Desfierea??
Raspunsuri - Pagina 2
linasobolina spune:
Sunt asa de furioasa pe "naturale" pe acele femei care isi abandoneaza copii, ca daca as avea o putere le-as steriliza!
Ele nici nu stiu cat rau pot sa faca pe lumea asata!
Odata ca ii nenorocesc pe copii, care indiferent la ce varsta sunt parasiti si indiferent la ce varsta afla, ei vor fi niste TRAUMATIZATI , niste copii abandonati!
Si mai fac rau si celor care adopta copii, care investesc sufleteste, care dau dragoste si grija acelor copii si care sufera odata cand sunt parasiti si mai sufera si pentru suferinta copilului.
Vreau sa va zic, si sa nu va suparati pe mine, ganditi-va la ceea ce mi se intampla mie si bucurati-va cat puteti de copilaria celui mic, pentru ca nu se stie!
Pentru noi, in casa e ca si cum ar fi murit copilul, ne uitam la poze, ne uitam la haine, jelim ca dupa mort.
Si oare de ce?
Chiar meritam?
Am vorbit cu ea, nu am presat-o, am lasat sa aleaga ea, in cunostinta de cauza, insa ea acolo, inca e in vacanta, e cu TOTI FRATII EI, (4 dintre ei au fost si ei adoptati in Bucuresti, Germania si nu mai stiu pe unde si CU TOTII S-AU INTORS ACOLO!!!!)
Toti sunt mari si apti de munca, "naturala" doar ii organizeaza.
Nu nu am luat copilul sa aiba grija de mine la batranete, am lut-o ca asa am simtit!
Insa am incercat sa transmit grija, respectul fata de morti, fata de stramosi, am incercat sa insuflu, prin propruil exemplu, cum te porti cu un batran, si cat de greu este sa te desparti de el.
DAR, este adevarat ca amintirile nu i le va lua nimeni, nici ei nici mie, INSA DOARE RAU pentru ca nu eram pregatita pentru asa ceva!
linasobolina spune:
Inca ceva, nu plecatul doare, ci unde a ales sa se duca!!!
Ca putea sa plece la studii, putea sa isi intemeieze o familie, peste mari si tari, nu durea in halul asta.
Ceea ce doare este alegerea!
dana p. spune:
Cred ca toti cei care vrem sa adoptam sau care au adoptat deja traim cu sentimentul asta de teama sa nu plece de langa noi.Este foarte greu cand ai investit atatia anii in sentimente si material sa vezi ca pleaca si uita de tine.Poate daca macar din cand in cand ai putea sa mai vorbesti cu ea sau sa o vezi , e ca si cum ar fi plecat de langa tine si si-ar face un rost, in sensul ca pleaca la scola sau se marita, asa toti parinti trec prin starea asta.E foarte greu dar este un risc pe ni-l asumam atunci cand vrem un copil adoptat.Inainte sa depunem actele de adoptie am vorbit si cu sotul meu de posibilitatea asta , ca atunci cand va fi mare sa plece de langa noi la mama naturala, si stii ce mi-a zis "daca el/ea considera ca la noi i-a fost atat de rau n-are decat sa se duca unde o vrea,daca tot ce am facut noi pentru el/ea nu conteaza deloc si daca acolo ii este mai bine" .
De fapt acum sunt lipsita de coerenta pentru ca ieri toata ziua am stat si m-am gandit cum mi-ar fi mie de fapt daca as pati ca tine. E greu, foarte greu.
Iti doresc sa treci cu bine peste asta! Suntem alaturi de tine.
anaisanais spune:
Stiu ca o sa sune cinic ce voi scrie eu acum,lina!
Eu sunt mamam de copil crescut in inima, nu in burta, si, in acelasi timp, am fost si mama de copil crescut si in inima si in burta. Numai Dumnezeu stie de ce, intr-o zi, inainte sa-mi trimita copilul crescut in inima, mi-a luat copilul celalalt. Deci, ca sa nu ma mai lungesc, iti spun un singur lucru: gindeste-te ca fata ta traieste, ca a ales in cunostinta de cauza, sau in ne-cunostinta de cauza, dar ai multe sanse sa o vezi cu ochii pamanteni, nu cu ai mintii.
