Iubirea de sine - egoism sau necesitate?
Raspunsuri - Pagina 7
BellaDonna spune:
chiar daca nu particip atat de des la discutii , Miss Parker apreciez foarte mult subiectele tale ,
eu nu am reusit sa ma vindec decat cand am inceput sa merg la psihoterapie si terapia a inceput intodeauna cu: Eu ma iubesc si ma accept asa cum sant.............
si cred ca iubirea incepe atunci cand noi santem impacati cu noiinsine si atunci putem oferi iubire si putem iubi, caci am devenit liberi cel putin la mine , ma eliberat de de catusele trecutului , eram tinuta in cosmarurile si abuzurile traite in copilarie si pana nu m-am eliberat vorbind despre ele si facand terapie nu am putut scapa, am fost si la preot si m-am spovedit multi ani si tinut post dar impreuna cu terapia am vazut rezultate
pt Miss Parker
Nimic fara Dumnezeu!
simali spune:
quote:
Mi-ar place ca peste 25 de ani o alta fata sa spuna acelasi lucru despre baiatul nostru si in felul asta sa mai salvam impreuna un alt suflet de la nefericire.
Dupa cum vedeti, sunt o mare idealista.
quote:
Asa gandesc si eu.
alice
cuzubella spune:
Miss Parker,
Multumesc pentru apreciere. E intotdeauna minunat sa fii descoperit de oameni. Din pura intamplare, am dat peste comentariul tau si m-am bucurat foarte mult ca pentru cineva vorbele mele au insemnat ceva.
Numai bine,
Cuzubella (http://cuzubella.blogspot.com/)
quote:
Originally posted by MissParker
Dintr-un blog tare frumos descoperit azi pe net:
Iubeste-te pe tine insuti
Intotdeauna am considerat exagerat sfatul psihologilor de a te cunoaste pana in cele mai mici detalii si mai ales de a te iubi. Credeam ca e o gaselnita de a mai scoate un ban sau de a se distra cu mintea noastra. Mi-au trebuit ceva ani pana sa constientizez ca principala cauza a insuccesului meu in viata se datoreaza lipsei de iubire fata de sine.
Paradoxal, iubirea e o decizie, un act voluntar. Am ramas oarecum nedumerita cand am aflat. De altfel, am si respins ideea. Doar ca ea a ramas agatata de mine pana cand a prins momentul prielnic sa fie inteleasa si ulterior aplicata. Mi-am dat seama ca toate actele mele de iubire, desi izvorate natural, sunt daruite rational. Am ales sa imi manifest iubirea fata de ceilalti. De ce nu as alege sa imi manifest iubirea si fata de mine?
Nu ne iubim pentru ca inconstient hotaram ca nu meritam sa fim iubiti de noi sau de altcineva. Fara sa stim, luam o decizie in acest sens si absolut tot ceea ce facem se va alinia acestui principiu de viata pe care l-am ales pentru noi. Hotararea de a nu ne iubi se fundamenteaza pe o serie de factori care saboteaza iubirea de sine. Pe de o parte, avem abuzul fizic sau verbal din partea parintilor sau educatorilor, pe de alta parte neglijenta sau lipsa de afectiune. Mesajele primite in mod constant de la parinti sau anturaj ne imping spre pierderea increderii in noi si cautarea de aprobare exterioara. La toate acestea se adauga sentimentele de vina ca nu suntem asa cum ne dorim sau cum ne vor altii. Suferim din cauza educatiei primite conform careia a te iubi este un act de egoism. Cei mai multi suntem influentati de modelul parintilor nostri care ne iubesc mai mult pe noi decat pe ei. Cu alte cuvinte, programul nostru de comportament si gandire reflecta atitudinea adoptata de parinti fata de ei insisi, desi aceasta nu ne reprezinta pe noi.
La fel de paradoxal, iubirea de sine ne este rapita de iubirea parinteasca, mai mult sau mai putin excesiva. Parintii ne imprima viziunea lor despre viata pentru a ne forma ca oameni, dar ne fura individualitatea. Educatia primita in familie, desi ne ofera trusa minima de supravietuire, ne indeparteaza de noi cei adevarati. Uneori, lipsa iubire de sine provine de fapt dintr-o criza de identitate, din diferenta intre cine vrem sa fim si cine credem ca suntem, intre ce ne-am propus sa realizam pentru noi si gradul de indeplinire. Daca nu ai o tinta precisa evident ca degeaba tragi cu arcul. Din greseala, poate mai nimeresti, dar nu va fi niciodata suficient. Mai clar, daca nu stii foarte bine cine esti si nu te accepti asa cum esti nu vei reusi sa te iubesti. Din acest motiv, iubirea pentru ceilalti e mult mai usoara, fiindca nu presupune decat daruire, daruire care este in general acceptata. In schimb, iubirea de sine implica daruire fata de sine, numai ca aceasta este respinsa de tine tocmai pentru ca, din varii motive, nu consideri ca ai dreptul sa fii tu centrul universului tau.
