Despre educarea copilului

Deschid acest subiect, deoarece simt citeodata ca nu reusesc sa comunic prea bine cu baietelul meu de 1 an si jumatate, mai ales ca sint si epuizata, deoarece mai am un bebelus de 5 luni. Si cu toate ca am cine sa ma ajute, tot nu reusesc sa gasesc in mine mereu acel calm de care ei au nevoie.
Mai concret, de vreo luna incoace, cel mare face tot felul de criza in momentul in care el isi doreste ceva, iar noi ii spunem ca nu se poate sau ca nu e voie. Incepe sa urle si sa se arunce pe jos si nu reusim mereu sa il potolim. Mai mult eu ma incapatinez si cand ii spun o data ca "nu", atunci ramane "nu" indiferent de cum se manifesta. Tatal lui insa ii mai da nas si mai renunta atunci cand vede cit de incapatinat este si cum urla. Problema e ca avem acest circ in fiecare zi macar o data si de doua ori in week-end cind sta acasa doar cu noi si nu merge la gradinita. Sint momente cind foarte tare ma supar pe el si mai strig sau ma rastesc la el sau ii spun frumos ca e urat ce face si ma retrag din camera si nu reusesc sa il domolesc. Poate ati trecut si voi prin aceste faze si imi spuneti cum ar trebui sa reactionez in acele momente de maxima criza.

cristina73 spune:

Oana, te inteleg perfect si mai ales daca mai ai inca un bebe mic cred ca iti este tare greu. Ce pot sa zic, eu cred ca toti copiii sunt la fel la virsta asta si se pare ca devine si mai accentuata problema in jur de 2 ani. Si fetita mea are astfel de crize cind nu primeste vreun obiect ce si-l doreste ea ( cum sa-i dau cutitul cu care tai ceapa???) tipa, urla,etc. In asemenea momente daca suntem numai noi 2 acasa pur si simplu o las sa plinga pina ii trece sau ii distrag atentia cu alte obiecte, jucarii, cintecele etc.dar nu "tine" intotdeauna si atunci , cum am mai zis, o las sa plinga pina ii trece. Daca e si sotul acasa( el nu suporta sa o vada urlind)atunci mai las dupa ea (nu-i dau cutitul bineinteles!!!) dar nu stiu daca e o metoda recomandabila.
Sfaturi vezi ca nu prea am sa-ti dau dar vreau sa zic ca toti bebeii trec prin faze din astea si nu e vorba ca nu ai tu destul calm sau metode potrivite. Sunt si eu curioasa cum procedeaza alte mamici
numai bine
cristina73

ponicid spune:

Pregateste-te de mai rau!
La 2 ani este varful asa numitei "crize de impotrivire".
Fata mea de 2 ani nu stie sa spuna decat "Nu". Nu face ceva decat daca este initiativa ei. Daca este initiativa mea, automat se impotriveste: nu vine la masa cand o chem, nu sta sa o imbrac, nu merege de mana pe strada, nu, nu, nu. Tipa, plange instantaneu cand nu-i convine ceva si in rest este ca miscarea browniana.
Am stat in concediu 3 saptamani si ieri, in ultima zi, de am simtit ca daca nu plec la serviciu mai am putin si o bat.
Am citit ca aceasta criza este foarte accentuata intre 1.5 ani si 2.5 ani. Mai am deci o jumatate de an de suportat.
Daca tu ai si un bebe mic, cred ca te inteleg (probabil ca numai cred).
Iti urez sanatate si multa putere!

