Cand bunicii nu sunt de acord!!!

sabineta spune:

In aprilie anul trecut i-am anuntat pe parintii nostri ca sunt invitati la nunta noastra pe 2 iunie. Totul era aranjat de noi, ei erau doar invitati.
Nu stiau ce ne-a apucat... dupa 10 ani... asa deodata...
cand ne-am intors din concediu i-am anuntat ca depunem dosarul pentru adoptie. Au zambit cu subinteles, dar n-au spus nimic. Poate ca nu credeau ca vom merge pana la capat sau ca nu vom reusi atat de repede.
Acum il iubesc cu totii foarte mult pe Rares, de parca ar fi dintotdeauna in familia noastra. Si nu doar de ochii lumii, ci cu adevarat.

Cei care au lucrat cu bbi abandonati sau adoptati spun ca Dumnezeu da un "ceva" fiecaruia dintre ei, astfel incat sa-l faca iubit si acceptat de toata lumea.
Si asa e. Nu poti invata un copil de 7 luni la cine sa zambeasca sau nu, la cine sa stea in brate si la cine nu, dar el stie mai bine ce are de facut. Instinctiv, este sociabil si cucereste pe toata lumea.

Iar daca cineva, bunic, prieten sau vecin, se opune cand aude de adoptie, cu siguranta i se va inmuia sufletul cand va vedea copillul.
Iar daca nu se intampla asa... trebuie sa te bucuri de copilul tau si sa nu bagi in seama rautatile lor.

dalv spune:

"LA MULTI ANI!" dragi mamici si viitoare mamici de bebici minunati,la noi toata lumea a reactionat neasteptat de bine:soacra mea a zis ca in sfarsit mi-am recapatat mintile pt ca nu reusea sa priceapa de ce ma mutilez atat fizic si psihic(am 7 sarcini pierdute);socrul a inceput sa planga si a zis ca o sa-l facem in sfarsit fericit ca ne vede linistiti;mama mea stia mai de mult ca vrem sa adoptam; prietenii nostrii foarte fericiti pt noi;fratii si surorile deja isi fac planuri care sa ne ajute prin rotatie la cresterea bebicilor pt ca avem atestat pt adoptia a doi bebici si...noi suntem in asteptare si nu mai avem rabdare pt ca sistemul se misca f.greu

nusica

aissa spune:

Mie una imi pare tare rau sa citesc ca atatea dintre voi au intampinat retineri chiar in propria familie. Nu credeam sa fie chiar asa la atat de multe fete.
Noi, ce sa zic, asteptam de mult prea multa vreme sa se intamaple minunea asa ca mu cred ca am surprins prea mult cu decizia noastra, singurul de reactia caruia ma temeam era tata care insa mi-a rezervat surpriza de a nu avea nimic impotriva. Mama, sor-mea nu au avut nici macar o juma de cuvant impotriva. Soacra-mea s-a prefacut foarte bine ca o iubeste, desi eu una nu as fi bagat mana in foc pentru asta. A avut grija de Ale un an si se jura ca nu mai poate dupa ea pana cand s-a apropiat momentul in care fi-sa ii va naste un nepot "de sange". Asa ca de la Revelion incoace nu mai stim nimic de ea, ne-a anuntat ca nu mai vine la Ale si cumva sa "ne spalam pe cap cu ea" si asa a facut. Din partea mea toate bune, nu o sa o mai vada decat probabil accidental pe strada si daca o vad din vreme o sa am grija sa evit si acest lucru.
Norocul meu ca nu prea ma doare de ce zic ceilalti, noi am facut mereu ce am vrut noi, ne-am luat viata in maini de la inceput si am facut totul fara ajutoare externe asa ca nimeni nu poate sa imi spuna vreodata nimic referitor la ce decid pt mine si pt viata mea pt ca pur si simplu nu le dau voie sa isi dea cu parerea. Cum spunea Lexi, doar ii anunt despre ce fac nu le cer voie.

catty spune:

