Comori de nov-dec 04(157)

monica-elizabet spune:

CAPITOL NOU AICI

monica
mami de alex(7 iunie 2001) si ruxi(16 dec 2004)
Prajituri si papa bun

ad_rianna spune:

quote:

---

Originally posted by mikimi

.........Cu bibe avea momentele lui de liniste, dar fiind faptul ca trebuia sa se intinda u n pic.......
Poze noi jun.

Miki,mami de Alexander (12.12.04) si Yannis cu pozici proaspete. (28.08.07)

---

m-ai facut sa zambesc ...asa face si tudor: isi ia binele, pernuta lui, isi pune capsorul pe ea si se intiiiiinde. mie mi-e asa de drag cand il vad si nu as vrea sa-i stric momentele asta, ma gandesc insa ca e baiat mare si ar trebui sa renunte la asa ceva. bianca nu e asa, mai bea si ea din bibe dar de cele mai multe ori imi spune f.hotarata ca vrea paharel si nu bibe. cu laptele e musai bibe la amandoi

adriana &
Bianca si Tudor
(03.11.2004)

monica-elizabet spune:

avem capitol nou

monica
mami de alex(7 iunie 2001) si ruxi(16 dec 2004)
Prajituri si papa bun

try spune:

quote:

---

Originally posted by bits
de iubit ii iubesc la fel dar totusi Ken a fost cel care mi-a dezvoltat iubirea de mama de aceea sentimentele sunt mai puternice,amintirile mult mai profunde.

---

Bits, sa stii ca sentimentele-s mai puternice pt ca ai un istoric mai mare cand vine vorba de Ken, comparativ cu amon. Pe Ken l-ai iubit 3 ani, pe amon nici macar un an. Dragostea e si ea un sentiment care creste odata cu timpul. Una e sa iubesti un om 10 ani si apoi sa te desparti de el, si alta e sa iubesti 1 an si apoi sa te desparti, chiar daca intensitatea iubirii e aceeasi. Apare la mijloc si timpul. Asta am facut-o asa doar ca o comparatie. Plus cu cat sunt mai mici si fac mai putine lucruri noi ca parinti primim in schimb mai putin. Pe masura ce copilul creste si poate sa ne dea dovezi evidente de iubire, noi tindem sa-i dam in schimb de 10 ori mai mult, de-aia paote parea ca ai sentimente mai puternice pt Ken, pt ca relatia dintre voi doi e mai palpabila, se concretizeaza in mai multe dovezi de iubire din ambele parti. Cand copilul e bebelus, reciprocitatea asta se manifesta mai mascat, pana cand bebelusul invata si el sa arate dovezie de iubire intr-un mod specific celor mai mari.

Iar legat de diferentele intre copii, la mine oricum era imposibil sa nu fie diferente, avand in vedere ca adrian a fost prematur. Alex s-a nascut cu 8 lbs si 3 ounces (adrian pe dos: cu 3 lbs si 8 ounces), s-a nascut peste DNP si vaginal, adrian s-a nascut mai devreme si prin cezariana (si daca ati stii cat de mult imi doream sa reiterez nasterea lui alex).

Alex a facut totul aproape ca la carte, cand trebuia, nu a fost precoce nici motor, nici intelectual, nici in alt fel. Adrian a facut totul mai tarziu decat alex si cu ajutor din partea mea.
Insa Dumnezeu mi-e martor ca nu-i lipseste inteligenta de loc, pare ca fi mai inteligent chiar decat a fost alex, face niste conexiuni pe care alex nu le facea sau pe care alex nu-mi dadea dovezi ca le-ar face. Are u nsoi de inteligenta pragmatica, pe cand alex pare sa-i lipseasca simtul practic.

Alex are un foarte dezvoltat spirit afectiv. Este un mare iubitor de relatii umane, ii place sa-si arate afectiunea in moduri foarte concrete (a propos de ce vorbeam mai sus, bits) - pupa si strange in brate, ia de mana si se lipeste de oricine ii e drag - si asta va dati seama, spre bucuria noastra. Adrian promite insa sa fie insa un cunoscator nativ al psihologiei umane, nu stiu cum, ghiceste omul, stie la ce sa se astepte de la fiecare din jurul lui, dar la fel ca si alex, iubeste oamenii.

