In fiecare zi cu Dumnezeu (partea a 11-a)
Raspunsuri - Pagina 2
Arhistefy spune:
.....pe cand era inca intuneric de tot, Isus S-a sculat, a iesit si S-a dus intr-un loc pustiu. Si se ruga acolo."
Marcu 1.35
Domnul Isus isi incepea ziua de lucru in liniste, in rugaciune inaintea lui Dumnezeu. Sa invatam de la invatatorul nostru!
Poate spui: dimineata nu gasesc un timp de liniste. Ma trezesc greu si trebuie sa ajung la timp la serviciu sau la scoala. Aceasta problema o avem multe dintre noi. Dar nu este vorba de lungimea rugaciunii de dimineata, ci mai degraba de a incepe ziua cu Domnul, in prezenta Sa. Ia-ti macar cinci minute si petrece-le cu Domnul!
Nimic nu este mai folositor decat a incepe ziua cu o inima care se deschide la Cuvantul Domnului, cu buze care se deschid ca sa-L laude pe Tatal si, daca timpul permite, cu o Biblie deschisa pentru a citi despre Domnul Isus. Binecuvantarea de dimineata este un castig pentru intreaga zi; ea sfinteste munca ta in timpul zilei si iti da somn linistit noaptea.
www.bconsulting.3x.ro
Arhistefy spune:
Dumnezeu a pus in sufletul nostru un judecator neobosit si un paznic
necontenit: constiinta.
Intr-adevar printre oameni nu este nici un judecator care sa fie asa
treaz, precum constiinta noastra.
Dintre judecatorii omenesti, unii se mituiesc, altii se castiga prin
maguliri, altii se intimideaza prin amenintari si inca multe altele
ii impiedica de la judecata cea dreapta.
Constiinta insa, nu se biruieste prin toate acestea; ci poti sa
magulesti, sa dai daruri, sa ameninti sau sa faci orice, acest
judecator va rosti pururea hotararea cea dreapta, chiar si asupra
gandurilor noastre cele mai pacatoase.
De ar fi trecut oricat de mult timp, constiinta niciodata nu uita
cele petrecute; atat in timpul cand se savarseste pacatul, cat si
inainte si dupa savarsirea lui, ea se ridica impotriva noastra ca un
martor acuzator.
In timpul savarsirii pacatului suntem beti si nu bagam in seama
constiinta, dar dupa ce am savarsit pacatul, atunci vine spinul cel
amarnic al caintei.
De aceea va indemn, paziti-va chiar de la inceput, sa nu zamisliti in voi o pofta rea; iar daca am zamislit-o, atunci sa inabusim in noi samanta cea rea. Daca insa si la aceasta am fost lenesi, atunci,
indata ce pacatul s-a aratat prin fapta, sa-l omoram prin
marturisire, prin cainta si prin paza asupra noastra insine.
De aceea zic: osandeste pacatul tau, si te vei libera de o grea povara!
Socoteste acum intelepciunea lui Dumnezeu! Constiinta nu are
trebuinta sa ne parasca necontenit, ca noi nu am putea purta o povara
asa grea, daca ea ar vorbi impotriva noastra neincetat.
Dumnezeu a randuit astfel ca sa ne mustre constiinta de multe ori si
cu sarguinta, dar nu neincetat; de multe ori, ca sa nu cadem in
delasare, ci sa ramanem treji pana la moarte; nu neincetat si fara
ragaz, ca sa nu ne descurajam, ci cateodata sa ne linistim, sa ne
mangaiem si sa putem iarasi rasufla.
Mustrarea constiintei, iubitilor, este o ancora sfanta a sufletului,
care nu ne lasa sa ne cufundam cu totul in cursa pacatului. Ca nu
numai cand savarsim pacatul, ci adeseori multi ani dupa aceea,
constiinta iarasi ne aminteste nelegiuirile noastre cele vechi.
Sa ne gandim acum la acest adevar: o constiinta curata este cea mai
mare mangaiere in nenorocire. Pentru ce ne temem noi de moarte?
Pentru ca nu avem o constiinta curata. Daca noi am avea aceasta, nu
ne-ar inspaimanta nici moartea, nici foametea, nici pierderea averii,
nici orice altceva.
