de ce ...?
Raspunsuri - Pagina 4
Ramona J spune:
quote:
Originally posted by corinadana
Am prietena care micuta fiind in viata ei a aparut mama naturala. Avea 9 ani. A derutat o complet! plus ca ea era singurica (din clasa) in postura asta: eu sunt cu mama dar vine alta mama ...nu intelegea ce se intampla.
Don't throw with stones if you live in a glass house.
corina mama Ralucai
http://community.webshots.com/user/corinaraluca
Eu am avut un coleg care a avut aceeasi problema. Doar ca n-avea alta mama, era crescut de tatal lui si pe mama n-o cunostea deloc! A aparut din senin cind eram prin clasa a patra... Morala e ca se intimpla multe in viata care sa te bulverseze si faptul ca te trezesti cu doua mame nu e neaparat cel mai rau lucru din lume.
Nu stiu daca Suflet Ranit e reala, daca da - imi pare tare rau pentru ea...
Sint absolut de acord cu Elise.
The best thing you can do for your children is to love your wife.
ponicid spune:
Sunt mama unui copil adoptat. Inainte de adoptie am facut doua fertilizari in vitro. La un moment dat, la clinica unde am facut fertilizarea, mi s-a pus problema daca in cazul in care voi ramane insarcinata si-mi vor ramane ovule fertilizate neimplantate, voi fi dispusa sa le donez altei femei care nu poate avea copii. Pe moment m-am decis ca nu voi face asa ceva dar ulterior, dupa ce am facut adoptia m-am gandit si la aceasta posibilitate. Din fericire nu a fost cazul pentru ca nu a ramas nici un ovul fertilizat. Oricum eu mi-am pus problema ca as fi putut fi mama unui copil nascut de alta femeie si m-am gandit care ar fi fost atitudinea mea fata de acel copil. Ca atare cred ca am fost pusa in situatia de a gandi ca "naturala" cum spuneti voi.
Ei bine, in acel moment gandul meu a fost ca nu am nici un drept asupra acelui copil. Ca nu il voi cauta nici o data, ca daca ma va cauta el inainte de a implini 22 de ani (cand eu consider ca un om devine adult) voi face tot posibilul sa il indrept catre parintii lui iar ulterior, daca ma va cauta dupa ce va deveni adult, deabia atunci as accepta o legatura cu el insa fara a incerca cu nici un chip sa il indepartez in vreun fel de parintii lui. In acest ultim caz, daca el ar dori-o, l-as ajuta necoditionat si as fi alaturi de el atat cat mi-ar sta in putinta dar nici intr-un caz nu l-as indeparta de parintii lui.
asi spune:
Nu merita sa zici nimic la subiecte la care e EVIDENT ca se fac experimente psihologice sadice.Chiar avem noi destule temeri ca sa mai bage cineva zazanie si sa se trezeasca toata lumea sa para "open minde".
Felicitari celor care pot desi ma indoiesc ca o mama poate sa isi imparta copilul ca se trezeste cineva ca totusi il iubeste
azi dar poate maine .....
Mami de Razvan(07 martie 2004)
Cand Dumnezeu inchide o usa , intotdeauna deschide o fereastra.
ladyJ spune:
Buna.
As vrea sa va spun inca de la inceput ca eu NU sunt mama unui copil adoptat.Motiv pentru care,poate parerea mea vi se va parea ´´neautorizata´´.
Cred ca cea mai mare temere a unei mame adoptive,este aparitia in viata copiluli a mamei biologice.Acest lucru atrage dupa sine un puternic instinct de aparare,de evitare.
Ocupate fiind cu crearea unei lumi proprii,in care nici macar fantoma mamei biologice nu are loc,se trec cu vederea pericolele la care ne supunem psihologic copilul,la varsta aflarii adevarului.
De aceia sunt total de acord cu Elise cand spune ca ,copilul poate fi pregatit inca de mic cu aflarea adevarului si eventual cu infruntarea situatiei,in caz ca mama biologica apare.