Alex a mancat bine, cu mici refuzuri inerente oricarui aliment nou introdus. Adrian al fel, nici o deosebire aici, poate doar ca alex manca mai repede. Insa alex nu suporta sa se manzaleasca pe maini si prefera sa fie hranit de altii, pe cand adrian are o mare dorinta de a manca singur si adora sa simta mancarea in mana lui.
Alex doarme bine, tai lemne langa el cateodata, ii place sa doarma mult, iar la 8 luni deja dormea toata noaptea (pt un copil hranit exclusiv la san, nu zic ca-i rau). Adrian nici acum la 14 luni nu doarme toata noaptea, ba din contra, se trezeste prea des (cred ca de vina e faptul ca-i e frig, dar nu pot deocamdata gasi solutia ideala pt el sa se simta suficient de confortabil noaptea incat sa doarma mai mult ca ncii prea cald daca-i e nu doarme bine).
Alex e foarte independent si-i face placere sa faca lucruri singur, iar Adrian e dependent de mine mai mult decat mi-as dori.
Alex are un sistem imunitar atat de puternic ca n-am avut aproape deloc probleme in 3 ani cu el. Tot ce-a facut au fost banale raceli, eventual febre care au disparut la prima administrare de antitermic, o eruptie virala pe corp si o infectie in gurita pt care am trata-o cu antibiotic 10 zile - atat. Nu otite, nu febra pe mai multe zile, nu dureri, nu bronsite, pneumonii sau alte asemenea oarecum caracteristice celor mici. Adrian nu-i nevoie sa mentionez ce probleme de sanatate are.

Alex pot sa spun c-a fost soiul de bebelus perfect. Dupa ce pot compara sicu ce-i in jur si dupa a doua experienta de mammica, alex a fost perfect. fara sa mai pun la socoteala ca a fost sarcian perfecta: a fost cea mai fericita si senina perioada din viata mea - cu sarcina lu iadrian am trait cosmarul vietii mele.

Cel putin pana in momentu lcand i-am adus acasa de la maternitate si in privinta grijilor mele generale legate de ei, pot spune ca au fost doua experiente total opuse, dar dincolo de aceste doua puncte, au foarte mutle lucruri comune si nu-mi par copii opusi.
Nu e o regula sa fie opsusi copii sau sa ai experiente opsue. Dferite da, pt ca e normal, dar nu neaparat opuse. Uitati-va la Cici si papusile ei: aproape doua picaturi de apa nu numai in privinta fizicului. Da, Ada a fost mai rapida decat alexia, dar nu uitati ca al doilea copil e cu mult mai stimulat decat primul. cand creste cu un mic exemplu permanent langa el, copilul evolueaza altfel.
in general sa spune ca al doilea copil ridica mai putine probleme in relatia cu parintii pt ca se spune ca ei sunt negociatorii. Ei sunt cei care cand s-au nascut au trebuit sa imparta totul de la inceput si n-au avut statutu lde prim nascut in familie nu s-au bucurat de privilegiul de-a primi totul. Si ca urmare cica sunt mai descurcareti asta de sunt nascuti la mijloc sau al dolea.

"Tot ceea ce nu te doboara, te face mai puternic"
Alex - 5 Nov. 2004 si Adrian - 24 Aug. 2006 ......... poze I si www.flickr.com/photos/8947508@N02/" target="_blank">poze II

try spune:

quote:

---

Originally posted by roserb

quote:

---

Originally posted by miria_cristina

Deci sunt diferente intre primii doi, ca eu credeam ca-i legenda.

Mai, legat de paranoia sotilor si de spiritul lor "optimist", haideti sa va zic de sotul meu ... care s-a gandit la ce ... tutori am putea lasa fata daca .... intelegeti voi, am pati ceva amandoi.
Ee?! Hai, ca la asta, ai vostri, nu s-au gandit!

---

Mai, sunteti de groaza!.
Si mie imi mai trec uneori tampenii prin cap, dar destul de rar, recunosc. Cred ca daca traim mereu cu spaima asta in suflet, in final ne facem viata un calvar. Se pot intampla nenorociri oricand, fara sa putem actiona in nici un fel.O doza de optimism eu zic ca nu strica.
Pe mine ma ingrozeste cel mai tare perioada adolescentei lor, nu prea imi place ce vad in jur si nu sper decat ca voi reusi sa le fiu prietena si sa-i fac sa comunice cat mai deschis cu mine, sa-i pot feri de anturaje aiurea si alte cele.

