Cum adica respect?
Raspunsuri - Pagina 2
simali spune:
quote:
Mai inseamna apreciere, politete.
quote:
Mie aprecierea nu mi se pare tot una cu politetea. Politicos esti inclusiv cu cei care nu merita apreciere (cu un criminal de pilda), pentru ca esti un bun cetatean sau pentru ca esti avocatul lui.
Aprecierea este, ca si respectul, rezultatul unei analize, al unei evaluari a actiunilor cuiva.
Unui copil poti sa-i ceri politete, pentru ca politetea este de fapt un set de reguli simple care pot fi insusite si aplicate ca atare. Dar nu poti sa-i ceri lui, la sa zicem 10 ani sa te aprecieze pe tine, adultul, si sa pretinzi musai ca rezultatul sa fie pozitiv numai pentru ca tu te situezi pe o pozitie de forta. Asta deja este intimidare si copilul iti va acorda FRICA.
alice
simali spune:
Eu nu am respectat niciodata pe nimeni. Tocmai pentru ca adultii au incercat mereu sa-mi forteze mana pe tot parcursul copilariei si adolescentei. Si cred ca este dreptul meu sa aleg sa nu respect pe nimeni daca nu vreau.
Am in schimb de oferit prietenie si dragoste.
alice
Elise spune:
Mie "politetea" mi se pare un mod de abordare - atit.
N-are nimic de-a face cu "respectul" sau "aprecierea". E un simplu mod de abordare, unul rece, si tine de pozitia pe care te situezi tu fata de el, nu invers.
Altfel, poti sa ii arati dispret cuiva in cel mai politicos mod cu putintza.
Elise & BBLisa
corinadana spune:
Era doar o completare a definitiei respectului, tot din DEX.
Don't throw with stones if you live in a glass house.
corina mama Ralucai
http://community.webshots.com/user/corinaraluca
IreneCAM spune:
Simali, tu privesti respectul ca fiind rezultatul unei constrangeri; chiar nu ai intalnit oameni pe care sa-i apreciezi pt ca asa simteai, totdeauna ai fost obligata sa arati respect? Poate nu inteleg eu bine la ora asta, dar am impresia ca pt tine a oferi respect are ceva conotatii negative, de genul respect=frica, respect=obedienta, respect=ciocu' mic (asta in relatia cu seful!).
A respecta nu inseamna a-ti fi teama de cineva si nici a te extazia in fata superioritatii sale.
Pentru mine respectul in relatiile cu ceilalti e ca prezumtia de nevinovatie. Ii respect pe ceilalti, imi place sa cred ca sunt demni de respect; daca ma dezamagesc, devin doar politicoasa.
Apropo de relatia profesor-elev: eu am avut profesori care erau extrem de politicosi, dar te faceau sa te simti ultimul om...de aceea ii respect inainte de toate pe tinerii cu care lucrez. Exact asta vreau sa le ofer, pentru ca e mai mult decat politetea, aratandu-le ca ii respect le arat ca imi pasa de ei ca persoane, nu de ei ca indivizi carora trebuie sa le transmit niste informatii.
MissParker spune:
quote:
respectul ca fiind rezultatul unei constrangeri; chiar nu ai intalnit oameni pe care sa-i apreciezi pt ca asa simteai, totdeauna ai fost obligata sa arati respect? Poate nu inteleg eu bine la ora asta, dar am impresia ca pt tine a oferi respect are ceva conotatii negative, de genul respect=frica, respect=obedienta, respect=ciocu' mic (asta in relatia cu seful!).
Ce bine ma regasesc si eu de-a lungul tineretii mele in aceste definitii ale respectului, care si pentru mine au conotatie negativa fiindca da, imi fusesera bagate cu forta pe gat. Cica "respecta-ma, ca sunt mai in varsta decat tine", insotit de neuitatul "sa ma respecte, ca eu am crescut-o"
Da, pentru unii dintre noi chiar asa au decurs lucrurile. De aceea eu dintotdeauna am avut o problema cu autoritatea, am fost o rebela, iar cand am gasit sansa, am plecat mancand pamantul, ca sa-mi fac o viata in alta parte. In Germania pot sa spun ca sunt respectata si de oamenii in varsta pentru cum sunt ca om si pentru ceea ce am realizat profesional (pana la urma ma respecta niste straini mai mult decat parintii mei, fata de care mi-am platit datoriile cu varf si indesat), ii respect si eu pe altii, nu mi se cere respect pe criterii total oligofrene cum se intampla, mai ales cu oamenii in varsta, in Romania.
In scoala am respectat tocmai pe acei profesori toleranti, competenti, care nu solicitau respectul cu palma si care nu aveau nevoie sa-si gadile ego-urile pe socoteala copiilor.
Chiar azi ma intorceam cu autobuzul din oras. In spatele meu stateau doua batranele tare dragute care faceau conversatie despre fiii lor. Una din ele povestea pe unde se plimba fiul cu familia lui, ce face, cu ce isi ocupa timpul, ca e foarte ocupat, dupa care au cazut amandoua de acord ca "ei, asa e viata, si noi am fost tineri si ne-am bucurat de timpul liber, parintii de-aia sunt parinti, ca sa le dea tinerilor drumul in viata cat mai devreme, sa traiasca si ei cum vor". Cu atata caldura vorbeau, de parca mentalitatea asta ar fi cel mai natural lucru din lume... Ah, stati asa, chiar ESTE cel mai natural lucru din lume... Pacat insa ca multi oameni in varsta au imbatranit degeaba si isi mai gasesc si un merit in asta, prin care vor sa extorcheze respect.