Ca pe cel bun nu-l pot vatama toate acestea. Sa zicem ca i se rapeste
averea; dar el are o comoara in cer!
Cineva il izgoneste din tara sa; dar el are tara sa in cer! Poate ca
cineva il fereca in lanturi; dar constiinta lui il face pe el un om
liber, si nu baga in seama inchisoarea cea din afara! Totusi, poate
ca cineva ucide trupul lui; totusi el va invia!
(Sfantul Ioan Gura de Aur)
www.bconsulting.3x.ro
Arhistefy spune:
De aceea, sa ne silim sa-I fim placuti.
2 Corinteni 5:9
Un stralucit tanar pianist dadea pentru prima data un concert
in public. Publicul statea fermecat, in timp ce muzica curgea
din degetele lui. Oamenii nu-si puteau lua ochii de la acest tanar
virtuoz. Dupa ce sunetul ultimei note a incetat sa se mai auda,
publicul a izbucnit in aplauze. Toti s-au ridicat - cu exceptia unui
om mai varstnic care sedea in randul din fata. Pianistul a coborat de
pe scena descurajat. Directorul de scena i-a laudat performanta,
dar tanarul a spus: „N-am cantat bine, a fost un esec". Directorul a
raspuns: „Priveste, toti sunt in picioare cu exceptia unui batran!"
„Da, a raspuns tanarul mahnit, dar batranul acela este profesorul
meu."
Avem noi aceeasi dorinta sa beneficiem de aprobarea lui
Dumnezeu asa cum pianistul acela a dorit sa fie laudat de pro-
fesorul lui? Zambetul aprobator al Domnului este de fapt ceea ce
conteaza. Dar oare in ce isi gaseste inima Lui placere? In primul
rand este credinta (Evrei 11:6). Apoi, sunt doua jertfe speciale:
jertfa laudei si jertfa de a ne aduce aminte de „binefacere si
darnicie" (Evrei 13:15, 16). Lui Dumnezeu jertfe ca acestea ii plac.
Haideti sa ne propunem ca, ori de cîte ori incepem o zi noua,
sa fim pe placul Tatalui nostru ceresc, asa cum a fost si Isus (Ioan
8:29). Indiferent ca lucram sub privirile oamenilor sau neobservati
in culise, atunci cand ne facem datoria cu credinta, cu sarguinta, cu
multumire si cu bagare de seama, Dumnezeu este multumit. Dar
un lucru si mai minunat este faptul ca El ne ajuta in tot ce facem.
www.bconsulting.3x.ro
Arhistefy spune:
Cine esti tu? - Anthony de Mello
O femeie aflata in coma era pe punctul de a muri. Dintr-o data, ea s-a simtit ridicata la cer si s-a trezit in fata Scaunului Judecatii de Apoi.
- Cine esti? a intrebat-o o Voce.
- Sunt sotia primarului, a raspuns ea.
- Nu te-am intrebat a cui sotie esti, ci cine esti tu.
- Sunt mama a patru copii.
- Nu te-am intrebat a cui mama esti, ci cine esti tu.
- Sunt invatatoare.
- Nu te-am intrebat ce profesie ai, ci cine esti tu.
Si dialogul a continuat in acelasi fel. Orice ar fi raspuns femeia, cuvintele ei nu pareau sa raspunda la intrebarea: Cine esti tu?"
- Sunt crestina.
- Nu te-am intrebat care este religia ta, ci cine esti tu.
- Sunt cea care a fost la biserica in fiecare zi si le-a dat de pomana celor sarmani.
- Nu te-am intrebat ce ai facut, ci cine esti tu.
In mod evident, ea nu a trecut de examen, caci a fost trimisa inapoi pe pamant. Cand s-a trezit din coma, femeia s-a decis sa afle cine este. Si astfel, intreaga ei viata s-a schimbat.
www.bconsulting.3x.ro
Arhistefy spune:
De ispitele cele mai puternice se slujeste la sfarsit
Si de ce zice Luca ca a trecut toata ispita? Eu cred ca daca le-a
spus pe cele mari, de fapt, le-a spus pe toate, pentru ca in
ispitele mari mai sunt cuprinse si altele.
