Noi doi si o Molecula

Desi a trecut ceva timp, iata-ma azi in fatza calculatorului, cu un document word si incercand sa pun negru pe alb nasterea minunii mele, Eric! De ce acum dupa un an si 6 luni ? Poate pentru ca minunea mea a implinit azi un an si jumatate si ma uitam la el de dimineatza incercand sa ma gandesc cand a trecut timpul ?! Poate pentru ca tocmai am rascolit folderele de poze si imi amintesc totul ca si cum s-ar fi intamplat ieri ?! Sau poate pentru ca azi am simtit ca trebuie sa scriu ?!
Pai sa o iau cu inceputul ! Pe 31 octombrie 2002 incepe odiseea familiei mele, cu un DA hotarat la primaria orasului Bistrita, urmat de cununia religioasa pe 21 iunie 2003. Tin neaparat sa pun si datele pentru ca cele mai importante evenimente din viatza mea s-au petrecut in zilele care contin cifra 1! Dupa an si un pic asa incepem noi sa ne gandim ca ce frumos ar fi sa ne marim familia cu inca un membru! Toate bune si frumoase, dar membrul junior se cam lasa asteptat…
Incep primele vizite la doctor, ne cerceteaza pe toate partile, aflam problemele dar… si solutiile ! Asadar, traiasca stiintza si tehnologia, datorita careia , in 29 ianuarie 2006 am primele doua linutze rosii pe testul de sarcina! Era 3 dimineatza, cu o zi inainte de testul de sange care trebuia facut pt a vedea valoarea beta-HCG. Sa va spun ca in ziua aia m-am uitat cred de cateva sute de ori la test, nu care cumva sa ramana doar o liniutza ?!
30 ianuarie, ziua care confirma ca este adevarat! Ne incadrasem in cele 25% de reusita ! Eram asa de fericiti de parca tot pamantul se invartea in jurul nostru si al Moleculei ! Asa s-a numit minunea din burtica chiar si dupa ce am aflat ca este baiat !Mare bucurie mare, anuntat pe toata lumea si de aici incepe povestea " Noi doi si o Molecula"! Data probabila a nasterii 12 Octombrie 2006 !
Primul moment de cumpana, la 6 saptamani cand incep sa sangerez, dar nu asa un strop doua …Fuga la spital, Molecula se vede, dar si faptul ca voi sangera in zilele urmatoare! Aflu ca 20% din sarcini sangereaza si sunt bine merci dar ca sunt la mana mamei naturi! Repaus la pat, fara efort, decat la baie si atat ! Peste 2 zile ma cheama iar la echo, ma duc, si …ii bate inima Moleculei ! Procentul se ridica la 50% sanse sa fie totul bine ! Se mai vede ca sangerarile vor continua dar mult mai putin cantitativ decat la prima echo. Evident repaus si fara efort ! Doua saptamani a durat totul, dupa care am intrat in normal si asta a fost singurul moment greu din toata sarcina. Atunci am concluzionat, Molecula noastra este puternica si luptatoare !
Urmatoarele luni de sarcina au decurs normal, Molecula era destul de vioaie sau simplu spus am avut o sarcina cu placeri, si bineinteles neplaceri comune tuturor sarcinilor , slava Domnului si iata ca ajungem in ziua de duminica 10 Septembrie 2006! O zi superba de toamna, cu soare asa ca am iesit la plimbare si ce-i drept ca am stat cam mult in picioare! Seara avem musafiri, trece repede si vine ora de somn! Eu ma tot vait ca ma dor soldurile ceea ce era deja obisnuitza in ultimele 2-3 spatamani si ii zic viitorului tatic ca "poate nasc maine , ca nu mai pot" ! Glumeam evident foarte linistita ca doar mai aveam o luna si trebuia sa citesc, documentez despre nastere, mai aveam de facut bagajul de spital si insiram sotului de zor o intreaga lista cu ce mai am de cumparat ! Sotul ma intreaba in cat suntem maine, ii spun 11 la care primesc raspuns " nu-mi prea place numarul, dar ar fi fain ca am avut cununia pe 31, nunta pe 21 si cu un 11 ar fi setul cumplet! Ca sa nu mai zic ca ar fi la o spatamana dupa ziua mea, faci fatza la doua fecioare ? Ce zici scorpionule ?" Asa ne-am amuzat pe chestia cu zodiile desi nici unul dintre noi nu crede in mod special in zodii. I-am urat Moleculei somn usor si am adormit. Doar ca Molecula avea alte planuri pentru noi!