Eu sunt convinsa ca fata ta se va intoarce la tine, pentru ca tu esti mama ei, iar daca va alege sa ramana la mama biologica, in fond a mers acolo de unde a rasarit pe lume! ''Sangele care nu se face apa'' poate o va tine o vreme acolo, dar nu cred ca o va tine acolo mereu.Las-o sa traiasca aceasta experienta, o sa invete foarte multe din ea. Si , in fond, oricum este copilul tau! Cu bune si cu rele este al tau!
bird70 spune:
Lina,
fiica ta este adulta si stapana pe viata ei. Nu face greseala sa incerci sa-i acaparezi viata si sa incerci sa o santajezi sa faca ceea ce vrei tu. Stiu ca este greu dar trebuie sa te straduiesti sa fi ceea ce ai fost pana acum, cuibul ei, acasa, locul unde are intodeauna poarta deschisa si un umar pe care sa planga. Spune-i ca e adult acum si ca viata ii apartine dar pentru tine ea va fi intotdeauna fiica ta si o vei iubi indiferent unde alege sa traiasca. Ea este la varsta la care incearca sa se gaseasca, sa traiasca independent si cu cat vei incerca sa o tragi acasa, cu cat vei incerca sa o controlezi, cu atat o vei indeparta mai mult. Tu ti-ai facut datoria de mama, acum e timpul sa faci un pas inapoi si sa privesti ADULTUL si nu copilul pe care l-ai crescut. Nu are nici o importanta ca fata e adoptata, oricui i se poate intampla sa-i plece copilul de acasa, sa aleaga un fel de viata cu care parintii nu sunt de acord. Din experienta pe care am avut-o cu parintii mei iti spun ca cea mai buna cale este sa respecti adultul care a devenit copilul tau si deciziile pe care le ia, sa lasi intotdeauna poarta larg deschisa si sa nu incerci sa-i controlezi viata.
Nu vreau sa par dura dar fiica ta este majora si are dreptul sa decida cum sa-si traiasca viata chiar daca deciziile nu sunt cele mai stralucite. Faptul ca ai luat-o acasa si ai crescut-o nu iti da dreptul sa-i dictezi viata asa cum nici mie faptul ca am nascut si crescut copiii mei nu-mi da dreptul sa le dictez viata cand ajung adulti. Atunci cand cineva adopta un copil o face din cauza ca aceasta adoptie ii satisface niste nevoi. Adoptia este benefica pentru ambele parti, parintii au nevoie de un copil iar copilul are nevoie de niste parinti. Fata ta este adult si a te agata de ea, a incerca sa o santajezi sa se intoarca, a o vorbi de rau pe naturala si restul familiei, nu satisface decat nevoia ta de-ati aduce puiul acasa. Fetei tale ii face doar rau. Trebuie sa ai foarte mult tact in situatia in care te afli si eu cred ca singurul fel in care poti pastra legatura speciala pe care ati format-o timp de 10 ani este sa o respecti ca adult si sa o iubesti muuult de tot si sa nu ii reprosezi alegerile. Fiica ta a fost abandonata odata de mama ei naturala, asta este o trauma majora, ceea ce incearca ea sa faca este sa-i arate mamei ca este demna de iubirea ei. Stiu ca suna aiurea dar copiii care au fost abandonati se simt responsabili la fel ca si copiii din casniciile terminate in divort care cred ca daca ar fi fost mai cuminti si mai destepti, mai ascultatori, poate tati nu ar fi plecat de acasa. Fiica ta are niste probleme pe care trebuie sa le rezolve cu mama naturala si familia ei, probleme in care tu nu te poti baga. Daca reuseste sa le negocieze cu bine se va maturiza si se va intoarce, poate nu in casa ta dar in preajma ta. Numai bine 
.
linasobolina spune:
Bird 70- mare dreptate ai!
Intuitiv asa am si procedat, i-am respectat decizia, nu am comentat, i-am aratat si care sunt optiunile si ce se intampla si intr-un caz si in altul,-intreruperea scolii
,
Si cred ca ai dreptate cand spui ca are niste socoteli de incheiat cu mama, ca vrea sa ii arate ca e mai buna decat crede ea si nu trebuia sa o dea.