SILVY, iote ca ma bag si eu in seama si iti spun ce si cum. Dupa cativa ani de incercari pt a avea un copil si sarcini oprite in evolutie, ne-am decis sa adoptam un bb. Nu mi-a fost frica de reactia rudelor, ci de cea a sotului pt ca nu stiam daca va vrea sa nu lucrul asta. Numai ca el este un scump si si-a dat seama ca fara un copil viata nu are nici un farmec. Apoi am anuntat-o pe mama, bunica, sora, nasii nostri de cununie si cam atat. A doua zi dupa ce am vazut-o prima data le Alexuta am mers la socrii mei la tara, tati le-a aratat poze cu pitica si la intrebarea fireasca "cine este fetita" a raspuns scurt si la obiect "copilul nostru". Initial reactia a fost una destul de rece, pt ca in familie exista un "nepot de sange", dar oricum noua nu ne-a pasat. A doua zi dupa ce pitica a facut 1 anisor, cu acordul maternalei, am sarbatori-o in familie. Si atunci s-a intamplat minunea: toti au ramas fermecati de ea si orice dubiu in privinta modului lor de a o privi s-a dus. A avut soacra-mea la un moment dat in ianuarie o exprimare de genul "lasa mama ca o sa o iubim ca si cum ar fi a voastra", si pe mine m-au apucat nervii si i-am replicat scurt ca "este a noastra si ca nimeni nu o obliga sa vina sa o vada sau sa ne ajute cu ceva". Cred ca a simtit ca m-am atacat pt ca exact in saptamana cu pricina a venit la noi si i-a cumparat micutei noastre un lantic de aur, chipurile ca a promis asta, desi eu nu sunt senila si asa ceva nu i-a iesit din gura. Dar asta este.
Copila a devenit sufletul intregii familii, numai ea conteaz, chiar si pt nasi care nu au nepoti si Alexuta este nepoata pe care si-au dorit-o. Ma bucur ca au acceptat-o pt ca imi era teama ca o parte din originea ei o sa ii faca sa fie reticenti.
Nu conteaza ce spune lumea pt ca este viata voastra si aveti dreptul sa alegeti ce e bine si ce nu pt voi. Bucurati-va la gandul ca veti fi parinti si in momentul in care va veti intalni copilasul toate gandurile negre se vor risipi.
Pe noi cei de la DPC ne-au intrebat ce crede familia de adoptie, dar nu au cerut sa vada viitorii bunici pt ca pe ei ii intereseaza in primul rand familia adoptatoare. Asa ca stai linistita. Cand va intreaba de familie spuneti ca sunt de acord si gata, nimic mai mult.
Eu una sunt convinsa ca o data ajuns bb acasa lucrurile se vor indrepta.
Pupici si succes

catalina

"Uneori ai suferit prea mult ca sa ai dreptul sa nu spui niciodata SUNT PREA FERICIT"

happiness spune:

Si eu am o fetita pe care am adoptat-o singura,pentru ca asa mi-am dorit si pentru ca asa am crezut eu de cuviinta.Nu am exclus si nici nu exclud sa nasc si eu,candva,un bebe,dar acesta a fost lucrul pe care l-am visat si pana la urma,eu impotriva tuturor,am reusit.A fost foarte greu,intreaga familie,mai putin sora mea(si prietenii,desigur)a crezut ca am innebunit,dar acum o adora pe fetita mea,este centrul universului lor.Asa ca sfatul meu pentru tinerele care trec prin asa ceva este sa nu dispere,sa lupte,pentru ca Dumnezeu le va da putere si pana la urma,daca iti doresti cu disperare asta,se intampla!

danielac spune:

quote:

---

Originally posted by happiness

Si eu am o fetita pe care am adoptat-o singura,pentru ca asa mi-am dorit si pentru ca asa am crezut eu de cuviinta.Nu am exclus si nici nu exclud sa nasc si eu,candva,un bebe,dar acesta a fost lucrul pe care l-am visat si pana la urma,eu impotriva tuturor,am reusit.A fost foarte greu,intreaga familie,mai putin sora mea(si prietenii,desigur)a crezut ca am innebunit,dar acum o adora pe fetita mea,este centrul universului lor.Asa ca sfatul meu pentru tinerele care trec prin asa ceva este sa nu dispere,sa lupte,pentru ca Dumnezeu le va da putere si pana la urma,daca iti doresti cu disperare asta,se intampla!

---

Felicitari! sa iti traisca fetita si sa te bucuri de ea!


www.desprecopii.com/POZECONCURS/folderview.asp?folder=2006%20in%20imagini&page=14" target="_blank">
Poza Dianei din vechiul concurs este Humulesti.jpg
_
Poze din concurs:
www.desprecopii.com/POZECONCURS/folderview.asp?folder=clipe%20de%20viata%202007&page=17" target="_blank">poza Dianei este eupleclaBrasov.jpg

www.desprecopii.com/POZECONCURS/folderview.asp?folder=clipe%20de%20viata%202007&page=33" target="_blank">poza Dianei este pictata.jpg

micsunea spune:

Eu cumulez o gramada de handicapuri pentru adoptie (sotul e belgian si lucreaza in Belgia, eu sunt romanca si de luna viitoare lucrez la Luxembourg, vom inchiria un apartament la Luxembourg, dar din motive administrative avem o casuta si domiciuliu in Belgia).

