Durerea unei pierderi de sarcina ( 46 )
Raspunsuri - Pagina 7
blueeyes2003 spune:
Michelle 
stiu cat de grele sunt aceste zile pentru tine,daca as putea ti-as da de la mine putere sa mergi mai departe dar cred ca numai tu te poti ajuta si eu stiu ca esti foarte puternica si vei reusi!Sunt alaturi de tine!
Fetelor,va pe toate,am sa revin mai pe seara.
Mirela
Come on baby!
Michelle81 spune:
Un an...un an de la tragedie.Nu m-am gandit ca dupa un an de zile va voi scrie cu aceeasi durere mare in suflet,ca imi voi pune aceleasi intreabari,am crezut ca durerea va fii mai mica cu trecerea timpului dar in cazul meu nu a fost asa...Imi doresc sa fi fost si eu la fel de puternica ca LauraIoana,Cristina-Ana,Cristina26.Flavia,Jojo-miha care dupa pierderea ingerasilor nu s-au lasat doborate si acum sunt fericite mamici sau viitoare mamici...Pe 25 octombrie anul trecut m-am internat...nici nu eram constienta ce caut eu in spital ce se va intampla in clipele urmatoare dar stiu ca naiva speram la o minune,imi tot spuneam in gand"Doamne nu mi-o lua pe fetita,fa sa se intample o minune"...plangeam in hohote si inainte sa mi se dea camera mea,stand in sala de astepare toti ma priveau,se uitau cum plang si apoi se uitau la burtika mea mare si plecau capul in jos...ei nu stiau ce era in sufletul meu dar plansul meu le dadea banuiala ca ceva nu e in regula cu sufletelul nsotru,imi mangaiam burtika si ii tot ziceam la sot"nu pot,simt ca innnebunesc"...in gandul meu trebuia sa apara medicul si sa ne spuna"plecati acasa fetita e bine"...cat speram...cand ne-au dat camera ma uitam si nu realizam ce se intampla,parca innebunisem,nu vroiam sa accept,plangeam intr-una...apoi cand m-au dus in sala in care mi-au facut epidurala am stiut ca nu mai exista cale de intoarcere dar eu totusi speram...suna aiurea dar eu SPERAM pentru ca nu vroiam sa cred ca dupa 24 de saptamani in care fetita ne-a luminat viata,in care am simtit-o miscand atata,ni se va lua asa..asa ceva ar fi fost extrem de crud...inca o simteam miscand si incercam sa imi imaginez ce simtea ea...sigur ii era frica sigur nu intelegea nici ea ce se intampla,iar eu ca mama nu am putut s-o protejez...as fi facut orice Doamne orice numai sa fie bine...n-a vrut sa se nasca pe 25,a vrut sa mai stea la mine....pe 26 am nascut,Doamne cata durere....Eu cred ca fiecare dintre noi la vederea testului pozitiv de sarcina,l avederea primului ecograf isi imagineaza momentul nasterii cand isi tine copilasul scump in brate,cand dupa durerile nasterii totul este amortit de zambetul sfant al copilasului mult asteptat...la mine nu a ffost asa...am nascut si am vazut.o fara suflare,nu i-am auzit vocea,nu i-am vazut ochisorii deschisi...nu e drept!nu e drept!Continui sa ma intreb zilnic cu ce am gresit...am avut atata grija de mine,ne-am dorit-o din tot sufletul...de ce de ce ne-a fost luata?Stiu ca aceste intrebari nu isi au rostul...insa eu continui sa mi le pun...un an de zile plin de lacrimi si suferinta,de durere fara margini...De ce nu pot sa imi revin si eu putin?Pentru ca mi-.a fost smulsa o parte din inima,mi.a fost smulsa fara mila!Si asta doare doare zi de zi.Viata mea nu a mai fost deloc ca inainte....si nici nu va mai fii...Stiu ca veti incepe sa spuneti"pai vezi daca esti atat de deprimata normal ca nu ai ramas gravida"dar eu continui