Nasterea la Medlife ( 4 )
Raspunsuri - Pagina 7
DanutaD spune:
Softurela,
cu cine ai nascut? Nu te-am gasit pe lista. Nu te mai intreb daca esti ok, ca daca ne scrii mesaje din spital mi se pare ca nu se putea mai bine.
Asteptam vesti de la tine si povestea nasterii.
Dana
37+
xelanoimis spune:
Vineri am ajuns si noi acasa cu Andrei, 3050gr, 51cm, cezariana.
Prima noapte ne-a terminat si pe noi, a plans aproape continuu. Credem ca era burtica. Acum incepem sa ne mai intelegem, dar mi se rupe sufletul cand il vad cum il apuca plansul. Din pacate bebe nu vrea sa suga desi mama are laptic, asa ca dam la pompita...
La spital a fost totul ok, chiar simteai ca te pui pe picioare cu fiecare ora care trecea dupa operatie.
Vreau si eu sa stiu cum e cu centura dupa cezariana ca nu mi-a trecut prin cap sa intreb acolo.
La cat timp ati facut primul control dupa operatie?
clauclau spune:
Totulii, Xela, felicitari mamicutelor! Ce bine de voi ca aveti acum puiutii in brate, faceti sarbatorile impreuna!
Sambata am fost la consultatie, este totul in regula, bineinteles ca nu am scapat de control la masa...Mi-a zis ca m-am cam ingrasat...si ca de-acum o sa ne vedem la 2 saptamani pana la 36 de sapt. si apoi saptamanal pana la 39 cand o sa programam cezariana.
Xela, cum este anestezia din coloana? M-a speriat zilele trecute o amica ( care nici macar nu a facut astfel de anestezie } ca e foarte dureroasa si se face greu ...ca dureaza 15 min pana o face si trebuie sa tii genunchii la gura!!!!! Cred ca numai prostii a debitat, dar psihicul lucreaza si m-a pus pe ganduri...Spune-mi tu , te rog, cum este ca tocmai ai trecut prin asta.
Sa va traiasca puiutii mamici dragi!
CLAU 29 + cu Rebecca
mamica de Razvanel si acum de Rebecca!
softurela spune:
quote:
Originally posted by DanutaD
Softurela,
cu cine ai nascut? Nu te-am gasit pe lista. Nu te mai intreb daca esti ok, ca daca ne scrii mesaje din spital mi se pare ca nu se putea mai bine.
Asteptam vesti de la tine si povestea nasterii.
Dana
Buna Dana,
Nu m-am trecut pe listuta ca nu prea aveam timp sa scriu. In schimb am reusit sa citesc.
Am nascut cu Dna Mirela Popa, un medic exceptional...dar asta o stiti si voi
37+
totulii spune:
neata felete
la noi abia acum este dimineata.
raportam: o noapte relativ usoara adica : dormit pana la 3 dimineata si apoi lupta pana la 11 dimineata cu colicele.
totusi am evoluat de la a nu dormi o noaptea intreaga la o juma de noapte.
noi papam la biberon lapte praf si sunt tare necajita ca nu am putut sa-l alaptez la san, nu am sfarcuri. incercam si cu mameloanele de silicon dar nu are bica intotdeauna rapdare sa suga la ele mai ales cand ii este foame deoarece curge mai greu, cantitatea de lapte este mica si el depune efort triplu pentru o picatura.
abia daca reusesc sa storc 100 de ml pe zi. cineva a si ras cand i-am spus ca pentru mine si acea suta este importanta."doar nu vrei sa crezi ca ii ajunge pana in stomac picatura de 100 de ml?"
m-am necajit ca eu ma tot zbat sa adun tot lapticul pentru ca sa-i fie lui bine.
daca mai stiti situatii asemanatoare cu a mea va rog sa-mi spuneti cum au procedat si alte mamici ca poate asa imi dati solutii.
va pup dulce si va multumesc din suflet ca-mi sunteti alaturi
poate ma ajutati cum sa postez povestea?
2 saptamani si jumatate
clauclau spune:
Softurela, felicitari mamico! Ma bucur ca a fost o experienta asa frumoasa si deosebita pentru tine!! Asa si trebuie sa fie de fapt! Super fain....sa-ti traiasca bebele si tu sa te refaci imediat dupa nastere. Asteptam povestea.
