Copii... ganditori
Raspunsuri - Pagina 2
Lauraa spune:
La prima citire m-am gandit direct la eroii kami-kaze care probabil in Japan sunt foarte iubiti si slaviti. Hara-kiri parca e tot asa ceva , nu? Deci tot felul de chestii despre sinucidere...pe acolo. Bag de seama ca prea multe!
LAURA
FlorentinaE spune:
Daca situatia se repeta pune-l sa dezvolte subiectul.Intrebari de genul "Cine se va bucura/se va intrista de acest act?"Poate ca situatia din familia lui e foarte tensionata.Poate ca se simte nedorit...
Mama copilului ar trebui intrebata ce fel se comporta copilul acasa,de cine este mai atasat copilul,cat de mult povesteste el din ceea ce face la scoala,care e prietenul cel mai bun.Eu una nu i-as spune mamei de sinucidere,m-as interesa de comportamentul copilului acasa mai intai.
FlorentinaE
craciunitza spune:
Scoala respectiva nu are psiholog?
Poate ar fi bine sa le dai un test scris care sa contina si intrebarea asta, un test care sa fie semnat de parinti.
Astfel, parintii vor vedea ce gandeste copilul lor fara ca tu sa te expui.
Laura _Oprescu spune:
salutare tuturor!
ce ai povestit tu imi da fiori...am fost profesoara si m-am tot confruntat cu tot felul de destainuiri ale copiilor..care mai de care mai"nevinovate"...de multe ori , copiii vor sa si atraga atentia asupra lor si atunci cand deja sunt mai multi, iar cel in cauza nu este el centrul atentiei, fac orice: de la a ameninta pana la a face cu adevarat...ei nu au clara notiunea de moarte, ei cred chiar ca in felul asta isi rezolva "problema"...pe de alta parte, cineva spunea de cultura japoneza si anume de faptul ca pentru Fat_frumos, happy-endul poate fi la fel de bine trist(moartea ca onoare),nici pe de parte nunta si "au trait fericiti pana la adanci batraneti"...
...in general, copiii hipersensibili si cum ai spus tu ca e un copil destept) sufera...mai are un fratior de cateva luni..poate lui nu i se mai acorda acelasi timp( si e destul de greu pentru mama sa o faca ...trei copii!!!!!!!!!), mie mi-e greu cu unul...!!! nu mai zic ca si baiatul meu ,care are aproape patru ani, intr-o perioada ma innebunise spunand ca el moare si dupa aia invie si tot felul de chestii de -astea...dupa ce m-a adus la disperare cu asta, am hotarat sa ii explic cum ca oamenii imbatranesc si mor si in nici un caz nu mai invie ...a inceput sa planga spunandu-mi ca el nu vrea sa fie batran si nici noi si...no, cum am dat-o nu a fost bine...a incetat insa sa mai repete intruna povestea...si intr-o seara dupa vreo saptamana, inainte sa adoarma..m-a intrebat:mami, dar de ce Alba ca Zapada a inviat dupa ce a murit?..no, ca a reusit sa ma blocheze din nou..numai ca am avut inspiratia divina sa ii spun ca de fapt,Alba ca Zapada s-a inecat cu marul si a lesinat..in a doua secunda a adormit multumit!..
eu personal inteleg ezitarea ta de a spune parintilor..(ca profesoara!..sa nu ii alarmezi poate pentru nimic), dar ca mama, oricum ar fi, teribilism sau nu, as prefera sa mi se spuna cu orice pret...si apoi , pentru tine personal..o sa te framanti in fiecare zi, gandindu-te daca ai facut bine sau nu nespunandu-le parintilor?
sa speram ca nu e nici o problema , dar pentru tine ..si pentru linistea ta, spune-le!te-ai intrebat cum ai reactiona daca invatatoarea lui Matei ti-ar spune un lucru asemanator...cum ar fi daca nu ti-ar spune? ...
