricat de mult vrei noaptea...
tlaura, dar daca murim nu inseamna ca nu mai existam. Eu i-as povesti despre bebe din burta, el acolo papa de la mami, aude zgomote, doarme, suge degetul, are o viata si e foarte fericit... apoi se naste, viata din burta se opreste, dar urmeaza de fapt ceva mult mai frumos si interesant. Asa si cu moartea, este un inceput pentru o alta etapa, de ce nu, poate chiar mai interesanta.
Copiii se nasc perfecti - rolul parintelui e sa nu strice ceea ce Dumnezeu sau natura a creat.
tlaura spune:
quote:
Originally posted by Donia
Tisina, am citit ca pe copii ii ajuta comparatia cu frunzele si succesiunea anotimpurilor, asta ca sa inteleaga ca e un fenomen intalnit la tot pasul in natura. Si mai ales ca e ceva ciclic, nu inseamna ca daca frunzele cad din copaci toamna totul s-a terminat, nu, vine din nou primavara... si iar, si iar...
A, ca sugestie pentru a infrumuseta batranetea, ai putea sa-i spui ca ai tot timpul vacanta, ca nu iti mai spune nimeni ce sa faci si ce sa mananci, ca nu te mai duci la servici, la scoala, decat daca vrei tu, si nu pentru ca asa trebuie... ca dormi cat vrei, stai oricat de mult vrei noaptea...
tlaura, dar daca murim nu inseamna ca nu mai existam. Eu i-as povesti despre bebe din burta, el acolo papa de la mami, aude zgomote, doarme, suge degetul, are o viata si e foarte fericit... apoi se naste, viata din burta se opreste, dar urmeaza de fapt ceva mult mai frumos si interesant. Asa si cu moartea, este un inceput pentru o alta etapa, de ce nu, poate chiar mai interesanta.
Copiii se nasc perfecti - rolul parintelui e sa nu strice ceea ce Dumnezeu sau natura a creat.
Bine le zici: asa ar trebui sa ii explic, dar pentru asta ar fi necesar mai intai sa le cred eu! Ceea ce nu se intampla! Eu sunt 99% o persoana optimista, dar 1% care ramane e pesimismul din acest punct de vedere: batranetea si moartea> Inca nu pot sa le accept si sa ma impac cu gandul!
dar asta probabil o sa vina o data cu varsta!
Elise spune:
Mie mi-au dat ai mei o explicatie ad-hoc, ca oamenii dupa ce traiesc multi multi ani si sint foarte batrini se duc undeva sa se odihneasca. Si nu se mai intorc. Pentru ca sint obositi. Ca au trait mult.
A mers... n-am ramas cu nici o trauma sau nedumerire, mi s-a parut oarecum logic... nah...daca sint obositi... normal sa se odihneasca...
Giana spune:
Ai mei sunt inca mititei,dar problema e la mine!
Nu stiu ce explicatie mi-or fidat ai mei cand am fost mica...sau daca aici e "buba",insa de ceva vreme nu trece zi sa nu ma gadesc la acest inevitabil sfarsit! Mi-e asa o frica...Chiar vroiam sa deschid un subiect aici legat de asta.
Sunt sanatoasa tun,sunt tanara(24 de ani)...am toata viata inainte...dar eu parca nici sa ma bucur cu adevarat nu mai pot.
Ma uit la copilasi si imi vine sa plang cate-odata gandindu-ma ca "sfarsitul" ne-ar putea despartii.Parca abea acum am descoperit cat de fragila este viata...acum esti,maine....nu se stie-un accident si GATA.
Eu nu sunt pregatita...ma tot gandesc,poate pana oi imbatranii ma voi obisnui cu gandul,asta daca nu vine chiar maine
Ati trecut prin asta??? O fi o etapa prin care trecem multi?
Sau am probleme cu capu'?
lorelaim spune:
Lui Gabisor (3 ani si 9 luni) i-am spus ca de fapt "moartea" e o "trecere" pe un alt taram si acolo nu mai ai nici o grija (nu tu gradi, nu tu scoala, nu tu scarbici) - si cei care "pleaca" devin "ingeri" si locuiesc in ceruri. Iar copila a concluzionat ca "God is the angels' manager" :-)
Multe dintre intrebarile despre nastere, viatza si moarte i s-au lamurit cata cat si cand a vazut cateva reportaje la Animal Planet, Viasat Nature si Natural Geographic.
A intzeles de-asemenea ca sunca/cremvustii/carnea din farfurie a fost odata un animal viu... (cand mananca carne isi spune singura ca e ca un pui de leu/ghepard :-)) Eu i-am explicat exact simplu si la subiect si m-am straduit sa nu dramatizez absolut nimic tocmai ca sa nu ii creez vreo stare de tristetze pt ceea ce se intampla cu animalele sau chiar de repulsie impotriva a ceea ce mananca... In final si la urma urmei si legumele si fructele au fost vii cand le-am cules si au "murit" odata ce le-am desprins de planta-mama. Eu zic ca - cu cat tu ca parinte esti mai convins ca nu potzi sa schimbi nimic din finalul vietzii si singurul lucru cu-adevat care TREBUIE e sa mori (restul sunt alegeri personale in functzie de situatziile prin care treci) cu atat mai usor e sa spui adevarul calm, detasat si fara "dramatizare".
Am remarcat ca are puterea sa intzeleaga ca lucrurile pur-si-simplu asa se intampla pt ca e o regula a vietzii si "nimic nu se pierde - totul se transforma".
Eu sunt f impacata cu ideea mortzii mele (cand va fii sa fie) pt ca stiu ca tot nu am ce-i face - asta e - un lucru firesc, natural - ca si nasterea mea (de fapt nici acolo nu am avut nici un cuvant de spus, nu? :-))!
Lorelai
http://community.webshots.com/user/UndevaCandva
"Daca dragoste nu e... nimic nu e..."
Anuska spune:
quote:
Originally posted by lorelaim
Am remarcat ca are puterea sa intzeleaga ca lucrurile pur-si-simplu asa se intampla pt ca e o regula a vietzii si "nimic nu se pierde - totul se transforma".
Eu sunt f impacata cu ideea mortzii mele (cand va fii sa fie) pt ca stiu ca tot nu am ce-i face - asta e - un lucru firesc, natural - ca si nasterea mea (de fapt nici acolo nu am avut nici un cuvant de spus, nu? :-))!
Lorelai
http://community.webshots.com/user/UndevaCandva
"Daca dragoste nu e... nimic nu e..."
Subscriu!
Cu cat tu ca parinte accepti acest ciclu al vietii, cu atat mai usor poti explica......
Fata cea mare a mea mi-a spus: "Mami, nu vreau sa imbatranesti!" si i-am spus ca nimeni nu vrea, e legea firii, ca ar insemna ca nici ea n-ar mai creste... :) Eu cred ca mai degraba prin ce mi-a spus, e de fapt dragostea pe care mi-o poarta; sau asa vreau sa cred.
*********************************Poze cu familionu'
Povestea nasterii Anei 17.03.2000
Povestea nasterii Teodorei(bb2) 8.10.2004