CLAU 29 + cu Rebecca
mamica de Razvanel si acum de Rebecca!
totulii spune:
clau sa nu ti fie teama de anestezie in coloana. ceea ce ti-a povestit amica e o aberatie. eu am facut rahi- peridurala si nu am avut nicio problema cu durerile de cap si nu m-a durut deloc cand mi-a facut-o in coloana, am simtit doar o mica piscatura.
cand eram la terapie am auzit o asitenta ca sfatuia pacienta sa nu miste capul in sus si jos dar stanga dreapta ar fi avut voie, eu nu am stiut de chestia asta pentru ca nu am intrebat si am miscat capul in toate directiile ca nu-mi gaseam locul si acum pot sa-ti confirm ca nu am pic de durere.
sa stai linistita si relaxata ca astea sunt povesti vechi de pe timpuri, lucrurile au evoluat.
te pup
2 saptamani si jumatate
clauclau spune:
Totulii, merci mult de raspuns, asa ma gandeam si eu ca nu are cum sa fie asa de rau....Tie ti-a fost frica inainte de anestezie? Mie mi-e teama sa nu ma misc, sa nu tresar in timpul ala! Si se face repede?
Merci mult de raspuns. Va pup pe amandoi si sper sa scape repejor bebe de colici!
Povestea poti sa o postezi chiar aici ca orisice mesaj ( si apoi pui link-ul la semnatura). Abia astept sa o citesc.
CLAU 29 + cu Rebecca
mamica de Razvanel si acum de Rebecca!
luny spune:
Softurela, felicitari, sa-ti traiasca puiul!!!
Ce ma bucur ca a aparut cineva care a nascut normal cu dr. Popa, si eu tot cu ea voi nastemajoritatea fetelor fac cezariana, nu stim prea multe despre nasterea normala la Medlife, asa ca nu ne uita!
Te rog mult, cand ai timp si poti, povesteste-ne mai pe larg cum a fost, de cand ai venit in spital, etc...
Luny, in 27+ cu Matei Cristian (iar m-am razgandit:)) DPN 11.03.2008
Life is to precious to worry about stupid Shit!
totulii spune:
clau nu mi-a fost frica de anestezie pentru ca eu nu am prea constientizat c se intampla cu mine. eu plecasem de acasa pentru o nastere naturala si acolo lucrurile au luat o alta intorsatura. m-au luat prea repede si nu m-au lasat sa ma apuce frica.de fapt nu ai de ce sa-ti fie frica totul se intampla foarte repede, toata lumea are grija de tine, vin iti explica, atmosfera este foarte relaxanta, mai ales cand vezi ca totul in jurul tau este impecabil de curat. anestezia dureaza cam 5 minute maxim si tot timpul ti se explica ce ti se face astfel tu stii ce te asteapta . asistentele te tin pana si de mana ca sa nu simti durere. pe mine m-a pus sa-mi sprijin capul pe umarul ei ca sa-mi fie mai usor sa ma aplec, deci iti dai seama ce placut este cand vezi ca te ingijesc cu mare atentie. curaj o sa fie tare bine. sa ma anunti cand te pregatesti de spital.
am reusit sa pun si povestea noastra
O CALATORIE SPRE FERICIRE
Asa am intitulat povestea nostra.
Inchid ochii si parca totul este un vis, ma uit injur si imi dau seama ca este o realitate, uff ce bine, este extraordinar, sunt mama.
Mi-am dorit acest copil enorm, l-am visat de cand eram adolescenta si acum in sfarsit D-zeu mi l-a dat, oare voi putea vreodata sa-i multumesc???
A fost obtinut datorita unui medic deosebit, dr.Tutunaru caruia am sa-i multumesc din suflet toata viata atat eu cat si sotul meu, el ne-a incurajat si ne-a sustinut in felul lui ciudat, dar care a dat rezultate. Dupa tratamente si multa relaxare pe care in ziua de azi o obtii cam greu, intr-un moment in care, ca de obicei nu te mai astepti, au sosit cele doua liniute confirmate prin 4 teste pt ca eu sunt precum Toma Necredinciosul.
Sotul meu la aparitia lor a alergat ca un caine oparit prin toate camerele iar eu il priveam ingrozita si speriata de o eventuala bucurie precipitata. Am asteptat confirmarea medicului si din acea clipa am devenit un al om, un om caruia i se citea pe toata fata fericirea si implinirea totala.