Ora 3 fara 10 minute noaptea, ma trezesc ca ma trece la baie dar ca nu pot controla si scap pe mine ! Incep sa ma gandesc ca de, se mai intampla probabil apasa copilul pe vezica ! Bun, ma ridic din pat fug la baie, schimb pijamaua si ma bag in pat sa-mi continui somnul! Nu ma asez bine ca iar simt ca-mi curge ceva. Fuga iar repede la baie. De data asta imi pun totusi si un tampon preventiv zic! In drum iar spre pat ma ia o durere de spate de-mi dau lacrimile instant. E primul moment cand ma gandesc ca “oare m-i s-a rupt apa?” Nu stau mult pe ganduri si pt ca nu apucasem sa citesc cum stau treburile ca doar mai aveam o luna pana sa nasc, deschid repede calculatorul si scriu pe google intrebarea. Gasesc repede si raspunsul ca intradevar cand se rupe apa nu trebuie sa se faca neaparat balta sub tine cum imi imaginam eu si gasesc cateva mamici care au patit ca mine. Cand citeam mai am o contractie, exact la 5 minute fata de prima. Stiam de la « Mamicile de sept-oct 2006 » ca la interval de 5 minunte intre contractii trebuie sa te prezinti la spital ! Nu stiam cum stau lucrurile aici ca nu apucasem sa vorbesc aceste detalii cu doctorul meu. Peste o saptamana aveam programare la doctor, sa-mi faca testul acela de dilatare a oaselor bazinului si sa-mi explice, spuna ce trebuie sa fac cand v-a veni momentul nasterii! Dar, planurile de acasa nu s-au potrivit cu cele din targ dupa cum zice o vorba de pe la noi !
Ceasul deja 3, ma duc si-l trezesc pe sot « hai pana la spital ! cred ca nasc azi ! Molecula cred ca s-a plictisit in burta !» Vreau sa va spun ca in 30 secunde era imbracat, ma intreaba daca are totusi timp de o tigare, ii spun da si in timpul asta ii povestesc ce s-a intamplat si ca poate nasc sau poate nu ca mai sunt si contractii false, dar sa mergem totusi pana la spital. Plec la spital cu geanta pe umar fara sa-mi iau nimic altceva, nici macar ce apucasem sa cumpar ca nu eram efectiv convinsa ca nasc ! La 3 si 20 ajungem la spital, sun la buton, imi raspunde un nene care dupa voce se vedea clar ca l-am trezit din somn dar imi vorbeste foarte frumos . II spun cum ma cheama, ca sunt gravida si cred ca m-i s-a rupt apa si poate nasc. M-i se spune ca-mi va deschide usa si sa astept dupa o sora medicala care ma v-a prelua. Banuiesc ca si sora tocmai ce a fost trezita din somn ca a durat vreo 10 minute pana a coborat dar foarte dragutza ma intreaba cu ce ma poate ajuta. Ii povestesc ce s-a intamplat si urcam sus la etajul cu nasteri, intram intr-un salon de nasteri, imi face control si-mi spune « dilatatie 2 cm, vei naste azi! » Sotul o mai intreaba o data "sigur naste azi ? " Sora zambeste si spune ca da, foarte sigur ! Dupa care ma conecteaza la aparate, m-i se pun doua centuri pe burta, una pentru contractii, alta pentru inima lui bebe! Sunt intrebata cate saptamani am , spun 35 si ma intreaba daca sunt sigura ca nu am mai mult! Ii explic ca am facut fiv+icsi si stiu exact datele cand s-a intamplat totul, pe care i le comunic de altfel si atunci ma crede ! Sotul avea si el un stres atunci ca parcase masina in curtea spitalului unde numai medicii pot parca si unde sa-si mute masina? Parcarea subterana vis-a-vis de spital era inchisa si abia la 7 sau 8 dimineatza se deschidea. Intre timp il linisteste sora ca poate sa lase linistit masina acolo si la 7 va merge cu o hartie data de ea la receptia spitalului de unde va primi o alta hartie si se va duce cu ea la parcarea subterana unde va primi un card sa intre-iese cand vrea. Bun , am rezolvat parcarea, eu aveam contractii din ce in ce mai puternice si dureroase la 2-3-4 minute si ii spun sorei medicale ca vreau sa m-i se faca epidurala. Foarte dragutza, imi spune ca va merge sa anunte anestezistul. Trimit repede si sotul acasa sa-mi aduca ce-mi trebuie pentru spital, un tricou de al lui si hainutze pentru bebe. Revine dupa vreo 20 de minute in acelasi timp cu anestezistul. La 4.45 m-i se monteaza epidurala si sunt numai un zambet. Multumesc iar stiintei, tehnologiei si celui care a inventat epidurala, datorita careia cel putin pentru mine a transformat nasterea dintr-un eveniment dureros, de care efectiv imi era groaza in cel mai frumos moment.
Pe la 5.30 vine sora medicala si-mi masoara dilatatia, 5 cm. “ Ooo, pai cred ca nasteti mai repede decat m-am asteptat! Probbail in jur de pranz!” Acum incepe sa m-i se explice faza cu impinsul, ca nu trebuie sa imping decat in momentul cand am contractie ca altfel imping degeaba, cum sa-mi concordez respiratia cu impinsul. N-am sa inteleg niciodata afirmatia “nu nasc cu epidurala ca nu simt nimic” care dupa parerea mea e cat se poate de falsa. Eu personal am simtit fiecare contractie, simteam cum se intareste burta, simteam tot, presiunea copilului numai durerea nu! Ceea ce pentru mine a fost super si am ramas cu cele mai minunate amintiri despre nastere.
