Cu cabinetul scolii am incercat si eu, fara succes, in schimb la noi la liceu a venit la un moment dat un psiholog sa ne povesteasca despre sex, recomandandu-ne sa mergem la ea daca avem o problema, ca ne vede gratis etc... Si m-am dus la ea si i-am spus ca eu cred ca sunt lesbi, si ca vreau sa ma consulte. La prima consultatie am recunoscut ca am mintit ca sa pot vorbi cu ea si m-am tot dus la ea pana m-am pus pe picioare!
Am avut noroc ca eram o pustoaica de 17-18 ani pe-atunci, si eram inca verde, ca sa spun asa...
Ce cred eu despre povestile astea?
1. Ca nu are rost sa le negi, ci sa le infrunti. Daca nu poti singura, cere ajutor oricui. Nu le ingropa ca pe secrete in adincurile tale, pentru ca le vei da o putere mult mai mare.
2. Abuzul impotriva ta nu reprezinta slabiciunea ta, ci a celor care l-au savarsit. In nici un fel nu esti tu vinovata de cele intamplate.
3. Daca poti, iarta-i. Daca nu, nu. Este alegerea ta, este dreptul tau. Trebuie doar ca tu sa fii impacata cu alegerea facuta.
4. De multe ori am constatat in relatii, cam ce spuneai tu, ca la propriu sau la figurat rescriam povestea alor mei (sau capitole din ea). Asta mi-a fost cel mai greu sa "over-write" (imi cer scuze, dar chiar nu am gasit un termen mai bun). Nu sunt sigura ca am reusit in totalitate... Macar eu imi asum raspunderea pentru greselile mele.
Citind povestea ta, imi dau seama ca si tu ai reusit sa invingi trecutul. Pentru ca toate acele comori pe care le pui in fiica ta, chiar asta sunt, niste mici nestemate, nu niste placinte de noroi, care sa-i manjeasca sufletelul. Faptul ca tu, privind in ochii ei, esti incapabila sa repeti istoria, te face invingatoare! Stii tu oare, cati nu pot face asta?