Minunea oricarei probleme este ca poarta cu sine chiar solutiile impotriva ei. Trebuie sa pornesti cu un inventar dureros de sincer la adresa ta. Daca altii te pot iubi foarte mult asa cum esti, pe tine cine te impiedica? Trebuie sa identifici ce calitati posezi si in egala masura ce defecte. Poti realiza aceasta prin introspectie, eventual sustinuta cu intrebari catre prieteni si cunoscuti despre ce le place sau apreciaza la tine. Asculta cu atentie raspunsurile – fie cele dictate de propria constiinta fie cele aparute in constiinta altora. Nu-ti fie teama sa accepti complimente care ti se par deplasate doar pentru ca tu nu reusesti inca sa te vezi in lumina in care te vad altii. Nu-ti fie teama sa accepti si aspectele mai putin frumoase despre tine. Cu siguranta, nu sunt atat de monstruoase pe cat ti se par. Daca arunci o privire in jur, vei vedea ca toti avem aceleasi mecanisme, si astfel aceleasi probleme. Desigur, diferenta sta in gene si in educatie. Insa adevarata diferenta poti sa o faci chiar tu prin auto-educatie.
Asuma-ti rolul de detectiv personal. Fara indoiala este util si interesant, daca nu chiar amuzant. Vezi daca ai fost victima vreunui abuz – e posibil sa iti fi reprimat amintirile. Vezi cat de mult ai fost neglijat comparativ cu nevoile tale afective sau de recunoastere sociala ori intelectuala. Uita ca ti s-a spus in continuu ca esti incompetent, prost, incapabil sau in orice alt fel. Uita ca nu ai fost laudat atunci cand aveai nevoie, ca succesele tale erau firesti, dar trecute cu vederea, iar esecurile erau marcate scurt prin remarci ori actiuni punitive. Nu te simti vinovat ca nu te ridici la inaltimea asteptarilor tale, ale parintilor ori ale apropiatilor. Incearca sa ii intelegi pe toti cei care ti-au indus aceste credinte si atitudini. Da dovada de empatie fata de ei. Iarta-i. Probabil nu fac decat sa repete un model pe care si l-au insusit fara voie. Aplica-ti si tie aceeasi ingaduinta pe care o ai fata de altii. Cand ceva merge rau, nu te invinui imediat, ci analizeaza obiectiv intamplarea pentru a decela cauzele si a gasi modalitati de rezolvare. Acorda-ti meritul corespunzator atunci cand ai facut ceva bine. Nu pune reusita pe seama norocului sau a unei suite de intamplari favorabile. Tu esti realizatorul, fiindca tu esti actorul principal din viata ta, asa ca ar fi bine sa iti asumi acest rol cat mai repede pentru a te bucura de toate avantajele.
Nu trebuie sa asculti de psihologi sau de alti experti care propovaduiesc arta iubirii de sine. Dar nu poti ignora vocea interioara care iti sopteste in fiecare clipa ca nu ti-e bine, ca nu esti pe drumul cel bun, ca nu esti fericit, multumit, implinit. Nu uita ca decizia de a te iubi iti apartine. Ca orice altceva in viata, iubirea are nevoie de disciplina. Cum spunea Erich Fromm, iubirea este o arta ce necesita rabdare, incredere, concentrare, credinta si practica zilnica. Este de datoria noastra sa ne implinim potentialul. Iar iubirea de sine este un element cheie.
Cuzubella, oricine ai fi, iti multumesc pentru aceasta contributie!!Felicia
22+ mami under construction pentru
- David
Poze cu noi si vacantele noastre
IUBIRE > ADEVAR > AUTONOMIE > IDENTITATE
MissParker spune:
quote:
Originally posted by cuzubella
Miss Parker,
Multumesc pentru apreciere. E intotdeauna minunat sa fii descoperit de oameni. Din pura intamplare, am dat peste comentariul tau si m-am bucurat foarte mult ca pentru cineva vorbele mele au insemnat ceva.