Primele impinsaturi ca sa zic asa le fac impreuna cu sora medicala, dupa care cu ajutorul sotului, iar sora venea doar din cand in cand sa ma intrebe ce fac, cum ma simt ! Ii arata sotului ca uite se vede capul si aflu ca va avea par. La ora 7 imi masoara sora iar dilatatia si … 9 cm ! Imi spune sa ma relaxez si se duce sa pregateasca sala de nastere, sa cheme doctorii, ca nu se astepta sa ma dilatez asa repede. Ma muta cu patul din salon in sala de nasteri la 7.40. Impreuna cu sotul de pe pat ma aseaza pe masa de nasteri. Si de aici incepem sa impingem cu adevarat toti 3, eu, sotul si sora ca sa zic asa. Intra medicul in sala si pe mine efectiv ma apuca rasul cand l-am vazut cum era echipat cu sortz de cauciuc peste halatul verde si cisme de cauciuc pana la genunchi in picioare. Glumeste cu mine, ca ne-am cam grabit, dau toata vina pe Molecula ca daca asa a ales, eu ce puteam sa fac ?!
Cred ca m-ai imping de 3 ori din acel moment, aud sunetul foarfecii, aproape instant imi intorc ochii spre ceasul de pe perete, ora 8.04 si aud prima data Molecula. Mi-l aseaza pe piep pentru o secunda, efectiv cat apuc sa vad ca are par mare negru, gropitza in barbie ca mine si seamana cu sotul dupa care dispar cu el in cealalta camera ! Nu stiu cat timp a trecut dar m-i s-a parut enorm de mult ca nu mai reveneau cu el. In sfarsit apar, pana sa zic eu ceva intreaba doctorul ce greutate are, aflu ca 2920g si 50 cm. Vad ca doctorul rasufla usurat, m-i se spune ca este totul bine doar ca trebuie sa stea un pic l-a incubator.
Nu stiu de ce dar in momentul ala in loc sa ma agit, sau sa intru in panica pur si simplu m-am linistit, dar o liniste interioara cum n-am simtit vreodata si in acelasi timp mandrie, fericire, bucurie si incredere in mine. Poate ca vocea neontoloagei care mi-a spus asta a fost atat de calda ca efectiv sentimentul pe care l-am avut este ca Eric se afla in sigurantza. Imi amintesc ca in ziua aceea desi Eric nu era langa mine in salon radiam amandoi de fericire! Cele cateva secunde cat l-am vazut au fost suficiente incat sa-mi ramana imaginea lui in minte. Nu stiu pe ce principiu actioneaza creierul, dar puteam sa-l descriu cu lux de amanunte ceea ce am si facut la telefon cu bunicii. Desi era in incubator nu mi-a trecut nici o secunda prin cap ca ar putea fi ceva probleme. Stiam ca am un copil sanatos, puternic, luptator si ca este acolo doar pentru ca s-a grabit un pic! Pe la 11 am adormit in timp ce povesteam cu sotul marele eveniment. Cand m-am trezit, m-a intampinat cu un buchet mare de trandafiri albi si portocalii (florile si culorile preferate),un colier si singurele cuvinte spuse "ai nascut o minune! iti multumesc !" Da, sunt mama unei minunii! Sa va spun cat sunt de mandra ? Ar trebui sa inventez cuvinte noi desi nici asa nu cred ca as putea sa descriu ce simt cand imi privesc copilul!
Aflu ca intre timp el isi vizitase fiul la sectia de prematuri si imi spune regulile sectiei! Vine o asistenta in salon sa ma intrebe cum ma simt si o intreb daca pot sa merg si eu sa-l vad! Primesc raspuns afirmativ dar cu conditia sa ma duca sotul pe scaun ca nu am voie sa merg ca pot ameti. Minunea mea dormea si noi nu ne mai saturam privindu-l. Si... bineinteles era cel mai frumos copil din sectie! Asistentele toate se mirau cat par are si daca in Romania copii se nasc asa parosi?! Aflu cu aceasta ocazie si scorul apgar, 9 la nastere si 10 la 5 minute dupa nastere!
Nu a fost o nastere senzationala, a fost o nastere surpriza la finalul careia am avut parte de o minune perfecta. Am in cap cuvintele de la semnatura unei mamici, membra DC careia imi cer scuze ca nu i-am retinut numele, "Copii se nasc perfecti, iar datoria noastra ca parinti este sa nu stricam aceasta perfectiune". Nu stiu daca am redat exact cuvintele, dar esentza aceasta era. Asta e tot ce-mi doresc, sa fim toti 3 sanatosi, iar noi ca parinti sa fim destul de intzelepti sa putem calauzii pasii minunii in viatza fara sa-i stricam perfectiunea!
Inainte de a incheia cu povestea Moleculei trebuie sa le multumesc in primul rand "Mamicilor de Bucurii, sept-oct 2006"pentru ajutor, sustinere, suport atat de-a lungul odiseei sarcinii cat si acum cand parcurgem impreuna pasii Bucuriilor noastre prin viatza!
Multumesc Despre Copii si tuturor membrilor pentru ca aici am aflat raspunsul la multe din intrebarile si nedumeririle mele!