sa va spun ca nu au legtaura una cu alta...sunt fete care au ramas gravide cand erau deprimate,sunt sigura de asta...Mi.as fi dorit sa am un puisor in burtika acum si sigur mi-ar fi fost putin mai usor,dar nu am....desi ne-am dorit atat de mult!din nou intrebarea "de ce?".De ce mi-e data o astfel de soarta...de ce eu care imi doresc atat de mult un copilas caruia i-am da toata dragostea noastra!de unde sa mai adun putere sa traiesc zi de zi cu aceasta durere?DE unde?De ce totul e in capul meu ca si cum ar fi fost ieri?Imi lipseste atat de mult...Stiu stiu ca viata trebuie sa mearga inainte dar e atat de greu...un an de zile nu l-am simtit pentru ca nu l-am trait...si poate vor trece inca ani in care voi fii tot asa.Mi se pare atat de crud ca mi-a fost luat copilasul mult iubit...este o durere atat de mare,nici nu pot sa o descriu!Sufletelul nostru .....de ce nu este aici langa noi sa ne luminze viata,de ce trebuie sa traiesc cu aceasta durere?Pana cand?Oare nu as fi fost o mama buna,de aceea a plecat atat de devreme?De cand ma stiu mi-am dorit copii..si am zis ca astept sa am si o varsta potrivita...de ce nu a decurs totul cum ar fi trebuit?Nu pot sa inteleg!Doare si de multe ori nu mai vorbesc despre ceea ce simt ca sa nu creada lumea ca sunt o nebuna(caci mi-am auzit spunandu-mi-se si asta),normal cine nu a trecut prin asa ceva habar nu are ce inseamna sa te bucuri din toata inima,sa zambesti mereu de fericire ca ai un puisor in burtika,sa iti imaginezi cum va fii viata cu copilasul mult dorit apoi intr-o zi fericirea sa iti fie zdruncinata de o veste groaznica!De multe ori in acest an am simtit ca imi pierd mintile...de foarte multe ori pentru ca doare doare mult prea tare...Dupa un avort spontan in 2005 si o fetita pierduta la 24 de saptamani in 2006...cum sa fac sa mai speranta,cum sa fac sa nu innebunesc?e atat de groaznic si nedrept!!!Gandurile ma macina zi de zi,ora de ora,nu voi mai putea duce niciodata o viata normala.Sper ca ingerasul nostru atat de mult iubit sa ma poata ierta ca nu am putut sa o ajut sa fie sanatoasa,ca nu am avut puterea sa o aduc pe lume asa cum era.Mi-este atat de dor de ea,scumpa mamii,ma gandesc mereu cum ar fi aratat cand ar fi crescut...ce bucurie in suflet ne-ar fi adus daca ar fi ramas printre noi!Durerea pierderii propriului copil este cea mai mare durere care exista in lumea asta!!Cand ma gandesc cat de mult am sperat ca totul se va termina cu bine...dar n-a fost asa si nu voi intelege niciodata "de ce?".Mi-e dor de ea...atat de dor...
blueeyes2003 spune:
Michelle m-a cutremurat mesajul tau!
Mi se rupe sufletul...nu mai am cuvinte...
Mirela
Come on baby!
musettepink spune:
Michelle nu stiu ce sa-ti spun....nu gasesc cuvinte sa te aline....imi pare atat de rau ca suferi atat........nu pot sa spun decat ca sunt alaturi de tine si ca ma rog ca durerea ta sa fie alinata de un alt bebe!
http://tt.lilypie.com/ZZ8sp3.png
kossir spune:
Michelle
Imi dau seama ca am trait aceleasi sentimente: nedumerire, durere, speranta, speranta pana in ultima clipa. Si copilul care misca, misca intr-una speriat poate, parca ma ruga sa nu-l las, sa nu-l parasesc.
Dar trebuie sa ne ridicam, hai de maine, gata, incepem sa speram mai mult, ne ocupam de noi, pentru a-l primi pe el, copilul nostru care asteapta sa vina. .
Curaj Michelle.
