Sezatoarea canadiana (82)

Raspunsuri - Pagina 2

Inceputul discutiei

Link direct catre acest raspuns nelia spune:

Tudora e in regula, am stat cu frica toata noaptea si astazi pentru ca mi s-a spus la spital ca poate reveni socul odata sensibilizat organismul. Dar e in regula... pina acum!

Astazi m-a sunat o mamica romanca de acolo, care a auzit ce s-a intimplat aseara si mi-a spus ca fetele ei au cumparat de la bufetul de sus niste acadele si una dintre ele a reactionat aproape la fel, nu chiar atit de rau, e si mai mare, are 8 ani, cu buze si limba umflate si intepaturi. Bine ca a trecut, ma uit la Tudora, abia acum dupa-amiaza si-a revenit la buze complet, ca dimineata inca erau rosii, un pic umflate si ardeau.

Si in timp ce va scriam a sunat directoarea clubului de patinaj, voia sa stie daca Tudora e bine si sa-mi spuna ca ea s-a hotarit sa faca raport, pentru ca nu e singurul copil care a suferit asa ceva, au mai fost, dar fiind mai mari, nu au avut forme atit de violente. Deci, competitia e organizata de arondismentul sud-vest, cel de care apartine cartierul unde locuim. Si arondismentul, deci primaria si cine se mai ocupa de asa ceva, gasesc sponsori si permit oferirea gratuita de produse in cadrul complexelor sportive, in timpul competiilor dintre cluburi. Complexul Gadbois nu are practic cum sa nu accepte, pentru ca e un club de stat si se supune regulilor arondismentului, clubul de patinaj cu atit mai putin. Dar ea, care are un copil de 12 ani alergic la mai multe chestii si se chinuie cu el de citiva ani buni, vrea sa ia pozitie de data asta si sa spuna ca ea nu mai este de acord ca in cadrul clubului pe care il conduce sa intre sponsorii si sa ofere gratuit produse de genul acesta. Poate sa faca un stand in afara clubului si copilul sa mearga acolo de mina cu parintele, daca are voie bine, daca nu, nu... si mincarea sa fie pentru copii si verificata inainte sa fie expusa. Nu stiu ce va reusi, ea e bataioasa, i-am zis ca daca are nevoie de sprijinul meu, eu fac ce spune ea, chiar si in scris si cu dovada de la medic si de la laborator. A fost draguta, i-a acordat Agatei medalie de merit pentru activitate, in lipsa si a luat cuvintul de fata cu juriul si a spus de ce lipseste. Oricum ea e o draguta si a fost tot timpul cu mine, mama cu cinci copii si care a trecut prin toate cu ei. Copii sportivi, toti fac un sport si sint foarte buni. Profesoara privata a Agatei e fiica ei si e patinatoare cu foarte bune rezultate, e in programul ala sport-etudes, mai are una la inot sincron si un baiat campion la lupte. Va spun toate acestea pentru ca aseara m-am simtit foarte rau, acum imi dau seama, de faptul ca numai jumatate din cei prezenti (parinti cu copii mai mari, antrenori, paznici, supravhegetori, responsabili), au fost de partea mea, ceilalti s-au situat asa, in tacere, din priviri, pe pozitia ca daca stia ca are fetita alergica de ce nu a stat cu ochii pe ea... ca si noi bem si nu am patit nimic.

CORNELIA , mami de www.dropshots.com/day.php?userid=132493&cdate=20070505&ctime=090808" target="_blank">AGATA, www.dropshots.com/day.php?userid=132493&cdate=20070530&ctime=103800" target="_blank">TUDORA si www.dropshots.com/aurice#date/2007-11-26/18:33:35" target="_blank">LISANDRU

In viata ta si a celor dragi tie, tu trebuie sa fii solutia... nu problema.

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Ica 1975 spune:

Nelia, imi pare tare rau, sanatate Tudorei

Noi

Ce faci te si face.

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns nelia spune:

Tot cautind ce ar fi putut sa-i provoace Tudorei acea reactie, am gasit colorantul periculos care ar putea fi vinovat de o asemenea reactie: E-102 - tartrazina – colorant galben artificial, poate provoca alergii, periculos. Se gaseste intr-o gama larga de alimente, de la produse de patiserie pina la bauturi racoritoare si spirtoase.

Uitati-va aici ce scrie in Wikipedia despre intoleranta la acest colorant.

Si am gasit mai multe site-uri care vorbeau despre aceasta intoleranta, mai ales la copii, voi suna la spital sa cer un test special la acest colorant, daca nu, voi cauta un cabinet privat si ii fac testul sa vad daca e alergica la el sau era mult prea mult in acel suc.