pt voi!

Roxana si Eric (11 septembrie 2006)

Ei au nevoie de noi! Haideti sa-i ajutam!

anangel_lexi spune:

Roxana, foarte frumos ai povestit! Bineinteles ca si de data aceasta mi-au dat lacrimile, ca de fiecare data cand citesc povestea unei nasteri.
Sa va traiasca minunea, sa fie sanatos, fericit si sa va faca mereu la fel de mandri si fericiti ca acum!

de www.totsites.com/tot/mariacornelia" target="_blank">Maria Cornelia (20.09.2006)

ramomar spune:

Roxana...MINUNATA POVESTEA !!!! foarte foarte frumos ai relatat-o. Multe de la mine.
Sa va triasca Eric si sa aveti parte de multe bucurii si impliniri in viata!!!!





***************************************************
Ramo si PATRICIA MARIA (06.09.2006)
***************************************************

tanima_i2002 spune:

Mi-au dat lacrimile, nu alta, desi in mare stiam povestea nasterii lui Eric de cand eram gravidutze.
Sa va traiasca molecula mult dorita si iubita.

Mamica lui Rares (15 oct 2006)

MamiLili spune:

Bravo, Roxana! Sunteti o familie frumoasa, sa fiti fericiti toata viata alaturi de Molecula voastra! Povestea lui Eric e foarte impresionanta.

xandrutza_76 spune:

Roxana, felicitari, mi-a placut mult povestea ta! Va doresc multa fericire si realizari frumoase, le meritati!

Alexandrina si puiutii ei, Raluci (03.08.1997) si Narci (21.09.2006)

poze cu noi

beatrix spune:

Multumesc tuturor pentru urari! Sunt convinsa ca si nasterile Bucuriilor voastre au o semnificatie aparte pentru fiecare dintre voi! Nu poti uita acest moment!


Roxana si Eric (11 septembrie 2006)

Ei au nevoie de noi! Haideti sa-i ajutam!

Mirabelac spune:

Foarte frumoasa si emotionanta poveste, m-a facut sa retraiesc sentimentele de la nastere si de dupa, sunt momente magice care raman in sufletele noastre pentru totdeauna. E foarte bine ca ai reusit sa o scrii, poate candva va reusi sa citeasca si Eric povestea venirii lui pe lume.

Pupam Molecula si "atomii" (parintii) care au "format-o".

*****************************************Mirabela, mamik de pitic www.totsites.com/tot/davidstefan" target="_blank">DAVID STEFAN (21.09.2006)

mephala30 spune:

M-ai emotionat pana la (cc) lacrimi, , sa-ti traiasca Eric, sa fie sanatos si sa aiba o viatza frumoasa!

www.desprecopii.com/POZECONCURS/folderview.asp?folder=Clipe%20de%20viata%202007&page=10" target="_blank">Cercul vietii si www.desprecopii.com/POZECONCURS/folderview.asp?folder=Clipe%20de%20viata%202007&page=21" target="_blank">Hug me

ccris_ccris spune:

Roxana, sa-ti traiasca Molecula si sa va bucurati de el, e dulcel foc!

Cristina35+

Asteptand-o pe bebe
POZELE MELE

beatrix spune:

Mirabela, Mephala, Ccris_ccris, merci!
Ccris_ccris, nastere usoara si sa fiti sanatoase amandoua! vad ca nu mai e mult pana iti vei tine minunea in bratze!

Roxana si Eric (11 septembrie 2006)

Ei au nevoie de noi! Haideti sa-i ajutam!