Metode reale de prevenire a abuzului
Raspunsuri - Pagina 22
BlackCat4evR spune:
Mda, si e pacat.
Totusi eu nu cred ca solutia este sa inchidem copii sub clopote de cristal si sa ne rugam sa nu se sparga. Cred ca au nevoie de toate armele pe care le putem pune la dispozitie, si sa invete sa lupte, raman la parerea mea ca nu se invata din cucuiele altuia, ci din ale tale propii si personale...
chelarita spune:
salut sunt chelarita si va rog dati-mi si mie un raspuns la o intrebare;copilul meu este tare incapatanat ; ce sa fac
dia_tm spune:
ce-are una cu alta (intrebarea ta cu subiectul discutat aici)?
Diana - mami de 
Adriana(n.14.02.2006) si 
(DNP.12.04.2012)
Mirelou spune:
Am citit topicul asta intr-o noapte, acum...mult timp deja, am plans si m-am tavalit pe jos de durere. La propriu. Nu am mai trait ceva atat de intens si de dureros. Si copilaria si adolescenta mea au fost un lung sir de abuzuri...De toate felurile. Faptul ca bataia era "rupta din rai" la noi in casa parca nu mai e problema numarul 1...ci altceva, acel ceva adanc care mi-a modelat personalitatea de ma tarziu, care m-a facut incapabila sa iau decizii, sa spun nu, care m-a facut mereu sa-mi fie frica, o frica viscerala care ma cuprinde noaptea... Acum cativa ani am reusit sa scot multe din mine, in cursul unei terapii dar nu am putut sa merg mai departe pe firul acela...Era un fel de grup deschis unde, chiar daca nu ne cunosteam, chiar daca nimeni nu-mi stia numele, ma simteam foarte expusa, foarte vulnerabila. Cred ca incet incet am intrat in negare...Am inceput sa am indoieli, "poate lucrurile nu stau chiar asa cum cred eu", "poate mintea mea a scornit totul, imaginatia mea bogata". Ma invart intre culpabilitate si acuzare, dar mai mult culpabilitate si vina si rusine. Viata mea sexuala e un dezastru, ma simt atrasa de ceea ce resping cu toata fiinta mea, de ceea ce neg, "asta nu sunt eu". Nu stiu ce astept scriind aici, cred ca vreau sa-mi descarc sufletul. Mi-e foarte rusine de gandurile mele, doar ale mele, pe care nu am curaj sa le recunosc nici macar cand ma uit in oglinda. As vrea sa stiu daca stiti vreun grup de suport in limba romana...unde sa pot intra. Am gasit pe net o gramada in engleza si franceza dar oricat de bine as intelege limba, mi-e greu sa exprim lucruri "grele" in alta limba.
BlackCat4evR spune:
Pai uite, grupul il ai, toate vorbim romana, nu te cunoastem, deci nu esti expusa, eu propun sa-i dai drumul... Conteaza sa poti vorbi!
dia_tm spune:
Mirelou, din pacate de multe ori in urma unui abuz victima este cea care isi face probleme de constiinta si se lupta cu sentimente de vinovatie (pe deasupra celor de durere, rusine etc.). Chiar si evenimente minore pot fi uneori greu de depasit, cu atat mai mult traume majore...
Un efect foarte comun (si extrem de distructiv) e sa ajungi sa iti urasti propria persoana ... dar e foarte foarte important sa ajungi sa te impaci cu propria persoana, fiindca n-ai cum sa o eviti si esti, obligata sa traiesti cu ea tot restul vietii.
Daca simti ca te ajuta sa discuti despre ce te framanta, despre ce s-a intamplat, despre ce simti acum...nu ezita! Uneori e greu sa abordezi asa un subiect, dar de multe ori, dupa un timp, intri intr-un alt stadiu, in care ai nevoie sa te descarci...
Diana - mami de Adriana(n.14.02.2006) si (DNP.12.04.2012)
Mirelou spune:
Va multumesc pentru raspunsuri... Ieri am trecut printr-o criza puternica, astazi sunt mult mai bine, mi-am regasit cumva echilibrul acela interior care ma face sa merg inainte. De cand am inceput terapia, viata mea s-a schimbat mult. Am "lucrat" mult pe abuz, pe codependenta (tatal meu este alcoolic) si chiar daca nu mai locuiesc cu ai mei de mult, "repercursiunile" se vad, mi-au dictat mult viata.
