Ingerasul nostru Ana Maria

[hia
Pana la urma m-am decis sa va scriu povestea nasterii printesei mele Ana Maria, un copil foarte dorit de toata familia, care a venit pe lume la 3 ani si opt luni de la casatoria noastra. Deja surorile si mama ma inebuneau cu intrebarile de genul "voi cand faceti un bebe", aveam 24 de ani si imi doream enorm un pui numai al meu.Oriunde priveam vedeam numai copii, mai ales pe cei sub un an ii iubeam pe toti.
Cand in sfarsit ne-am decis sa facem si noi un bebe acesta nu s-a lasat asteptat si pe 5 octombrie, ziua mea de nastere, la 5 dimineata, am facut un test de sarcina care spre surprinderea mea a iesit pozitiv, iar sotul s-a bucurat enorm: a fost cel mai frumos cadou din viata mea. Fetele la serviciu nici nu mai zic cat s-au bucurat, cred ca isi doreau sa raman insarcinata la fel de mult ca mine fiindca toata ziua numai despre asta vorbeam. Prima ecografie am facut-o la trei luni si am plans cand mi-am vazut prima data puiul. Pe tot parcursul sarcinii nu a vrut sa ne arate ce este baietel sau fetita, a stat cu spatele la noi. Sotul isi dorea enorm o fetita, pentru mine nu conta, si pe toata perioada sarcini il tachinam ca este baiat.
Primele luni de sarcina au fost groaznice, vomitam oriunde:pe strada,acasa,la servici.Am slabit 6 kg, asa ca din luna a cincea, avand un seviciu foarte greu si obositor, mi-am luat concediu medical si am stat acasa unde am avut "grija" sa pun la loc kilogramele pierdute.Am avut probleme mari cu anemia in luna a saptea, ma dureau rau plamanii, mai ales cand stateam culcata (din cauza anemiei si a sarcinii, plamanii nu mai primeau suficient sange), dar cu fier si vitamine Materna mi-am revenit.
Am vorbit cu d-na doctor care m-a avut în atentie pe parcursul sarcinii si mi-a spus ca atunci cand voi naste ma va ajuta: doar sa o sun in caz ca nu este de garda, ca sa vina la spital. In saptamana 38-a a plecat insa in cocediu si nu s-a mai intors pana dupa nastere.
Am uitat sa spun ca DPN era pe 9 iunie, iar eu, vazand ca trece aceasta data, m-am dus la control si mi s-a spus ca mai dureaza. Pe 13 iunie am avut niste dureri de stomac ingrozitoare cu varsaturi asa ca m-am dus la medicul de familie care mi-a dat biletul de internare. M-am internat miercuri, pe 14, si atunci am aflat cu stupoare ca doamna doctor a mea este in concediu. Am fost trimisa intr-un salon si am sunat-o pe doctorita sa-i spun ca sunt la spital, iar ea m-a intrebat ce mi s-a spus jos, la "internari", cand m-au consultat, daca trebuie sa nasc imediat. I-am spus ca nu si mi-a promis ca o sa se mai intereseze ea de starea mea si sa o sun cand sunt gata de nastere ca vine sa ma asiste. Joi am fost trimisa la gastroenterolagie si mi s-a spus ca am facut gastrita de sarcina. Vineri dimineata, la toaleta, am observat ca pierd dopul, iar la ecografie mi s-a spus ca pierd lichid, colul era deschis.
Eu eram foarte relaxata si cand ma intrebau fetele din camera daca mi-e frica de nastere le spuneam ca nu, ca abia astept sa-mi tin puiul in brate. Stateam cu sotul si cu mama care a venit sa ma ajute cu nasterea bebeului si ne gandeam ce nume sa-i punem, toate colegele ma sunau si ma intrebau ca nu mai nasc odata. Pe tot parcursul sarcinii nu am reusit sa ne hotaram la nume, astazi ziceam unul, maine altul.
