vrea sa fie "cel rau"

Continua discutia pe forumul nou. Apasa aici

Raspunsuri - Pagina 5

zizica spune:

Simali, eu raspund foarte rar pe forum dar postarile tale mi-au sarit in ochi si de aceea iti raspund. Daca vrei sa vezi problema si din alt unghi, uite aici un unghi foarte bun:

http://forum.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=85479&whichpage=2

Citez: "Dar al cui copil o fii? Ca noi am facut alpinism, sotul meu este monitor de speologie, suntem firi foarte active. Zici ca e facut cu postasul."

http://forum.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=110584&whichpage=7

Citez: "Imi aduc aminte cum EXACT lafel gandeau si parintii mei. Tata fusese campion de box la categoria grea iar mama batausa clasei. La inceput nu intelegeau cum de le-a dat lor Dumnezeu cel mai bleg copil."

Daca chiar iti doresti sa-ti intelegi copilul, atunci nu te vei supara pe mine ca-ti spun, dar faci aceeasi greseala ca parintii tai, adica faci comparatie intre tine si copilul tau, iti doresti ca el sa fie exact ca tine, asa cum si mama ta isi dorea sa semeni cu ea.

"Altii sunt insa de vina pentru toate problemele noastre trecute si viitoare." Nu te recunosti in aceasta afirmatie? Cine e de vina pentru problemele tale? Tu? In nici un caz. Altii: mama, profesorii, comunismul.

Eu n-am zis ca nu trebuie sa-ti faci griji atunci cind e cazul, dar in cazul de fata impresia mea e ca iti doresti sa ai probleme pentru a iesi in fata si a te compatimi lumea. De ce ai nevoie de asta?

Cum ti se pare acest unghi din care vad eu situatia?

Nu mi-ai raspuns la o intrebare: Copil fiind, ti-ar placea sa-ti fie intoarse pe toate fetele cuvintele si gesturile de catre parintii tai in fata unor necunoscuti?

zizica spune:

Recunosc ca nu am nicio problema cu scoala unde invata copilul meu. Este o scoala de cartier, fara fite, frumoasa, curata, luminoasa, cu profesori si invatatori foarte buni. Eu am fost norocoasa din punctul asta de vedere.
Nu neg problemele din alte scoli. Am facut referire la subiectul tau cu scolile doar pentru ca acolo ai dat niste detalii despre copilaria ta.

simali spune:

Citez: "Dar al cui copil o fii? Ca noi am facut alpinism, sotul meu este monitor de speologie, suntem firi foarte active. Zici ca e facut cu postasul."

Era o remarca ironica si auto-ironica. Scoasa din context pare ranchiunoasa.

Daca chiar iti doresti sa-ti intelegi copilul, atunci nu te vei supara pe mine ca-ti spun, dar faci aceeasi greseala ca parintii tai, adica faci comparatie intre tine si copilul tau, iti doresti ca el sa fie exact ca tine, asa cum si mama ta isi dorea sa semeni cu ea.

Am avut un subiect despre asta. Se numea "daca te bate, da-i si tu una". Este exact ce l-am indemnat eu pe fiul meu sa faca atunci cand a fost lovit la gradinita de un alt copil. Pentru ca nu-mi doream sa semene cu mine. Dar de atunci am evoluat. Am inetels ca trebuie sa-mi incurajez copilul sa fie bun, ca daca nu poate sa se bata - asa cum nici eu nu am putut - asa este el iar eu trebuie sa-l sustin cat pot de mult. Cum inteleg eu sa-l sustin? Umbland din scoala in scoala pana fac basici, inrosind toate telefoanele, secatuindu-mi toate resursele, alocand timp pe care nu-l am dar muncesc de doua ori mai eficient ca sa mi-l fac, pentru a gasi o scoala in care se pune pret pe disciplina si in care nu este incurajata violenta. Si tot acest zbucium incepe sa dea roade. Nu mi-as fi iertat in veci daca nu faceam TOTUL pentru a-i asigura copilului meu declarat neagresiv siguranta la scoala.

