ma deranjeaza comportamentul copilului meu
Punctual ce anume - trimite in "eter" fel de fel de mesaje de victima - cum ar fi: pe ghiozdan - "kill me pls", "I'm stupid girl", in fan ficurile ei parintii personajei ei principale sunt obligatoriu morti (intr-un accident sau din cauza unor boli incurabile) si personaja sufera cumplit, in schimb e mostenitoare unei mari averi, ma inteaba deseori daca e intr-adevar desteapta si frumoasa si mi se plange ca nu are prieteni adevarati si imi mai spune ca face crize de nervi si mai si plange, o doare capul (frecvent - am facut investigatii CT, encefalograma, consult neurologic pediatric, totul a fost ok, nu s-a confirmat suspiciunea de tensiune intracraniana)... si nu prea inteleg de unde ii vine sursa de frustrari si anxietate si nervi si neincredere - are foarte multe prietene, este o mica "vedeta" a scolii (fiind considerata de multe fete frumoasa), are note bune si foarte bune, ii sunt o buna prietena si discutam frecvent despre tot ce i se intampla, are cu sotul meu (care nu e si tatal ei) o relatie cordiala, fac teme impreuna, ii poveteste o groaza de lucruri, toate curiozitatile ei, intr-un cuvant - o iubim si ne manifestam dragostea zilnic, ea insa ... cel mai mult ma deranjeaza faptul ei de a se victimiza (cand era mica imi spunea s-o bat la poponet si acest lucru ma enerva teribil si-i si dadeam una, ea radea in hohote, era doar o joaca?) cum se dezvolta si se manifesta tendintele sado-maso...?
Fetita are aproape 12 ani.
Raspunsuri
ralcat spune:
Nu sunt inca trecuta prin experientele tale ca mama ca sa-ti dau sfaturi din experienta, dar am senzatia ca fata ta face diverse exercitii de imagine. Pentru ca suna a scenariu de desene animate. Plus ca e in plin inceput de adolescenta cand oarecum visezi cum esti libera, cu multi bani si evident victima unui destin tragic, ca asa e mai interesant.
Raluca, leoaica cu Pui Nazdravan
akella spune:
Of, pubertatea si rebeliunea - dau batai de cap parintilor! Cum as putea sa te linistesc, spunandu-ti ca o sa-i treaca? Ii va trece cu siguranta, insa, pana atunci, iti va veni sa-ti iei campii... Ce sa-ti spun, s-o duci la un psihoterapeut? Mi-e ca ar intelege gresit (copila) si vei risca alte mici "scenete" din partea ei...
Daca ajuta la ceva, iti pot spune ca va creste, va "supravietui" teribilismului acestor ani, va deveni un adult responsabil, se va casatori si va face copii. Cand vor creste acestia si vor "face si ei figuri", abia atunci va intelege, iar tu vei fi... "razbunata"...
MissParker spune:
Ia-o in serios. Ia-o cu adevarat in serios. Nu bagateliza manifestarile ei de "victima", incearca sa suporti faptul ca ea asa se simte. Nu te simti acuzata din prima, dar fii deschisa la critica. Ai rabdare si intelegere fata de ea. Nu cauta neaparat cauze organice ale durerilor de cap. Se poate ca ea sa aiba o suferinta si o proiecteaza pe acea "personaja" a ei tocmai pentru ca in realitate nu se simte luata in serios suficient incat sa se deschida cu adevarat si sa arate ce o doare. Mesajele ei sunt destul de puternice pentru a fi doar niste rataciri pre-pubertare. Poate e un strigat de ajutor. In orice caz, nu bagateliza.
Poate n-ar fi rau s-o contactezi pe Principesa si ea iti va spune cu siguranta mai multe.
Felicia
Poze cu noi si vacantele noastre
*****************************
Adevar > Autonomie > Identitate
Zero toleranta pentru lipsa de toleranta fata de un copil !!!
Elise spune:
s-ar putea sa ma insel, dar cred ca transmite, totusi, un mesaj....
Faptul ca e o fetitza care are tot ce isi doreste este perceptia ta, din exterior. Poate de la ea lucrurile se vad altfel...
Nu e neaparat ceva foarte grav - poate este doar trecerea spre adolescentza care o nemultumeste, poate e altceva... oricum, trebuie sa incerci sa alfi. Cu calm, si tact. Altfel se va inchide in ea. Deja mi se pare ca a facut-o... si prin "semnale" spune ceea ce nu poate - sau nu vrea - sa exprime verbal.
Elise & BBLisa
Principesa spune:
Isadora, nu sunt convinsa ca ceea ce face fetita ta se numeste victimizare. Asa interpretezi tu. E mai sigur sa le vezi ca semnale de alarma. Are niste nevoi nesatisfacute, fie pt ca nu le poate exprima fie nu stie cum sa le satisfaca. Eu iti recomand cu incredere o vizita la psiholog care sa exploreze si sa identifice nevoile ei.
