Sunt trista...

raluk.m spune:

vidrutzo, il iubesti sau a devenit obisnuinta?
daca il iubesti si crezi ca merita efortul, incearca sa il pui un pic pe jar, sa nu creada ca fara el lumea se va sfarsi pentru tine. Nu exagera, dar incearca sa iti gasesti si alte preocupari care sa nu se invarta in jurul lui. Si eu m-am casatorit la aproape 28 de ani, la vara facem 2 ani, asta dupa 2 ani de prietenie pura si un an de iubire combinata cu prietenie. Inca traim ambele sentimente. El insa e mai mare decat mine cu aproape 4 ani, si poate ca a ajuns la acelasi nivel de maturizare ca si mine, data fiind aceasta diferenta de varsta. Prietenul tau simte ca mai are o gramada de timp inainte pana sa isi faca o familie, tu insa simti ca a venit vremea, nu? Dar nu te crampona de o relatie fara nici un viitor, nu are rost, pari o tipa inteligenta cu multe de oferit. Nu vreau sa fiu negativa, dar am o prietena care a fost in situatia ta, el tot spunea ca nu se va insura prea curand, si dupa ce s-au despartit, dandu-si seama ca nu au prea multe in comun, el s-a casatorit in mai putin de un an. Nu spun ca scopul suprem in viata al femeilor ar trebui sa fie mariajul, dar cred ca prin natura noastra nu ne simtim implinite fara copii, fara stabilitate, si oricat de "carieriste" am fi, tot vine o vreme cand ne dorim familie. Problema e ca uneori poate fi destul de tarziu pentru noi, fizic, anatomic vorbind, organismul nostru are un ritm si un timp care trebuie respectate, desi poate mental nu suntem inca pregatite.
Concluzionand, gandeste-te bine ca anii trec in defavoarea ta, din punctul asta de vedere, ca va dura un pic pana vei gasi pe altcineva cu care sa ai o relatie atat de serioasa incat sa iti doresti sa va intemeiati o familie, asta in cazul in care ajungi la concluzia ca nu prea mai ai multe in comun cu actualul tau prieten. Incearca sa fii realista, incearca sa faci o lista cu bunele si relele din relatia voastra, gandeste-te cat e dragoste si cat e obisnuinta, comoditate, pentru ca nu merita sa te complaci intr-o sitatie ca aceasta doar fiindca ati fost atatia ani impreuna. Risti ca la un moment dat sa te trezesti singura chiar si in compania lui, si sa traiesti cu un gol in suflet ani de zile, cu gandul ca... de! daca ai stat atatia ani cu el, asta e, ce sa mai faci,,,iar daca va aparea si un copil, si situatia va fi la fel, gandeste-te ca acel copil va simti raceala dintre voi, nu te amagi cu gandul ca e un tata bun si merita orice, copiii simt cand te prefaci, crede-ma.
Iti doresc sa iei o decizie buna si cat mai repede, e o vorba: boala lunga, moarte sigura.
Mie, personal, o relatie in care trebuie mereu sa depui eforturi si sa faci atatea compromisuri ca sa o mentii (nu spun ca sa o mentii frumoasa, ci doar sa o mentii), mi se pare o bomba cu ceas, care mai devreme sau mai tarziu ve exploda, cu toate eforturile tale.

Vidra spune:

Inca o data va multumesc pentru raspunsuri, sunt unele situatii despre care ai senzatia ca numai tie ti se pot intampla, in care nu ai mai intrat ca sa ai o oarecare experienta in a le trata si care bineinteles ca te sperie la culme.
Cam asa si cu "problema" mea...voi m-ati ajutat sa o privesc mai cu detasare, mai relaxat.
Din martie am hotarat sa ne mutam impreuna sa vedem ce se intampla...bineinteles ca am niste emotii...firesti si trecatoare normal.
Adevarul e ca si pe mine m-a luat pe nepregatite aceasta trecere a timpului, dar ce sa fac...incerc sa tin pasul si sa fiu omul timpului meu, asta ii explic si lui. Nostalgia asta a copilariei e foarte daunatoare...in loc sa ne bucuram de perioada in care ne aflam azi noi ne intristam de cea care a trecut si uite asa ajungi sa iti traiesti viata cu nostalgia timpului trecut.
Promit sa va tin la curent, acum sunt optimista si-mi propun sa pasesc pe un drum plina de speranta si energie pozitiva .
Ce-o mai fi, vom vedea.