Eu n-am zis ca nu trebuie sa-ti faci griji atunci cind e cazul, dar in cazul de fata impresia mea e ca iti doresti sa ai probleme pentru a iesi in fata si a te compatimi lumea. De ce ai nevoie de asta?

Cum ti se pare acest unghi din care vad eu situatia?

Nu mi-ai raspuns la o intrebare: Copil fiind, ti-ar placea sa-ti fie intoarse pe toate fetele cuvintele si gesturile de catre parintii tai in fata unor necunoscuti?

Site-ul asta se numeste "Desprecopii". Aici vin fel de fel de oameni si-si spun pasurile, si cer safturi, si-si varsa naduful, si urla, si se bucura, si daca au o temere (chiar si absurda) o spun, si altii care nu sunt atat de implicati in problema vin si-i spun "trezeste-te",etc. Daca nu esti aici pentru a vorbi despre copii (pentru ca spui ca nu raspunzi decat foarte rar), de ce esti? Pentru a rade de necazurile altora, pentru a-ti bate joc de cei care au o problema?

Si unde in creierul tau rasucit se face legatura ca daca vrei sa discuti despre ceva care te framanta iesi in fata? In fata cui? A unui grup virtual?
Pentru mine desprecopii.com inseamna in primul intalnirea cu oameni care au aceleasi probleme cu mine. Inseamna si bucuria de a ajuta pe altii, care au alte probleme, sau acele probleme peste care eu am reusit sa trec. Asta in primul rand. Intr-o comunitate oamenii se ajuta si cer ajutor. Stiu ca pentru unii notiunea este de neinteles...

Nu mi-ai raspuns la o intrebare: Copil fiind, ti-ar placea sa-ti fie intoarse pe toate fetele cuvintele si gesturile de catre parintii tai in fata unor necunoscuti?

Nu m-ar deranja daca asta i-ar ajuta pe parintii mei sa ma inteleaga mai bine. M-ar deranja insa niste parinti nepasatori si ignoranti.

alice

MissParker spune:

Eu zic ca o mama care se lupta si cu propriii ei demoni si cu constrangerea de a nu repeta greselile parintilor nu are nevoie, zau, de nimeni care s-o traga de urechi, fiindca se trage ea singura destul.

Ceva mai multa toleranta si empatie n-ar strica.

alice draga, greseli facem cu totii, deci de asta nu vei scapa niciodata. Esential este sa le identifici rapid si sa le corectezi.

Si iti dau un sfat pe care o sa mi-l dau si mie de 10 ori pe zi cand voi fi mama: noi trebuie doar sa-i insotim pe drumul lor, sa invatam de la ei si sa avem grija sa se ridice si sa mearga mai departe dupa ce se impiedica si cad (in nici un caz sa-i ridicam de subtiori si sa-i impingem de la spate pe un drum anume).

Toate astea le stii si tu, cand esti calma si detasata.

Ramane sa mai lucrezi la propriul tau calm interior, care sa-ti dea sentimentul ca esti o mama buna si fara sa intervii prea mult. Impulsurile sunt ok, sunt explicabile si de inteles, dar incearca sa nu actionezi prea mult pe ele.

Poate ca, daca tu te-ai considerat multa vreme un copil "bleg", acum inconstient compensezi printr-un exces de zel concentrandu-te ca baietelul tau sa nu fie "bleg"... Dar nu uita ca ai un baietel destept si sensibil, iar el iti va prelua instinctiv zbaterile interioare (copiii au antene extraordinare si simt toata nelinistea adultilor) si poate ca abia asta il va influenta negativ...

Asa ca ... lean back, take a deep breath and relax

Felicia 7+

Poze cu noi si vacantele noastre
*****************************

IUBIRE > ADEVAR > AUTONOMIE > IDENTITATE

www.helpsonia.com/povestea-soniei" target="_blank">S-o ajutam pe Sonia

J G spune:

Simali, ai citit cartile lui Winnicott? Ti le recomand cu caldura... favorita mea este "Etapele de maturizare"
Are el o vorba (si am incredere in el): "trebuie sa fii o mama suficient de buna". Eu mi-o repet des cand ma apuca paranoia ca gresesc fata de fetita mea.
Si inca ceva: iti dai seama ca suntem de 100 de ori mai buni decat parintii nostri (avand in vedere informatia pe care o avem azi?)