De regula, daca exista o problema inseamna ca ea are o origine. Si existenta problemei nu se anuleaza chiar daca nu ii gasim originea.
Nu este niciodata prea tarziu sa ai o copilarie fericita
mamica dulce spune:
Isadora,de doua luni am inceput sa lucrez la doua scoli ,cu copii de la a sasea in sus,intre 12 si 15 ani. M-am speriat!!Am vazut si auzit cazuri de copii,de comportamente de am ramas masca.Noi nu eram asa,categoric nu! De la super-mega cool,la tantrumuri de care facea fi-meu la 3 ani,limbaj si mesaje de nu credeam ca e posibil.
Una este scoala privata,scumpa,toti copiii au situatie materiala de la buna in sus si banuiesc ca majoritatea au familii normale.Cred ca e doar o faza in dezvolare si ca o sa fie inlocuita la un moment dat de altceva.Daca fetita ta citeste cu placere trage-o de limba,poate s-a inspirat dintr-o carte ce i-a placut in mod deosebit.
Si eu visam ore in sir la tampenii,imi imaginam ca sunt eu personajul si duceam povestea la capat dupa vointa mea.Dramatic la extrem,desigur,ca plangeam ore in sir de mila mea,din ce-mi imaginam.
Cred ca toti adolescentii fac din astea...Urmareste ce citeste si ce filme vede,stai mult-mult de vorba cu ea si petreceti mult timp de calitate impreuna,sa nu aiba timp sa se mai gandeasca la chestii din astea.Si cand incepe faceti un joc sa gasiti alt final,pune-i intrebari legat de ce spune...nu-i spune niciodata ca sunt tampenii,mai stii...apoi n-o sa-ti mai spuna nimic si e mai rau.
Daca simti ca se agraveaza tare du-o la psiholog,eu as incerca altfel mai intai,sa nu ajunga sa creada ca e ceva in neregula cu ea...asta poate duce la mai mari batai de cap decat daca lasi sa dispara de la sine.
Life is not measured by the number of breaths we take,but by the
moments that take our breath away.
Anca
carnaval
Marc
aidaciolac spune:
Isadora
Cel mai bine te poate lamuri un psiholog , dar trebuie sa mergi nu sa lasi de pe o zi pe alta.
Toate cele bune!
Aida - mama de pisica mica.
nov2006
vara2007
Matza Emma in actiune
Oliv75 spune:
Buna
Nu ai precizat ce s-a intamplat cu tatal copilului, nu l-a cunoscut niciodata sau este vorba de un divort cu tot ceea ce implica el ?
In multe cazuri copiii sunt traumatizati de un divort chiar si pasnic daca ar fi acesta. Sincer nu-mi aduc aminte ca in perioada adolescentei mele sa fi cunoscut pe cineva atat de rebel; desigur, atunci erau si alte vremuri. Ceea ce ti-a scris akella e corect si nu pot decat sa-ti spun ca "rabdarea este arta de a spera".
sanziana72 spune:
Isadora, fetita ta intra in adolescenta, dar asta nu inseamna sa ignori ceea ce simte spunandu-ti ca o sa ii treaca, ci dimpotriva, sa incerci sa o ajuti.
La varsta asta copii incep sa isi puna intrebari despre cine sunt ei, ce pot, ce au de facut cu aceasta viata si de cele mai multe ori sunt foarte nesiguri pe ei, chiar daca dau exact impresia contrara, braveaza.
Asa cum isi pun intrebari despre viata, isi pun intrebari si despre moarte si uneori incearca sa se apropie de ea in diferite moduri, ca sa exploreze. Dar inca nu au destul de dezvoltat simtul pericolului, asa ca au nevoie de un adult sa ii indrume si sa ii pazeasca cu drag.
Majoritatea adolescentilor sunt pasionati de filme de groaza, povesti triste si tragice... Imi aduc aminte la ce filme puteam sa ma uit pe vremea aceea, sangeroase, pline de tensiune si ma amuzau, dar acum nu m-as mai putea uita la ele.
La varsta asta ai nevoie sa fii un erou (din filme, din carti, din imaginatie...), sa fii doar un om normal e ceva foarte frustrant si umilitor. Ai nevoie de adrenalina.
Plus ca incep sa treaca printr-o gramada de modificari hormonale care ii destabilizeaza si nu prea stiu ce li se intampla. Gandeste-te cum te simti tu inainte sau la menstruatie si cum ar fi daca te-ai simti asa tot timpul! Mai da-i niste vitamine, minerale...
Prioritatile se schimba si prietenii de asemenea. Descoperi domenii de interes diferite pe care nu le mai poti impartasi neaparat cu prietenii dinainte. Te simti neinteles si singur. Ai nevoie de aprobarea si admiratia celorlalti ca sa te autodefinesti.
