Iubire neconsumata... Voi ati trecut prin asa ceva
Raspunsuri - Pagina 3
betiana spune:
Citind ravasele as fi pus titlul topicului "Obsesia".Obsesia intra cumva si in sfera patologicului si deci trebuie tratata. E buna psihoterapia daca ai un psihoterapeut bun,cu multi ani de experienta, care stie sa te asculte si sa-ti dea sfaturi pertinente.Asa cum spuneai totul se intampla in mintea ta.Ar trebui sa iti scrii un jurnal in care sa descrii situatiile in care apare obsesia si sa faci o paralela intre cei doi oameni pe care ii iubesti, cu defecte si calitati.Un fel de personaje in oglinda.Oricum avand un copil ai o responsabilitate pentru prezent si viitor si nu pentru trecut.Tu singura , poate doar usor ghidata, vei reusi sa invingi obsesia.
diana2004 spune:
In ce masura crezi tu ca iti rezolva problemele pe care le ai faptul ca tu te gindesti la alt barbat ?
Privind inapoi cu nostalgie nu-ti faci decit rau .
Clover spune:
Daca esti genul glumet s-ar putea ca recunoasterea chetsiei asteia(bine nu la nivel de obsesie) sa iti faca bine. Ceva de genul "mai dar mai tii minte cand alergam eu dupa tine si n-ai vrut? etc.". Oamenii se simt oricum bine sa le spui ca iti place sau ti-a placut de ei (doar daca nu e vreun psihopat care o urmareste pe zana zanelor).
Si da, nu ii spune sotului tau. Poti sa ii spui ca iti faci probleme pentru orice, da nu asta.
Pari o persoana suficient de verticala cat sa treci cu bine peste obsesia asta.
"Orice adevar este mai bun decat o incertidudine continua." - Arthur Conan Doyle
roz6 spune:
quote:
Originally posted by cmiha
nu stiu cum as putea sa reiau legatura aia de suflet...
Ai toate "instructiunile" aici - Capitolul XXI, cel cu vulpea :
http://static.scribd.com/docs/ifq93lgw8e9s3.swf
Multa bafta!
mikipreda spune:
Excelent, Roz!
si mie micul print mi-a ramas in suflet...F frumos!
"oamenii nu mai au timp sa cunoasca nimik. cumpara lucrurile de-a gata, de la negutzatori. cum insa nu exista negutzatori de prieteni, oamenii nu mai au prieteni"Hmmmm, ma intreb ce ar mai fi zis micul print daca ne-ar fi contemporan....
Revenind la subiectul deschis de Clau (cmiha), ma bucur ca incetul cu incetul discutia se centreaza asupra familiei ei, si mai putin pe EL. Odata imbunatatita situatia in familie, EL nu ar mai constitui o primejdie.
Incepe prin a-ti dori sa ai un sot si un copil fericit. Apoi prin a-ti imagina cateva modalitati prin care tu ai putea contribui la crearea starii de armonie intre voi. Apoi incepe sa le pui in practica, una cate una.
Succes
kristi spune:
Incep sa inteleg putin din istoria iubirii tale. Observ ca ea s-a limitat doar la trairile tale care, din pacate, nu au fost niciodata transpuse in gesturi si fapte. Eu numesc "iubire neconsumata" relatia in care, cel putin unul, nu si-a incheiat episodul "indragosteala". Adica relatia se incheie inainte ca cel parasit sa constate ca nu erau compatibili. Iubirea ta seama cumva cu aceea a unui fan Iris, de exemplu. Parca ai un autograf al membrilor formatiei si dormi cu el sub perna. Iarta-ma , te rog, daca paralela nu e corecta,sper ca am inteles povestea ta , dar nu traiesc in pielea ta!
Ai putea sa proiectezi relatia ta perfecta cu dl. acela daca ati trait intr-o relatie de cuplu macar 5 minute. Atunci te-as intreba daca isi duce ciorapii murdari la cosul din baie. Sau " ce frumos era cind ma ajuta sa imping spanacul in apa fiarta din oala' sau... exemplele pot continua.
Din ce spui tu, nimic palpabil nu s-a intimplat. El a aparut in viata ta, nu ai spus cum si cind, ti s-a parut ca-l iubesti tocmai pentru ca nu l-ai vazut ca pe un om, reflexiv, care sa raspunda la iubirea ta si cam asa stai. S-ar putea numi iubire neimpartasita, de exemplu... Sau, construind pe teoria care mie-mi place, relatia cu tatal tau i-ai pus-o in spate acestui nene. De ex. "atunci cind ma durea capul, tata nu m-ar fi luat in brate, dar nenea ar fi facut-o cu siguranta". Daca-mi dai voie sa speculaz putin, tatal tau nu si-a manifestat afectivitatea atunci cind tu erai adolescenta, aproape ca nu te-a vazut. Ti-ai dorit sa faci lucruri bune sau rele, ca sa-i atragi atentia, si n-ai reusit. In varianta buna, s-a ocupat sa-ti asigure bunastarea materiala dar nu ai devenit partenerul lui de discutie niciodata. Dl asta al tau e interesant tocmai pentru ca e inaccesibil, ca si tatal tau. Te rog inca o data sa ma ierti daca am aberat pe linga problema ta!
cmiha spune:
Krist
ai partial dreptate in legatura cu tatal meu, adica da... nu a fost langa mine,
nu mi-a asigurat nici macar confortul material... dar Nu... eu nu prea m-am chinuit sa-i atrag atentia.