Numai bine,
Cuzubella (http://cuzubella.blogspot.com/)
Cuzubella, bine ai venit in comunitatea
Stick around for a while, vei vedea ca suntem multi cei pentru care cuvintele tale au insemnat ceva si mai ales ceva BUN!
Felicia 30+ mami under construction pentru - David
Poze cu noi si vacantele noastre
IUBIRE > ADEVAR > AUTONOMIE > IDENTITATE
kariguld spune:
daca nu ma iubesc pe mine insami, cum as putea iubi pe cei din jur? prin a ma iubi pe mine, inteleg: a ma respecta, a avea o parere buna despre mine, a ma crede capabila sa rezolv orice lucru, a crede ca sunt o persoana placuta.
am crescut intr-o familie, unde am avut parte de iubire si apreciere, parintii au fost si inca mai sunt un real model pentru noi copii. am primit iubire si am invatat sa daruim iubire!
nu cred ca iubirea de sine este egoism, nu poate fi atata timp cat sunt capabila sa impartasesc si altora iubire. e adevarat ca sunt persoane , fata de care chiar de la prima intalnire simtim antipatie, dar cu timpul ajungem sa ne placa, chiar sa-i iubim. egoism, este atunci cand te iubesti asa de tare pe tine insuti, ca nu-ti mai pasa de cel de langa tine, "calci" in picioare pe oricine, jignesti pe cel care nu-ti face nimik....
radacinile iubirii fiecaruia, se afla in trecutul familiei, iar roadele, le culege fiecare astazi, iubire sau neputinta de a iubi!
Kari
MissParker spune:
Kari, ai dreptate cu prima jumatate a postarii, insa in final te inseli putin.
Cel care calca pe toti ceilalti nu este egoist din cauza ca s-ar iubi prea mult pe sine insusi, ci tocmai din cauza ca nu se poate iubi nici pe sine insusi si atunci nu este capabil de fapt sa iubeasca pe nimeni. Oamenii acestia, cazurile extreme, sunt narcisistii, despre care se crede in mod eronat ca s-ar iubi "prea mult" pe ei insisi si de aceea profita si ii exploateaza pe ceilalti. Eronat.
Iata ce scrie Dr. Sam Vaknin despre ei:
Fiecare din noi se iubeste pe el insusi. Aceasta afirmatie pare a fi in mod instinctiv atat de adevarata incat nu ne obosim s-o examinam mai indeaproape. In treburile noastre zilnice – in dragoste, in afaceri, in alte aspecte ale vietii – toti actionam sub aceasta premiza. Si totusi, la o privire mai atenta, aceasta premiza este instabila.
Unii oameni declara explicit ca ei nu se iubesc pe ei insusi (sunt ego-distonici). Altii isi limiteaza lipsa de iubire fata de propria persoana la anumite trasaturi, la istoria personala sau la unele tipare de comportament. In fine, altii se simt multumiti cu propria persoana si propria viata (ego-sintonici).
Un grup de oameni se deosebeste insa prin constitutia mentala proprie – narcisistii.
Conform legendei lui Narcis, acest tanar grec s-a indragostit de propria lui reflectie intr-un lac. Intr-un fel, aceasta rezuma natura numelui: narcisisti. Narcis din mitologie i-a respins avansurile nimfei Echo si a fost pedepsit de Nemesis. Condamnat sa tanjeasca indragostindu-se de propria lui reflectie – exact cum tanjise si Echo dupa el. Foarte nimerit. Narcisistii sunt pedepsiti de ecouri si reflectii ale personalitatii lor problematice pana-n ziua de azi.
Se spune ca narcisistii ar fi indragostiti de ei insisi. Dar asta e o eroare. Narcis nu e indragostit de EL INSUSI. El e indragostit de REFLECTIA lui. Exista o diferenta majora intre adevaratul Sine si reflectia Sinelui.
A-ti iubi adevaratul Sine este sanatos, adaptativ si functional. A iubi o reflectie are doua mari neajunsuri:
1. Intotdeauna depinzi de existenta si disponibilitatea reflectiei pentru a produce emotia iubirii de sine.
2. Absenta unui „compas”, a unui instrument de masura obiectiv si realist cu ajutorul caruia sa apreciezi autenticitatea reflectiei. Cu alte cuvinte, este imposibil de spus daca reflectia e conforma cu realitatea – si, daca este, in ce masura este.
Interpretarea gresita frecventa este ca narcisistii se iubesc pe ei insisi. In realitate, ei isi canalizeaza iubirea spre imaginile pe care le au altii despre ei. Acela care iubeste doar o imagine nu este capabil sa iubeasca oamenii si nici pe el insusi.
