Iubirea de sine - egoism sau necesitate?

Continua discutia pe forumul nou. Apasa aici

Raspunsuri - Pagina 6

anky spune:

quote:
Originally posted by MissParker

conchita, eu am inteles altceva din modul cum a interpretat autorul acel indemn: sa ne iubim aproapele EXACT ca pe noi insine, cu mentiunea ca pentru a fi capabili de asta e necesar sa ne putem iubi mai intai pe noi insine, lucru de care multi oameni (in ciuda aparentelor) nu sunt in stare. Eu asa am inteles si asta cred, ca pentru a putea iubi cu adevarat pe altcineva, trebuie sa gasim iubirea mai intai in noi insine.

Felicia

Poze cu noi si vacantele noastre
*****************************

IUBIRE > ADEVAR > AUTONOMIE > IDENTITATE

Zero toleranta pentru lipsa de toleranta fata de un copil !!!
www.helpsonia.com/povestea-soniei" target="_blank">S-o ajutam pe Sonia

De acord cu tine.

Anca,Bianca 02.02.03 si Cris 12.05.05

"Happyness is the key to your heart"

MissParker spune:

Dintr-un blog tare frumos descoperit azi pe net:

Iubeste-te pe tine insuti

Intotdeauna am considerat exagerat sfatul psihologilor de a te cunoaste pana in cele mai mici detalii si mai ales de a te iubi. Credeam ca e o gaselnita de a mai scoate un ban sau de a se distra cu mintea noastra. Mi-au trebuit ceva ani pana sa constientizez ca principala cauza a insuccesului meu in viata se datoreaza lipsei de iubire fata de sine.

Paradoxal, iubirea e o decizie, un act voluntar. Am ramas oarecum nedumerita cand am aflat. De altfel, am si respins ideea. Doar ca ea a ramas agatata de mine pana cand a prins momentul prielnic sa fie inteleasa si ulterior aplicata. Mi-am dat seama ca toate actele mele de iubire, desi izvorate natural, sunt daruite rational. Am ales sa imi manifest iubirea fata de ceilalti. De ce nu as alege sa imi manifest iubirea si fata de mine?

Nu ne iubim pentru ca inconstient hotaram ca nu meritam sa fim iubiti de noi sau de altcineva. Fara sa stim, luam o decizie in acest sens si absolut tot ceea ce facem se va alinia acestui principiu de viata pe care l-am ales pentru noi. Hotararea de a nu ne iubi se fundamenteaza pe o serie de factori care saboteaza iubirea de sine. Pe de o parte, avem abuzul fizic sau verbal din partea parintilor sau educatorilor, pe de alta parte neglijenta sau lipsa de afectiune. Mesajele primite in mod constant de la parinti sau anturaj ne imping spre pierderea increderii in noi si cautarea de aprobare exterioara. La toate acestea se adauga sentimentele de vina ca nu suntem asa cum ne dorim sau cum ne vor altii. Suferim din cauza educatiei primite conform careia a te iubi este un act de egoism. Cei mai multi suntem influentati de modelul parintilor nostri care ne iubesc mai mult pe noi decat pe ei. Cu alte cuvinte, programul nostru de comportament si gandire reflecta atitudinea adoptata de parinti fata de ei insisi, desi aceasta nu ne reprezinta pe noi.

La fel de paradoxal, iubirea de sine ne este rapita de iubirea parinteasca, mai mult sau mai putin excesiva. Parintii ne imprima viziunea lor despre viata pentru a ne forma ca oameni, dar ne fura individualitatea. Educatia primita in familie, desi ne ofera trusa minima de supravietuire, ne indeparteaza de noi cei adevarati. Uneori, lipsa iubire de sine provine de fapt dintr-o criza de identitate, din diferenta intre cine vrem sa fim si cine credem ca suntem, intre ce ne-am propus sa realizam pentru noi si gradul de indeplinire. Daca nu ai o tinta precisa evident ca degeaba tragi cu arcul. Din greseala, poate mai nimeresti, dar nu va fi niciodata suficient. Mai clar, daca nu stii foarte bine cine esti si nu te accepti asa cum esti nu vei reusi sa te iubesti. Din acest motiv, iubirea pentru ceilalti e mult mai usoara, fiindca nu presupune decat daruire, daruire care este in general acceptata. In schimb, iubirea de sine implica daruire fata de sine, numai ca aceasta este respinsa de tine tocmai pentru ca, din varii motive, nu consideri ca ai dreptul sa fii tu centrul universului tau.

