Cand nu mai merge...deloc :(
Raspunsuri - Pagina 4
andrath spune:
Sincer, daca m-ar bate cineva constant la cap ca aia nu e bine, ca ailalta e gresita si tot asa, as fi destul de frustrata si nervoasa si nu mi-ar mai arde sa-l strang in brate si sa-i zambesc. L-as indemna sa-si bage dorintele undeva...
Andreea si Tefanu' nazdravanu'(8.12.2005)
www.flickr.com/photos/andrath/1202034620/" target="_blank">Stefan
Ramona J spune:
Ruxij si Ocebine ti-au dat sfaturi bune.
Tu ai capitulat in mai multe privinte, in primul rind trebuie sa faci ordine in viata ta si sa pui la punct relatia cu propriul copil.
Cred ca sotul tau nu te respecta, printre altele si pentru faptul ca il vezi ca pe un babysitter de care ai nevoie.
Nu vreau sa te critic exclusiv, categoric e vinovat - dar vorbim aici despre ce ar trebui sa faci tu.
The best thing you can do for your children is to love your wife.
mariamunteanu spune:
E drept ca nici cicaleala nu e buna, dar nici sa-l vad ca sta la calculator ca momaia ore intregi. Sau ca nu misca nimic dar are pretentii. Decat asa, mai bine lipsa.
Annablue, ia gandeste altfel: daca el te-ar fi parasit sau daca erai vaduva, ce faceai ? Trebuia sa te descurci singura. Asa si acum, ia taurul de coarne, nu mai tremura de frica in fata lui.
Nu esti la capatul lumii, gasesti o solutie daca vrei.
Eu am doi copii si rudele departe, dar tot nu m-as lasa chinuita de un barbat numai de dragul de a fi maritata. Ce exemplu ia Adi de la voi ? Va continua "traditia" nefasta din familia tatalui lui ?
Poti sa spui de ce boala suferi ? Nu vreau sa fiu indiscreta, dar nu stiu ce boala e aceea care sa te impiedice sa fii o mama buna.
Maria
annablue spune:
Am capitulat, intr-adevar, pentru ca nu mai pot sa inghit si sa tot sper ca ...va fi mai bine...ca voi putea sa am din nou o relatie normala cu el...
Diagnosticul este epilepsie, o forma care nu ma impiedica sa fiu normala dar intr-o mica masura poate fi un "bau-bau" daca e descrisa ca atare...
Problema mea este ca el nu e dispus sa lucram pe problemele noastre, ca sa mai salvam daca se poate ceea ce avem...
Ana
Annablue si Adita(1.11.2002)
"De noi depinde sa avem o viata frumoasa..."
Ramona J spune:
Pai asta spunem, nu-l mai obliga sa "lucreze" la rezolvarea problemelor. Incearca sa-ti vezi de ale tale, ca si cum el nu exista. S-ar putea sa se razgindeasca daca vede ca nu esti atit de dependenta de el.
Si eu ma enervez cumplit daca imi face morala cineva zilnic!
Cred ca a atins si sotul tau un prag din asta de nu mai are chef de nimic. Toti trecem prin momente din astea, daca am fost casatoriti destul de mult timp...
Dar ele pot fi depasite.
The best thing you can do for your children is to love your wife.
ocebine spune:
quote:
Originally posted by annablue
Am capitulat, intr-adevar, pentru ca nu mai pot sa inghit si sa tot sper ca ...va fi mai bine...ca voi putea sa am din nou o relatie normala cu el...
Diagnosticul este epilepsie, o forma care nu ma impiedica sa fiu normala dar intr-o mica masura poate fi un "bau-bau" daca e descrisa ca atare...
Problema mea este ca el nu e dispus sa lucram pe problemele noastre, ca sa mai salvam daca se poate ceea ce avem...
Ana
Annablue si Adita(1.11.2002)
"De noi depinde sa avem o viata frumoasa..."
