nasterea lui razvan gabriel

Pe 31 decembrie 2006 am facut test de sarcina si am aflat ca sunt însarcinata. Nu asteptasem acest moment cu nerabdare. Eram casatorita de 3 ani si stiam ca e cazul sa ma gândesc la aparitia unui copilas in viata noastra, dar amânam acest moment pentru ca voiam sa ma concentrez asupra carierei.
Dar din clipa in care am vazut acele doua liniute, am simtit ca totul s-a schimbat. Am simtit ca anul 2007 va fi un an minunat.
Miscarile bebelusului le-am simtit cu certitudine la 19 saptamâni si 3 zile. A fost ceva incredibil, tot nu îmi venea sa cred ca un suflet de om m-a ales pe mine sa; îi fiu mamica.
Am avut greturi pe tot parcursul zilelor, nu numai dimineata, dar au fost suportabile, pentru ct am putut st le ascund si de fapt sa ascund sarcina mea celor de la serviciu, pâna la 5 luni. Am avut avantajul ca sunt mai plinuta si nu s-a cunoscut pâna atunci. Pofte nu am avut, nici ameteli, nici stari de voma. Toata sarcina a fost deosebit de usoara, chiar si cu acele dureri de spate si drumurile interminabile la baie. Am fost mai frumoasa, mai senina si mai luminoasa ca oricând si m-am simtit cu adevarat binecuvântata.
Chiar în ziua când încheiam 36 de saptamâni, ma pregateam sa ma duc la serviciu pentru ultima zi înainte de prenatal. Era ora 6.00 dimineata si ma machiam, când fara nici un avertisment, am simtit ca m-am înmuiat toata si a început sa curga ceva din mine. Am strigat deodata la sotul meu care a venit imediat speriat si i-am spus ca se întâmpla ceva. Stiam de procesul ruperii membranelor, dar mai aveam 4 saptamâni….Am sunat cumnata, care m-a sfatuit sa îmi sun de urgenta doctorul. L-am sunat si el mi-a spus calm sa vin imediat la spital, ca pâna la ora 08.00 ajunge si el.
Mi-am pus un tampon, m-am îmbracat si am plecat amândoi foarte calmi spre maternitate. Nu am vrut sa iau un taxi sau sa chem un prieten cu masina, ci am mers cu troleibuzul….poate ca sa nu ma tulbur si sa ma nelinistesc. Am ajuns cu bine si am intrat la triaj unde am spus foarte calma ca....stiti, cred ca mi s-a rupt apa. Dr. rezident de garda, o domnisoara finuta, m-a urcat pe masa si m-a examinat, m-a întrebat cum ma simt si a pus-o pe asistenta sa îmi faca toaleta. Eu ma simteam foarte bine, nu ma durea nimic, eram doar foarte surprins#a ca voi naste asa repede. Nu aveam nici un bagaj pregatit, nu ma gândisem prea mult la procesul nasterii în sine si nici nu stiam bine ce trebuie sa fac. Stiam doar ca totul va fi bine.
M-au trimis sus, la clinica a II a a Spitalului Cuza Voda si m-au instalat într-un salon de travaliu, vizavi de sala de nastere. Asistenta mi-a pus perfuzii cu antibiotic, specific pentru cazuri de rupere a membranelor. Apoi pe la 08.30 a venit dr. Aursulesei care mi-a spus ca el pleaca în concediu peste câteva ore si pentru ca estimeaza ca voi naste mâine dimineata, ma va monitoriza colaboratoarea sa, medicul rezident Chiruta Elena, o tipa cam de 28-30 de ani, cu ochelari, draguta, frumusica, cu o figura linistitoare.
