Unde gresesc?

Continua discutia pe forumul nou. Apasa aici

Raspunsuri - Pagina 2

simali spune:

Eu las copilul sa se imbrace singur. Problema este ca daca nu sunt atenta nu-si pune chilotii, pune bluza de gradi pesta bluza de pijama, etc. Este extrem de zapacit... Si asta chiar e o chestie la care nu pot decat sa am muuuuuuuuuuuuuuulta rabdare.
Am retinut ideea cu "daca ai fost obosit azi dimineata, diseara mergi la culcare ceva mai devreme".

Ma gandesc insa ca atunci cand va merge la scoala sa-l las sa intarzie de cateva ori, sa-si ia castane de la invatatoare si sa vada pe pielea lui de ce trebuie sa fie ceva mai operativ dimineata. Pentru ca sistemul asta de acum in care noi ne agitam si el n-are nici o treaba nu-mi place.

Imi amintesc de hei-rupurile de dimineata pe cand eram eu copil. Si ceea ce ma deranja cel mai tare era lipsa de timp pentru orice. Am vrut sa nu fac aceeasi greseala cu copilul meu si mi-a reusit in mare parte. Secretul consta in trezitul mai devreme si pregatitul lucrurilor de cu seara. Plus evitarea oricaror conflicte, contraziceri, etc.

alice

Simonna spune:

Anamaria, nu-ti imaginezi cit sint de lipsita de imaginatie cind e vorba de mincare! De unde rezulta ca Radu n-are nici o problema in alegerea meniului de dimineata, ca suna cam asa:
Tati: vrei cereale?
Radu: Da, ca stiu ca ciocolata s-a terminat de doua zile, piine oricum n-avem si croissantes n-a cumparat mami. Oua de dinozaur am mincat toata saptamina trecuta. Da, cereale.
Tati: ok. Da' sa stii ca mai sint numai Crispy, Gogoloaiele le-ai terminat ieri.
Radu: Bine. Crispy.
Tati: N-avem.
Radu: Ce n-avem? Crispy?
Tati: Nu, lapte. N-avem lapte. Nu pot sa-ti fac cereale.
Mami: Da-i o bara de fructe si vezi ca mai e lapte de-ala cu cacao la cutiuta... Ba nu, ca daca-i dai cutiuta nu mai am pt. la scoala... Fa-i un ceai!
Asa ca, vezi tu, saracu' plod e obisnuit, maninca ce primeste ca altfel moare de foame :))

Si-am intrat si sa zic ca bine zicea mam'mare, sa nu te lauzi, ca eu v-am povestit ce eficienti sintem noi diminetile si ieri colegu' a uitat sa puna ceasul. M-am trezit ca aveam prea multa lumina in ochi si era opt fara cinci nu sase si douazeci!!! Mi-am batut toate recorduri, ca am scos copilul pe usa in trei minute! Bafta mea a fost ca maimutica era treaza, citea in pat, dom'le. Cica a vazut cit e ceasul da' a crezut ca stam acasa!!!!!

Pupici (si, Anamaria,esti ok? De ce nu rizi tu sapt asta?)

roxanal spune:

Simonna, esti bestiala ...
ieri si azi nu m-am enervat, ca e mama la noi si ma ajuta dimineata...am de gand insa sa convoc si eu acel consiliu familial...Donia, ne mai spui despre aceste consilii, te rugam?

Donia spune:

roxanal, scuze ca raspund asa tarziu.
Noi ne asezam toti la masa din bucatarie, dupa masa de seara, fara distractii, fara TV, fara muzica, fara canapele pe care sa se rostogoleasca ... De obicei vorbesc eu si spun ca avem o problema, care ne deranjeaza pentru ca..., problema vrem sa o rezolvam impreuna ca o familie (si eu repet asta mereu, ca suntem o familie, ca ne iubim, ca ne pasa unora de ceilalti, ca ne respectam si vrem sa ne simtim cu totii bine in familie). Si apoi venim toti cu solutii si le alegem pe cele care sunt mai potrivite. Intotdeauna apreciez solutiile fetitei, chiar daca nu sunt bune, dar tot caut ceva pozitiv in ele, sa simta ca si contributia ei e observata.
La inceput scriam concluziile pe hartie si o lipeam de frigider, cum am mai spus, nu atat ca sa le recitim mereu, ci ca sa ne reamintim ca am discutat o problema si ca am ajuns la niste concluzii. Acum deja suntem mai expeditivi, ne-am obisnuit cu stilul asta de lucru si nu mai trebuie sa afisam pe frigider mereu.
Dar acum sa nu crezi ca sedintele astea sunt ca un tribunal care judeca si da sentinte, nu, mai glumim, mai radem, atmosfera e relaxata, dar chiar daca mai divagam ne tinem de "ordinea de zi", ca sa ne atingem scopul. Ea desena simboluri pe hartia pe care scriam concluziile, acum uneori scrie ea singura regulile, e deja un obicei al casei.
Si functioneaza... nu intotdeauna ca uns, dar sunt progrese evidente, se vede ca se misca lucrurile in directia pe care o urmaresc.
Ar fi tare interesant daca ai incerca si daca ne-ai povesti si noua cum a mers.

Copiii se nasc perfecti - rolul parintelui e sa nu strice ceea ce Dumnezeu sau natura a creat.

Kitty spune:

Cand am citit subiectul m-am vazut pe mine si pe Raul (8 ani si jumatate). Eu tocmai am facut programare la psiholog, poate ne invata ce sa facem - asta desi si eu am terminat psihologie si am si citit tot ce am apucat, dar pur si simplu ma simt depasita de situatie si mi-e frica sa nu-i fac rau copilului pe termen lung.

Nu ne-a fost usor cu Raul, nu ne-a ajutat nimeni, asa ca a servit cresa, gradinita ...a fost tot timpul cu noi, nu a fost un copil problema, de mic a fost cumintel, a dormit, a mancat, nu s-a prea imbolnavit. Eu am tendinta de mama-closca, m-am dus cu el prin excursiile de la gradi pana mi-a spus el sa nu mai merg , l-am cocolosit. Apoi SOC!!: el in clasa I, eu gravida si in ultimul an la facultate cu lucrare de diploma si licenta la usa, cu bunica batrana post comotie cerebrala in grija, apoi s-a nascut Giulia iar in vara am avut un accident -nu f grav, dar eu cel putin am fost f afectata psihic (eram cu copii in masina si cealalta masina s-a rupt in doua)

Ei bine, nu mai stiu ce sa fac cu Raul, e f neatent, zapacit, uita tot - ce teme are, cartile la scoala, pierde caiete, creioane, liniare, scrie oribil. O vreme m-am disperat ca NU POATE, ca ce o sa ne facem, desi ma soca asta in conditiile in care pe la 5-6 ani stia continente, planete in ordinea de la soare si multe altele de felul acesta. A avut o evaluare nationala la matematica - a iesit al 6-lea din 7 clase (pe centrul lui), a invatat singur o mare parte din tabla inmultirii - fara sa o faca la scoala si fara sa ne ocupam noi deloc de asta. mi-a mai venit inima la loc, dar tot nu inteleg de ce nu face ce trebuie sa faca, de ce e tot timpul asa de "in alta lume".

L-am tot pedepsit, pedepse peste pedepse, nu are voie la desene, la calculator, strig la el, trebuie sa plec de langa el ca mi-e teama ca o sa-l plesnesc si nu vreau asta - am incercat sa nu dau in el niciodata-dar uneori parca imi pierd mintile de nervi (ma solicita mult si micuta- care n-are somn, n-are stare..) si ce mi se pare f grav am tendinta de ai spune lucururi urate gen " acum ai gresit si la matematica, nici la asta nu mai esti bun?!?!?". Mi-e teama ca o sa-l descurajez total si nu o sa mai aiba incredere in fortele lui. Acum de o saptamana am hotarat ca tot timpul dupa ce vine de la scoala sa ne ocupam de el intensiv - sau eu sau sotul - celelalt sa stea cu micuta in alta camera, sa nu ne mai facem nici un program, poate il aducem pe linia de plutire. Si astept acum sa ma sune psihologul sa vedem ce ne spune.