Adica...este mai simplu sa incercam o comunicare,in limite legale si morale,decat sa ajutam la crearea unei situatii tensionate,care da copilul peste cap.
Mama biologica nu are drept legal asupra copilului,dupa ce a renuntat la el.Este pacatul ei,cu care va trai toata viata,DAR pe paza acestul ´´pacat´´ al unei femei multe din noi au devenit mame si au acasa o frumusete de copil.
Eu cred ca mesajele Elisei sunt mult mai profunde decat se vede la suprafata.Daca exista o legatura stransa intre parintii adoptivi si copil,acesta nu poate pur si simplu disparea la aparitia mamei naturale.
Trebuie sa ne protejam copii de pericole.Sunt perfect deacord.Dar aparitia mamei biologice nu este intotdeauna un pericol,este defapt realitatea,care trebuie acceptata si modelata in asa fel incat sa nu faca rau copilului.
Asta am avut de spus...Stiu,veti spune ´´ti-e usor sa vorbesti´´..
Asa este,cum am spus nu sunt in situatia adoptiei.
Mi-am permis interventia ´´din afara´´ si-mi cer scuze daca v-am ranit in vreun fel. Pentru a cladi un viitor sincer si bazat pe adevar pentru copii nostri,poate este indicat ca uneori sa trecem peste orgolii si temeri.Sa invatam sa traim cu realitatea si nu sa ne ferim de ea.
LadyJ
ioanaalice spune:
(nu stiu cum se face ca lipsesc doua zile de pe forum si apare un subiect de asta in care toata lumea se cearta cu toata lumea...)
DAR... sa rezumam:
domnisorica noastra ipotetica, zisa si suflet ranit, acuza societatea si familia proprie ca nu i-a dat de ales la varsta ei de 16 ani. Lucru adevarat, pentru ca o fata de 16 ani care ramane insarcinata nu prea are alternative ca sa pastreze copilul (sau stie careva din Romania de o House for Pregnant Teenagers? - BA). Prin urmare se pare ca a luat o decizie pe care de fapt nu a luat-o.
Trecem si la pct.2: fiind minora, altcineva a semnat actele pentru adoptie, din nou a ales altcineva pentru ea. Poate cei de la DPC aud si iau niste masuri (adica LEGI) pentru astfel de cazuri sau macar niste centre pentru astfel de cazuri (adica adolescente care vor si scoala si copil).
... ca povestea e usor dramatizata si telenovelizata, sunt de acord (mai ales ca dupa ce-si prezinta povestea, se mai si acuza ca a gresit ENORM - ???); prin urmare, miss suflet_ranit care a dus-o rau in trecut si acum asteapta sa termine facultatea ca sa-si vada fata mi se pare un personaj de poveste, bun pentru un scenariu american, cu multi avocati.
Don'soara suflet_ranit, daca existi cu povestea ta cu tot, spune-ne si noua de ce trebuie sa astepti sa termini facultatea ca sa te interesezi de prunca?!
... si citind si recitind mesajul ei si mie mi se pare ca seamana a "dati-mi copilul inapoi". Iar asta nu rimeaza cu iubirea neconditionata, gen "o vad, e ok, plec si-mi vad de viata" (Elise, punctele tale de vedere le respect chiar daca nu sunt de acord cu ele - totusi, daca accepti un amendament (= critica), optimismul tau legat strict de subiectul asta e oleaca supradimensionat - sau te simti foarte tare pe pozitii - ).