Salonul meu era deasupra salii de travaliu si toata ziua se auzeau tipete foarte tari, mai ales noaptea nu puteam sa dormim, ieseam pe hol sa nu mai auzim. Sambata am fost trimisa la momitorizare, aveam contractii, dar slabe. Duminica dimineata m-am trezit cu dureri mari de spate si m-am dus la cabinet si doamna doctor care era de garda mi-a spus ca in acea zi o sa nasc. Am sunat-o pe doctorita mea ginecolog si - surpriza! - a zis ca nu poate veni deoarece este plecata din localitate, dar va vorbi cu doctora de garda sa nasc cu ea.
L-am sunat pe sotul meu sa ii spun ca nasc, dar sa nu vina la spital pana nu nasc, pentru ca vine degeaba si fara sa imi dau seama m-a pufnit plansul. Fetele din camera m-au incurajat: "Hai ca nu mai e mult si il vezi pe bebe!". Am plecat impreuna cu o asistenta la sala de travaliu, iar pe la ora 10 durerile erau destul de mari. Atunci a inceput chinul. Asistentele erau groaznice, vorbeau foarte urat, contractiile erau tot mai dese si mai dureroase, nu mai aveam stare, ma plimbam si parca imi era mai bine. Asistentele imi spuneau sa ma urc in pat, dar eram suparata ca toate fetele veneau in sala de nasteri, iar in jumatate de ora nasteau si plecau. M-a sunat sotul sa-mi spuna ca este cu mama la usa. De trei ori a incercat doctorita sa-mi rupa membranele si pana la urma a reusit. Mi-au pus branula si au bagat ceva in ea si lucrurile au inceput sa evolueze cu rapiditate. Deja nu mai suportam durerile si chiar daca am zis ca nu am sa tip, am facut-o, si inca tare.Am inceput sa imping, dar doctorita mi-a zis sa nu ma obosesc ca nu o sa mai am forta la expulzare. Imi venea sa ii spun cateva cand o vedeam cum statea pe scaun si eu ma chinuiam de nu mai puteam. I-am spus ca imi vine sa imping si a zis ca mi se pare. Unele fete mai faceau si alte treburi cand impingeau si mirosea ingrozitor dar nu se sinchisea nimeni sa schimbe lenjeria.
La 7 seara a venit o noua asistenta, foarte draguta, mi-a explicat cum sa imping, m-a controlat doctorita, aveam dilatare 9, m-au dus pe masa de expulzie si dupa trei impingeri am auzit cel mai frumos sunet din lume, cel al fetitei mele, care s-a nascut la ora 19.20, avand 3.700kg si 50 cm. Mi-au dat-o sa o vad si i-am furat un pupic, m-am mirat cat de curata si roza era pielea ei.
Ce a urmat dupa aceea nici nu imi aduc aminte pentru ca parca pluteam. Dupa ce m-a cusut am fost dusa in sala de lehuzie unde ma astepta fetita mea, nu puteam sa imi iau ochii de la ea: blonda cu ochii albastri. Il sun pe tatic si ii iau o piatra de pe inima spunandu-i ca are o fetita minunata, tin minte ca a repetat de cateva ori daca e adevarat si daca nu-l mint cumva. Dupa cateva minute l-am vazut intrand pe usa impreuna cu mama (care statuse in salonul unde am fost eu, situat deasupra salii de nastere, auzind astfel cum tipam de durere si a plins tot timpul), au pupat fetita si nu vroiau sa plece, mai ales ca mi-au pus-o la piept si sugea asa de frumos, iar tati uitandu-se la ea a zis ca se va numi Ana Maria. Pana la urma au plecat si pe noi ne-au dus la etaj, intr-un salon unde eram doar eu fetita mea, pe care dupa ce au spalat-o si au vaccinat-o, au pus-o in patut, dar dupa ce a plecat asistenta am luat-o langa mine in pat. Chiar daca aveam dureri si eram obosita nu puteam sa stau departe de ea, de minunea care ne-a schimbat viata pentru totdeauna.
Acum are 1 an si patru luni si este o minunatie de fetita, o iubesc ma mult decat viata mea si ii urez sa fie sanatoasoa, mult noroc in viata.

Luna75 spune:

Felicitari pentru aducerea pe lume a Ana Mariei.

Cu rabdare si perseverenta nimic nu e imposibil.

acina spune:

Felicitari pt puiuta ta frumoasa.
Sa va traiasca si sa fiti fericiti !

Anca 12 sapt+ mami de Buburuz Andrei (13.02.2006)
Pozele Noastre
Povestea Nasterii
http://www.copaculdehartie.ro/