Chiar inainte de a ma casatori imi doream sa adopt. Mie mi se parea ca sunt multi copii in orfelinate si preferam sa adopt decat sa fac eu copii.
Dupa casatorie am fost ocupata cu cariera si la 5 ani de la casatorie am inceput sa ne gandim serios la copii. Sotul a preferat mai intai sa incercam copil pe cale naturala si cum la doctor ni s-a recomandat fecundare in vitro (cu injectie numaistiucum) ne-am indreptat pana la urma spre adoptie. A trebuit sa ne retragem din procedura de adoptie deoarece, minune, am ramas insarcinata. Acum am o fetita de 4 luni. Si mi-am dat seama ca vreau in continuare sa adopt, dorinta de a adopta nu mi-a disparut cu aparitia unui copil natural.

Mi-am anuntat parintii de decizia mea si reactia lor a fost uimitoare.
I-am anuntat separat, maica-mea mi-a zis ca mi-am pierdut instinctul matern, ca imi voi distruge copilul natural, ca in cadrul crizei mondiale care se profileaza vom muri de foame, deoarece adoptia ne va reduce la nivelul unor animale neadaptate care vor fi victimile schimbarii. De asemenea mi-a spus ca aproape a facut infarct si ca isi doreste sa moara cat mai usor, sa nu cumva sa isi termine viata la casa de batrani (e clar pentru ea ca decizia mea de a adopta denota faptul ca nu vreau sa am grija de parintii mei si ca ii voi lasa la azil!!).
Taica-miu mi-a sus ca adoptia este un blasfem la adresa umanitatii si o procedura prin care copii nevinovati devin sclavii unor familii cu handicap.
Atat maica-mea cat si taica-miu sunt de acord cu faptul ca copilasii adoptabili sunt niste criminali (e genetic si parintii lor nu pot fi decat criminali daca i-au abandonat!)
Si mi-au mai spus o gramada de altele, dar mi-e ca scriu un mesaj prea lung, cred ca ati prins ideea!

Cert e ca ma intreb cu infrigurare daca voi ajunge intr-o zi ca si parintii mei si daca genele mele se vor trezi vreodata si ma vor transforma intr-un monstru ca ei?

Noroc cu sotul meu care mi-a spus ca la varsta noastra (30 ani) nu avem de dat socoteli si ca vom face ce consideram noi bine pentru familia noastra! Cat e de curajos si de dragalas!

Cu drag,
Micsunea

Maribela spune:

Nici la noi situatia nu sta prea bine!Sambata i-am anuntat pe socrii si pe nasi(sora sotului)ca ne-am hotarat sa infiem.Nu cred ca vreti sa stiti reactia:parca adopta soacra copil si nu noi.Oricum eu sunt hotarata sa nu-i mai vizitez dupa adoptie.Nu voiam sa ma pupe,caci nici nu-i sunt draga,dar nici atitudinea aia!Brrrr,ma cutremur!Oricum,noi mergem inainte!

doar cei ce cred,inving!

mcrissa spune:

Am incercat sa deschid si eu subiectul asta cu socrii.soacra'mea s-a dus plangand la sotul meu si i-a spus ca o bag in mormant, ca o omor, ca va face infart din cauza mea, ca o doare inima.nu stiu de ce ar durea-o inima ca atunci cand am pierdut sarcina la 4 luni radea in hohote si ea si socrul.parintii mei ar fi de acord, oricum sora mea are 2 copii ai ei si vrea sa mai adopte o fetita si toata lumea e fericita.cand vom incepe demersurile sigur nu le voi spune socrilor nimic.important e ca eu si sotul suntem de acord cu asta.

Cristina, sigur in curand

ina_nz spune:

Sunteti niste sfinte si va urez tot binele din lume alaturi de copiii vostri.
Parintii/socrii......ai mei facand parte din aceasi categorie din pacate......sunt produsul unei societati bolnave care i-a inrait si mutilat sufletreste. Nu stiu ce e compasiunea, ce e daruirea fara a astepta recompensa, ce inseamna sa vrei sa ajuti si sa poti sa ajuti un suflet de langa tine fara a astepta nimic inapoi.

Bafta multa, copii sanatosi si sa fiti fericiti.



Ina