Pâna pe la 14.00 am stat de vorba cu colegele de salon, am vazut o nastere în direct, pentru ca usa salii de nastere era deschisa, dar tot nu simteam nici o durere. Apoi, treptat, am început sa simt cate ceva, dar nu mi-a trecut prin cap sa verific cam la ce interval vin contractiile. Înca stateam de vorba cu colegele, vorbeam la telefon cu familia, cu colegii de serviciu. Pe la 18.00 contractiile au devenit dureroase, încât nu ma mai simteam în stare sa vorbesc nici la telefon. Am început sa ma plimb pe holuri, pentru ca îmi era jena sa îmi exteriorizez durerea în prezenta colegelor de salon. Asistenta m-a întrebat daca ma doare spatele si pentru ca nu m#259; durea decât burta, mi-a spus sa încerc sa dorm, pentru ca va mai dura mult travaliul. Aveam dilatatie 1 cm.
Pe la 20.00 am început sa simt ca nu prea am aer si ca îmi e dificil sa respir, dar spatele tot nu ma durea, doar burta, in zona inferioara, dureri ca la menstruatie, dar foarte amplificate. Îmi era însa ciuda ca asistenta nu ma credea ca ma simt rau si se tot uita la mine cum ma ghemuiam pe hol de parca fac teatru, cand nici nu au început bine durerile…
La 22.00, dupa ore de foit pe hol si vazut mai multe nasteri în direct, simteam ca abia respir. Stateam pe banca pe hol si ma leganam înainte si înapoi de se mira personalul medical care se perinda pe hol.
Apare doctorita Chiruta si o întreaba pe asistenta care e situatia mea. Ea îi spune ca nu ma doare înca spatele, deci mai dureaza. Dar dna Chiruta m-a privit si parca a citit ca nu ma prefac si m-a urcat pe masa sa ma consulte. A gasit dilatatie 7 cm si mi-a pus perfuzie cu oxitocina ca sa grabeasca procesul. Asistenta îsi cerea parca scuze ca nu ma crezuse ca am un travaliu fara durerile tipice de spate.
Mi-a spus dna Chiruta sa circul ca sa actioneze si gravitatia si sa nu ma asez. Am încercat sa o ascult, dar veneau contractiile în valuri de nici nu ma putem tine pe picioare. Nici acum nu le monitorizam, nici nu mai puteam gândi, ma concentram cât puteam sa respir, ca stiam ca doar asa îi e bine copilului. Dr. ma tot întreba daca simt o presiune jos si eu nici nu stiam ce sa îi spun, parca ma durea totul, ma copleseau senzatiile si nici nu mai puteam sa identific exact daca simt sau nu presiune in zona inferioara a abdomenului, ca si cum copilul ar vrea sa iasa.
M-a mai urcat o data pe masa si m-a consultat si iarasi m-a trimis sa circul. Îmi vorbea frumos si îmi inspira încredere si m-a facut sa ma simt mai bine.
Pe la 0.05, adica dupa doua ore de oxitocina, m-a urcat iarasi pe masa si o aud ca îi spune asistentei sa pregateasca nu stiu ce. Se aduna deodata lânga mine înca doua rezidente. Dna Chiruta; îmi spune ca gata, e momentul sa o ascult si sa fac tot ce îmi spune ea. În mintea mea vorbele astea s-au impus si, exact ca si cum as fi fost hipnotizata, am hot#arât sa fac exact cum spune ea. Mi-a spus…uite acum împingi lung, acum te opresti, acum împingi scurt, acum iar te opresti, acum împinge iarasi lung fara oprire....si asistenta si rezidentele ma încurajau si ele sa împing. Dupa vreo cateva minute de împins, la 00.15 am simtit ca ceva s-a întâmplat si am vazut dr neonatalog ca ia din mâinile dnei Chiruta un puiut de om roziu care misca piciorutele...Nu îmi venea sa cred ca eu am putut sa aduc pe lume asa o minune scumpa, nascuta in zodia Leu, pe 1 august 2007.
Câteva clipe mai târziu înainte de a-l duce la salonul de nou nascuti, mi-a aratat baietelul si mi-a zis ca are 3.0 kg si 50 cm.