Daniela, mamica de Ana-Maria

ani35 spune:

Dragele mele mamaici,eu cred ca puisorii nostrii au un simt in plus fata de noi.Daca nu-i "tinem", se transforma in mici tirani...apoi,in tirani mai...mari care profita de orice situatie.Principiul meu de baza e:dragastoasa,marinimoasa,dar inflexibila. Mi-e indifereent ca sunt pe strada sau in vizita,cand am spus nu, e nu,iar daca consider ca sunt datoare cu explicatie,o dau.Oana,mezina mea are acum 4 ani jumatate si cred ca e o varsta,cand se poate vorbi cu ea ca sa poata intelege cum stau lucrurile.In cazul tau,nu-ti ramane decat sa ai rabdare,sa nu te abati de la regulile voastre pentru ca tipa copilita,ea va tipa oricum si daca cedezi o data ...stii ce urmeaza .pentru amandoua.

hannen spune:

Ce se potriveste Ponicid!!!Fetitza mea are un an si noua luni si la fel face
Cel putin cu mersul de mana pe strada e o totala lupta.Ajung la destinatie un pachet de nervi.Sper sa treaca curand ptr ca alfel cred ca o sa-mi iau campii.
Va
Nicole&Amira

Oana-Maria spune:

Inseamna ca mai am ceva ani de indurat astfel de comportament, caci imediat ce se va potoli cel mare, va incepe cel mic care va avea el 1 an si jumatate. Sper sa nu o iau razna. Oricum ma voi grabi sa incep din nou serviciul, pentru a mai iesi din acest mediu.

A propos de concediul tau, Ponicid, ieri am fost la munte cu micutii si totul a fost excelent prima ora, dupa care, o data cu luatul prinzului au inceput scandalurile, caci si cel mic se ia de multe ori dupa cel mare si parca ar face concurs de tipete(il agita nervozitatea fratelui sau). Asa ca in loc sa stam toata ziua la munte, am stat doar trei ore, deoarece am simtit ca inebunim. Ne-am urcat in masina si am pornit-o spre Bucuresti, avand astfel timp pana acasa sa ne calmam, pentru ca in masina micutii dorm.

Oana - mamica lui Andrei-1 an si 7 luni si Radu - 5 luni

nelia spune:

Nu pot sa-ti spun decit ca ai avut curaj sa mai faci atit de repede un copil! Eu imi doream doi sau chiar trei copii, probabil ca inca imi mai doresc sa mai facem macar unul... dar de cind a inceput crizele Agatei (adica de pe la 18 luni, acum are doi ani) am inceput serios sa ma gindesc daca sint in stare sa mai suport inca o perioada ce acest gen. Agata este foarte voluntara si face numai ce vrea ea, bineinteles ca este in perioada lui NU, incerc sa fiu calma si sa am rabdare, zicindu-mi mereu ca va trece... dar e foarte greu. I-am si dat citeva palmute la fundulet sau peste minute, dar m-am oprit si la un moment dat mi-am spus ca nu o mai ating indiferent ce va face (daca te lasi prinsa de aceasta metoda devine ca un drog, pentru ca sint perioade in care iti vine sa o „corectezi“ din cinci in cinci minute... fie si pentru propria ta calmare), pedepsele sau recompensele nu le intelege inca... asa ca am ajuns la concluzia ca nu am alta solutie in afara de RABDARE. Sper sa se termine cit mai repede si sa ajung sa ma inteleg si eu cu ea omeneste. Dar e a mea si o iubesc si cu „bune si cu rele“ cum se spune.

Cornelia, mamica Agatei

Amalia spune:

Si noi ne incadram foarte bine in peisaj. David (in curand 2 ani) face crize din orice in unele zile. Il ia pe NU in brate cand e vorba sa mearga de mana (reusisem o perioada sa-l fac sa mai dea mana, dar i-a "trecut" cumintenia) sau sa dea inapoi jucariile care nu sunt ale lui. Ca sa nu mai zic ca vrea sa mearga numai pe unde vrea el si de cele mai multe ori, drumul de intoarcere de la cresa este o teroare (sau il iau in brate si merg repede...ca sa scap de dureri de cap ).
La noi nu se pune inca problema refuzului mesei sau al somnului. Masa nu ar refuza-o nici in ruptul capului (este chiar o modalitate prin care il pot calma repede), iar la somn nu renunta...se pare ca i-l cere cu insistenta organismul.
Azi, de exemplu, mi-a pus nervii la incercare toata ziua. A bazait din orice si deja devine insuportabil dupa o perioada. A capatat un stil de a plange foarte ascutit si prelung...si chitaie asa pana iti face urechile prastie...indiferent daca mai are motiv sau nu. Si eu am perioade cand nu mai am rabdare cu el si-i mai dau cate o palmuta la fund sau peste manuta, dar in general ma controlez si ma las la nivelul lui sa stam de vorba...mai ales pe strada.
Imi este mila de el uneori. Imi dau seama cat de multe intrebari sunt in capsorul lui si cat de neinteles este lumea asta pentru el, cu atatea reguli la tot pasul..."aia nu, aia nu". Ii multumesc lui Dumnezeu ca am rabdare suficienta cu el si pot sa fac fata cand este nervos.
Astept cu nerabdare sa devina mai intelegator si sa trecem peste aceste crize.