Felicia
Poze cu noi si vacantele noastre
*****************************
IUBIRE > ADEVAR > AUTONOMIE > IDENTITATE
Zero toleranta pentru lipsa de toleranta fata de un copil !!!
simali spune:
quote:
Pentru mine respectul in relatiile cu ceilalti e ca prezumtia de nevinovatie. Ii respect pe ceilalti, imi place sa cred ca sunt demni de respect; daca ma dezamagesc, devin doar politicoasa.
quote:
Respect inseamna cunosterea cuiva, sau macar cunosterea muncii lui. Nu se poate sa acorzi respect din start. Fara cunostere nu exista respect. Doar politete, prietenie, deschidere, curiozitate, dragoste...
alice
bird70 spune:
Respectul e dificil de definit, probabil ca inseamna cevadiferit pentru fiecare persoana. Indiferent cum il definim trebuie sa fie ceva care merge in ambele directii. Adica parintii trebuie sa respecte copilul si copilul parintii, la fel cu profesorii sau persoanele in varsta. Stiu ca pentru multe persoane, sa le zicem de varsta a 3-a, din Romania este de neconceput sa discute despre respectul pe care trebuie sa-l arate tinerilor sau copiilor. Eu am simtit ca parintii mei ma respecta si asta a fost foarte important in viata mea. Imi ascultau cerintele, le discutam impreuna, imi cereau parerea in decizii care ma afectau si pe mine, mi-au respectat viata privata si spatiul personal iar apoi mi-au aratat respect ca adult si mama. La fel incerc sa fac cu copiii mei. Sunt impotriva batai de orice fel pentru ca asta arata o foarte mare lipsa de respect fata de copil, apoi multe pedepse pe care parintii din Romania le aplica sunt iarasi foarte exagerate si umilitoare. Pe de alta parte cred ca am reusit sa fac copiii sa ma respecte fara sa recurc la astfel de metode. Copiii mei nu tipa la mine 
, nu bat cu pumnul in masa. Sunt dispusa sa ascult orice cerere din partea lor, sa o re-ascult si re-discut de sute de ori 
, sa ascult argumentele si sa imi fac cunoscute argumentele mele, dar daca copilul incepe sa tipe sau sa faca vreun tantrum sau ceva de genul asta, in momentul ala discutia s-a terminat 
. Refuz sa continui o discutie care nu se desfasoara civilizat.
Cred ca ceea ce se petrece in Romania, faptul ca cei mai in varsta, fie parinti, profesori sau persoane de pe strada pretind sa fie respectati si tinerii sa se poarte intr-un anumit fel, este doar o nevoie de control. Intr-o lume in care persoana are atat de putin control, in care se simte la mana celor care au putere si pot sa o abuzeze (gen politie, medici, judecatori, primarie, administratorul de bloc, seful de la lucru, etc) apare un grad foarte mare de anxietate si persoana vrea sa obtina controlul asupra ceva. De cele mai multe ori este controlul asupra vietii copiilor . Si incearca sa obtina acest control prin orice mijloace posibile, santaj financiar si emotional, tantrumuri, interventii nesanatoase in viata copiilor, etc. Exemplul dat de Miss Parker este interesant, pentru ca si aici parintii arata 'respect' si acceptare fata de copiii lor. Asta pentru ca nu simt nevoia sa controleze, pentru ca au control asupra altor aspecte din viata lor, nu se simt pierduti intr-o lume nebuna.
simali spune:
Cred ca ceea ce se petrece in Romania, faptul ca cei mai in varsta, fie parinti, profesori sau persoane de pe strada pretind sa fie respectati si tinerii sa se poarte intr-un anumit fel, este doar o nevoie de control. Intr-o lume in care persoana are atat de putin control, in care se simte la mana celor care au putere si pot sa o abuzeze (gen politie, medici, judecatori, primarie, administratorul de bloc, seful de la lucru, etc) apare un grad foarte mare de anxietate si persoana vrea sa obtina controlul asupra ceva. De cele mai multe ori este controlul asupra vietii copiilor .
quote:
Si eu cred la fel. S-a abuzat enorm de cuvantul "respect" in societatea romaneasca.
alice
simali spune:
Acum despre respectul elev-profesor. Foare des profesorii pretind ca elevii "sa respecte catedra".
Dar relatia elev profesor este de fapt relatia client-furnizor. Daca tu, clientul (sau parintii tai) ai platit pentru o informatie (sau statul a platit, tot din banii tai), te duci la scoala si trebuie sa primesti acea informatie. Nu inteleg de ce in invatamant i se cere "clientului" sa faca sluj si sa respecte pe furnizor... Am si eu clienti, iar relatia mea cu ei este una fireasca, politicoasa, intre doi oameni care au nevoie unul de celalalt. Daca noi - clientul si furnizorul - vrem sa fim mai mult decat atat, daca descoperim unul la celalalt calitati pe care dorim sa le admiram... atunci e la latitudinea noastra sa transformam relatia in altceva.
La noi profesorii dau ochii peste cap si cer respect, defernta, sluj, etc. Si culmea, cei mai "pretentiosi" sunt si cei mai slab pregatiti.
Ati observat ca profesorii straluciti sunt si cei mai modesti oameni din lume? Eu da.
alice