Carmen mami de Mihai 24.8.99
andreea16 spune:
Michelle, atat de tare m-a emotionat mesajul tau...Nu pot intelege de ce exista atata durere. E greu cand ai atatea intrebari si nici un raspuns. Nici nu pot sa ma gandesc cum as reactiona daca as trece prin asa ceva, asa ca iti respect durerea si sunt alaturi de tine in aceste momente atat de grele. Sa nu mai spui ca ai vrea sa fii ca celelalte fete care au reusit sa mearga mai departe, si tu esti puternica, ai incercat si tu in ultimile luni, sunt sigura ca vei incerca din nou. Te imbratisez cu drag!
Andreea 
15+
lariana spune:
Draga Michelle te inteleg perfect ,incearca sa treci peste aceasta durere gindindu-te ca trebuie sa fii tare pentru viitorul bebe pe care cu siguranta o sa-l aveti.Eu, cind copilasul meu a facut 1 an am plins toata ziua si unde mai pui ca eram la servici si tot acolo lucrez unde a si murit,crede-ma evit pe cit se poate camere aceea,m-i se pare blestemata.Nu e zi de la Dumnezeu sa nu ma gindesc la el,parca il vad si acum in fata ochilor si chiar daca doare cumplit si acuma incerc sa merg mai departe.Poate o sa spui ca am innebunit dar iti spun sincer ca-mi doresc din suflet inca un copilas dar in acelasi timp m-i se face frica.De ce?Nu stiu nici eu stiu doar ca il vreau pe el inapoi.E o debandada totala in capul meu.Apropo ce inseamna cind visezi ca primesti flori rosii?Michelle draga sint alaturi de tine si sper sa treci peste aceasta data de 26 gindindu-te ca noi toate sintem alaturi de tine si ne vom ruga de sarbatoare pentru toti ingerasii.
miha74 spune:
Offff, fetelor! Cata durere.
Michelle, Kosir ... curaj, trebuie sa fiti puternice, de fapt asa cum spunea Andreea...sunteti puternice si o sa reusiti!
Si eu sunt dispusa sa va dau din optismul meu.....
Nu stiu daca e momentul sa va marturisesc ceva, dar o voi face: eu l-am pierdut pe tatal meu anul trecut, la cateva luni dupa prima sarcina pierduta. Cand am pierdut prima sarcina, a fost primul moment cu adevarat greu din viata mea, eram distrusa...dar cand s-a intamplat cu tata, mi-am zis ca nu poate fi ceva mai greu decat asta, sa pierzi un parinte....dar viata merge inainte, si ne incearca pe fiecare altfel...
Miha
"Este de o mie de ori mai bine sa fii optimist si sa te inseli, decat sa fii pesimist si sa ai dreptate." (Jack Penn)
miha74 spune:
Alinushca hai cu confirmarea, desi noi suntem sigure; deja pregatesc terenul...
Musette eu zic ca e de la sarcina
, si in cateva zile vei veni cu II liniute.
Liana da DD sa fie cu ochisori! Hai ca numaram o data cu tine
Dana - sa fii cumintica, si eu zic ca nu are rost sa te abtii sa iei nospa...daca trebuie, trebuie
Irda nu mai spui nimic?
Ce stiti de catty??? hei da-ne vesti!
Miha
"Este de o mie de ori mai bine sa fii optimist si sa te inseli, decat sa fii pesimist si sa ai dreptate." (Jack Penn)
Ninia81 spune:
Michelle, nici nu stiu ce sa iti spun...ca te inteleg? Cred ca stii asta. Aici, toate am trait o pierdere, doar ca acum imi dau seama cat de greu a fost pt tine sa simti atata timp copilul in tine. Este prima data cand iti citesc povestea si am plans. Mi se pare groaznic ce se intampla cu oamenii buni...Pt ca tu si sotul tau meritati din plin acel copil. Tot ce ne mai ramane este sa ne ridicam si sa o luam de la capat. Fetita, ta care acum este un ingeras, o sa iti dea in dar un copilas. Sunt sigura de asta...
Ninia
http://tt.lilypie.com/TRdsp3.png