clipe de aur

in ultima vreme am contemplat (sau e doar o impresie a mea) numai jumatatea goala paharului din relatiile parinti -copii , in care copiii sunt adultii de azi cu sechele emotionale , iar parintii lor au fost biciul destinului . zau ca m-a cuprins asa o nostalgie dupa copilaria mea , pe care o vad fericita. daca mai sunt si altii cu amintiri dragi , ii invit sa ne povesteasca momentele de neuitat , ca sa echilibram balanta.
eu mi-aduc aminte cat de incantata eram de prajiturile ecler pe care mama mi le aducea , cand venea de la servici , cu autobuzul 110 parca , in aglomeratia aia infernala , ca sa imi faca o bucurie . si tot la fel cum imi cumpara carti pt copii de fiecare data cand "se aduceau" la libraria unitatii , tocmai pt ca imi placea atat de mult sa citesc . si cum tot vroia sa am multe jucarii , si ceea ce isi imagina ea ca voiam , tocmai pt ca ea suferise de lipsuri si nu voia sa simt si eu la fel. iar tata imi parea rece , nu se juca cu mine , nu stia cum , probabil ,pastra o distanta emotionala , nu era de acord sa-i dau vreun nume de alint , in schimb imi aducea de prin delegatii tot felul de dulciuri , si cand mama n-a mai fost , s-a straduit sa aiba grija de mine , cu sfaturi si actiuni cam depasite , dar sincere in intentie. si acum mi-aduc aminte ca avea ochii in lacrimi la nunta mea si cat de atasat este de nepoti ,vrea sa le cumpere tot ce-si doresc, fara sa-si dea seama ca multe sunt capricii trecatoare, am impresia ca sunt cea mai mare bucurie a lui la varsta asta a batranetii.
hai sa mai zambim privind si la trecut , nu numai la viitor !
numai ganduri bune va doresc!

Lemoni spune:

Si eu ma gandeam ca am avut o copilarie foarte fericita si fara lipsuri.Mama la fel ne facea toate poftele si de multe ori renuntza la placerile ei, tata cum spunea-i putin mai rece si ocupat cu munca venea seara tarziu dar iarna isi facea timp sa ne duca la derdelus si sa ne alerge macar de 2-3 ori cu sania prin zapada .Imi amintesc cand eram si eu mama si sora mea am nascut cam la 3 luni diferentza tata a facut rost de o banana (ce vremuri) si a adus-o acasa sa o impartim la copii, a zis cum il rabda pe el sufletul sa nu stie nepotii lui gustul la banana a fost pt prima data cand mi-am lins numai degetele.Asta prin 89 cand nu prea se mai gaseau deloc.

Oliv75 spune:

Intotdeuna cand trebuie sa vorbesc despre parinti ma gandesc la poeziile lui Adrian Paunescu :"Ruga pentru parinti" si "Repetabila povara", versuri superbe care concentreaza cele mai intense trairi si in consecinta nu pot decat sa ne impresioneze.
"Cine are parinti, pe pamant nu în gand,
Mai aude si-n somn ochii lumii plangand.
Ca din toate ce sunt, cel mai greu e sa fii
Nu copil de parinti, ci parinte de fii."

monixy spune:

Lemoni si Oliv75