Stefan cel cuminte

Astazi Stefan implineste 5 luni.
Nostalgica la ceas de sarbatoare, am rememorat clipele fara sfarsit in care il asteptam pe cel ce urma sa ne schimbe viata.
Am decis sa impartasesc cu voi experienta mea, deloc placuta, a unei nasteri ce nu anunta nimic iesit din comun.
Am ramas insarcinata pentru ca hotarasem impreuna cu sotul meu ca este momentul sa avem un copil. Am facut in prealabil toate analizele pe care doctorii - de familie si ginecolog - ne sfatuisera sa le trecem in revista.
Am avut o sarcina frumoasa... cu greturi matinale si serale cu pofte moderate si cu 15 kg luate in decursul a 40 de saptamani si 4 zile...
Am mers la serviciu toata sarcina. Am stat acasa, de gura celorlalti, o saptamana inainte de "marea finala".
Toata sarcina mi-a fost urmarita de catre doctorita Grama de la spitalul Cantacuzino. Am mers la controalele lunare cu constiinciozitate. Totul a fost perfect. Am facut 2 ecografii morfofetale la care dr. Pop nu a depistat nimic in neregula. Singura obiectie a doctorului a fost ca am colul de 2 cm, drept urmare ma ruga sa nu fac efort.
Nu am carat greutati in schimb am facut plimbari nocturne lungi si placute mai ales ca vara a fost asa de calda!
Am ales sa nasc natural fiindu-mi groaza de operatii...
Urma sa nasc, prevavuse ecograful, in data de 27 august 2007.
De acord cu doctorita obstetrician am mers la control in respectiva data. Surpriza: colul era inchis! Iar capul copilului era inca mobil ceea ce arata ca bebe nu era gata sa se nasca.
In urmatoarea saptamana si jumatate am mers la control de inca 3 ori.
Tinant cont de faptul ca in continuare colul meu era inchis, desi eu implinisem cele 40 de saptamani de sarcina, doctorita mi-a facut o monitorizare a fatului ca sa aiba certitudinea ca nu am contractii. Si nu aveam! Doar fatul era vioi.
In seara zilei de miercuri, 5 septembrie am inceput sa am contractii.
Toata noaptea m-au chinuit durerile si nu am putut dormii deloc. In cele din urma pe la ora 5, pe data de 6 septembrie, am inceput sa ne pregatim de plecare catre maternitatea Cantacuzino.
Am hotarat ca nu are rost sa o sun pe doctorita intrucat ea avea oricum sa vina la spital pe la ora 8.
Ajunsa la spital, contractiile erau cam la 5 minute. La internare am constatat ca in afara faptului ca sangeram un pic colul nu era inca „sters”. Asa incat sotul a fost sfatuit sa ia bagajul si sa mearga acasa ca mai e pana nasc...
In maternitate nu erau locuri in pat asa incat am fost cazata provizoriu in sala de nasteri...
Am fost legata la un monitor care arata, ca cel de cu doua zile in urma, nivelul contractiilor si bataile cardiace ale lui bebe.
In sala de nasteri fiind, la un moment dat a venit o graviduta care a nascut instantaneu asa incat doctorita care o asista de abia a mai avut timp sa-si puna sortul si sa prinda bebelusul!
Doctorita mea a sosit la vizita si, facandu-mi cu ochiul, mi-a zis: Vezi ca a venit si randul tau? Credeai ca nu mai nasti!
Mi-a facut controlul si a constata ca ma plang cam mult. La cum arata monitorul la care eram legata, contractiile mele nu erau nici pe departe asa de dureroase pe cat spuneam. Probabil, dar pe mine tot ma durea... tare... tare...
La un moment dat, in jurul orei 9, doctorita a reusit sa-mi faca dilatatia 3.
Mi-a spus ca e OK sa primesc anestezia peridurala de care discutasem. O anestezista tare draguta mi-a pus cateterul in coloana si am primit indicatii despre cum trebuie sa procedez cand simt ca se duce efectul dozei de anestezic administrata.
S-a gasit si un pat pentru mine in sala de travaliu si am fost dusa cu geanta si telefon la patul respectiv.
Razvan tot suna sa ma intrebe ce si cum iar eu eram asa de amortita si de adormita din cauza lipsei de somn de cu o noapte inainte incat nu am fost in stare sa vorbesc prea mult cu el. Nu mai stia nimeni ca am mers la maternitate.
Travaliul a fost lung si dureros. Simteam toata partea dorsala amortita dar contractiile le simteam parca mai abitir decat inainte de anestezie. Imi venea sa dorm dar durerile erau foarte mari. A trecut si timpul alocat primei doze de anestezic, am primit o a doua doza. Intre timp doctorita ma controla la pat ca sa ma mai urc pe masa de nasteri. Mi-a rupt membranele si nu a durut deloc.
Se facuse deja ora doua dupa amiaza si dilatatia mea ramasese tot 3. Am simtit panica din partea doctoritei care statea mai mult la usa salonului cu ochii pe monitorul care arata faptul ca bataile inimii copilului scad.
Am fost pusa pe perfuzii. Nu stiu ce anume caci eram tare adormita in continuare si, mai mult, durerile erau crancene!
Am fost chemata de doctorita mea in sala de nasteri. Am ajuns acolo cu ajutorul unei asistente tare dragute. Era deja de fata in sala respectiva o comisie formata din profesor si inca doi doctori obstetricieni care m-au controlat toti. Nu intelegea nimeni ce se intampla! Au refacut calculul de la ultima menstruatie: 40 de saptamani si 4 zile! Au revazut analizele din timpul sarcinii si monitorizarea de cu doua zile inainte. Nimic elocvent. Ceea ce era clar era ca bebelusul avea probleme in continuare caci bataile inimii ajunsesera de la 150 –170 cat erau de dimineata, la 125! Din ceea ce am retinut din discutiile doctorilor de fata acolo nu aveam nici lichid suficient.
Am fost dusa direct in sala de operatii. Am apucat sa o mai intreb pe doctorita mea daca ma opereaza. Parca nu-mi venea sa cred! Am fost dusa in sala de operatii cezariene si instalata. Imi era tare rau: frig, frica si ma durea totul ingrozitor.
Anestezista, alta decat cea de mai devreme, mia- spus ca imi va face o anestezie care sa-mi permita sa fiu treaza im momentul venirii pe lume a bebelusului si pe urma avea sa ma adoarma ca sa poata doctorii sa incheie operatia.
Tot ce stiu e ca-mi era teribil de frica. Aveam impresia ca nu s-a anesteziat locul suficient. I-am si spus anestezistei ca eu simt ce-mi face acolo doctorita: simteam ca ma taie dar nu simteam durere ci mai mult un gadilat... M-a asigurat ca nu e deloc asa cum simt eu. Urma sa-l vad din clipa in clipa pe bebele meu ! La un moment dat am auzit-o pe anestezista intreband: Acum? Si mai stiu ca imi parea ca ma scufund cu capul inainte intr-o mare de mingii...