... iar acum sa fac si pe avocatul celeilalte parti (pentru cele care inca mai cred ca doar inconstientele isi parasesc copiii). Mamicile care nu au posibilitati financiare, nu au familie care sa le ajute, nu au locuita si nici servici (ca daca nu esti angajata cu carte de munca, nu ai nici asig.sociale platite) au o solutie provizorie sa stea intr-un centru pentru mama si copilul unde locurile sunt limitate (deci daca au bafta- gasesc loc, daca nu - nu prea au ce face), iar perioada de timp in care pot sa stea e limitata si ea. Dupa care:
1. isi dau copilul spre adoptie
2. isi dau copilul in plasament sau la leagan, iar ele se descurca cum pot (cele mai muncitoare se duc in Spania)
3. stau cu copilul prin canale pana vine DPC si le ia copilul
Iar dupa cativa ani cand, sa zicem, ca-si revin financiar si ar dori sa dea timpul inapoi ca sa recupereze ce au pierdut, aparem noi, cu viata noastra echilibrata, si zicem "ntt! - copilul e al meu". (sunt in tabara adoptivelor si ar trebui sa nu le apar pe 'naturale', dar pentru unele din ele viata e nedreapta si mai grea decat ne imaginam).
... de acord cu "naturalele" care vor sa-si vada pruncii, e dreptul lor sa doreasca acest lucru. Cand va face copilul 18 ani si daca el va dori aceasta. Ca au ales ele la momentul ala ce e mai bine pentru ele si pruncul lor (iar acum se indoiesc de decizia lor - desi, din cate stiu, sunt chemate de trei ori in instanta ca sa fie intrebate daca renunta la drepturile parintesti) sau ca au ales altii pentru ele, asta e - trebuie sa astepte pana face copilul 18 ani ca sa il vada. De interesat, poate sa se intereseze la DPC.
(Na, ca v-am bulversat si eu.) Suflet_ranit, intereseaza-te la DPC daca fetita e ok. Ai dat-o spre adoptie, obisnuieste-te cu gandul si consulta un psihoterapeut ca sa-ti vindeci ranile. Daca o iubesti, las-o in familia care are grija de ea si o iubeste cel putin cat o iubesti si tu.
("statul ocroteste familia", so, ma prevalez de articolul asta din Constitutie ca sa-mi apar intimitatea si ca sa-l securizez afectiv pe Mihai; faptul ca vine 'naturala' si-i spune ca e "ma-sa", iar el nu are nici o reactie vis-a-vis de asta - e bulsit, sunt convinsa ca si Elise stie asta 
).
ioana, mama lui Mihai
ioanaalice spune:
quote:
Cred ca cea mai mare temere a unei mame adoptive,este aparitia in viata copiluli a mamei biologice.
Ca veni vorba de temeri, LadyJ, a mea este ca trebuie sa aflu daca piciul meu are BCG-ul facut sau nu (ca si-asa a pierdut rapelul pentru pentru hepatita B)
ioana, mama lui Mihai
aissa spune:
LadyJ nu iti voi spune ca ti-e usor sa vorbesti ci ca nu stii ce vorbesti. Este o IMENSA diferenta intre a pregati copilul si a i se spune de mic adevarul (si daca ai fi fost o cititoare la adoptii ai fi stiut ca majoritatea le spunem copiilor de fff mici adevarul) si a lasa sa intervina in poveste mama naturala la o varsta atat de mica. Ii spun ca e adoptata, ii voi furniza datele necesare daca va dori sa o caute (atunci cand va fi cazul) DAR nu voi lasa naturala sa vina cand copilul meu are 3 - 5 ani sa ii spuna "eu sunt mami".
Cat despre parerile Elisei imi rezerv dreptul de a crede ca braveaza si ca in realitate daca i s-ar prezenta mama fetitei ei la usa cu revendicarea ca o vrea, ca o iubeste, ca a gresit, cred ca in asemenea caz ar deveni o leoaica. Pe sistemul asta mai avem un pic si invitam si amantele sotilor la o cafea ca tot mi se rupe dupa 20 de ani alaturi de acelasi om daca mai merge si pe la alta. (logic exagerez si eu putin dar deja vad ca subiectul asta isi atinge telul, devine agitat si atrage vad si persoane neimplicate in procesul adoptiei dar care cred ca ne cunosc atat de bine profilul psihologic al parintelui adoptiv: traumatizat de alegerea "second best choice", paranoic si egoist....).
Renunt sa mai scriu daca d-ra nu ne dovedeste ca e reala...pana acum doar mi se confirma prima suspiciune asa ka...