Dar narcisistul are dorinta innascuta de a iubi si a fi iubit. Daca nu se poate iubi pe el insusi – trebuie sa-si iubeasca propria imagine. Dar pentru a-si iubi propria imagine, aceasta trebuie sa fie demna de iubire. Astfel, condus de imboldul avid de a iubi (pe care-l avem cu totii), narcisistul este foarte preocupat sa proiecteze o imagine atragatoare, compatibila cu propria lui imagine despre el insusi (modul cum se „vede” el insusi).
Narcisistul mentine aceasta imagine proiectata si investeste resurse si energie in ea, care uneori il epuizeaza pana la a-l face vulnerabil fata de amenintari exterioare.
Cea mai importanta caracteristica a imaginii proiectate de narcisist este „dragalasenia”, faptul de a merita iubirea altora.
Pentru un narcisist, iubirea este intersanjabila cu alte emotii, ca veneratia, respectul, admiratia, atentia sau chiar sentimentul de a fi temut (cunoscute in mod colectiv sub denumirea de Combustibil Narcisist). Astfel, pentru el o imagine proiectata care trezeste asemenea reactii in alti oameni este atat „demna de iubire” cat si „iubita”. Este perceputa de asemenea ca o iubire de sine.
Cu cat narcisistul obtine mai mult Combustibil Narcisist (CN) prin aceasta imagine proiectata (sau serii de imagini succesive), cu atat se indeparteaza mai mult de adevaratul sau Sine si se contopeste cu imaginea respectiva.
Nu afirm ca narcisistul nu are un nucleu central al unui „Sine”. Afirm doar ca el prefera imaginea Sinelui – cu care se identifica fara rezerve – fata de adevaratul sau Sine. Adevaratul Sine devine robul Imaginii. Narcisistul nu este prin urmare un egoist – deoarece adevaratul sau Sine este paralizat si subordonat.
Narcisistul nu este obsedat in mod exclusiv de propriile nevoi. Dimpotriva: el le ignora, deoarece majoritatea se afla in conflict cu aparenta lui omnipotenta si atotstiinta. El nu se pune pe primul loc – ci se pune pe Sine insusi pe ultimul loc. El se ocupa de nevoile si dorintele tuturor celor din jur – deoarece isi doreste cu ardoare iubirea si admiratia lor. Prin reactiile lor obtine si el in sfarsit sentimentul unei anumite individualitati. In multe privinte el se anuleaza pe el insusi – pentru a se reinventa prin ochii altora. El este persoana cea mai insensibila la adevaratele sale nevoi.
Narcisistul se secatuieste singur de energie mentala in acest proces. De aceea nu mai are nici pic de energie pentru altii. Aceasta stare de lucruri, precum si incapacitatea lui de a iubi oamenii cu personalitatile lor bogate si multidimensionale, il fac sa fie foarte izolat. Sufletul lui este ca intr-o fortareata si in singuratatea acestei fortarete el isi pazeste teritoriul cu gelozie si orgoliu. El isi apara ceea ce considera ca este independenta lui.
De ce ar trebui oamenii sa-l tolereze pe narcisist? Si ce valoare „evolutionara” pentru a supravietui are faptul de a prefera un fel de iubire (fata de o imagine) inaintea unui alt fel de iubire (fata de propriul Sine)? Aceste intrebari il tortureaza pe narcisist. Mintea lui intortocheata vine cu cele mai elaborate inventii in locul raspunsurilor.
De ce ar trebui oamenii sa-l tolereze pe narcisist, sa-i dedice timp si energie, sa-i ofere atentie, iubire si admiratie? Raspunsul narcisistului este simplu: fiindca i se cuvine. El simte ca merita tot ceea ce reuseste sa extorcheze de la ceilalti si chiar mult mai mult decat atat. De fapt, se simte tradat, discriminat si persecutat deoarece e convins ca nu e tratat corect si ca ar trebui sa primeasca mult mai mult decat primeste.
Exista o discrepanta enorma intre certitudinea lui infinita ca are un statut special care il face demn de lauda si adoratie, ca are avantaje si prerogative speciale – si adevarata stare de lucruri din viata lui. Pentru narcisist acest statut de unicitate ii este conferit nu datorita realizarilor lui, ci pentru simplul fapt ca exista.