Acum imi pare rau ca am lasat lista cu ingredientele notate de pe butoiul de suc la spital, in dosar, ca as fi cautat si la celelalte, desi m-am uitat pe vreo doua sticle de plastic de acasa si cam acelasi lucru scrie pe toate. Colorantul de mai sus nu e specificat, pentru ca scrie doar coloranti artificiali si atit. Aici pe etichete nu scriu E-urile, ci denumirea lor, deci e mai greu de depistat.

CORNELIA , mami de www.dropshots.com/day.php?userid=132493&cdate=20070505&ctime=090808" target="_blank">AGATA, www.dropshots.com/day.php?userid=132493&cdate=20070530&ctime=103800" target="_blank">TUDORA si www.dropshots.com/aurice#date/2007-11-26/18:33:35" target="_blank">LISANDRU

In viata ta si a celor dragi tie, tu trebuie sa fii solutia... nu problema.

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Ica 1975 spune:

ktrinel, spune-mi te rog, daca faci mai multe aplicatii ptr ipoteca la diverse banci iti afecteaza sau nu istoria de credit?

Noi

Ce faci te si face.

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns laurajr spune:

Uau, Nelia…ce chestie cu tatal tau…imi pare rau .
Mie sinuciderea mi se pare un act paradoxal : un act de curaj ( sa-ti iei singur zilele, sa premeditezi pasii, sa te gandesti sa lasi un bilet, unde sa se intample actul…) dar si un act de lasitate ( n-am bani, n-am servici, n-am cu ce creste copiii si ma omor…dar pe ei cu ce-I ajuta acest act al meu ? ) . Cred ca daca vrei sa abordezi acest subiect e bine sa o faci din prisma socialului si nu a religiei, ca in Canada atata vreme cat nu este o religie majoritara ci un cumul, parerile difera ( de ex la japonezi kamikaze, seppuku sunt acte de curaj si de onoare ) .
Eu ti-as propune si o alta tema : tati intre 18-25 de ani cu 4 copii din 3 casnicii ( sau concubinaje ) ..aici sa vezi varietate etnica, de culoare si religii ( daca mai e vreo una ) .

Imi pare rau de reactia alergica a fetitei, sa ai mereu la tine in geanta lui bebe Benadryl ( eu de cand cu alergia lui David nu-mi lipseste, asa am reusit sa-l mentin pe lina de plutire pana am ajuns la spital ) .
Nici mie nu mi se pare normal ca le-au dat ceva copiilor fara acordul vostru…si mai anormala reactia directoarei . Aaaaa, am ajuns la raspunsul tau, deci ti-ai luat medicament .!
Ioana mea cand a avut accident la bazin, fiind cu mama, au trimis-o cu salvarea la spital, am ajuns si eu la urgente cu sotul , speriati dar bine ca nu a fost nimic grav . In schimb, de la bazin n-a sunat nimeni sa vada ce-I cu ea, am vrut eu sa aflu ce s-a intamplat, au scaldat-o si la sfarsit au zis ca e vina fetitei, ca s-a lovit singura…

Mqqm, tu pi undi stai, ca Far away asta al tau de sub semnatura e vag…filmul ruleaza sambata si –n alte zile saptamana viitoare ( 17 si 23 febr) la cinema Princess din Waterloo, uite aici..eu una de abia astept sa-l vad .

http://www.princesscinemas.com/calendar/?id=1

Eu am intrat pe link-urile alea cu fermele, imi ara ca sunt in zona Waterloo si Perth, dar nu reusesc sa daschid linkurile cu adresele...


Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns nelia spune:

Mikiion, am ramas datoare cu un raspuns: eu nu am vorbit mai sus, doar cu profesorul, e intelegerea ta cu el, daca el e de acord, atunci stie ce are de facut. Daca nu e, ar trebui sa-ti spuna el ce sa faci. Oricum, din cite stiu, pentru cetatenie se renunta la orice si toata lumea ar trebui sa aiba o varianta in acest caz. Vorbeste cit mai repede cu profesorul si gasiti voi o solutie impreuna. Sfatul meu este sa nu te duci mai sus inainte de a vorbi cu el, daca profesorul spune ca nu poate, atunci ii spui ca tu te duci sa vorbesti cu responsabilul de program totusi, pentru ca ar fi pacat sa pierzi atitea procente din nota finala.

CORNELIA , mami de www.dropshots.com/day.php?userid=132493&cdate=20070505&ctime=090808" target="_blank">AGATA, www.dropshots.com/day.php?userid=132493&cdate=20070530&ctime=103800" target="_blank">TUDORA si www.dropshots.com/aurice#date/2007-11-26/18:33:35" target="_blank">LISANDRU

In viata ta si a celor dragi tie, tu trebuie sa fii solutia... nu problema.