Norocul lui e ca te are profesoara si ca iti pasa...te pupic ..astept vesti...
cl spune:
Hai sa revin si eu. Si Alex al meu imi spunea la un moment dat ca daca moare invie, ca o sa se duca sa-l vada pe Doamne-Doamne si apoi se intoarce si tot asa. In materie de religie nu prea l-am initiat, doar "Tatal-Nostru" si atat. Am avut o convorbire cu maica-mea si m-am lamurit. I-am interzis sa mai discute despre religie, daca vrea sa-l invete rugaciuni si sa-l duca la biserica sa aprinda o lumanare, OK, dar atat! Chiar m-am certat cu ea pe tema asta si i-am spus foarte clar ca toate la timpul lor! Sunt lucruri pe care un copil de 4 ani le percepe si intelege diferit. Iar chestia cu nu stiu cate vieti e de la jocurile pe calculator. I-am explicat foarte clar ca nu are decat o viata si trebuie sa aiba grija de ea. Ba chiar am ajuns sa-i explic ce se intampla dupa ce moare, ca e intuneric, nu mai simte si vede nimic, noi nu mai suntem langa el si, in disperare de cauza, i-am spus de groapa si viermi! Stiu ca e sinistru, dar cred ca am procedat bine, pentru ca de atunci nu mai are astfel de idei. Ce pot sa spun este ca as prefera sa ma alarmeze inutil profesorii, decat sa nu stiu ce-i trece prin capsor!
Claudia
Andrada spune:
Destul de grea problema ta Julie. Si eu as fi de acord cu fetele sa-i spui mamei cit de repede. Se pare ca pina la virsta de 14 ani, copii nu inteleg conceptul de "persistenta" a mortii, de aceea nu sint culpabili in fatza instantei, in cazul in care devin criminali. Probabil ca o face din teribilism, ca sa atraga atentia, a ta, a mamei. Dar ceva a provocat si ideea si sentimentul. Cauta impreuna cu mama motivele si spune-i ca-i in interesul copilului sa comunicati cit mai bine voi doua. Daca ti se pare ca mama n-are idee ce sa faca, propune-i sa va intilniti amindoua (fara el) cu un psiholog ca sa va invete cum sa reactionati.
Mult succes,
Andrada
L’amore che move il sole e l’altre stelle. Dante
Iubirea misca soarele si celelate stele
Julie spune:
Dap, ieri am avut ora cu baietelul ganditor si am mai aflat cate ceva. De pilda cum ca nu prea are prieteni si ca tovarasii lui de la scoala il pocnesc in cap de fiecare data cand trec pe langa el. L-am intrebat si eu si profa japoneza ce simte vizavi de acest comportament si a raspuns initial ca il lasa rece. La insistentele noastre a recunoscut ca nu-i place, dar ca inghite, ca nu prea are incotro.
Evident i-am recomandat sa spuna imediat ce i se intampla astfel de lucruri - profesorilor de la scoala, parintilor si noua. A raspuns ca a zis, dar fara prea mari rezultate. Am insistat sa parasca (chiar daca nu suna frumos) ori de cate ori are neplaceri, si in orice caz sa na spuna noua, dandu-i a intelege ca il vom asculta intotdeauna si ca poate avea incredere absoluta in noi.
In fine, o sa vad luna asta ce mai spune si o sa iau o hotarare in ce ii voi spune mamei lui.
Sunt tare nelinistita, pe de alta parte, pentru ca fenomenul numit "bullying" pare a fi foarte raspandit. Nici copilul meu nu scapa, dar incerc sa ii bag in cap sa nu accepte asa ceva, cu riscul de a fi considerat paracios iar eu o mama nebuna.
Saptamana trecuta am luat la rost un copil (japonez), coleg de scoala cu Matei si vecin cu noi, care a declarat in mod repetat ca nu vrea sa se joace cu Matei. Asta in ciuda faptului ca vine deseori la noi in casa, ia jucarii cu imprumut, se uita la video... In fine, cand pentru a n-a oara mi-a venit copilul de afara urland ca Takayuki (asa-l cheama pe prietenul cu pricina) nu vrea sa se joace cu el si-l alunga, mi s-a urcat sangele la cap, m-am dus val-vartej si l-am mustrat. Am procedat cred complet nejaponez, dar de atunci par sa nu mai fi aparut probleme.