Toata lumea ma privea si imi spumea ca sunt extrem de frumoasa si ca am un ceva de nedescris: iar eu suradeam fericita pt ca stiam motivul, am preferat sa nu spun nimanui de aceasta veste timp de 3 luni din superstitie sau din motive mai mult sau mai putin intemeiate. A fost tare greu sa ascund aceasta bucurie dar...cand a venit momentul nu ma mai putea opri nimeni, am spus pana si copacilor din jurul meu si necunoscutilor si peretilor.
Primele 4 luni au fost cumplite, nu puteam sa beau nici apa care avea cele mai ciudate gusturi ca sa nu mai zic de mancat, am trait cu morcovi si covrigi din cand in cand. Nu imi suportam nici propriul miros sau ce sa mai zic de schimbatul hainelor care miroseau a detergent. Stateam in pat si-mi veneau tot felul de mirosuri de la vecini si pentru a nu le mai simti, ma baricadam intr-o camera si acopeream orice gaura prin care ar fi putut veni un miros.
Dimineata cand plecam la serviciu eram ingrozita cand trebuia sa ma spal pe dinti, pasta de dinti era cea mai mare suferinta a mea, imi venea sa vomit dar nu reuseam, dealtfel asta a fost cel mai mare chin, faptul ca imi era greata dar nu puteam vomita.
De multe ori am ajuns la spital, slabita, mai mult pe bratele sotului decat pe picioarele mele. A fost cumplit, cea mai grea perioada, credeam ca nu se mai termina si dupa 4 luni am constatat ca slabisem 7 kg. Sotul ma privea ingrozit, speriat ca nu voi rezista, dar Dumnezeu ne-a ajutat si a fost bine, am depasit si acest moment.
Momente grele au mai fost, sangerari in luna a cincea, diverse stari datorate slabirii organismului, am stat mai mult acasa in concediu si tot timpul m-am simtit vinovata ca nu sunt puternica, sa pot fi activa si mai mult stau lesinata in pat. Sotul mi-a fost tot timpul alaturi si mi-a indurat in tacere suferintele, ma uitam in ochii lui si vedeam optimism si incredere ca totul va fi bine si astfel am ajuns si la finalul celor 40 de saptamani.
Pe ultima suta de metri aflu de existenta clinicii Medlife si speriata de ce auzisem ca se intampla in spitalele de stat, ma bate un gand de a-mi schimba spitalul. Marea problema era faptul ca nu as mai fi putut naste cu doctorul care se ocupase de mine pana atunci si a fost foarte dificil sa iau o decizie.
Intresem deja in saptamana 40 si Bica nu dadea nici un semn ca ar vrea sa se nasca cat de curand, burtica era tot sus si eu ma simteam foarte bine. Toata lumea ma intreba disperata cand am de gand sa nasc, eu asteptam sa vina acele contractii care sa anunte sosirea pe lume a visului nostru. Imi priveam burtica si imi spuneam ca trebuie sa ma bucur din plin de ea acum cand sunt ultimele clipe.
A fost senzationala toata aceasta perioada, o perioada in care o femeie se ridica prin binecuvantarea data, de mii de ori spre cele mai inalte culmi ale fericirii. Primele miscari, primele indoieli, clipele acelea de comunicare tacita cu mica fiinta din tine, ofera femeii implinirea totala.
Si iata ca marea zi a sosit. Ma trezesc dis de dimineata, pe la patru, cu un sentiment de parca ar fi trebuit sa plec undeva si ar fi cazul sa ma pregatesc, ma incerca o emotie ciudata. Starea mea generala era de bine fara grautatea aceea specifica ultimelor saptamani dar, dupa o ora incep sa simt contractii. Stau, analizez situatia si ma apuc de finalizat bagajul pentru spital.
Ma intreb: dar daca este o alarma falsa? Imi continui treburile si pe la 7 imi trezesc sotul caci contractiile continuau si as fi vrut sa impartasesc cuiva bucuria mea, apoi asteptam, si asteptam, si asteptam.
Aveam contractii la fiecare 20 de minute pe la 9 decidem sa sunam medicul, atunci iau decizia de a merge la Medlife. Anuntam starea in care ma aflu si decidem sa mai raman acasa pana la o amplificarea contractiilor.