Gianni spune:
Fetelor, imi scuza-ti interventia....
Privitor la Elisa (daca gresesc iarta-ma te rog...), parca imi amintesc ca fetita ei este adoptata chiar de la un membru al familiei ei , deci este normal pt. ea ca s-o lase pe 'naturala' s-o vada pe cea mica...ca doar daca adopti un copil al unei rude de ale tale, doar nu tai radical legaturile cu familia...mi se pare corect sa intreti legaturi civilizate.
Nu stiu, eu parca asa imi amintesc, repet daca gresesc iertati-ma....
cit privitor la reactiile voastre.... imi pare atit de rau pt.ca in Ro , nu exista un adevarat curs de adoptie ca in strainatate , adica 6 luni , in fiecare saptamina 4 ore...daca toate mamicile adoptive ar fi trecut printr-un astfel de curs (obligatoriu de altfel) ar fi fost pregatite pt. 'n' situatii. Chiar si pt.situati de gen 'naturale' in fata usii....
Intr-un astfel de curs chiar te lasa sa vezi si sa discuti cu femei care au fost obligate sa-si dea copii spre adoptie, lucru care le-a ranit profund, dar au facut-o tocmai pt. ca au iubit copilul, te pregateste pt.acea zi in care copilul tau iti va pune intrebari , chiar te invata cum poti sa-i compui scrisori mamei biologice la fiecare aniversare a copilului- scrisori pe care le poti pastra pt. mai tirziu cind vor incepe mariile intrebari. bineinteles sint scrisori de recunostinta , ati inteles nu?
Am avut un coleg(de curs) care fusese adoptat de foarte mic din Indonezia de o familie care aveau si copii biologici , acum la rindul lui, desi putea avea proprii copii a dorit sa adopte si el impreuna cu prietena lui...In timpul cursului acest barbat (in toata firea ), a plins enorm ...in special in timpul filmelor puse de docent cu tinere din America latina care profund in durerate si urlind de durere , isi dadeau copii spre adoptie....
S_apoi ne-a povestit ca si-a cunoscut mama naturala -si ca sufera pt. ea ca traieste in saracie cumplita, dar el isi iubeste ENORM parintii lui, si legatura pe care o are cu parintii lui este atit de puternica ... s-apoi a mai spus ca el nu are amintiri care sa-l lege de cea care l-a pus pe lume....
In fine, sper ca nu v-am plictisit prea mult...
Inc-odata imi cer scuse de interventie.
catalina
Elise spune:
quote:
Privitor la Elisa (daca gresesc iarta-ma te rog...), parca imi amintesc ca fetita ei este adoptata chiar de la un membru al familiei ei , deci este normal pt. ea ca s-o lase pe 'naturala' s-o vada pe cea mica...ca doar daca adopti un copil al unei rude de ale tale, doar nu tai radical legaturile cu familia...mi se pare corect sa intreti legaturi civilizate.
Nu stiu, eu parca asa imi amintesc, repet daca gresesc iertati-ma....
Exact, Gianni.
Iti amintesti foarte bine.
"Naturala" are oricum usa mea deschisa, poate veni cind vrea.
Si asta nu pe post de naturala.
Vorbesc cu ea la telefon de nspe ori pe zi. Cu totul alte subiecte, pentru ca pe ea cu totul alte subiecte o intereseaza si are alte preocupari. Mult mai mondene.
A vazut-o pe fie-mea de doua ori, pentru ca m-am dus sa ma intilnesc cu ea in oras si am luat copilul ca n-aveam cu cine sa il las. A tinut-o pina am scos caruciorul din mashina. Bb a inceput sa se matzaie, pentru ca o tinea ca pe geamantan. Asa ca mi-a pasat-o repede inapoi, "vezi ce are, ca plinge."
N-a avut nici o alta reactie fata de bb, nici bb fata de ea, contrar fanteziilor mele cu legatura intrauterina indisolubila...bla bla.