Minunea oricarei probleme este ca poarta cu sine chiar solutiile impotriva ei. Trebuie sa pornesti cu un inventar dureros de sincer la adresa ta. Daca altii te pot iubi foarte mult asa cum esti, pe tine cine te impiedica? Trebuie sa identifici ce calitati posezi si in egala masura ce defecte. Poti realiza aceasta prin introspectie, eventual sustinuta cu intrebari catre prieteni si cunoscuti despre ce le place sau apreciaza la tine. Asculta cu atentie raspunsurile – fie cele dictate de propria constiinta fie cele aparute in constiinta altora. Nu-ti fie teama sa accepti complimente care ti se par deplasate doar pentru ca tu nu reusesti inca sa te vezi in lumina in care te vad altii. Nu-ti fie teama sa accepti si aspectele mai putin frumoase despre tine. Cu siguranta, nu sunt atat de monstruoase pe cat ti se par. Daca arunci o privire in jur, vei vedea ca toti avem aceleasi mecanisme, si astfel aceleasi probleme. Desigur, diferenta sta in gene si in educatie. Insa adevarata diferenta poti sa o faci chiar tu prin auto-educatie.

Asuma-ti rolul de detectiv personal. Fara indoiala este util si interesant, daca nu chiar amuzant. Vezi daca ai fost victima vreunui abuz – e posibil sa iti fi reprimat amintirile. Vezi cat de mult ai fost neglijat comparativ cu nevoile tale afective sau de recunoastere sociala ori intelectuala. Uita ca ti s-a spus in continuu ca esti incompetent, prost, incapabil sau in orice alt fel. Uita ca nu ai fost laudat atunci cand aveai nevoie, ca succesele tale erau firesti, dar trecute cu vederea, iar esecurile erau marcate scurt prin remarci ori actiuni punitive. Nu te simti vinovat ca nu te ridici la inaltimea asteptarilor tale, ale parintilor ori ale apropiatilor. Incearca sa ii intelegi pe toti cei care ti-au indus aceste credinte si atitudini. Da dovada de empatie fata de ei. Iarta-i. Probabil nu fac decat sa repete un model pe care si l-au insusit fara voie. Aplica-ti si tie aceeasi ingaduinta pe care o ai fata de altii. Cand ceva merge rau, nu te invinui imediat, ci analizeaza obiectiv intamplarea pentru a decela cauzele si a gasi modalitati de rezolvare. Acorda-ti meritul corespunzator atunci cand ai facut ceva bine. Nu pune reusita pe seama norocului sau a unei suite de intamplari favorabile. Tu esti realizatorul, fiindca tu esti actorul principal din viata ta, asa ca ar fi bine sa iti asumi acest rol cat mai repede pentru a te bucura de toate avantajele.

Nu trebuie sa asculti de psihologi sau de alti experti care propovaduiesc arta iubirii de sine. Dar nu poti ignora vocea interioara care iti sopteste in fiecare clipa ca nu ti-e bine, ca nu esti pe drumul cel bun, ca nu esti fericit, multumit, implinit. Nu uita ca decizia de a te iubi iti apartine. Ca orice altceva in viata, iubirea are nevoie de disciplina. Cum spunea Erich Fromm, iubirea este o arta ce necesita rabdare, incredere, concentrare, credinta si practica zilnica. Este de datoria noastra sa ne implinim potentialul. Iar iubirea de sine este un element cheie.

Cuzubella, oricine ai fi, iti multumesc pentru aceasta contributie!!

Felicia 22+ mami under construction pentru - David

Poze cu noi si vacantele noastre

IUBIRE > ADEVAR > AUTONOMIE > IDENTITATE

betiana spune:

Foarte interesanta teama.Dar de cate ori nu ne indoim daca suntem iubiti ? Chiar daca noi oferim iubirea.... Citeam azi tehnica ESPERE a psihologului Jaques Salome.Aceasta tehnica are ca suport patru concepte : A CERE, A DA, A PRIMI SI A REFUZA.Astfel se creeaza o relatie interpersonala creativa. La polul opus al acestor verbe ar fi : A CULPABILIZA - A IMPUNE - A LUA - A SE OPUNE.Aceste verbe din urma ar conduce la o relatie precara, saracita de sentimente.Oamenii au nevoie intr-o relatie de nevoia de a fi inteles, ascultat, valorizat.Daca nu te iubesti pe tine, daca perceptia de sine este eronata, daca iti place sa te marginalizezi cum poti sa fii acceptat de ceilalti ? Vei fi OMUL ZERO. Dar daca te iubesti si esti agreabil oamenii te vor primi in cercul relational, aici putand fi iubit , dar si sa oferi iubire.Of, Doamne ! Ar fi atat de multe de spus... Dar uneori vorbele obosesc. Traiasca faptele !