Sanatate maxima!

MarianaP spune:

Un subiect excelent!
Exact ce aveam nevoie in momentul de fatza, dupa un weekend petrecut la munte cu bebe-ul de 19 luni si socri. Sotzul meu este convins cu numai baietelul nostru are astfel de crize de nervi, dar cred ca o sa rasufle usurat dupa ce am sa-i arat mesajele voastre. Cred ca in perioada aceasta fiecare parinte se intreaba daca a gresit pe undeva in modul in care isi creste copilul. Eu imi pun astfel de intrebari si ajunsesem la concluzia ca l-am rasfatzat prea mult. Mai sint si bunicii la noi de 3 luni si toata ziua are pe cineva care sa-i faca moftuletzle....

Am si eu o intrebare pentru mamicile cu copiii de 17 luni. Ce alegeti intre a lasa copiii cu bunicii sau a-i da la gradinita? Credeti ca devin mai cuminti la gradinitza?:)

Rabdare????Cum sa facem sa avem rabdare cind urla bebe-ul ca din gura de sarpe la fiecare 5 minute???

Oana-Maria spune:

Eu prefer gradinita, deoarece sta cu copii apropiati varstei lui, au un anumit program si anumite regului de respectat, nu se plictiseste si, parerea mea, evolueaza mai bine. Eu una am ales gradinita pentru Andrei, de la 1 an si 5 luni. Si sint foarte multumita.

try spune:

Desi nu am inca un bebe, deci nu am trecut prin experienta asta, nu ma pot abtine. Asa ca ce-ti spun sunt principiile dupa care as vrea eu sa-mi cresc copilul, nicidecum experiente proprii.
Banuiesc ca pe la aceasta varsta la care e baietelul tau acum copii incep sa testeze limitele. Plansetele lor nu-s bazate pe sentimente ranite, plansul la copii in astfel de situatii e o unealta. Nu cred ca ei o folosesc constient, dar asta e lucrul pe care stiu sa-l faca cel mai bine din momentul in care ei au aparut. Cred ca cel mai bine e sa stim noi ca parinti unde sunt limitele pe care vrem sa le impunem copilului nostru si apoi sa insistam (fara exceptii, exact asa cum spunea Ani35) in a le arata aceste limite. In momentul in care azi n-are voie sa faca lucrul x, iar maine are voie (caci mami sau tati sunt prea obositi sa mai insiste), nu faceti altceva decat sa-i trasnmiteti mesaje ambigue. El n-are capacitatea de a tria, de a analiza in modul in care o facem noi. Limitele pentru ei nu-s alceva decat ingradiri, ingradiri de la ceea ce natura lor le-a permis sa faca. Ei nu inteleg de ce e bine ca mami sa te tina de manuta cand mergi pe afara, nu inteleg de ce n-au voie sa aiba orice jucarie din magazin, de ce asta si nu ailalta etc. Oricat de obositor pare, ei au nevoie tot timpul de explicatii, dar un lucru este cert. Explicatiile singure nu fac mare lucru, copii la varsta asta nu inteleg de vorba, ei invata numai prin exemple (nu verbale, ci sub forma de actiune), numai prin puterea exemplului. Copilul, pentru a percepe, pentru a intelege un lucru sau un fenomen, o limita, are nevoie de "action and reaction". El trebuie sa stie ca daca face asta, urmarea va fi asta, iar daca va continua nu-i in beneficiul lui. Numai asa el isi poate ajusta comportamentul.
Daca incercam sa schimbam subiectul sau sa-i mutam mintea de la ceea ce-l macina pe el, nu facem altceva decat sa evitam problema, ea se va manifesta si maine si poimaine si tot asa. Asta e doar o rezolvare de moment, dar care nu va induce o schimbare de comportament la copil.
Am sa dau un exemplu pe un caz concret caci poate polologhia mea de mai inainte nu a fost exprimata prea fericit.
Sa zicem ca vrea sa joace fotbal in casa. Mama ii spune ca n-are voie pentru ca va sparge lucruri prin casa. E greu intr-un caz ca asta sa-l lasi sa vada ce se intampla daca va continua sa arunce cu mingea si va sparge geamul. Bine-nteles ca el va continua sa arunce cu mingea pentru ca pentru el un lucru spart nu reprezinta nimic grav, el nu stie de ce-i rau sa spargi un geam. Intr-o astfel de situatie eu l-as lua de manuta, l-as duce in camera lui "daca nu vrei sa icetezi sa mai arunci mingea, vei sta la tine in camera". Probabil ca va plange. L-as lasa asa un minut, dupa care asa intra la el in camera si i-asa spune: "esti aici pentru ca nu arunci cu mingea prin casa si nu se poate caci spari lucrurile din casa". I-as permite apoi sa iasa si sa se duca inapoi sa se joace dar cu altceva. Nu trebuie neaparat ca mingea s-i fie luata din vizor. Daca va reincepe sa arunce mingea, imediat l-as lua din nou de manuta, l-as duce in camera lui, l-as lasa acolo singur un minut, iar as intra la el etc. Corectia trebuie repetata de atatea ori de cate este necesar. Chiar daca asta ar insemna sa ma duc de 20de ori/zi cu el in camera. Asta inseamna consecventa din partea unui parinte. Daca strigam la el din bucatarie, "Ionel, ti-am zis ca n-ai voie sa arunci cu mingea?" nu se rezolva nimic. Intr-un caz ca asta explicatia "pentru ca spargi geamul" n-are nici un fel de efect asupra lui, cu siguranta nu se va multumi cu o astfel de explicatie, atunci trebuie gasita o metoda prin care sa inteleaga ca daca va arunca mingea prin casa va fi trimis din nou in camera lui si lasat acolo singur ceea ce nu-i placut. Asta am vrut sa zic prin "action and reaction". Printr-o astfel de metoda eu cred ca el va fi capabil sa inteleaga ca tot ceea ce face el are o urmare, orice actiune e urmata de o alta (care nu intotdeauna e placuta pentru el, in felul asta el va asocia aruncatul mingii prin casa cu o chestie neplacuta. Ideea este sa nu fie lasat prea mult in camera lui pentru ca risti sa incepe sa se joace cu alte jucarii si va uita de ce a fost lasat acolo si, ca urmare, metoda isi va pierde efectul.
Si iar ce mai cred eu ca e foarte important: pentru fiecare comportament pe care nu-l dorim la copilul nostru, corectia trebuie aplicata imediat. Nu-i poti spune unui copil asa mic "pentru ca n-ai vrut sa mananci ieri tot, uite, azi nu mai mergem la leagane". N-are nici un efect.
Si mai vroaim sa spun ceva, oricat ne-am enerva in astfel de momente, in fata lor trebuie sa ne pastram calmul. Cu aceelasi ton al vocii trebuie sa-i spui si a 20-a oara ca n-are voie sa arunce cu mingea si cu acelasi calm trebuie sa-l iei de mana si sa-l duci in camera. Daca te enervezi, nervositatea ta ii va atrage mai mult atentia decat metoda de corectie in sine. Si in plus, in timp va intelege ca-i este permis sa se enerveze si sa tipe asa cum faci si tu.
Chestia cu dusul in camera lui poate fi inlocuita cu diversea alte metode.
Hai ca iar am scris romane, sper sa ajute pe cineva gandurile mele.

"Tot ceea ce nu te doboara, te face mai puternic"