E grav, doctore?

Raspunsuri - Pagina 5

Inceputul discutiei

Link direct catre acest raspuns sorana spune:

Andriushca, sper sa nu te superi pe mine ca iti voi raspunde si eu. Fac parte dintre norocoasele care au un copil "din intamplare". Cu alte cuvinte s-a intamplat o singura data in 11 ani sa uitam sa ne protejam si .... acum Monica are 5 ani.
Recunosc ca nu pot intelege disperarea ta, desi o buna prietena e in aceeasi situatie (doar ca ea are deja 36 de ani).
De ce m-am apucat sa raspund. Eu m-am trezit gravida, fara sa-mi fi dorit sa fac un copil, cum am spus "din greseala". Si imi era foarte rau. Vomitam incontinuu. Am suportat foarte greu sarcina, desi nu am avut probleme. Repet, nu imi dorisem un copil, nu ma gandisem inca la asta, as mai fi asteptat cativa ani. Apoi am nascut si m-am trezit cu iubirea vietii mele, total dependenta de mine, in brate.
Eu recunosc cinstit ca am inceput sa imi iubesc copilul treptat. Cand era in burta nu simteam mai nimic pentru ea, doar ma incomoda. Dupa ce s-a nascut o priveam de parca nu era a mea. Aveam grija de ea, dar nu pot sa spun ca era o iubire mare. Apoi cumva, pe nesimtite, am inceput s-o iubesc. Cand avea o luna era deja "iubirea lu' mami" iar de atunci incolo nu-mi imaginez viata fara ea.
Asa am descoperit ca eu pot iubi un copil, indiferent daca e al meu sau nu.
Eu nu cred ca perioada sarcinii este foarte importanta pentru relatia mama - copil. Personal consider ca relatia mea cu Monica a inceput dupa nasterea ei, nu inainte. Crede-ma imi iubesc copilul enorm, as face orice pentru ea. Dar nu pentru ca a crescut in burta mea ci pentru ceea ce este ea dupa ce s-a nascut. Pentru zambetul adresat mie (chiar daca foarte tarziu, ca intai le zambea tuturor, inclusiv unui tablou, si abia apoi mie), pentru rasul in hohote cand o gadil, pentru cum intinde manutele spre gatul meu "te iubesc, esti cea mai buna mama", pentru dragalasenia, candoarea, prostioarele periculoase, frumusetea ei, intelgenta ei, si toate celelalte.
Am o pritena care a fost adoptata (acum are 40 de ani). Eu nu vad diferenta intre relatia ei cu parintii adoptivi si relatia mea cu parintii mei naturali. In general eu nu vad diferenta intre copil adoptat si copil nascut de tine.

Sper sa nu te superi ca ti-am raspuns si eu, fara legatura exacta cu subiectul. Dar vreau sa iti spun ca toate conceptiile ti se schimba cand ai un copil (crescut in burta ta sau ca in semnatura cuiva de pe forum in inima ta) si ti se "darama" lumea, pentru a ti se contrui o alta lume, mai buna. Eu, care nu vroiam copii niciodata, nu credeam ca as fi o mama buna, credeam despre mine ca sunt egoista si ca nu sunt capabila sa cresc un copil, nici macar nu imi placeau copii, am ajuns sa nu pot trai fara copilul meu, sa iubesc copii in general, sa ii inteleg, sa ma joc cu ei, sa nu concep viata fara copil / copii. Deci aparitia Monicai mi-a schimbat conceptiile despre familie si copil cu 180 de grade.
Iti doresc sa apara in viata ta (indiferent in ce mod) o mogaldeata care sa-ti darame lumea.



Sorana si Monica (4 ani)

Mergi la inceput