patou spune:

C.S.Lewis - Crestinismul redus la esente

".... am putea incerca sa intelegem exact ce inseamna a ne iubi aproapele ca pe noi insine. Trebuie sa-l iubesc asa cum ma iubesc pe mine insumi. Ei bine, cum ma iubesc pe mine insumi?

daca ma gandesc bine la lucrul acesta, imi dau seama ca nu as putea spune ca am un sentiment de afectiune fata de mine insumi, iar uneori nu-mi place nici macar propria mea societate. S-ar parea,deci, ca: "Iubeste-l pe aproapele tau" nu inseamna a "simti afectiune pentru el" sau "a-l gasi atragator". Ar fi trebuit sa-mi dau seama mai curand de lucrul acesta, deoarece este cert ca nu simti afectiune pentru cineva cand incerci sa faci lucrul acesta. Ma apreciez pe mine insumi, ma consider un om de treaba? Ei bine, ma tem ca uneori o fac (si acelea sunt, fara indoiala momentele mele cele mai proaste),dar nu acesta este motivul pentru care ma iubesc pe mine insumi. De fapt, lucrurile stau tocmai pe dos; iubirea de sine ma face sa ma consider un om de treaba, dar faptul ca ma consider un om de treaba nu este motivul pentru care ma iubesc pe mine insumi. asadar, nici a-mi iubi dusmanii nu pare sa insemne ca trebuie sa cred despre ei ca sunt mai buni decat in realitate. Aceasta este o usurare enorma. Multi oameni isi inchipuie ca a-ti ierta dusmanii inseamna sa consideri ca ei nu sunt chiar asa de rai, cand realitatea este ca ei sunt rai. sa mergem un pas mai departe. In momentele mele de luciditate maxima, nu numai ca eu nu ma consider un om de treaba, ci stiu ca sunt foarte dezagreabil. Ma uit cu groaza si dispret la unele lucruri pe care le-am facut. Prin urmare, se pare ca mi se permite sa dispretuiesc si sa urasc unele lucruri pe care le fac dusmanii mei. Daca ma gandesc mai bine, imi aduc aminte ca invatatorii mei crestini mi-au spus de mult ca eu trebuie sa urasc actiunile unui om rau, dar sa nu-l urasc pe omul acela: sau, cum ar spune ei, uraste pacatul, dar nu pe pacatos.
Multa vreme am crezut ca aceasta este o distinctie absurda, ca ei despica firul de par in patru: cum as putea sa urasc ce face un om si sa nu-l urasc pe omul acela? Dar peste mai multi ani mi-am dat seama ca exista un om pe care l-am tratat in felul acesta toata viata - adica eu insumi. Oricat de mult mi-ar displace lasitatea, viclenia sau lacomia mea, tot am continuat sa ma iubesc pe mine insumi. Nu am avut niciodata nici macar cea mai mica problema in privinta aceasta. de fapt, insusi motivul pentru care am urat lucrurile rele a fost ca l-am iubit pe om. Tocmai pentru ca m-am iubit pe mine insumi, mi-a parut rau sa descopar ce fel de om a fost cel care a facut acele lucruri. In consecinta, crestinismul nu ne cere sa reducem nici macar cu un strop ura pe care o simtim fata de cruzime sau viclenie, noi trebuie sa uram acele lucruri. Nu trebuie sa retragem nici macar un singur cuvant pe care l-am spus despre ele.
dar crestinismul ne cere sa le uram in acelasi fel in care uram lucrurile din noi insine; cu parere de rau ca omul acela a ajuns sa faca asemenea lucruri si cu speranta cam daca este posibil, cumva, candva, undeva, el va fi vindecat si va redeveni om. "

simali spune:

quote:

Suferim din cauza educatiei primite conform careia a te iubi este un act de egoism. Cei mai multi suntem influentati de modelul parintilor nostri care ne iubesc mai mult pe noi decat pe ei. Cu alte cuvinte, programul nostru de comportament si gandire reflecta atitudinea adoptata de parinti fata de ei insisi, desi aceasta nu ne reprezinta pe noi.

quote:

Totul bun si frumos, perfect de acord, pana cand am ajuns la fraza de mai sus. Nu stiu daca autoarea blog-ului are copii si nu stiu cum li se intampla altora, dar pot sa spun cum e la mine.