Te pup si relax,

J si Carlita Carliontz (05.02.2006)

simali spune:

Nu cred ca ma facut o obsesie din a fii o mama cat mai buna.
La mine este alta chestie.
Prima carte despre cresterea copiilor am citit-o prin clasa a-VII-a. Din scoarta in scoarta, de cateva ori. Apoi am citit absolut orice despre cresterea copiilor mi-a picat in mana. Cu dedicare, cu o placere pe care mi-e imposibil sa v-o descriu. Cand l-am nascut pe Vlad eu stiam deja cam tot ceea ce se putea sti despre cresterea copiilor. Eram la curent cu ideile clasice si cu cele moderne si avusesem si destul timp sa-mi fac o opinie personala constituid dintr-o combinatie subtila a celor doua. NU am bajbait nici o secunda in chestii gen diversificarea, recunoasterea diferitelor feluri de plans, sau a simptomelor unor boli. Stiam inclusiv sa acord primul ajutor bebelusilor (mi-a folosit cand bb s-a inecat cu o bucatica de covrig pe la 1 an).
Un singur lucru nu stiam, si nu stiu nici acum si este normal sa nu stiu inca. Cine este copilul meu. In fiecare zi, sub ochii mei, se contureaza personalitatea unui omulet si eu sunt pur si simplu extaziata. Oare ce fire va avea copilul meu? Cum este el? Cine este? Care sunt temerile lui? Ce-i face cel mai mult placere?
Il ciocanesc ca pe zidul unei cetati necunoscute, milimetru cu milimetru.
Nu cu grija sau spaima ci cu curiozitate si dragoste.
Nu pentru ca vreau sa-l schimb ci pentru ca vreau sa-l inteleg.

alice

zizica spune:

[/quote]Originally posted by simali
Site-ul asta se numeste "Desprecopii". Aici vin fel de fel de oameni si-si spun pasurile, si cer safturi, si-si varsa naduful, si urla, si se bucura, si daca au o temere (chiar si absurda) o spun, si altii care nu sunt atat de implicati in problema vin si-i spun "trezeste-te",etc. Daca nu esti aici pentru a vorbi despre copii (pentru ca spui ca nu raspunzi decat foarte rar), de ce esti? Pentru a rade de necazurile altora, pentru a-ti bate joc de cei care au o problema?

Si unde in creierul tau rasucit se face legatura ca daca vrei sa discuti despre ceva care te framanta iesi in fata? In fata cui? A unui grup virtual?
Pentru mine desprecopii.com inseamna in primul intalnirea cu oameni care au aceleasi probleme cu mine. Inseamna si bucuria de a ajuta pe altii, care au alte probleme, sau acele probleme peste care eu am reusit sa trec. Asta in primul rand. Intr-o comunitate oamenii se ajuta si cer ajutor. Stiu ca pentru unii notiunea este de neinteles...

alice
[/quote]

Pentru o "mamy Zen" esti cam agresiva cu persoanele care au o opinie diferita de a ta.

filofteia spune:

Ai grija sa nu-l sufoci. Mie asa mi se pare. La un moment dat s-ar putea sa se inchida in sufletului lui, pentru ca mie imi pari prea invaziva.
Trebuie sa accepti ca nu poti stii chiar totul despre copilul tau, ca are propria independenta, secretele lui, sentimentele lui. Care nu trebuie sa fie aceleasi cu ale tale.
Spui ca nu vrei sa-l schimbi, dar deseori pari atat de nemultumita de actiunile lui. Fara sa-ti dai seama copilul simte asta.
Tu nu trebuie decat sa-l iubesti, iar el sa inteleaga asta si atunci intelegerea va veni de la sine.
Ai spus la alte subiecte ca baietelul tau a testat de multe ori iubirea ta, de genul oricat de rau ar fi, daca tu il mai iubesti.
Baietelul meu n-a simtit niciodata nevoia asta, pentru ca eu am fost mereu multumita de el si atunci cand a luat batatie si atunci cand a vorbit urat si atunci cand a luat FB si atunci cand a luat S. Am venit cu actiuni cotrective, dar prin invaluire, iar el a simtit ca eu sunt mereu alaturi, nu ca sunt nemultumita de atitudinea sau rezultatele lui.

simali spune:

pentru ca mie imi pari prea invaziva.