Patimile cele mari, in care se cuprind mii de alte rele, sunt:
lacomia pantecelui, a lucra indemnat de slava desarta si a fi
stapanit de patima iubirii banilor. Cunoscand aceasta spurcatul,
cunoscand ca cea mai grea patima este lacomia, a lasat-o la sfarsit.
A pastrat-o ultima, pentru ca e cea mai puternica dintre toate.
E o lege pe care diavolul o urmeaza in toate luptele sale. Ispitele
cele mai tari, acelea care pot dobori, le lasa la sfarsitul luptei.
Asa a facut si cu Iov. asa si acum, a inceput cu ispitele ce par a
fi cele mai neinsemnate si mai neprimejdioase si a sfarsit cu cea mai
puternica.
Cum sa-l infruntam pe diavol?
Cum il vom putea birui? Asa cum Domnul Hristos ne-a invatat: alergand
si gasindu-ne scaparea numai la Dumnezeu. Nici de foame sa nu ne
simtim zdrobiti, ci sa ne incredem in Acela Care si numai cu
cuvantul Sau ne poate hrani.
Primind bunatati, sa nu-L ispitim pe Acela Care ni le-a dat, ci sa
fim multumiti cu slava cea cereasca si deloc sa nu ne ingrijim de cea
omeneasca.
In sfarsit, intotdeauna sa dispretuim ce nu ne este cu adevarat
necesar. Pentru ca nimic altceva nu ne face sa cadem in mainile
diavolului decat dorinta de-a avea mai mult si lacomia fara sat.
Vedem ca toate acestea sunt adevarate din ceea ce se intampla in
zilele noastre. Exista unii care zic: “toate acestea vor fi ale
tale, cazi doar dinaintea noastra si inchina-te noua”.
Acestia sunt oameni dupa fire, dar unelte ale diavolului. Pentru ca
de Hristos diavolul nu s-a apropiat singur, ci impreuna cu altii, si
ne-o spune lamurit Luca: “s-a indepartat de la El pana la o
vreme” (Luca 4, 13). Vrea sa impuna ca dupa aceea s-a apropiat de El
prin uneltele sale.
SFANTUL IOAN GURA DE AUR - “Diavolul si magia”
www.bconsulting.3x.ro
Arhistefy spune:
Patima maniei porneste din puterea irascibila a sufletului si
cuprinde toate manifestarile patologice ale agresivitatii. Puterea
irascibila, asa cum am vazut, i-a fost data omului la crearea sa si
face parte din insasi firea lui. Potrivit Proniei dumnezeiesti, ea
era menita sa-l ajute pe om sa lupte impotriva ispitelor si a
Ispititorului si ca sa se fereasca de pacat si de rautate. Asa se
defineau, la origine, finalitatea ei fireasca si folosirea ei
normala. Dar, asa cum am aratat, prin pacat omul i-a schimbat rostul
firesc si, in loc de a utiliza aceasta putere a sufletului pentru a
se impotrivi Celui Rau, el a indreptat-o contra aproapelui sau,
folosindu-se de ea contrar naturii. Aceasta face din manie, sub
toate formele ei, o patima si o boala a sufletului.
Mania se vadeste a fi patima ori de cate ori ea se indreapta spre
semenul nostru. O asemenea manie nimic n-o poate indreptati. Omului i
se cuvine sa se manie numai pe Cel Rau, iar nu pe cei inselati de
acesta, caci, asa cum spune Apostolul: "lupta noastra nu este
impotriva trupului si a sangelui, ci impotriva incepatoriilor,
impotriva stapaniilor, impotriva stapanitorilor intunericului
acestui veac, impotriva duhurilor rautatii, care sunt in
vazduhuri" (Efes. 6, 12). Pacatul trebuie urat, iar nu cel care
pacatuieste. "Uraste boala, iar nu pe cel ce boleste", invata Maica
Sinclitichia.
Mania despre care vorbeste traditia ascetica nu consta numai in
manifestarile violente, exteriorizate, care sunt numite asa in mod
obisnuit si care sunt, in general, trecatoare si-i afecteaza in mod
special pe cei care au un temperament coleric. Sfintii Parinti
privesc ca patima si pun sub acest nume toate formele de
agresivitate ale omului, exteriorizate sau nu, fatise sau ascunse,
grosolane sau subtile, si care, in general, sunt indreptate
impotriva aproapelui.