Pana sa fiu mama mi s-a parut chestia asta cu mama care-si da viata pentru copil o chestie foarte ciudata - imi imaginam ca femeile capabile de asa ceva sunt un fel de sfinte, undeva pe aceeasi treapta cu martirele torturate ca sa spuna dar nu au spus desi li s-au scos unghiile si au fost tarate de par. Groaznic. Eu as spune, va rog sa ma credeti, tot, pentru ca nu cred ca am stofa de martira.

Dar dupa ce a venit pe lume Vladut am realizat ca eu nu mai sunt ca inainte. Nu as putea sa functionez in afara lui - sau poate as functiona, dar greu. Asa ca daca s-ar pune problema viata mea contra cea a copilului mi-as da-o bucuros, pentru ca moartea este o izbavire in comparatie cu ceea ce ar trebui sa traiesti tu, ca mama, daca i s-ar intampla ceva copilului tau. Sa-ti dai viata pentru a-l salva este firesc precum mancatul si dormitul. Nici nu se pune problema sa faci altfel. Si nu din eroism, ci din egoism. Pentru ca daca tu, mama, ii supravietuiesti copilului vei avea de indurat chinuri atat de groaznice incat prin comparatie moartea sau tortura sunt niste glume bune.

Nu stiu daca ar trebui sa le spunem copiilor "eu as muri bucuros pentru tine", pentru ca:
- pana sa aiba ei insisi copii oricum li se va parea o chestie foarte dubioasa.
- pentru ca de cele mai multe ori cand spui cuiva "eu as muri pentru tine" persoana se gandeste ca frumos ar fi sa fie reciproc. Si copilul se poate simti nerecunoscator pentru ca lui nu-i vine sa moara pentru tine - si bine face.
- daca-i spui ca el la randul lui va simti acelasi lucru pentru proprii lui copii si ca nu trebuie sa simta la fel pentru tine s-ar putea sa i se para imposibil... nu stiu cum e mai bine.

alice

simali spune:

"Oamenii sunt adesea clasificati in egoisti si altruisti. Personal, cred ca "altruistii" sunt si egoisti. Sunt altruisti din datorie sau din vinovatie. Se asteapta ca si ceilati sa fie altruisti in raport cu dansii. "Egoist este cel care nu se gandeste la mine" pare a fi evanghelia lor inconstienta. Am invatat din Gestalt sa fiu egocentric. Gasind un raspuns mai satisfacator la propriile mele nevoi, ma simt mai implinit, mai fericit. Doar atunci pot fi mai atent, mai sensibil fata de nevoile altora si "altruist" fara a ma sacrifica si fara a-mi crea resentimente sau a-i indatora pe ceilalti invinovatindu-i.

"Numai cei bogati au dreptul la imprumuturi". Afirmatia nu este valabila doar in cazul bancilor. In realitate si voi faceti acelasi lucru cu prietenii vostri. Sau ei cu voi. Din fericire, veti spune, mai exista dragostea. Ei bine, nu. Si aici lucrurile stau la fel. Nici dragostea n-o dati pe degeaba. Cand sunt dezagreabil sunt mai singur. Sunt lasat singur. Cand ma simt bine "in pielea mea" sunt mai fericit, mai bogat in ceea ce aduc, mai explorator, mai interesant, atrag oameni interesanti, interesati de mine, care doresc sa ma cunoasca. Este legea pietei. Si e bine ca este asa.

In cazul unei familii putem vorbi despre dragoste gratuita. Copiii au nevoie de ea. DAR DEPLANG FAMILIILE LA CARE DRAGOSTEA SE OPRESTE LA STADIUL ACESTA. Daca un cuplu isi incepe existenta pe seama iubirii gratuite, infernul este asigurat: o concesie fara sfarsit. Daca un cuplu a debutat in conditiile unui partaj real de bogatie (MORALA), poate exista dragoste gratuita in diferite momente sau perioade cand unul dintre ei are dificultati. Asadar, e bine sa prmesti si sa dai dragoste gratuita cu conditia ca aceasta sa nu se instaleze definitiv in viata cuplului. Daca unul dintre parteneri ofera dragoste "din belsug", fara posibilitatea unui raspuns din partea celuilalt, va sfarsi prin a-si plati multa vreme "arieratele". Uneori foarte scump. Salvatorul deceptionat devine Persecutor. Pentru ca in dragoste, ca si la banca, numai celor bogati li se ofera imprumuturi."