Realitatea nu e deloc ca in filmele americane. Nu ca n-as fi avut si eu luni de nesomn, nopti in lacrimi si cosmaruri de am crezut ca dau in postpartum. Am avut, cu atit mai mult cu cit "cosmarurile" mele s-au adeverit... si, daca s-au adeverit, m-am impacat cu ideea.
Si chiar mi-as dori sa tina la bbul meu.
Macar un pic.
Macar sa sune sa-i spuna la multi ani de ziua ei.
I-as fi recunoscatoare sa sune. E o minunatie de copil, si nu e just sa o lase indiferenta - daca i-as putea impartasi din cit sint eu de mindra de bblisa, as face-o. I-as da sentimente de la mine.
Si as face acelasi lucru daca pe maica-mea sau pe soacra-mea le-ar durea in fund de copilul meu.
M-as simti la fel de ranita. Pentru ca ea nu merita asta, sa n-o iubesti.
Poate sint nebuna: dar asta simt. Daca sint nebuna sau nu poate spune doar altcineva care e in situatia mea.
Lucrurile se vad altfel cind sint doar in stadiul "ipotetic".
Elise & BBLisa
Alexa Ioana spune:
haideti ca deja comparam mere cu pere...
una e sa fie adoptie din familie sau donare de ovule sau mama surogat, si alta e sa'ti fi abandonat copilul (din varii motive) cu x ani in urma, iar apoi sa te apuce remuscarile si dragostele si sa vrei sa intri in viata lui.
in primele situatii enumerate, si din punctul meu de vedere e normal sa se tina legatura cu biologica, dar exact cum a spus elise, la nivel de "cea care a nascut copilul"...
si mie mi'a propus o prietena sa'mi fie mama surogat. inca nu stiu daca se va intampla sau nu, dar daca ar fi sa se intample, e clar ca prietena respectiva va continua sa ne fie cel putin la fel de apropiata ca pana acum, si va continua sa faca parte din viata noastra... dar mama voi continua sa fiu eu...
deci ar trebui sa ne definim clar variabilele, ca la matematica...
gianni, ar fi super sa fie si la noi un asemenea curs, dar asta va fi posibil doar odata cu schimbarea legilor si mentalitatilor...
cand ai timp si chef, chiar m'as bucura sa mai intri pe la noi sa ne mai povestesti cum a fost cursul, mai in detaliu, pentru ca mi se pare extrem de interesant 
ladyJ, hai sa'ti si si care'i cea mai mare temere a mea: ca nu o sa fie totul ok la operatia pe care trebuie sa o fac luna viitoare, si ca nu o sa ma pot pune pe picioare suficient de repede ca sa pot avea grija de fetita mea. referitor la biologica, chiar n'am nici o teama. ganduri, da, dar si alea foarte rar (si de obicei gandurile se centreaza in jurul recunostintei ca a nascut un copil atat de minunat). temeri patologice, nici vorba. pentru ca am suficienta incredere in copilul meu. normal ca n'as pica in extaz de fericire daca ar aparea la usa, dar nu tresar de fiecare data cand aud soneria. si nici nu m'am gandit vreodata sa ma mut sau te miri ce altceva "ca sa mi se piarda urma". noi n'am facut niciodata caz de faptul ca alexa e adoptata, si asa va creste si ea. pentru noi adoptia e doar un alt mod de a avea un copil. nu are nici o conotatie telenovelistica. si asa va gandi si alexa. si sub nici o forma nu imi voi petrece viata gandindu'ma ca daca pica drobul... biologic.
deci, repet. haideti sa ne definim clar variabilele, si sa incercam sa nu generalizam... si sa ne dam seama ca filmele americane is una, iar viata noastra de zi cu zi ii cu totul si cu totul alta.
chiar nu suntem atat de diferite fata de voi, chiar avem aceleasi preocupari, si, ca si voi, chiar nu dorim altceva decat "live and let live"...
Pijamalutze pentru copilasi!
Mai zboara fiecare batand dintr-o aripa...