Astfel, pe langa ceea ce se numeste in chip obisnuit manie, si care
constituie manifestarea ei exteriorizata, vizibila si violenta, forma
acuta a patimii, in care mania "izbucneste si se dezlantuie",
Sfintii Parinti disting: resentimentul - care este o "manie mocnita", interiorizata si ascunsa, care are ca temei amintirea unei jigniri, a unei umiliri, a nedreptatilor suferite - ranchiuna, ura si toate formele de ostilitate, de animozitate, de dusmanie sau, pe scurt, de rautate.
Proasta dispozitie, acreala, formele mai mult sau mai putin
dezvoltate de iritare si manifestarile de nerabdare sunt si ele
expresii ale acestei patimi. Tot de aceasta patima sunt legate
indignarea si batjocura, ironia si glumele cu referire la oameni.
Putem adauga aici si sentimentele, chiar nedezvoltate, de rea-vointa,
de la cele mai grosolane - care se traduc prin rautate si vointa
vadita de a face rau - pana la cele mai subtile, care pot consta, pe de o parte, in bucuria de necazurile sau de nenorocirea care-l
loveste pe semen, iar, pe de alta parte, in lipsa intristarii pentru
relele care i se intampla sau chiar a nu te bucura de fericirea lui.
In contrast cu aceste sentimente, adesea marunte, ascunse si greu de
observat chiar de cel afectat de ele, formele extreme de violenta,
ca rivalitatile de tot felul, bataile, loviturile, ranirile si chiar
omuciderile sau razboaiele, deriva tot din patima maniei, in sensul
larg dat acestui cuvant de traditia ascetica.
Multimea starilor si reactiilor sufletesti legate de manie ne ajuta
sa intelegem faptul ca ea il afecteaza pe om aproape in permanenta,
ca si celelalte patimi, de altfel. Sfintii Parinti observa ca in
orice forma de manie omul incearca un soi de placere, care-l face sa
staruie in ea. Astfel, Sfantul Ioan Gura de Aur zice: "chiar de ar
avea de suferit de pe urma purtarii sale, indura totul cu usurinta,
numai si numai ca sa-si implineasca aceasta placere a sufletului. Ca
placere este aprinderea maniei; o petrecere care munceste sufletul
mai cumplit decat placerea trupeasca, ravasind toata sanatatea
sufletului".
Jean Claude Larchet
www.bconsulting.3x.ro
Arhistefy spune:
Sfantul Ioan Scararul spune si el, atunci cand vorbeste despre
tinerea de minte a raului si despre mania care o insoteste, ca este
ca un "piron infipt in suflet, simtire neplacuta, iubita ca o
dulceata a amaraciunii".
Avem aici insa o legatura de ordin secundar cu placerea, care ne
arata cum aceasta intretine mania (si mai ales cu dorinta de
razbunare), dar nu cum o produce. Originea diverselor manifestari
ale acestei patimi poate fi aflata in legatura initiala si mai
profunda dintre ea si placere.
Sfantul Maxim Marturisitorul si Avva Dorotei vad si ei in iubirea de
placere principala cauza a maniei. Mania se naste in om atunci cand
vede ca nu poate ajunge la placerea ravnita, dar si atunci cand el
se simte sau se teme sau chiar este lipsit de placerea de care se
bucura si cand "iubirea trupeasca de sine este lovita de durere".
Mania sa se porneste atunci impotriva celui care l-a lipsit de
placere sau i se pare ca l-a lipsit de ea sau care constituie o
amenintare la adresa ei sau i se pare ca i-o primejduieste. De aceea Evagrie defineste mania ca "o pornire impotriva celui care a gresit ori se crede ca ar fi gresit cu ceva". Placerea simtuala este legata de dorinta simtuala.