Narcisistul considera simpla lui existenta ca fiind destul de unica pentru a justifica tratamentul pe care-l pretinde el de la cei din jur. Aici avem un paradox care il chinuie pe narcisist: el isi obtine sentimentul unicitatii din faptul ca exista si isi obtine sentimentul ca exista din convingerea ca este unic. Datele clinice arata ca foarte rar exista o baza realista pentru aceste notiuni de grandiozitate despre maretie si unicitate.
Unii narcisisti reusesc in viata si o pot dovedi concret. Unii sunt chiar stalpi ai societatii, sunt dinamici si au succes profesional. Cu toate acestea, acesti oameni sunt ridicol de increzuti si ingamfati, frizand absurdul si provocand altora resentimente.
Narcisistul este nevoit sa se foloseasca de alti oameni pentru a simti ca exista. Abia prin ochii si reactia lor obtine si el dovada unicitatii si grandorii lui. El este un „junkie” dependent de oameni. Cu timpul ajunge sa-i priveasca pe cei din jur ca pe simple instrumente pentru propria lui satisfactie, ca pe niste figuri bidimensionale de desene animate cu roluri neglijabile in scenariul vietii lui magnifice.
Astfel devine lipsit de scrupule, nu-si bate capul cu faptul ca ii exploateaza constant pe cei din jur, e indiferent la consecintele actiunilor lui, la vatamarea si suferinta pe care le cauzeaza altora si chiar condamnarile si sanctiunile sociale pe care trebuie sa le suporte adesea.
Cand o persoana persista intr-un comportament disfunctional, neadaptabil sau pur si simplu steril in ciuda unor repercursiuni grave asupra lui si a celorlalti, afirmam ca actiunile lui sunt o constrangere. Narcisistul este fortat sa actioneze asa in goana lui dupa Combustibil Narcisist. Aceasta legatura dintre narcisism si tulburarile obsesive de constrangere pune in lumina mecanismele psihicului narcisist.
Narcisistul nu sufera de un simt gresit al cauzalitatii. El nu este orb la rezultatele probabile ale actiunilor lui si la pretul pe care s-ar putea sa-l plateasca. Dar pur si simplu nu-i pasa.
O personalitate a carei existenta este un derivat al reflectiei ei in mintea altor oameni este dependenta in mod periculos de perceptiile acelor oameni. Acestia sunt Sursa de Combustibil Narcisist. Critica si dezaprobarea sunt interpretate ca o retinere sadica a numitului combustibil si deci ca o amenintare directa la castelul mental de carti al narcisistului.
Narcisistul traieste in lumea lui „totul sau nimic”, lumea unui constant „a fi sau a nu fi”. Orice conversatie, orice privire fugara a oricarui trecator ii confirma existenta sau o pune sub indoiala. De aceea reactiile narcisistului par atat de disproportionate: el reactioneaza la ceea ce el percepe a fi un pericol fata de insasi coeziunea Sinelui sau. Astfel, orice contradictie minora cu o Sursa de Combustibil Narcisist – o alta persoana – este interpretata ca o amenintare fata de insusi sentimentul propriei valori al narcisistului.
Acest aspect este atat de crucial incat narcisistul nu-si asuma riscuri. El prefera sa greseasca decat sa ramana fara Combustibil Narcisist. Mai degraba accepta dezaprobarea si critica nejustificata decat sa infrunte consecintele de a fi luat prin surprindere. Narcisistul trebuie sa-si conditioneze oamenii din viata lui sa se abtina de la critica si dezaprobare fata de el sau actiunile si deciziile lui. El trebuie sa-i invete pe cei din jur ca aceste reactii ii provoaca niste crize de irascibilitate si atacuri de furie infioratoare si il transforma intr-o persoana tafnoasa si permanent artagoasa. Reactiile lui exagerate constituie o pedeapsa pentru nechibzuinta si ignoranta cu care ei trateaza adevarata lui natura psihologica.
Narcisistul da vina pe ceilalti pentru comportamentul lui, ii acuza ca ei il provoaca sa-si iasa din fire atat de agresiv si este convins ca „ei” trebuie pedepsiti pentru „delictele” comise. Scuzele – daca nu sunt insotite de umiliri verbale sau de alta natura – nu sunt suficiente. Combustibilul pentru furia narcisistului este folosit in mare parte pentru iesiri verbale violente indreptate asupra „infractorului” (adesea imaginar), a celui care a comis „crima” (adesea total inofensiva).