Durerea mea este ca nu pot sa-mi amintesc multe desi am multe multe amintiri din copilarie, inca vii. Discutam intr-o zi cu sotul meu si era uimit de cat de multe imi amintesc, e ca si cum nu as vrea sa dau drumul momentelor acelora desi multe lucruri sunt pur si simplu in umbra. Ca sa va spun pe scurt ce e cu viata mea...Mi-am petrecut copilaria si adolescenta intr-o atmosfera mereu tensionata, cu frica in san ca el ar putea sa vina oricand peste noi (maica-mea si sora-mea) si sa ne ia la bataie. I-am vazut pe ai mei batandu-se ca la carte, am vazut-o pe mama vanata si plina de sange. Uneori mama ne incuia intr-o camera si noi ne ascundeam prin cate un coltisor si plangeam pana aparea ea din nou in usa, batuta si plansa. Eram preferata tatalui meu, pe care il uram din rasputeri, nu doar pentru ce lasa in urma pe unde trecea, ci pentru felul in care ma atingea, ma pupa, ma lingea pe fata si pe obraji, imi sugea buzele. Inca imi amintesc duhoarea aceea a gurii lui, saliva lui cleioasa... Il resping cu toata fiinta mea...Apoi mai e pornografia la care am fost expusa de la o varsta mult prea mica(fotografii, filme). Imi amintesc ca intr-o zi a adus acasa niste postere si calendare cu femei goale si le-a depozitat unele (altele le-a expus) in balcon. Eram in clasa a 2-a... Nu am indraznit niciodata sa le mut de acolo. Si nu inteleg nici de ce mama mea nu a intervenit. Apoi sunt cateva flashuri cu mine in cada, copil. De fiecare data cand ma spala mama, imi amintesc ca ma ustura teribil acolo jos, cred ca-si baga varful degetului sapunit. Unul din flashuri e cu mine si cu el. EL ma spala si mie imi place pentru ca nu ma mai doare si nu ma mai ustura nimic de data asta. E doar un amestec de placere si de repulsie. Mi-am inceput viata sexuala foarte devreme, sau ma rog, poate 13 ani n-o fi devreme pentru unii...pentru mine, cand ma uit in urma, e devreme si mereu am dat peste tipi mai mari, versati. Cred ca intr-un fel mereu am avut un comportament sexualizat (am inceput sa ma autosatisfac pe la 4-5 ani si a continat, compulsiv, muuulti muuulti ani), in orice relatie am confundat dragostea cu dorinta... Iar repercursiunile se vad pana azi. Am atras toti mosnegii libidinosi in jurul meu, eram intr-a 6a cand batranelul inofensiv si zambitor de la colt (un vecin de fapt) m-a chemat la el si s-a dat la mine. la inceput cu propos-uri, apoi chiar a incuiat usa si si-a bagat limba in gura mea. Am multe povesti de genul asta si o furie pe care nu stiu daca am exteriorizat-o vreodata. In adolescenta eram foarte dark, si muzica si atitudinea...Imi puneam singura cercei, cred ca mi-am pus vreo 15 si mi-era bine. Raul mi-l faceam eu. Spun asta pentru ca tot citit de comportament de autoflagelare la victimele abuzului si am legat asta de cerceii mei... Pe tatal meu nu-l pot suporta fizic, in preajma mea, in aceeasi incapere cu mine, desi ne comportam civilizat cand ne intalnim, la mese in familie etc.
Sunt momente, ca azi, cand accept (fara sa incerc sa inteleg) ca da, asta a fost viata mea, ca nu pot merge mai departe fara sa integrez tot ceea ce am fost. Cu toate astea, mintea mea refuza de multe ori sa creada si imi spun ca "poate nu a fost chiar asa", poate doar imi inchipui si atunci ma simt vinovata si mi-e rusine ca pot gandi astfel. Si cred ca as vrea sa-mi spuna cineva, negru pe alb, ce s-a intamplat. Ca sa accept o data pentru totdeauna...
BlackCat4evR spune:
La mine mama era (si este) alcoolica si, fiind divortata de tata (care a prins-o inselandu-l), nu prea avea cine sa ma scoata din mainile ei cand i se punea pata! Ea ma articula des cu dosul palmei (si are inele cu PIETRE pe TOATE degetele), cu catarama de la curea sau, cand am mai crescut, cu o shipca dintr-un gard.
Despre tata am crescut crezand lucruri ciudate si oribile, pentru ca mama nu mi-l vorbea nicicand de rau, imi spunea doar ca "taica-tau nu e cum crezi tu". Restul facea imaginatia mea de copil...