Indiferent ce discutii am avut cu alte persoane sau de ingrijorarile mele, NICIODATA nu mi le-am manifestat in fata copilului.
Pe de alta parte nu uita ca noi ne vedem doar de la 5 la 21.30 si ca in timpul asta am si eu o garmada de treburi de facut, el are Aikido de doua ori pe saptamana, plus cam 2 ore de desene sau calculator pe zi(ce alege el)deci nu prea am putea sa ne sufocam nici daca am vrea.

Poate ca par uneori agitata... doar par. Eu asa sunt, o fire mai dramatica, folosesc uneori cuvinte mari... Cand am o problema noua si vad ca realitatea de pe teren nu este ca-n visele mele prima data ma agit cam 2-3 zile (singura de regula, nu implic pe nimeni in procesul meu de purificare) dupa care revein pe pamant si gasesc solutia cea mai buna. Dar pana nu intorc problema pe toate fetele si nu-i analizez toate aspectele nu am odihna.

Legat de faptul ca pe mine copilul m-a incercat ca sa vada cat de mult sunt dispusa sa-l iubesc... Eu stiu din experienta ca este foarte usor sa faci o mama sa se zvarcoleasca daca o faci vinovata de fel de fel de chestii. Noi mamele tindem sa avem oricum o forma de paranoia pe tema "am gresit ceva?". Dar in situatia de fata eu STIU, pentru ca am citit despre asta si eram pregatita, ca astfel de manifestari apar la unii copii nu pentru ca parintii fac nu stiu ce in mod special.

Eu personal nu i-as spune niciodata unei mame "copilul tau are diferite manifestari din gama "greu de explict chiar si de marii specialisti" pentru ca tu faci nu stiu ce. Aici ghiata este atat de subtire, de incerta si de inselatoare, incat a face pe cineva sa se simta vinovat este de neadmis.

Unii copii isi lovesc parintii, altii cer sa fie dati afara din casa, altii se tavalesc pe jos ca vor ceva, altii sunt prea timizi, altii plang la gradinita... Multe le-a facut si copilul tau. Pe altele nu. Asta nu te face o mama mai buna sau mai rea. Copiii sunt foarte diferiti.

Sa vrei sa intelegi nu este o crima. Da, ar fii o crima daca toata ziua as sta sa-mi urmaresc copilul, daca l-as supune unor tiruri interminabile de intrebari, daca l-as obliga la discutii pe care nu vera sa le aiba. Dar cine este parinte cu adevarat stie ca un copil de 6-7 ani daca nu vrea sa faca ceva nu face.

Oricum, interesul meu pentru unele aspecte din viata de zi cu zi a copiilor (si aici nu vorbesc numai de copilul meu) pare sa nu fie impartasit de prea multe persoane pe acest forum. Vad ca pentru cei mai multi oameni este considerat exagerare sa te intereseze atat de mult copiii. Pana la urma trebuie sa inteleg. De la cresterea copiilor in semi-salbaticie, nu putem sa evoluam in cativa ani la subtilitati. Totusi, pedagogia ramane o stiinta. O stiinta care, impruna cu psihologia, se ocupa de studierea copiilor pentru a da raspunsuri cat mai corecte la intrebari de tipul:
-cum invata copiii;
-de ce nu toti copiii invata la fel
-de ce copiii secolului 21 sunt mai energici? este asta un lucru bun?
-care sunt metodele prin care imi pot ajuta copilul sa-si valorifice potentialul;
-cum pot sa fiu pentru copilul meu un antrenor si nu un simplu spectator?
-care sunt domeniile de interes ale copilului meu;
-care sunt talentele lui;
-ce tip de invatatoare se potriveste mai bine firii lui?

Le multumesc celor care au participat la discutiile initiate de mine. Nu au venit din disperare si nici din dorinta de a iesi in fata. Ci au fost provocari prin care, impreuna, as fii dorit sa ajungem la cunostere.

alice