---

Roxana, nici eu nu pierd vremea cochetand prea mult cu ganduri de-astea. Aici asigurarile de viata sunt la ordinea zilei, le faci asa cum faci abonamentul la telefon. Iar la treaba cu tutela, m-am gandit oarecum la rece, nu cu o panica in suflet ca as muri maine. Ci ca o probabilitate care se paote intampla oricui si pt care as vrea sa fiu "asigurata". Dar altfel toate chestiunile astea pt mien sunt ca treburile casei: le faci, apoi treci mai departe si nu te mai gandesti la ele.
De regula tind sa fiu mai preocupata de ce ar putea sa ni se intample noua ca parinti si care sa-i afecteze pe ei in mod definitiv, decat ma gandesc ca li s-ar putea ceva intampla lor si ce m-as face eu fara ei. La asta nu prea ma gandesc. Daca ma gandesc la ceva special e Adrian pt ca nu stiu ce-i va rezerva viitorul si cat de normala ii va fi viata sau cat de afectat se va simti el de aceasta conditie ce-o are. Mi-as dori sa nu o simta ca pe o piatra de moara pe umeri.

"Tot ceea ce nu te doboara, te face mai puternic"
Alex - 5 Nov. 2004 si Adrian - 24 Aug. 2006 ......... poze I si www.flickr.com/photos/8947508@N02/" target="_blank">poze II

try spune:

quote:

---

Originally posted by anne-marry
si este vorba de dragostea materna...cre, am citit intr-o revista, poate aprea si mai tarziu, nu neaparat la nastere...sau la primul contact cu bebele. teodor are 2 ani si 10 luni. ei...acest sentiment NEBUN si inexplicabil....ca asa l-as putea defini, il simt de cateva luni. adica ....sa nu ma intelelgi gresit.

---

nu e vorba de a fi inteles gresit. Eu nu m-am simtit vinovata nici o clipa ca n-am avut sentimente clare si puternice de la inceput pt alex. Doar ca mitul filmelor m-a facut sa cred ca odata ce-ti e pusa odrasla-n brate te topesti si cazi pe spate. Mai mult am fost contrariata de asta, decat sa ma simt vinovata. De-aia n-am nici o problema sa recunosc acest fapt in fatza oricui. Si cred ca natural si firesc e sa decurga totul progresiv, nu dintr-o data. Doar perceptia mea a fost gresita. Si probabil ca asteptarile fiindu-mi diferite fata de realitate si asta a sporit un pic mai mult perioada de confuzie emotionala. am avut nevoei de timp sa internalizez si ca e copilu meu, primele ore am fost destul de bulversata din punctu lasta de vedere, credeam ca trebuie imediat sa simt ca e-al meu, ori eu cand l-am vazut n-am putut sa stabilesc nici o legatura organica cu el. Pe cand la adrian de cum l-am vazut am simtit ca e o bucata de viata din mine, lucru care nu trebuie confundat cu dragostea sau iubirea. Ci am simtit pur si simplu ca e ceva ce-mi apartine. Poate ca acea luna de suferinta impreuna a creat aceasta legatura intre noi si m-a facut sa simt ca si cand am fi fost doar noi doi, doua entitati de aceeasi parte a baricadei. Am simtit ca e de-al meu, ceva de genula asta. Probabil si asta a fost un motiv puternic care m-a facut sa-l iubesc atat de repede (pe langa faptu lca eram la a doua eperienta de mama si era firesc sa vina lucrurile mai repede).

Iar la nasterea lui adrian n-a fost nimic emotional acolo. N-am simtit nasterea lui ca pe un eveniment deosebit, am sperat pana in ultimul moment ca se vor opri contractiile si voi putea merge mai departe cu sarcina. Si dupa ce eu am stat acolo in speranta aia a mea vreo 16 ore, a venit dr. si m-a controlat si a zis repede: dilatatie 5, mergem la cezariana. In mai putin de-o ora eram in sala de operatie si asteptam sa se intample totul. N-am stiut cand l-au scos pe adrian, nu mi l-au aratat, n-a plans, nu nimic, doar dupa un timp am banuit eu ca deja fusese scos. Taica-su dupa ce l-a vazut in incubator si l-a filmat, a venit sa mi-l descrie si incerca sa fie optimist si vesel si sa-mi insufle curaj, dar n-a avut efect asupra mea. Pt mine a fost o solutie de forta majora, n-am putut sa o resimt ca pe un mare eveniment. Iar cand dr. mi-a spus de degetel si hipospadias, sperantele mele s-au daramat, a fost clipa cand m-am resemnat si am renuntat sa mai sper ca el poate fi perfect sanatos si totul a fost doar o chestiune temporara. Aia a fost pt mine dovada ca el are ceva, chit ca medicii nu descoperisera ce pana atunci.
Sper sa nu intristez vreo viitoare mamica pe aici, nu asta mi-a fost intentia, asa m-a dus firul vorbelor.

"Tot ceea ce nu te doboara, te face mai puternic"
Alex - 5 Nov. 2004 si Adrian - 24 Aug. 2006 ......... poze I si www.flickr.com/photos/8947508@N02/" target="_blank">poze II