Ieri am aflat insa (pe drumul de intoarcere acasa, in masina cu care tati ma astepta la gara fiind prezent si Matei) ceea ce banuiam, adica faptul ca baiatul meu a mai fost pus in situatii neplacute, pe vremea cand avea 4-5 ani, de catre un pusti de la bloc, de aceesi varsta cu el (noroc ca s-a mutat), care de cate ori il vedea, il alunga cu pietre si care a aruncat o data si cu o sticla dupa el. Va imaginati copii de 4 ani facand astfel de lucruri ?! Mi se pare ingrozitor...
Am anuntat si gradinita, in orice caz, sa observe daca baiatul meu e persecutat sau tratat altfel decat ceilalti si mi s-a promis ca vor fi vigilenti. Sunt foarte stresata, recunosc.
Pe de alta parte, Matei mi-a expus cum stie sa reactioneze intr-o cearta si m-a convins ca dispune de mijloacele lui specifice de aparare :)))
O sa revin,
Julie
descintec spune:
Julie, e o problema de care se lovesc aproape toti copiii, si implicit parintii. Maria mea, ieri a venit cu lacrimi in ochi de afara, pentru ca fetele iar nu se joaca cu ea, ca au secrete, ca ii raspund din virful buzelor si nu o baga in seama. N-am stiut prea mult cum sa o ajut, dar mi-am promis sa am gindesc serios si in WE-ul asta sa imi iau cateva cartoaie la munte si sa cercetez putin despre comportamentul copiilor. Zilele trecute am vorbit cu o mamica ce avea aceeasi problema.
Cred ca problema se abordeaza diferit in cazul fetelor si al baietilor. Baietii au "mijloace specifice" de a se impune si de a-si face dreptate. Tot ieri l-am auzit pe Stef, ragea pur si simplu in fata ferestrei,fiindca un copil i-a dat cu o piatra in cap. I-am spus sa vina acasa sau sa se decurce. Dupa vreun sfert de ora a intrat in casa gafaind trumfator, isi facuse dreptate si cum e foarte iute de picior, si-a pastrat dreptul la ultimul cuvint fugind. Fetele insa nu se bat, dar stiu asa de subtil sa se faca sa sufere una pe alta. Daca nu va deranjeaza si daca va intereseaza eu va propun sa deschidem subiect pe tema asta, poate invatam una de la alta cum sa ii ajutam. Nu sa se apere, ci sa se accepte si sa dovedeasca empatie unul pentru sentimentele celuilalt. Daca am reusi asa ceva, io zic ca am fi niste mamici strashnice :)
D.
Laura _Oprescu spune:
la fel ni s-a mai intamplat si ie cu rares...avem niste vecine ,care il ignora la joaca complet...e adevarat cand s-au cunoscut Rares nu stia engleza , le vorbea in Franceza, insa acum deja nu mai are nici o problema cu limba si a dragut si sociabil...ele insa daca ar putea toata ziua sa vina sa se vorbeasca cu mine, sa vada ce rochii am , porcarele de-astea...ideea e ca si eu le ignor de acum si le vad ca sufera...insa ce as putea sa fac cand copilul meu le vede cu bicicleta si se duce si el afara la ele si ele, rapid, se evapora...! ce sa ii spun? ii spun ca fetele astea nu sunt capabile sa aiba o conversatie nici macar in engleza...e destul de neplacut...
missiday spune:
Julie, shi eu cred ca ar trebui sa vorbeshti cu parintzii, intrucat mi se pare ca-i cam devreme pentru bravade de genul asta(nu cred ca un copil de 8 ani incearca sa atraga atentzia asupra lui vorbind despre sinucidere). Micul lui univers probabil ca e zdruncinat, e cumplit pentru cei mici ca ceilaltzi sa nu-i primeasca sa se joace cu ei, cred ca Raducu al meu ar fi daramat, efectiv shi shi-ar pierde total increderea in el .Nu prea shtiu cum ai putea sa-l ajutzi altfel, poate decat acordandu-i (macar tu) mai multa atentzie decat cei din jurul lui.
P.S. Cat despre Matei, jos palaria!!!Mi-as dori ca shi Raducu sa aiba mijloacele lui proprii de aparare, nu sa se inchida in el shi sa nu mai iasa pe afara dupa o faza ca cea povestita de tine.