Apoi m-am trezit cu Razvan langa mine intr-un alt salon. Am aflat ca eram la reanimare. Fusesem operata si bebelusul nu era deloc bine. Din cauza faptului ca statuse prea mult in burta mea, lichidul amniotic capatase culoarea verde si era plin de meconiu pe care saracul copil il inghitise!
Norocul micutului a fost ca s-a intervenit rapid din acel moment si dupa ce a fost aspirat s-a constatat ca nu ajunsese mizeria in plamani asa incat nu exista riscul unei pneumonii. A fost intubat si transferat la incubator unde a fost pus pe antibiotice. Sotul meu l-a vazut la o jumatate de ora dupa nastere. Razvan ajunsese la spital alarmat de faptul ca eu nu raspund. Efectele personale ramasesera in salonul din sala de travaliu si o asistenta raspunsese intr-un tarziu la telefonul meu care suna neincetat.
La o discutie cu doctorul neonatolog am aflat ca bebelusul primise Apgar 5 la un minut, 6 la 5 minute si 7 la 10 minute. Nu se stia ce are sa fie cu el. Aveam sa ramanem in spital o luna timp in care se vor efectua diverse analize! Asta a fost verdictul medicului Craciun de la Cantacuzino.
Doctorita mea pe de alta partem-a vizitat la pat mai pe seara. M-a asigurat ca bebelusul e bine ( eu inca nu-l vazusem caci eram imobilizata sub un sac cu nisip). A spus ca intr-o saptamana ar trebui sa fiu acasa!
Nu mai stiu ce trebuia sa cred. Au intervenit o multime de cunostinte doctori ai aceluiasi spital si nu numai. Profesorul Oraseanu de la Grigore Alexandrescu, cunostinta indirecta, a sunat si el pe doctorul Craciun ca sa afle vesti in numele nostru despre micut.
Razvan cautase pe net in seara nasterii ceea ce i-au spus medicii ca era diacnosticul:hipozie si inghitire de meconiu. S-a ingrozit de ceea ce a gasit. Singura lui speranta era faptul ca spre deosebire de copiii din fotografii, al nostru era roz!!!
Altfel diagnosticul era crunt. Afirma existenta unui retard psihomotor datorita lipsei de oxigen de la nastere.