Voit sau nu, narcisistul foloseste oamenii ca sa-si sustina propria imagine despre el insusi si sa-si ajusteze sentimentul propriei valori. Atata timp si in masura in care ei pot fi folositi in realizarea acestor scopuri, narcisistul le acorda multa atentie, ei sunt valorosi in ochii lui. Ii vede numai din perspectiva lui. Este un rezultat al incapacitatii lui de a-i iubi pe ceilalti: ii lipseste empatia, gandeste in termeni de profit si astfel ii considera pe ceilalti simple instrumente. Daca acestia inceteaza sa mai „functioneze”, daca – fie si din neatentie – il determina sa capete indoieli asupra parerii lui bune despre el insusi bazate pe iluzie si pe imaturitate, vor fi supusi unui regim de teroare. Narcisistul incepe sa-i raneasca pe acesti „refractari”, ii minimalizeaza si ii umileste. Isi arata agresivitatea si violenta in forme nenumarate. Comportamentul lui se metamorfozeaza, in mod caleidoscopic, de la supraevaluarea (idealizarea) persoanei utile la devalorizarea extrema a acesteia. Narcisistul detesta intr-un mod aproape fiziologic oamenii pe care ii considera „inutili”.
Aceasta alternare rapida a supraevaluarii absolute (idealizarea) cu devalorizarea completa este factorul care face imposibile orice fel de relatii interpersonale de durata ale narcisistului.
Felicia 31+ mami under construction pentru - David
Poze cu noi si vacantele noastre
IUBIRE > ADEVAR > AUTONOMIE > IDENTITATE
blue eyes spune:
Un alt aspect al incapacitaii de a se iubi pe sine insusi se relfecta in relatiile interumane. Cine nu a invatat sa se iubeasca, poate incerca sa ceara insistent atentia celor din jur, pana la a deveni agasant si dependent de altii. Cei ce nu sunt in stare sa se iubeasca pe sine insusi nu au personalitatea completa, ceea ce poate genera un lant de tulburari psihice.
www.youtube.com/watch?v=9hMrY8jysdg" target="_blank">I want to break free
kariguld spune:
am uitat sa pun niste ghilimele, "te iubesti asa de tare..", vroiam sa spun de fapt, caci acei oameni, nu se iubesc pe ei insisi, ci doar cred asta despre ei, sau asa le place sa creada... pot fi multe variante.
vreau sa punctez ceva, apropos de iubirea de sine si iubirea aproapelui. adevarul nu se afla de partea nimanui. fiecare vede cerul din unghiul sau, cineva care locuieste la tara vede o multime de stele, altul care locuieste la oras vede mai putine, asta nu inseamna ca cerul are mai multe sau mai putine stele!!!! are acelasi numar, depinde, de unde privesti!! nici cel de la tara, nici cel de la oras nu au dreptate in totalitate, fiecare are partea lui de dreptate!
ne-am format, cu pareri proprii si idei despre viata personale, ceea ce mie imi place si este OK, altuia i se pare nepotrivit si neadevarat. asta nu inseamna ca are pareri gresite si principii eronate, doar a privit cerul din alt unghi!!!
miss parker, mai in gluma, mai in serios, eu inclin sa cred ca tu ai o problema!!! am citit multe din postarile tale (si imi plac!), vad ca pe unii nu-i contrazici deloc! iti sunt dragi, simpatici, agreezi cu ei, pe cand eu, fac parte din tabara celor antipatici, care nu prea au dreptate, nu au idei corecte, se insala, sunt superficiali...!!! oare chiar asa sa fie??? am vazut cateva poze ale tale, si daca vreau as putea sa iti spun cateva pareri pe care mi le-am facut prvindu-ti fotografiile. dar nu o voi face, caci se poate sa ma insel, si nici nu ma preocupa astfel de lucruri, doar daca te-as cunoaste personal as putea sa spun ceva... dar nici atunci nu mi-as permite sa-ti spun ca ideea ta despre cutare lucru, e gresita, ca te inseli in privinta anumitor lucruri....respect parerea ta, principiul tau de viata, caci nu-i asa? ma iubesc pe mine insami si pentru asta trebuie sa-mi arat iubirea fata de tine, aproapele meu, sau macar toleranta....
dar eu te iubesc, miss parker!!!!
Kari
MissParker spune:
Kari, pai daca puneai de la inceput ghilimelele nu mai ajungeai la concluzia ca eu as avea o problema 
Asa ca vezi cum suntem totusi pe aceeasi lungime de unda.
Felicia 31+ mami under construction pentru - David
Poze cu noi si vacantele noastre
IUBIRE > ADEVAR > AUTONOMIE > IDENTITATE