Timpul le va rezolva pe toate, insa iar zic, doare rau!
Si mai cred ceva: cei de la protectia copilului , care te verifica daca ai casa, masa servici, daca poti fi un bun parinte, ar trebui sa faca si sedinte de consiliere in care sa te pregateasca pentru ce se va intampla mai devreme sau mai tarziu!
iar parerea ta despre motivul pentru care adoptam copiii -satisfacerea reciproca a unor nevoi, AR TREBUI PUSA IN RAMA! pentru ca mare dreptate ai!
Rozi spune:
Recunosc ca prima data cand am citit aici nu am putut scrie.
Acum, hm... iar stau pe ganduri... As repeta ce-a scris bird70...
Din pacate, imi inchipui ce orice am scrie noi aici nu-ti poate alina prea tare suferinta; tu te confrunti cu golul lasat in urma ei, noi putem doar sa intuim ce e in sufletul tau. Te rog sa ne scrii, despovareaza-te nitel, daca simti ca te ajuta, si nu te supara daca sunt si alte opinii. Intotdeauna, de pe margine, poti fi mult mai obiectiv si mai detasat.
Stiu ca nu e frumos sa scriu despre mine pe subiectul tau, dar sper sa ma ierti, scriu doar pt ca are legatura cu ce ti se intampla.
Ne-am gandit si noi, inainte chiar de a depune actele pt atestat, la aceasta posibilitate. Mi-era extrem de clar ca n-as putea suporta o asemenea durere. Iar singurul mod de a depasi problema a fost sa accept ca sufletelul acela pe care il vom adopta este un individ independent. Nu este proprietatea noastra, nu avem drepturi asupra lui (ma rog, intelegeti voi). El isi are originile lui, va avea o poveste a vietii lui, noi doar avem un rol in aceasta poveste (asa cum si cei care l-au conceput au, cea care l-a nascut, doctorii care l-au ingrijit cand era bolnavior, asistenta maternala, doamna care ne-a dus la el). Tot ce pot sa fac pentru el este sa-i ofer tot ce pot si ce cred ca-i foloseste, sa-i asigur o baza de pornire in viata asa cum cred eu ca i-ar fi bine. Si sa-l iubesc pana la lacrimi (ca acum, cand ma gandesc la el cum doarme alaturi)...
Ce va face el cu toate acestea este decizia lui! Printre altele, are si el dreptul sa faca propriile greseli, chiar daca in unele le recunoastem pe ale noastre cand eram de varsta lui 
. Tot ce putem face (iar! "ce putem", nu "ce suntem obligati" sa facem!) este sa-i fim alaturi, sa-i dam sfaturile noastre si sa-i spunem ca-l iubim in continuare si cand nu le asculta! Usor de spus, f greu de facut, cred...
Copilul meu (indiferent ca este natural sau adoptat) nu are nici o obligatie fata de mine!! Asta mi-am bagat-o bine in cap Voi investi in el pentru ca este al meu, pentru ca ma bucur sa am grija de el, pentru ca urmaresc clipa de clipa transformarea lui dintr-un bot de carne intr-un adult de care imi doresc sa fiu mandra! Asta e ceea ce-mi doresc de la el, daca se va putea! Ah, si da, scuze, imi mai doresc ceva: sa danseze si cu mine cand o fi mire! [
Mi-a fost foarte teama de durerea prin care treci, lina...
Ce cred eu ca ar fi bine sa faci este sa accepti ca este dreptul ei sa faca greseli (a se intoarce la familia naturala este o greseala in ochii tai) si sa ai incredere sa poate sa judece si singura. Poate nu acum, poate acum e influentata, dar mai tarziu. Sa-i transmiti mesajul ca se poate intoarce oricand va vrea la tine (sufleteste vorbind, nu neaparat in casa ta). Nu cred ca-ti doresti sa fie langa tine, dar cu regrete ca nu stie cum e "dincolo" si cu reprosuri de la tine. Spune-i ca suferi, e normal sa stie, dar nu o forta (fie si numai psihologic) sa se intoarca la tine.