Dorirea celor materiale si alipirea de ele sunt, de asemenea, cauze
fundamentale ale maniei. Aceasta ne face sa intelegem o alta
afirmatie a monahului pomenit de Evagrie: "imi retez placerile ca sa inlatur toate prilejurile partii patimase", ca si ceea ce spune el
in alta parte: "inarmandu-te impotriva maniei, nu vei suferi
niciodata pofta". Sfantul Isaac Sirul scrie in acelasi sens: "Daca
suntem atrasi uneori de cele supuse simturilor (prin care ia uneori
si iutimea prilejul spre o pornire contrara firii) (...), prin
aceasta prefacem blandetea firii in salbaticie". Sesizam aici ecoul
cuvintelor Sfantului Iacov: "De unde vin razboaiele si de unde
certurile dintre voi ? Nu, oare, de aici: din poftele voastre care
se lupta in madularele voastre ?" (Iac. 4, 1).
Din pricina iubirii bunurilor materiale si a placerilor pe care le
produc ele, si pentru ca le prefera pe acestea bunurilor si
desfatarilor duhovnicesti, ajunge omul sa cada in patima maniei, cum arata limpede Sfantul Maxim Marturisitorul: "am ales mai mult cele materiale in loc de porunca iubirii si, ingrijindu-ne de ele, ne razboim cu oamenii.
Se cuvine deci sa punem iubirea de orice om mai presus decat cele
vazute si decat insusi trupul".
Tot el mai spune si ca "noi nu putem sa-i iubim pe cei ce ne urasc,
fiindca suntem iubitori de materie si de placere si le punem pe
acestea mai presus de porunca. Ba de multe ori ocolim din pricina
acestora si pe cei ce ne iubesc". Iubirea celor materiale si goana
dupa placerea legata de ele se manifesta in mod diferit, asa cum am
vazut, in diferitele patimi.
Jean Claude Larchet
www.bconsulting.3x.ro
Arhistefy spune:
" Am necurmat pe Domnul inaintea ochilor mei ..." ( Psalmul 16:8 )
Cuvintele " Am necurmat pe Domnul inaintea ochilor mei " reprezinta cea mai simpla descriere a vietii noastre. Cand apar anumite ganduri, exista sansa ca ele sa fie rezultatul umblarii lui Dumnezeu alaturi de tine.
Primul gand implica sentimentele de siguranta. Fie ca este vorba de Iosua care a preluat conducerea de la Moise, sau de Apostolul Pavel care a trecut prin cea mai crunta furtuna, mesajul este acelasi: " Nu te teme caci sunt cu tine ".
Cel de-al doilea gand pe care il vei avea cand Dumnezeu este prezent este ca vei primi calauzire. Poate te-ai impotmolit intr-o anumita situatie, iar apoi iti vine o idee. Poate este o idee importanta sau poate este doar o idee marunta, dar iti va fi de ajutor. Sau poate esti pe punctul de a spune ceva care poate cauza daune si dintr-o data o voce din interior iti spune : " Nu spune nimic ".
Un al treilea indicator al prezentei lui Dumnezeu este convingerea de pacat. Ai luat-o pe calea gresita si un mic junghi iti spune : " nu, intoarce-te", asculti acea voce sau iti vei incalca principiile, iti vei diminua influenta si vei sfarsi prin a fi coplesit de vina.
Cel de-al patrulea gand care iti va spune ca Dumnezeu este prezent este bucuria! " Imi vei arata cararea vietii; inaintea Fetei Tale sunt bucurii nespuse " ( Ps.16:11 ).
Dumnezeu poate folosi oricare din aceste lucruri pentru a-Si face simtita prezenta. Daca " Il ai necurmat pe Dumnezeu inaintea ta " vei incepe sa Il simti in fiecare zi a vietii tale.
www.bconsulting.3x.ro
Arhistefy spune:
Sfantul Ioan Gura de Aur atrage atentia asupra acestui fapt, spunand
ca "mania vatama trupul"; "cunosc multi oameni pe care i-a
imbolnavit mania". Iar Sfantul Ioan Scararul arata urmarile pe care
aceasta patima le poate avea in ceea ce priveste modul de a se
hrani, ea conducand fie la anorexie, fie la bulimie. Dar mai ales
tulburarile pe care mania le naste in suflet ne indreptatesc sa o
privim ca pe una dintre cele mai grave boli ale lui si ca pe o forma de nebunie.