Tania21 spune:

Vidra, tine o pentru optimismul tau. Eu cred mult in ceea ce a zis cineva:

"Lupta pentru ceea ce iubesti, pentru a nu fi nevoit sa iubesti ceea ce ti se ofera"

Mult curaj si rabdare.

codrutza4 spune:

Bravo VIDRA!Ma bucur sa aud ca va veti muta impreuna!Este cea mai buna solutie! Acum veti vedea cu adevarat daca sunteti facuti unul ptr. altul!Acum este marele test! Si dupa ce va veti muta, nu te mai stresa! Totul o va lua de la sine in directia potrivita!
Sper sa va fie bine!!!!!!!!!!

balaioara spune:

Afirmi ca sunteti amandoi imaturi pentru o relatie, cand in realitate doar el este imatur. Iti asumi o vina pe care nu o ai. De ce?

Daca ai fi imatura, nu ai fi atat de lucida, de capabila sa zugravesti relatia ta. Crezi ca el ar sti sa surprinda ceea ce sunteti voi?

Daca da, nu e imatur, ci poate indiferent. Daca nu, atunci chiar e imatur, si mai aveti o sansa!

robert-alex spune:

quote:

---

Initial creeata de Vidra

si am nevoie de cativa prieteni virtuali care sa fie alaturi de mine.

De ce sunt trista... sunt implicata de 4 ani intr-o relatie destul de agitata dar in acelasi timp o relatie rezultata dintr-o mare iubire.
Ne cunoastem de 10 ani, timp de 6 ani am fost cei mai buni prieteni dupa care ne-am indragostit irecuperabil. La un moment dat m-am simtit tare pacalita, deoarece, iubitul meu de azi nu seamana deloc cu prietenul meu cel mai bun de-acum 5 ani. S-a schimbat radical sau nu l-am cunoscut niciodata cu adevarat. Suntem doi oameni total diferiti si totusi asemanatori (culmea, semanam foarte mult fizic). Problemele apar unde suntem diferiti; din pacate avem principii de viata diferite (mai putin cele legate de cum ar trebui sa fie o relatie-din fericire-unde suntem total de-acord), dar total diferite, avem in general gusturi diferite, pasiuni diferite (mie imi place sa calatoresc, sa citesc, sa merg la teatru, film, sunt pasionata de politica, imi plac animalele la nebunie- lui nu, lui ii plac jocurile pe computer, fotbalul, nu suporta politica, e super comod, abia il scot din casa), eu ador sa dansez, pe el abia il misc de la masa si il conving intr-un final , tragand de el la greu (prietenii lui mi-au spus mereu ca numai in prezenta mea l-au vazut dansand). Eu urasc viteza, el este innbunit dupa ea...si credeti-ma lista poate continua la nesfarsit. Va dati seama ca din atatea nepotriviri ies o gramada de scantei, ne certam relativ des, dar ne impacam nebuneste si parca ne iubim si mai mult pe urma. E adevarat si recunosc cinstit ca el este capabil de mai multe compromisuri decat mine si face eforturi mari ca totul sa mearga ok. Altadata o da cu bata in balta si rabufneste. Pe de alta parte si eu am devenit mai toleranta si ma straduiesc cat pot de tare ca relatia sa mearga bine pana in momentul in care se intampla ceva si ajung ca si el la rabufnire.

Una peste alta, am ajuns la un echilibru (fragil) pe care incercam din rasputeri sa il mentinem.
V-am prezentat cadrul general, acum sa trec la subiect. Ca de obicei am ajuns la o situatie in care ne confruntam diferentele. Eu simt ca am ajuns in stadiul in care vreau ceva mai mult. Vreau o familie, vreau un copil, simt nevoia ca am ajuns la acel punct al vietii. Deocamdata nici nu stam impreuna deoarece locuim gard langa gard si recunosc ca e confortabil asa. Si mie imi e greu sa ma desprind de familie si lui ii e...dormim cand la mine, cand la el (mai mult la el)mancam cand la mine cand la el (mai mult la mine). Eu nu m-as muta la el, nici el nu ar putea sa se mute la mine-solutia ar fi sa ne mutam cu chirie. Foarte teoretic ne permitem financiar, dar vis-a-vis de situatia in care ne aflam, pare un efort f mare.
Pe mine ma sperie intr-o oarecare masura ( nu stiu cum as putea face fata ) dar sunt dispusa sa incerc. Si pe el il sperie si tot tinde sa amane acest lucru.
Mentionez ca amandoi avem 28 de ani si recunosc suntem complet imaturi din punct de vedere al unei relatii. Eu ma straduiesc macar si nu doar ca ma straduiesc, simt ca vreau si trebuie sa fac acest pas. El nu .
La capitolul copii-Vaiii, eu imi doresc enorm de mult si abia astept acel moment (desi repet, nu stiu cum o sa ma descurc, dar nu s-a nascut nimeni invatat) pe el il enerveaza ideea. Lui nici animalutele nu-i plac (desi nu m-am prins nicio secunda pe vremea cand eram prietenii cei mai buni si mergea cu mine non-stop la cate o clinica veterinara cu catei si pisici pe care ii gaseam cu diverse probleme).