Din cauza ca tu mergi la psiholog, ai alta atitudine fata de cum sa abordezi problema...vrei sa stai de vorba, sa discuti, sa despici, etc...este ok pentru cine are si personalitatea si inclinatia pentru asta. Poate el chiar s-a saturat de cicaleala si discutii sterile.
Lasa-l in pace, vezi de ale tale, lucreaza la tine, gaseste-ti puterea independent de el. Gaseste-ti echilibrul in tine, in conditia de femeie si de mama. Vezi poate asta schimba ceva...dar nu il mai bate la cap cu lucratul la relatie...uneori asta oboseste.
In orice casnicie de durata exista unele praguri...aici e unul dintre ele. El vrea ca tu sa stai pe doua picioare. Cind cei doi sint intr-o pozitie oarecum egala, e mai usor sa rasfeti pe celelalt tocmai pentru ca nu este necesar ci devine pur rasfat.
Anamaria
"After all is said & done, more is said than done."
mariamunteanu spune:
Exista si forme usoare de epilepsie care nu sunt o piedica in desfasurarea unei vieti absolut normale. Eu cred ca el e cel care are o adevarata problema.
Dar de unde a tras lumea concluzia ca Annablue il cicaleste asa de tare pe sotul ei, incat el nu mai suporta viata ?
De cand sunteti casatoriti ? Ai scris ca doar in primele luni de casnicie a fost bine, in rest tot asa ati dus-o.
Maria
babyblue spune:
eu iti dau un singur sfat: ai grija de sanatatea ta! dc o sa pici pe strada si iti va fi rau, nu un om care te da afara din masina in frig, iti va fi alaturi. categoric nu.
cand ti-a fost tie diagnosticata epilepsia?
_
Babyblue va pupa pe toti!!
"Dorintele neimplinite sunt sursa dramatismului interior. (Cioran)" -
camelia_daniela spune:
quote:
Originally posted by annablue
Am obosit sa tot incerc, am citit destul, am folosit toate tacticile posibile si recomandate...El e "inchis" si gata...
Cat despre viata sexuala...nu mai simt nevoia de apropiere sexuala...uneori imi lipseste sa fiu luata in brate noaptea in pat...sau sa primesc un zambet cand intru in casa seara tarziu si el e la calc ca de obicei...sau sa vad ca vine cu propuneri pe unde sa mergem in we cu pustiul...sau sa ma intrebe cum imi mai e...chestii din astea mici care te fac sa te simti iubit si iti aduc un zambet dupa o zi tampita de munca...
Toate aceste mici nimicuri te fac sa suporti mult mai bine greutatile, lipsa banilor sau oboseala de zi cu zi.
Eu nu mai stiu de cand am mai avut asa ceva....de fapt cred ca numai in primele luni de relatie...
Nu spun ca sunt perfecta sau ca nu sunt vinovata si eu destul de toate astea...dar macar eu ii spun ce am nevoie si incerc sa comunic cu el...
Ana
Annablue si Adita(1.11.2002)
"De noi depinde sa avem o viata frumoasa..."
Ana draga, te inteleg atat de bine!
Si eu simt acelasi lucru ca si tine si ma lovesc de alelasi zid "inchis"! As vrea sa-ti pot da un sfat, dar chiar nu mai stiu nici eu pe unde sa o iau...fir-ar ea sa fie de viata, ca doar una avem, si asta chinuita!
Cami & Alexandra Daria 
(02.01.2006)Dariuca creste si iar ... creste!
Cautam binele fara a-l gasi vreodata, in schimb gasim raul fara sa-l cautam! - Democrit
anamaria spune:
s-au discutat cateva chestii...
el si-a creat un obicei din a petrece fiecare minut / ora libera, cand este acasa, in fata calculatorului, intr-o lume virtuala.
mi se pare ca e modul lui de a se ascunde cu capul in nisip, de a se pune la 'adapost' intr-o carapace.
vedeti voi, faptul ca o femeie insista sa rezolve niste probleme pe care el nu prea le vede, dar care in acelasi timp pentru ea sunt din ce in ce mai suparatoare este perceput in mod diferit de EA si EL.