Eram copil de cartier, pentru ca mama venea tarziu acasa, cand venea se punea pe baut, apoi lua Distonocalm si se culca. Dormeam in pat cu ea, asa ca duhoarea de alcool imi face efectiv greata si acum.
Si eu am descoperit masturbarea pe la 3-4 ani. Ocazie cu care mi-am imbogatit vocabularul cu cateva cuvinte: "curva", "penala" (luate impreuna sau separat
), "perversa", "onanista"... inutil sa mai spun ca toata lumea din micul meu univers era la curent cu "indeletnicirile mele", sub sever consemn de a ma opri cu orice pret, de fiecare data cand ma surprindeau in fapt!
Despre pornografie... Tata citea Infractoarea Mov, nu stiu daca cineva de pe-aici stie ce si cum era cu revista aia... Era cu poze desucheate, si plina de articole despre violuri, incesturi si abuzuri. Cand ma duceam pe la el, gaseam un teanc de "Infractoare" tronand pe masina de spalat...
La capitolul autoflagelare, eu imi smulgeam genele...
Cu mama am incercat sa vorbesc, dar este genul de persoana care nu-si asuma responsabilitatea pentru nimic. Totul era vina mea, eu nu intelegeam ca ea era obosita, suparata, nervoasa, sau mai stiu eu cum, si exact atunci (culmea!) o zgandaream si eu. Pe la 25 de ani i-am prins mana cu care vroia sa ma loveasca peste fatza si i-am spus ferm dar foarte calm sa nu mai faca asta niciodata, pentru ca nu voi mai raspunde de reactia mea.
De-asta spuneam in mesajul vechi ca am avut doar doua iesiri violente, teama da e nu abuza de altii la randul meu ma face sa adopt o atitudine mai pacifista...
Acum, una peste alta, eu imi iubesc parintii. Si viata. Am avut o viata foarte plina, in care autoeducatia a jucat un rol important. Fiecare ne facem alegerile, si trebuie sa dormim linistiti cu ele pe constiinta. Eu aleg sa ii iubesc in continuare si sa le fiu aproape, dar, aleg, de asemenea, sa nu le seman! Eu aleg sa fiu altfel de persoana! (si nu am avut niciodata probleme cu somnul!) Pot intelege ca mama a fost o persoana slaba, incapabila sa suporte consecintele greselilor ei, si ca in cautarea unei solutii a ales-o pe cea mai proasta (inecarea in alcool). Eu aleg sa fiu o persoana puternica si intotdeauna imi voi asuma consecintele actiunilor mele, indiferent cat imi va fi de greu!
dia_tm spune:
E atat de trist sa treci prin abuzuri, mai ales la o varsta frageda ... dar toate cele care reusesc sa-si reconstruiasca viata dupa asemenea evenimente si sa mearga mai departe sunt demne de toata admiratia!
E un semn de multa vointa si putere interioara ... si acestea sunt trasaturile de caracter pe care e bine sa le vezi in tine mai intai (si sa nu le uiti), nu amintirile din trecut.
Diana - mami de Adriana(n.14.02.2006) si (DNP.12.04.2012)
Mirelou spune:
Ma doare sa citesc ce-ai trait Black Cat si, fara sa te cunosc, admir ne-incrancenarea ta. Ca si tine, si eu am fost batuta de mama. E ironic, tocmai ea, care stia ce inseamna sa fii batut, se naspustea asupra mea cu o violenta si cu o ura pe care n-o pot intelege. Culmea, tot cu inelele peste fata. Eram mare, in liceu si ma duceam la scoala cu buza sparta, cu semne de unghii pe obraji si crapam cand ma intrebau colegii "ce-ai patit"...Imi amintesc ca am fost la cabinetul scolii si cred ca voiam sa vorbesc cu cineva care sa nu ma judece. Doctorita si asistenta stateau la cafea si mi-au dat o pastila de cap si o trimitere la spitalul de psihiatrie. Nu m-as fi asteptat la asa lipsa de empatie si la asa tratament in veci...Mi-am promis atunci sa nu mai vorbesc nimic cu nimeni.
Am o fetita minunata si ma gandesc mereu cum sa fac sa fiu mereu langa ea, sufleteste. Cum s-o pregatesc pentru lumea asta in care traim si pe care nu vreau s-o vada prin oglinda trairilor mele. E inca mica dar insist pe cat e de important sa vorbesti, sa exprimi ce simti, sa spui NU, sa nu faci ceva daca nu vrei sa faci. Cred ca e atat de important sa stii ca ai dreptul sa spui Nu. Si sa stii sa cauti in tine resursele de a merge inainte!
Va multumesc pentru raspunsuri...