Dna Chiruta a plecat la o cezariana de urgena si mi-a spus ca mi-a facut o taietura mica pe care mi-o va coase una din cele doua rezidente care asistase la nastere. Timp de o jumatate ora rezidenta mi-a apasat uterul ca sa iasa placenta si ma durea si treaba asta îngrozitor. La un moment dat i-am dat peste mâna, ca nu mai puteam suporta, dar ea insista si bine a facut, caci am vazut pe cealalta masa o tipa care era chiuretata fara anestezie, pentru ca la dispensarul unde a nascut ea, într-o comuna, nu a eliminat toata placenta si a venit la Iasi cu salvarea din cauza hemoragiei.
Dupa ce am eliminat placenta, mi-a facut rezidenta o injectie cu xilina si a început sa ma coasa. Acest proces a durat 45 de minute si am simtit fiecare întepatura, de abia ma abtineam sa nu tip. Pot spune sincer ca travaliul si expulzia nu au fost asa dureroase la mine, cum au fost eliminarea placentei si coaserea epiziotomiei.
M-au dus apoi înapoi în salonul de travaliu si mi-au dat o punga de gheata sa ma; frec pe burta si s#a nu adorm. A venit dna Chiruta si apoi asistenta si mi-au apasat pe uter, sa elimin ce mai era ...
Apoi m-au dus la salonul de lehuze si dupa câteva minute mi-au adus baietelul împachetat ca o galuscuta. L-am desfacut si l-am verificat si l-am pupacit. Nu îmi venea sa cred cât de frumusel si de perfect era. I-am urat sa îi dea Dumnezeu viata frumoasa, sanatate si noroc, iubire si armonie.
Ne-a fost greu la început, ca nu aveam sfârcurile formate, nu stiam cum sa îl asez la sân, cum sa îl conving sa prinda sânul si sa suga, el se enerva si plângea de foame. Nici asistentele nu se oboseau sa ma ajute. Una chiar m-a apostrofat când i-am cerut ajutorul…ca nu vad cât e de ocupata...Abia a treia zi am prins o asistenta draguta care a stat cu mine pâna l-a convins sa suga .
Taietura de la epiziotomie m-a durut îngrozitor în prima zi, apoi durerea a cedat si a devenit suportabila. S-a vindecat abia dupa 2 luni, iar un fir nici nu s-a absorbit si am facut vaginita. Dar s-a vindecat si asta.
Ne-am descurcat mai greu la început, eu si cu Razvan-Gabriel, ca nu îi ajungea laptele meu si i-am dat completare prima luna, apoi treptat s-a marit secretia de lapte si am renuntat la formula. Probabil tot nu îi ajunge laptele meu, pentru ca cere papica la 2-3 ore zi si noapte, iar noaptea se treze#351;te uneori si din ora în ora.
Sper sa ne descurcam si sa fie bine. E un copil vioi si vesel si îi place tare mult sa i se cânte, sa vorbeasca cineva cu el, sa vada tot ce e în jur.
Nu credeam ca pot iubi o fiinta omeneasca asa de mult. Sunt recunoscatoare Domnului în fiecare clipa pentru ca mi l-a daruit.
Stiu sigur ca vom avea o legatura puternica. Abia astept sa creasca si sa putem vorbi si prin cuvinte...

nelone77 spune:

Salutare xerxe2005,

frumoasa povestea ta dar imi si inspira putina frica....
Mi se pare ca te-au tinut cam mult in travaliu! Daca ti s-a rupt apa la ora 6 si tu ai nascut abia la 0:15 asta inseamna 18 ore travaliu, ceea ce este f mult.... Nu ai optat ptr epidurala? Sau nu puteau sa iti dea oxitocina mai din timp?
Eu am DPN in 12 decembrie, dar luni in 10 merg la control si s-ar putea atunci sa ma si interneze. Sper sa fiu mai norocoasa...
Te pup, multa sanatate!!

grati.ela spune:

sa-ti traiasca puiutul!

31+
AMR 8

violetan spune:

Felicitari!!! Sa va traiasca, a fiti sanatosi si sa va bucurati unul de altul!!!
Pupici si tie si bebelushului scump!

Violeta, mami de Laurentiu Cristian 15.08.2007
http://clio78val.hi5.com