de ce ...?
Raspunsuri - Pagina 8
diciu spune:
quote:
Originally posted by daphnyie
Si eu cred ca-si face proiectul de diploma sau scrie un articol.
Mami de Lali
da..bine zis...daphnyie..
anda
"daca dragoste nu e...nimic nu e"
simona dragusin spune:
Mai fetelor cred ca va pierdeti timpul cu subiectul asta.
Fetita (in cazul ca exista in realitate) s-a nascut pe 10 dec 2004.
Domnisoara ranita spune ca a stat o sapt. in spital cu ea deci ajungem pe 17,18 dec .Perioada in care dpc-urile "lucreaza de zor"
.
Din 1 01 2005 intra in vigoare noua lege a adoptiilor deci cadea legea abandonului.
S-au solutionat pe vechea lege doar dosarele aflate deja pe rol.
Nemaiputind fi luate in calcul cele 6 luni necesare pt declararea abandonului,minora care ar fi nascut copilul ar fi trebuit sa astepte virsta majoratului pt a aparea in tribunal sa renunte oficial la copil.Copilul nu a putut fi dat spre adoptie pina acum un an!!Si in acest timp domnisoara ar fi avut timp suficient sa se intereseze de fetita sau sa nu fie de acord cu adoptia cind aparea in tribunal.
Concluzia (mea) e ca fata asta minte de rupe.
Sau....si-a abandonat copilul...de doua ori!!!O data la 16 ani cind se presupune ca n-avea minte si a fost influentata de asistentele dpc si inca o data dupa doi ani de "suferinta"
Caz in care as avea o milaaa de ea daca mi-ar aparea la usa 
nico_ro spune:
Am mai vrut sa postez o data un raspuns la acest subiect, dar m-am razgandit. Dincolo de povestea de pornire, reala sau nascocita, toate ne-am pus problema, citind aici, ce ar fi daca...?
Ca o coincidenta sau nu, sau poate ca o ironie a sortii, mi s-a intamplat sa dau aproape nas in nas cu naturala chiar in ziua in care Victor a implinit un an, intr-un supermarket (pe care l-am taiat de pe lista fiindca am aflat ca acolo lucreaza). Deci vrand nevrand mi-am dat seama ca o intalnire cu ea e ultimul lucru din lume pe care mi l-as dori, ca mi-au trebuit vreo doua ore sa nu-mi mai simt picioarele moi. Noroc ca ea nu m-a vazut (nu sunt in situatia Elisei, dar naturala si alte doua fiice ale ei ma cunosc f bine, am fost vecine ani de zile), ca altfel nu stiu ce faceam.
Si ca sa fie filmul complet , saptamana trecuta aflandu-ma in ALT supermarket, am trecut pe langa sora cea mare a lui Victor, care lucra acolo!!! Poate suna a poveste, dar e real. In ambele cazuri Victor era cu mine, in caruciorul lui. Iar picioare inmuiate, iar dorinta de a ma face miiiiica, sa dispar daca se putea. Nici sora nu m-a vazut sau nu m-a recunoscut (varianta mai plauzibila), din fericire. Dar am aflat ca nu-mi doresc sa le mai vad prea curand.
De ce mi-e teama? Inca nu stiu, dar stiu cert ca nu-mi doresc nici un fel de relatii cu familia biologica a fiului meu. Si as vrea ca momentul in care el va dori sa-si cunoasca familia biologica sa intarzie cat mai mult, sau sa nu vina niciodata (desi ma indoiesc).
Gianni spune:
lumea-i tare mica , asa-i Nico?
Nu stii niciodata , sint copii ajunsi adulti care nu vor niciodata sa-si cunoasa parintii naturali, din diferite motive , ori nu vor sa-si raneasca parintii ori pur si simplu -i lasa reci...
Deci nu se stie niciodata cum va reactiona un copil ajuns matur...
In alta ordine de idei, oare de ce sa ne amaram noi fiecare zi, gindindu-ne la astfel de chestii?
Mai bine sa ne bucuram c-am primit aceasta minunata sansa sa fim parintii unor copii atit de speciali, atit de doriti...
Catalina