Ioana nici n-a murit, nici nu te-a uitat cu desavarsire. Ioana intra intr-o noua faza a "cresterii" sale, fii cu gandul bun alaturi de ea, ca si pana acum! Gandul bun si increzator va ajunge sigur la ea, trebuie numai sa ai rabdare si sa fii convinsa ca lumea nu s-a terminat! Nici povestea voastra 
Pe care ti-o doresc cu happy end, chiar daca urmatorul episod poate veni peste cateva luni sau ani... pentru tine!
linasobolina spune:
Eu personal si nu numai eu, cu totii cei din jurul nostru , am incercat sa o ajutam sa se adapteze si sa ii fie bine, insa era binele gandit de noi , pentru a supravietui intr-o societate, a noastra!
Aici cred ca am pierdut "batalia"
Am incercat sa o pregatesc pentru viata, in asa fel incat sa faca fata indiferent unde se va duce, sa nu depinda de nimeni si sa nu fie legata de nimeni in caz ca ii merge rau-(Sunt cazuri in care femeile inghit fel de fel de la soti, pentru ca nu au incotro,sunt dependente material de ei).
Cand era mica, imi zicea: "de ce trebuie sa invat atata, ca eu la mamaie, nu invatam si era bine!" si uite asa a repetata clasa 1-a, si a ajuns in clasa a-2-a fara sa site sa scrie si sa citeasca, insa era un copil liber si fericit.
Ei bine ea , toata perioada cat a stat la noi, a tanjit dupa aceasta libertate, libertatea de a nu face nimic!
Si iar zic :noi am iubit pana la lacrimi acest copil" ca sa citez si nu avea si nici nu are nimeni NICI O OBLIGATIE!!! fata de noi, insa am crezut ca 10 ani pot face ca ATASAMENTUL SA FIE RECIPROC.
Probabil din cauza aceasta, oamenilor le este mai usor sa ia un caine decat un copil, pentru ca este sigur de dragostea si atasamentul lui. Doare ca ea doar s-a folosit de noi, si ca noi am pierdut in fata ADN-ului
Nu i-am reprosat nicidata cuvinte de genul:"dupa tot ceea ce am facut pentru tine" cuvinte pe care le spun chiar si parintii naturali, pentru ca TU ca parinte ai vrut sa o faci si poate esti si obligat sa faci TOTUL pentru copii tai.
daphnyie spune:
E cumplita intamplarea asta si tare greu de inteles si de acceptat chiar daca ne gandim la ea (ca la un posibil risc) inca de cand sunt copiii mici.
Nu cred ca ea a facut alegerea asta pentru ca a preferat sa stea cu mama biologica ci cred ca biologica a facut-o sa se simta vinovata daca va pleca de langa ea. Asa imi explic ceea ce a facut si sper ca timpul sa o faca pe Ioana sa vada cu ochi maturi realitatea si sa se intoarca alaturi de voi.
Va doresc numai bine si ma rog la Dumnezeu sa-i dea Ioanei ganduri mai bune
bird70 spune:
Lina,
incerca sa te gandesti la fiica ta si sa pui fericirea ei pe primul loc. Daca stilul de viata pe care il are cu mama naturala o atrage si o face fericita, atunci asta este. Ai prefera sa o vezi la oras intr-un job bunicel dar care o face nefericita si unde nu isi gaseste locul? Pe de alta parte e foarte posibil ca acum sa se simta libera pentru prima data in viata si sa-si faca putin de cap. Dupa o vreme nu va mai parea asa minunata libertatea asta cu stomacul gol si fara comoditatile cu care a fost obisnuita. Dar dupa ce ai gustat libertatea e greu sa te intoci sub papuc si sa fi copil in casa cuiva. Daca financiar iti permiti, ti-as sugera sa-i propui sa o ajuti sa inchirieze o garsoniera si sa-si termine scoala, sa fie pe picioarele ei.
Eu zic ca orice hotarasti sa faci nu o vorbi de rau pe mama naturala. Fiica ta isi va da seama si singura cum stau lucrurile. E mai greu cand adopti un copil care a stat 9 ani cu naturala decat atunci cand nu isi cunoaste parintii naturali. Nu incerca sa o faci sa aleaga, spune-i ca va poate avea pe amandoua.