EA considera ca e de datoria ei sa comunice cu el, sa caute si sa tot caute solutii pt ceea ce o supara (asta poate si in urma sedintelor la psiholog, care trebuie sa te invete ce sa faci, cum sa faci, si mai ales ca TREBUIE sa faci ceva ca sa rezolvi ceea ce te supara!)
EL considera ca poate se straduieste, dar totusi EA simte ca el nu face destul, e tot nemultumita si insistenta si el intelege din asta ca ea il considera incapabil sa fie asa cum doreste ea.
daca se aseaza la pc si intra in lumea virtuala a jocului sau, tot ce face si spune sotia nemultumita ii trece asa, pe langa ureche... e instinctul lui de conservare!
nu cred ca as zice ca s-a ajuns pana acolo ca ea il cicaleste atat de tare incat el nu mai suporta viata, dar cu siguranta trebuie sa recunoastem ca oricui i-ar fi greu sa traiasca cu cineva care e mai tot timpul nemultumit...
solutia pe care o vad eu, dupa tot ce s-a discutat aici, ramane sa incepi sa te detasezi cu adevarat!
tu ai spus la un moment dat ca te-ai decis sa te detasezi si ca l-ai anuntat si pe el despre chestia asta.
insa dupa mine a te detasa total inseamna sa nu ii mai ceri parerea deloc. sa il anunti, cel mult, despre deciziile pe care le iei, dar nu sa ii ceri parerea! faptul ca ii ceri parerea te arata indecisa, vulnerabila, dependenta de el...
sa nu iti mai scape afirmatii de genul 'hai sa nu ne purtam asa...' , 'nu te sacrifica' , etc. rezolva problemele ca si cand el nici nu ar exista!
muta-te din patul comun, pt adi explicatia ca tati sforaie foarte tare si tu nu te poti odihni (de ex) va fi suficienta.
daca reusiti sa luati masa de seara impreuna, intr-o atmosfera decenta chiar daca nu calda, eu zic ca e suficient. UN TIMP.
insa trebuie sa repet ceea ce am mai spus.
nu prelungi starea asta prea mult, vezi ce zic si alte fete, dar eu una cred ca 1 an e suficient ca sa iti dai seama ce e de facut in continuare.
poate ca vei gasi suficient felul asta de viata, poate ca incet-incet, detasandu-te de problemele pe care le ai acum, vei afla ca de fapt te invarteai doar intr-un cerc vicios, ca poti trai exact asa cum traiesti... poate ca odata ce vor trece presiunile veti regasi incet-incet ceea ce ati pierdut, veti incepe sa va zambiti si sa discutati - mai intai probleme 'indiferente'...
sau poate ca nu, poate ca dupa acest timp pe care il vei trai asa, o sa realizezi ca vrei mai mult, ca vrei neaparat afectiune, si comunicare, si sprijin si ajutor! si atata timp ca sotul tau nu poate sa iti satisfaca aceste nevoi, nu mai ramane decat solutia 'aceea'... 
ce sa spun, pe mine ma doare aproape ca si cand as trai chiar eu povestea voastra... 
scuze daca par ca tin partea lui, insa incerc pur si simplu sa intorc problema pe toate fetele!
Dumnezeu sa te ajute sa iei decizia cea mai buna pentru tine si copilul tau, pentru ca in primul rand asta conteaza: tu si adi!
_
ANAMARIA, mami de 2 baieti ca in filme: 
Nascut pe 4 iulie (2000)
si
Vineri, 13 (iunie, 2003)
poze cu frumosii mei (si nu numai 
)
************************
Pesimistul vede intr-un tunel intunericul;
Optimistul vede lumina de la capatul lui;
Realistul vede luminile trenului care vine;
Mecanicul de locomotiva vede trei idioti pe sine, gata sa-i calce trenul...