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns simi spune:

Nelia, imi pare asa de rau de ce a patit Tudora! Mititica de ea!
Dar imi place de directoarea clubului de patinaj, cred ca-i o tipa de toata isprava! Eu zic sa nu te lasi, cum a zis si Oana, cineva trebuie sa ia atitudine odata, mai ales daca zici ca Tudora nu-i singurul copil care-a patit asa ceva.
Multa sanatate!
Vezi ca si-n La Presse de azi e un caiet despre subiectul tau de examen, daca n-ai La Presse-ul da-mi un mesaj si ti-l pastrez, pot sa ti-l dau eu.


Smile,tomorrow could be worse!

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Ktrinel spune:

nelia, vai ce intamplare neplacuta!!...incredibil...bine ca sunteti bine...iti tinem pumnii cu reclamatia!

ica,cand faci orice aplicatie la banca, de genul imprumut, ei iti fac o analiza din punct de vedere al relatiei cu tine ca si client, stiu/vad ce intrari si iesiri ai, ce datorii,ce carti de credit, masina de valoare x, etc...in acelasi timp cer instantaneu si raport de la birou/equifax. stiu ca pe mine m-au intrebat daca sa mai faca alta cerere de raport la birou, intrucat mai aveam una facuta cu 2 luni in urma..si daca intre timp nu s-a schimbat mare lucru,mi-a sugerat ca ar fi bine sa folosim deja raportul pe care il primisera si sa nu facem alt inquiry nou, decat dupa 6 luni...deci
e bine sa nu fie prea multe "inquiries" la birou..
evident ca pt ipoteca ar fi bine sa faci o prospectie pe piata. daca stii ca nu prea ai avut alte cereri de genul asta la birou si nu ai probleme de solvabilitate, eu zic ca nu e tragic sa mergi pe la vreo 2-3 banci...poate doar in scop informativ, nu iti vor face tot procesul..in functie de venituri banca iti poate spune orientativ la ce sa te astepti (cat iti poate imprumuta si ce dob iti da)..stiu ca dupa toate calculele , ratio nu trebuie sa fie mai mare de 32% ..adica puterea ta de indatorare....fapt de care ofertantii de carti de credit nu tin cont...ei tin cont doar de raportul biroului care spune daca iti platesti la timp datoriile.

eu cam asta stiu.

ana, mqqm, cred ca aveti dreptate..e o perioada cand se vinde datorita acestui "calendar imobiliar"...in lipsa ghioceilor, eu compar aceste pancarte cu vestitorii primaverii :)))

mqqm, ti-ai vandut casa si ai luat alta?



Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns parpalak spune:

OK, bag varianta scurta, ca originalul l-am sters din pricina de apasat pe tasta complet gresita.
nelia, eu i-as da si la ziar, cu cit e scandalul mai mare sint sanse mai mari de miscat ceva.
fetele cu casele, sa nu uitati de GARAJ, face bine la nervi pe vreme de iarna.
Care erai cu acvariul, ca iar mi-am luat pesti?
Trimit repede pina nu-l sterg si p-asta.


Sanatate la bebei si mamici.
Poze pe webshots si Poze si filme
www.bettasplendens.mysite.com/" target="_blank">Nebunia cu pestii

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Donia spune:

quote:
Originally posted by Ktrinel

evident ca pt ipoteca ar fi bine sa faci o prospectie pe piata. daca stii ca nu prea ai avut alte cereri de genul asta la birou si nu ai probleme de solvabilitate, eu zic ca nu e tragic sa mergi pe la vreo 2-3 banci...poate doar in scop informativ, nu iti vor face tot procesul..in functie de venituri banca iti poate spune orientativ la ce sa te astepti (cat iti poate imprumuta si ce dob iti da)..stiu ca dupa toate calculele , ratio nu trebuie sa fie mai mare de 32% ..adica puterea ta de indatorare....fapt de care ofertantii de carti de credit nu tin cont...ei tin cont doar de raportul biroului care spune daca iti platesti la timp datoriile.




Chiar citeam aseara... 30-32% din venitul brut, adica inainte de impozit.
Tipa care ne-a oferit noua prima varianta de mortgage tot studia raportul de la equifax si zicea ca trebuie sa ai vreo 10 inquiries pe an ca sa inceapa sa iti scada punctajul.

parpalak, nu te-am prins la momentul potrivit, dar iti spun acum La multi ani si iti doresc sa ai parte doar de alea bune.
Garajul e un must si pentru noi.

nelia, ce ma enerveaza lipsa asta de responsabilitate a celor de la club! Macar daca erau mai intelegatori si nu incercau sa se spele pe maini, punand toata responsabilitatea in carca ta, ar fi fost mai corect si elegant. Dar asa merita sa mergi pana in panzele albe!



Copiii se nasc perfecti - rolul parintelui e sa nu strice ceea ce Dumnezeu sau natura a creat.

Mergi la inceput