Andre Moreau - AUTOCUNOASTERE SI AUTOTERAPIE ASISTATA

MissParker spune:

patou, mi-a placut tare mult citatul!!

simali, eu am perceput altfel citatul comentat de tine. Nu in termeni extremi, ci in termeni de "iubire de sine" care de prea multe ori ii este reflectata copilului de catre adulti ca fiind "egoism"... asta am simtit eu ca vrea autoarea sa spuna. Nu ca nu ar fi adevarat ca o mama si-ar da viata pentru copilul ei, ci ca unele mame se "sacrifica" pe banda rulanta (de multe ori inutil si cu aer de repros mascat), transmitandu-i astfel copilului mesajul ca asta trebuie sa faca si el mai tarziu pentru altii. Ceea ce dupa parerea mea este nociv.

Felicia 28+ mami under construction pentru - David

Poze cu noi si vacantele noastre

IUBIRE > ADEVAR > AUTONOMIE > IDENTITATE

simali spune:

quote:

ci ca unele mame se "sacrifica" pe banda rulanta (de multe ori inutil si cu aer de repros mascat), transmitandu-i astfel copilului mesajul ca asta trebuie sa faca si el mai tarziu pentru altii.

quote:

Eu cre asa:
Daca i-ar transmite copilului mesajul "noi facem totul pentru tine acum dar tu vei plati acest sacrificiu facand asta la randul tau pentru copiii tai" - ceva de genul unei stafete, pe care omenirea o preda inconstient din generatie in generatie - ar fi OK. Problema apare numai atunci cand parintii respectivi cer ca sacrificiul sa le fie intors lor insisi ceea ce este cu adevarat nociv, pentru ca nu elibereaza copilul ci-l inrobeste sub povara unei datorii de platit.

alice

levantzoi spune:

Ce dragostea e aia care asteapta ceva in schimb?

Ca de asta e vorba- daca te sacrifici pentru copii tai si le ceri lor sa se sacrifice la randul lor, asta mie imi suna a comert cu sentimente.

Sentimentul de dragoste pentru copil are alta origine, diferita de dragostea pentru celalalt sex (ma rog, un fel de-a spune...).

In mod neasteptat dragostea fata de copil are o origine ... biologica (in interpretarea etologica vreau sa spun)- forma capului copilului, puternic rotunjita e un semnal de non-agresiune si de ocrotire. La fel si mangaiatul pe capsor - un semnal al ierarhiei grupului.

Prin urmare, nu-i nevoie de nici o traditie pentru a te sacrifica pentru copii- natura are asta gata pus in gene, in parte, sau transmis non-social, intr-o alta parte.

MissParker spune:

quote:
Originally posted by simali
Eu cre asa:
Daca i-ar transmite copilului mesajul "noi facem totul pentru tine acum dar tu vei plati acest sacrificiu facand asta la randul tau pentru copiii tai" - ceva de genul unei stafete, pe care omenirea o preda inconstient din generatie in generatie - ar fi OK. Problema apare numai atunci cand parintii respectivi cer ca sacrificiul sa le fie intors lor insisi ceea ce este cu adevarat nociv, pentru ca nu elibereaza copilul ci-l inrobeste sub povara unei datorii de platit.

alice

Ai pus punctul pe i. E vorba de acele mame (acei parinti) care se "sacrifica" ("Ti-am dat carne macra si eu mancam zgarciuri!") pentru ca apoi sa li se aduca la batranete apa in cana suflata cu aur... Asta ma dezgusta pe mine.

Eu nu ma gandesc in termeni de sacrificiu la copilul pe care m-am hotarat sa-l am. Am luat decizia in deplina cunostinta de cauza ca nu am dreptul sa astept nici o "rasplata" pentru asta, nu am dreptul nici sa solicit "respect" sau "recunostinta" etc. Sunt constienta ca e o strada cu sens unic, noi suntem pregatiti sa dam si el va fi cel care va primi.

Astfel, sper ca daca noi ii vom darui iubire si el va creste sa devina un om fericit si implinit, care sa se iubeasca pe sine (nu obosesc sa repet ca astfel de oameni sunt extrem de rari!), asta va determina ca mai tarziu in mod automat sa daruiasca si el mai departe iubire si poate ca lumea asta va deveni cu o picatura mai buna...

Eu de exemplu ma gandesc intotdeauna cu caldura si recunostinta la tatal sotului meu (din pacate nu am apucat sa-l cunosc fiindca a murit acum 11 ani), ii multumesc din suflet - oriunde ar fi acum - ca l-a iubit cu adevarat pe Bogdan si astfel Bogdan a fost in stare sa ma iubeasca la randul lui pe mine si sa ma salveze din viata lipsita de iubire pe care o traisem pana atunci. Mi-ar place ca peste 25 de ani o alta fata sa spuna acelasi lucru despre baiatul nostru si in felul asta sa mai salvam impreuna un alt suflet de la nefericire.

Dupa cum vedeti, sunt o mare idealista.