Scurt pe doi: a doua zi m-am ridicat din pat si primul meu gand a fost sa-mi vad baiatul. Am mers sprijinita de pereti dar de una singura la salonul unde erau tinuti copiii. Intr-o mare de incubatoare in care erau prichindei unul si unul, trona si baiatul meu, magar intre oi. Avea 3,300 kg si 52 cm.
Semana, asa cum l-am vazut atunci, cu tatal lui. Asa e si astazi: copie a taticului lui.
Din fericire pentru toata lumea, diagnosticul initial nu s-a confirmat.
Am stat cu Stefan in maternitate 6 zile. A implinit o saptamana acasa fiind!
Am fost cu el la ecografii transfontanelare care sa determine prezenta activitatii cerebrale. Era! Am fost cu copilul la controale neurologice: nu au vazut nici o problema urmare a nasterii ingrozitoare.
Slava Domnului, acum Stefan cel cuminte e bine. E un copil superb, in greutate ideala pentru varsta lui. Manaca lapte de la san si mai nou cerale si supa. Mai avem un pic si incepem cu branzica.
E un copil foarte vesel. Rade in permanenta. E comunicativ. Stie sa se fac inteles sau stiu eu sa inteleg ceea ce vrea. Gangureste si canta. Isi canta inainte sa adoarma si vorbeste pe limba lui.
Aceasta este povestea lui Stefan.
Daca ati ajuns sa urmariti povestea va multumesc pentru efort!

Cu drag, Maria

P.S. Ar mai fi atatea de adaugat precum faptul ca la nici 24 de ore de la operatie am fost mutata la etajul intai al maternitatii urcata fiind pe picioare, pe scari! Si asa se proceda cu toata lumea.
Si multe alte lucruri urate pe care ma abtin sa le pun aici doar de dragul faptului ca acum totul e bine.

radu.anca spune:

Buna, ai povestit foarte frumos, imi pare rau ca ai fost speriata la inceput, dar ma bucur ca acum totul e bine....Sa va traiasca puiul si sa fiti fericiti!
Ar trebui sa spui ce s-a mai intamplat, nu are rost sa ascundem neregulile din spitale, prea isi fac de cap unii medici si mai ales unele asistente!
Pupici,

CHOWPERSA spune:

Doamne prin ce ati trecut si voi.Bine ca sa rezolvat acum si va doresc sa nu mai aveti nici un fel de probleme.
Sa va traiasca minunatia si sa va bucurati de el.



ACOLO E......
POZA INGERAS
ALEX si DIANA
SUNT TUNS SI FREZAT :)

ALEX-GABRIEL(05.05.2007)

MINUNILE EXISTA, TOTUL E SA AI INCREDERE

mephala30 spune:

o nastere cu final fericit, .
Sa va traiasca Stefan cel cuminte si zambitor, ...acum are 7 luni, banui ca a luat-o deja la picioruse...

A reinceput votarea: www.desprecopii.com/POZECONCURS/folderview.asp?folder=Clipe%20de%20viata%202007&page=10" target="_blank">Cercul vietii si www.desprecopii.com/POZECONCURS/folderview.asp?folder=Clipe%20de%20viata%202007&page=21" target="_blank">Hug me