Deci ne aflam intr-un impas si nu stiu ce ar trebui sa fac. Eu vreau si sunt si pregatita sa merg mai departe in relatia noastra- el nu-desi imi spune ca sunt dragostea vietii lui si cu mine vrea sa fie, bla, bla.
Ce ma sperie cel mai tare e reactia lui vis-a-vis de un copil, ca i se par enervanti si ca nu ii suporta cand plang etc.
Inteleg eu ca nu e pregatit, dar una peste alta chiar nu se da in vant dupa copii, iar eu ii ador si asta nu mai inteleg.
Intr-un final mi-a zis, ca daca eu tin neaaparat facem si pasul urmator, mutat impreuna, copii si restul...dar a sunat cum nu ar trebui sa sune.
Nu asa mi-am imaginat situatia, din contra. Sunt tare suparata si probabil nu am fost foarte coerenta, sper sa intelegeti in mare ce v-am povestit si va rog...am mare nevoie de niste pareri din afara.

---

SINCER?Daca sunteti atat de opusi de ce incercati sa mai stati impreuna?pt ca la un moment dat ......o sa se strice tot.Concentreaza-te si analizea-za ce vrei tu apoi ce vrea el si in final tragi concluzia .Dar fa in asa fel incat sa iti fie bine,pt ca daca vine un copil in situatia data .....nu prea e ok,pt bebe.

alesina spune:

Vidra voi ati fost departe unul de altul macar pentru o saptamina?Cred ca daca ati sta un pic la distanta unul de altul si ati cunoaste si alte persoane ,ca am inteles ca sunteti vecini , nu ar mai fi DRAGOSTEA asa de mare intre voi .

Cristina_A spune:

alesina, esti in urma cu informatia.

************************
When you want something you never had, you have to do something you've never done.
************************
Preparing to run away.
*

alesina spune:

pt. Cristina A,,,de ce spui ca sunt cu informatiile in urma ?mai stii altceva inafara de ce era scris in acea scrisorica a lui Vidra????

Melaz spune:

Buna Vidra

Am citit unele din mesajele pe care le-ai primit si e trist ca asa gandeste lumea, sincer. Si eu il cunosc pe sotul meu de 10 ani aproape, de 4 ani suntem casatoriti si suntem asa cum zici indragostiti unul de altul peste urechi. Avem si probleme dar asta nu e capat de tara. Trebuie sa ii arati ca il iubesti si sa simta ca te va pierde daca nu va lua masuri.

Copiii sunt un subiect greu pentru barbati, noi suntem cele nebune dupa aceasta idee si daca e vorba de planificat nu va merge niciodata.

Doar Domnul stie cand e momentul si atunci se intampla. Noi cum ti-am mai scris suntem casatoriti de 4 ani si incerc sa-i vorbesc de copii de 2 ani buni dar nimic, adica se teme de numa'.

Dar nu tine de el se pare pentru ca acuma sunt insarcinata si normal ca se bucura de acest lucru! Ei nu arata ceea ce simt.

Apropo ai auzit de cartea "Femeile vin de pe Venus barbatii de pe Marte" de T Grey cred? Ar trebui sa o citesti si sa vezi ce diferente sunt intre noi, femei si barbati.

Viata e asa de scurta si nu are sens sa o irosesti!!!

Nu trebuie sa lasi tot dupa el sau el dupa tine dar trebuie sa gasiti un compromis, viata e plina de compromisuri.

Iti doresc mult succes si vezi cum procedezi sa nu regreti mai apoi!!!