Am ramas acasa singura cu burtica mea, ne-am odihnit din plin chiar daca contractiile se simteau din ce in ce mai des. Spre seara doctorul decide se venim la spital si plecam. Ajunsi acolo suntem preluati de draguta noastra doctorita Mirela Popa si se trag concluziile: mai avem de stat in travaliu pentru ca mai dureaza, Bica nici nu coborase iar colul era in continuare suficient de lung. Durerile mele in schimb se acutizasera dar, totusi nu as fi vrut sa astept momentul care se anunta indepartat, singura, in spital fara sot, o noapte intreaga.
Am hotarat sa plecam acasa si sa revenim a doua zi. Fericita ca se apropie momentul ii spun sotul ca in drum spre casa ar fi bine sa ne oprim si la un restaurant si intre 2 contractii sa pap si o ciorbica chiar daca o sa alunece mai greu de durere. Sotul ma priveste nedumerit si accepta propunerea.
Doamna doctor imi propune sa imi monitorizeze totusi un pic contractiile inainte de plecare. Ma asez cumintica si astept durerile care devin din ce in ce mai acute. Verdictul final: trebuie sa va internam deoarece bebe este in suferinta, nu reuseste sa coboare. Raman mirata si din acea clipa totul se schimba. Trebuie intervenit prin cezariana. Cu toata increderea privesc in ochii doctoritei si ma las pe mainile ei, instinctul imi spune ca totul va fi bine. Totul parca era un vis imi priveam sotul si nu constientizam cu adevarat intorsatura pe care o luase situatia dar stiam un singur lucru ca vreau sa-mi vad puiul sanatos si bine.
Am fost pregatita de anestezie, toata lumea era preocupata de starea mea de bine, monitorizata cu atentie, mi se explica cu rabdare ceea ce mi se face. Simt intepatura anesteziei si apoi amorteala din picioare, ma asez cuminte pe masa si doamna doctor impreuna cu o colega, o femeie extrem de frumoasa ( eu fericita ca baietelul meu are parte inca din primele clipe de cele mai frumoase femei) incepe operatia.
Totul era perfect, eram intrebata daca ma simt bine la fiecare si in urmatoarele clipe aud ca venirea lui bebe se apropie. Tati ne privea dintr-o camera alaturata si acest lucru ma calma enorm.
In urmatoarele clipe aud tipatul lui. Respiratia mea se opreste caci zgomotul ei ar acoperit parca tipatul cerut pentru viata. Am simtit ca am murit si am inviat, ca ingerii ne-au luat in brate si ne-au leganat ca sa ne fie viata mai dulce, ca bratele calde ale unei maici ne cuprind pentru a fi pentru eternitate protejati si iubiti.
Iar sarutul, o doamne acel sarut, a fost cel mai dulce si cel mai cald pe pielea cea mai moale si usor rece. Era sarutul dat implinirii ca un gir ce ne va tine pentru eternitate legati unul de altul. Imi pare rau tati ca nu ai putut sa-i darui si tu acest sarut dar, sunt sigura ca inima ta a imprastiat in jur toata caldura necesara pentru ca puiul nostru sa se simta ocrotit.
Am plecat apoi la terapie intensiva unde am fost tratata in continuare asa cum ar trebui sa fim tratate cu atentie si multa caldura umana mai ales intr-un moment ca acesta. Nu am simtit durerea pentru ca imediat mi se administra calmante, nu am simtit jena sau disconfort pentru ca eram tot timpul intrebata daca ma simt bine. Sunt sigura ca intr-un spital de stat as fi asteptat mult si bine sa mi se faca un calmant sau imi pun intrebarea daca copilul meu ar fi fost atent monitorizat pentru a vedea ca este in suferinta si sa se intervina atat de promp sau poate trebuia sa ma sui pe pareti de durere pana se primeau aprobari pentru o cezariana.
A doua zi, spre seara, am fost ajutata sa ma mobilizez pentru a merge sus la bebe. In drum spre camera m-am oprit sa-mi vad puiul si sufletul si ochii mi s-au umplut de lacrimi de fericire. Doamne sunt mama si nu imi vine sa cred!!!!! Ce-ti poti dori mai mult de la viata decat aceasta clipa.
Cand mi-am primit puiul in brate timpul s-a oprit in loc, eram super obosita si ametita de la calmante, abia ma puteam tine treaza dar, in clipa cand l-am luat si i-am vorbit m-a privit ca si cum ma stia din totdeauna, i-am cantat si el asculta uimit si invaluit de placere vocea mea. A fost cea mai fericita clipa si va ramane unica.
2 saptamani si jumatate