"Mania obisnuieste mai mult decat celelalte patimi sa tulbure si sa
zapaceasca sufletul", spune Sfantul Diadoh al Foticeei, si, dupa el,
Sfantul Ioan Scararul. Mania, scrie Sfantul Grigorie cel Mare,
"tulbura sufletul, il sfasie si-l sfarteca", "semanand in el
zapaceala". "Patima nerationala a maniei pustieste, zapaceste si
intuneca tot sufletul", spune Sfantul Marcu Ascetul. "Ea strica
sufletul" si "tulbura cu totul starea lui fireasca", arata, de
asemenea, Sfantul loan Gura de Aur, care mai spune despre ea ca
sluteste sufletul, "strica sanatatea sufletului, mancandu-i, rupandu-
i, rozandu-i toata puterea, facandu-l cu totul nefolositor".
Tulburarile pe care le naste in suflet mania sunt nenumarate. Mai
intai, ea perturba atat de puternic activitatea rationala, incat pare
ca omul isi pierde uzul ratiunii. "Mania alunga silnic ratiunea si
scoate afara din legea firii cugetarea", scrie Sfantul Maxim
Marturisitorul.
"Cand aceasta patima a izgonit ratiunea si a pus stapanire pe
suflet, (...) nu-i mai ingaduie (omului) sa fie om, ca nu mai are
ajutorul ratiunii", arata Sfantul Vasile cel Mare. Ratiunea fiindu-i
"ca si cuprinsa de betie si intunecata", omul nu mai poate judeca
corect lucrurile. Asa arata Sfantul Ioan Casian, scriind ca: "atata
timp cat (mania) staruie in inimi, orbindu-ne mintea cu
vatamatoarele ei intunecimi, nu vom putea ajunge nici sa judecam cu
dreapta chibzuinta (...), dar sa mai incapa in noi lumina duhului si
a adevarului! Caci zice Scriptura: "Tulburatu-s-a de manie ochiul
meu" (Ps. 30, 10). Nici parte de adevarata intelepciune nu vom avea
(...), nici nu vom fi in stare sa pastram carma dreptatii, ajutati
de un ascutit discernamant al mintii (...) fiindca "cel iute la
manie savarseste nebunii" (Pilde 14, 17)".
"Nimic nu tulbura atat de mult curatia mintii si limpezimea
judecatii ca mania fara socoteala, care izbucneste cu multa furie",
constata, la randul sau, Sfantul Ioan Gura de Aur. Omul ajunge sa
vada lucrurile prin prisma maniei; ratiunea ii este cu totul supusa
patimii. Cunoasterea realitatii este perturbata, chiar daca, privite din exterior, facultatile lui cognitive par a lucra in mod corect,
iar capacitatea de a rationa este, formal vorbind, teafara.
Omul cazut prada agresivitatii inceteaza de a mai sesiza realitatea
asa cum este, ajungand s-o vada cu totul deformat; patima naste in
el o cunoastere deliranta, legata de modul patimas in care o vede.
"Cu adevarat, spune Sfantul Ioan Gura de Aur, un om cuprins de manie
se aseamana cu un nebun. Uita-te ca omul cuprins de manie e ca si
nebun; cand demonul maniei intra in el, il face sa-si iasa din minti
si-l impinge sa faca lucruri potrivnice celor ce se cuvin a fi
facute. ''
Jean Claude Larchet
www.bconsulting.3x.ro
Arhistefy spune:
Daca traiesc intr-un mediu care provoaca rusinea,
copiii invata sa se simta vinovati.
Daca traiesc intr-un mediu in care sunt incurajati,
copiii invata increderea.
Daca traiesc intr-un mediu in care sunt laudati,
copiii invata sa se aprecieze.
Daca traiesc intr-un mediu nepartinitor,
copiii invata dreptatea...
Daca traiesc intr-un mediu in care se simt in siguranta,
copiii invata sa aiba credinta.
Daca traiesc intr-un mediu in care sunt acceptati,
copiii invata sa se accepte pe ei insisi.
Daca traiesc intr-un mediu prietenos,
copiii invata sa gaseasca dragoste in lume.
(Dorothy Knolte)
www.bconsulting.3x.ro