Adolescenta nu e neaparat o perioada frumoasa, e o perioada de framantari, e ca o a doua nastere, trecerea spre viata de adult, si in generam se face in chinuri. Iti redefinesti viziunea si rolul vietii. Sper ca esti constienta ca mai ai de tras macar vreo 10 ani .
Fa-i cadou un jurnal. In felul acesta se poate descarca prin scris si daca va vrea sa ti-l dea sa il citesti, vei putea stii ce ii trece prin cap, va putea sa iti scrie lucrurile pe care nu ti le poate spune. Si nu rade de ea, indiferent ce ti-ar spune. Poate ca pentru tine sunt prostii si exagerari, dar pentru ea sunt reale si dureroase.
Da-o sa faca un sport (de preferinta colectiv). Are mai multe avantaje:
- ii consuma din hormoni si o va face sa se simta mai bine din punct de vedere fizic (iar asta joaca un rol capital asupra psihicului)
- nu va mai avea atata timp de petrecut cu ea insasi ca sa inventeze povesti morbide
- va merge intr-un alt colectiv unde ar putea sa isi faca mai usor prieteni, va intelege ca lumea nu sunt doar prietenii ei si gasca de la scoala - daca acolo se simte respinsa, va avea o alternativa
- la scoala se va simti mai speciala, ca are o activitate aparte care o va ridica in ochii colegilor sau cel putin in ai ei
Vizita la un psiholog poate fi bine venita si poate fi chiar dorita de ea. Trebuie doar sa ii explici in asa fel incat sa o motivezi. La psiholog nu te duci pentru ca esti nebun sau e ceva in neregula cu tine, poti sa te duci si pentru o evaluare a inteligentei sau a emotivitatii... Daca te tot intreaba, inseamna ca are nevoie de confirmari: ca e frumoasa, ca e desteapta, ca e speciala... Are nevoie de ceva de care sa se agate, sa se sprijine, iar un bun psiholog ii poate da asta.
Cand aveam 13 ani a murit bunica. Aparent nu m-a afectat prea tare, dar am inceput sa imi pun intrebari, sa scriu compuneri despre moarte... Mama, ca si tine, a inceput sa se ingrijoreze si m-a dus la un psiholog (eu oricum eram pasionata de acest domeniu si am fost foarte incantata si curioasa ce poate sa imi zica). A discutat cu mine, i-am dat sa imi citeasca jurnalul (mamei nu i l-am dat; in general, oricine scrie un jurnal spera in secret ca il va citi cineva si va descoperi ce fiinta extraordinara e). Mi-a dat o gramada de teste de inteligenta si inteligenta emotionala. Dupa care s-a entuziasmat ce inteligenta sunt, ce rezultate bune... Iti dai seama ca l-am privit foarte sceptic, dar pana la urma m-a convins. Si a fost exact lucrul de care aveam nevoie, mai ales ca venea in curand examenul de treapta I. (Am priceput multi ani mai tarziu ca de fapt mi-a dat un pai de salvare). Mi-a redat increderea in mine.
Asta e tot ce ii trebuie fiicei tale, sa isi recastige increderea in ea, dar procesul pana acolo e lung si se numeste maturizare.
Sper ca nu te-am plictisit ca m-am lungit atat, dar m-ai facut sa imi aduc aminte de adolescenta.
P.S.Sper sa imi aduc aminte de tot ce am scris aici si cand o ajunge fiica-mea ma adolescenta !
Sanziana & Marina (03/10/2004)Cand s-a nascut Marina... Varsta Marinei
"We can do no great things - only small things with great love." ("Nu putem face lucruri mari – doar lucruri mici cu multa dragoste.")Mother Teresa (1910 - 1997)
Porumbita spune:
isadora parca ai fi mama; nu pricepea ce e cu mine in cdt in care (ca si la fata ta) din afara era totul super (de fapt ma regasesc in descrierea pe care o faci fetei tale, cu deosebirea ca la mine a inceput pe la vreo 14 ani);
pe langa faptul ca sunt sch. homonale, ca incepi sa te gandesti la cine esti, iti pui intrebari "existentiale" (cum ziceau si fetele mai sus) eu eram nefericita... doar ca nu pricepeam de ce (in cdt in care teoretic cel putin totul parea perfect: avem prieteni, parinti care stiam sigur ca ar face orice pt mine, la scoala invatam bine spre ff bine etc ) si cu atat mai putin sa exprim chestia asta...
nu intru in amanunte, dar atitudinea ei poate sa fie ceva mai mult decat semne ca intra in adolescenta... poate nu e rau ca tu ca parinte sa vb cu un psiholog bun care sa te indrume catre o abordare corecta a situatiei