Mi-e mila de el, e un copil f iubitor si era f vesel, acum parca nu mai e chiar asa. O iubeste atat de mult pe asta mica, se lumineaza cand o vede si ii place sa petreaca timpul cu ea, desi ea are numai 10 luni. Ma gandesc ca daca continui asa il si indepartez de mine si nu as vrea asta cu nici un chip!

Imi pare rau ca in loc sa dau o solutie mi-am spus necazul, dar o sa revin dupa prima sedinta la psiholog si poate o sa imi dea un fir care sa fie util si pentru alti parinti in aceeasi situatie.

Kitty, Raul 25.05.1999 si Giulia 12.03.2007
Poze
slideshow

roxanal spune:

Kitty, nu trebuie sa gandesti asa, aici ne impartasim si probmele, nu ?
oricum, ceea ce scrii tu acolo ni se intampla si noua...
si eu am aceleasi temeri, si aceleasi probleme, si desii stiu foarte clar de ce face asa, deocamdata nu sunt in stare sa fac ceea ce trebuie

Ancuta-Maria spune:

Simonna, tare m'am amuzat
Eu nu am copii, insa stiu ca mama discuta mereu cu mine ca de la om mare la om mare , si tare importanta ma mai simteam. Prim urmare incepeam sa fac ceea ce trebuie.

mcrmiki spune:

Buna!
Foarte util subiectul, bune sfaturi, mai ales ca si noi avem astfel de probleme dimineata cu trezitul. Si eu incerc de fiecare data sa fiu calma, dar atunci cand suntem in criza de timp incep sa ma crizez si eu. Ma gandesc ce nasol este totusi sa-ti incepi ziua cu scandal si tipat, mai ales ca eu de obicei ma trezesc destul de nervoasa si imi trebuie ceva timp sa-mi revin.
Kitty si eu ma regasesc in ceea ce ai scris si la noi se mai intampla asa si de multe ori ma gandesc de ce nu face, nu stie unele lucruri simple, cand el stie altele mult mai complexa. Sper sa-ti faci timp si sa ne spui ce ati facut la psiholog.
Va doresc multa sanatate si rabdare!

Un cuvant plin de iubire pretuieste atat de mult si totusi el costa atat de putin." N. Iorga
http://community.webshots.com/user/mcrmiki
Miha&Sorin&Bogdan(24.12.2000)&Vlad(17.11.2003)&Alexandru(29.09.2006)

mamacapra spune:

Fetita mea cea mare are 10 ani. Si ea este mai inceata la imbracat, dar e expedititva cu temele. Se aseaza la masa si le face, nu pierde vremea. Pur si simplu insa isi admira fiecare obiect de imbracaminte, ii ia 5 minute sa intoarca strampii pe fata.
Aplicam si noi:
- concurs - cu mami, cu tati, cu surioara;
- anuntarea timpului;
- culcatul si trezitul mai devreme;
- pregatirea hainelor de seara;
- daca chiar nu pricepe - suportarea consecintelor - morala invatatoarei. Ne incadram, ne-am obisnuit.

Ce voiam insa sa scriu este despre problema lui Kitty cu Raul - dupa ce s-a nascut Filothea (surioara cea mica), Teodora nu mai stia dintr-o data nimic - nu mai "putea" sa cante la pian, nu mai era in stare sa isi faca temele (si se descurca foarte bine la scoala, e un copil profund), nu ii mai placea sa citeasca - eu am inteles acest mesaj ca fiind - "SUNT MICA, NU STIU SA FAC NIMIC, DATI-MI SI MIE ATENTIE CUM II DATI LUI FILO!!!!! AJUTOR, IUBITI-MA!!!!!!!!!!!!!"
E posibil ca asta sa se intample si cu Raul, asa ca tot mama si tata, oricat de solicitati ar fi trebuie sa ii acorde atentia de care are nevoie. Are nevoie sa primeasca mai mult decat sa ofere acum. Asa ca, mami, inca un efort! VA fi bine!