Parintii meu au divortat din cauza ca tatal meu devenise alocoolic, am dezvoltat in anii copilariei
mai ales un sentiment de teama fata de el.
M-a afectat intr-un fel lipsa tatalui, pentru ca mereu am avut relatii cu barbati mai
in varsta - diferenta cel putin 10 ani (asta ar fi daca vrei o explicatie psihologica).
Pentru EL l-am cunoscut cand aveam 19 ani, trecusem deja prin doua relatii, una mai lunga si serioasa (l-am parasit eu), apoi una
de scurta durata (m-a parasit el...) . Si atunci a aparut EL in viata mea... avea vreo 30 de ani, om serios.. fata de mine care eram o pustoaica.
Ne simpatizam reciproc, ne faceam complimente, un pas inainte, doi inapoi... si tot asa am mers o vreme. M-am gandit
atunci ca poate sunt prea mica pentru el, prea imatura... in fine.
Intre timp mi-am vazut de facultate, am plecat o vreme din tara... mi-am mai luat gandul de la el,
si au aparut si alte relatii evident, nici una foarte serioasa pana la sotul meu.
Domnul meu... ma tot suna din cand in cand "sa vada ce mai fac". Nu stiu cat o fi fost totul in capul meu, sunt convinsa
ca si in capul lui a fost ceva... au fost telefoane, complimente (de la el)... unele lucruri se mai si simt... stii cum e. Nu e chiar
dragoste de 'fan IRIS' pentru ca omul asta a fost real, am mai iesit in oras la un suc din cand in cand, am fost la el acasa
in vizita... nu e o naluca pe care am vazut-o pe strada si nu mi-a dat nicidoata nici o atentie...
Doar ca lucrurile nu s-au concretizat, adevarat.
Am ramas o vreme cu ideea ca a fost o iubire neimpartsita, cum zici tu. Nu sunt prima femeie care se indragosteste de cineva
si sentimentele nu ii sunt (complet) impartasite. Asa am luat-o, ce nu inteleg e de ce-mi revine in cap mereu chestia asta...
Am avut un weekend super cu sotul si pustiul meu, incerc sa ma concentrez sa le acord mai multa atentie, poate incet - incet... incep sa uit din nou...
Clau
DOR spune:
Clau,
Am citit cu atentie despre framantarile tale, am simtit cum te chinuie constiinta gandindu-te la sot si copil, raspunsurile fetelor..
Ei bine....cati ani ai?
S-ar putea sa fie si o problema ivita din cauza varstei...esti obosita, tracasata de problemele casa-serv-copil, in cuplu iubirea nu mai este ca la inceput... Si anii trec...poate ai depasit pragul de 30 de ani si acesta este chiar un prag pt tine, simti cum tineretea trece ireversibil si , iata , cum aceste ganduri, aceasta obesie din trecut te urmareste. Este mirajul tineretii duse, al anilor lipsiti de griji, in care el era prezent.
Aceasta-i nostalgia ta, iubirea ta, dorul dupa vremuri apuse.
Iar obsesia...plasa fina de paianjen a gandurilor tale.
b.nica spune:
quote:
Originally posted by cmiha
Multumesc pentru raspunsuri, si please... nu va opriti aici!
Sigur ca vreau sa scap de chestia asta, asa ca o sa incerc sugestiile voastre, daca as putea sa-mi scot chestia asta din cap cu picamerul, chiar ca as incerca!
Pe de alta parte, stiu si eu hranesc aceasta obsesie. Lucrurile se mai potolisera, eu am facut to ce am putut sa nu-l mai sun deloc, sa nu ma mai gandesc la el, dar o iau razna cand ma suna el... De aceea v-am spus ca el nu stia de mine, pentru ca au fost perioade si 1-2 ani cand nu am vorbit deloc. Pe urma, el ma suna... acum vreo 4-5 ani m-a sunat chiar in seara de Craciun sa-mi ureze Craciun fericit (la vremea aia eram singura, va dati seama ce s-a intamplat in sufletul meu)...
Nebunia a inceput din nou de cateva luni cand m-a sunat cateva zile la rand sa ne intalnim intr-o problema, am iesit impreuna in oras la suc, am vorbit ca-n vremurile bune... Ce-a fost in capul meu in momentul ala ?! Dincolo de discutiile rationale, vedeam in fata mea un barbat pe care "l-am iubit odata". Credeti-ma ca ma uitam la el si ma intrebam..."ce mi-o fi placut la el ?!", timpul trece peste oameni si la randul lui si el era putin imbatranit, plictisit, nu mai era asa fermecator ca in urma cu 5-10 ani... Ma gandeam ca sotul meu pe care chiar il iubesc este "peste" el la multe chestii...
Ok, am gandit toate lucrurile astea atunci face-to-face, si ulterior a trecut 1-2 saptamani... si nebunia asta a revenit in capul meu... chiar daca fac eforturi rationale sa o inlatur, nu reusesc... nu stiu cum....
Sotul meu ma intreaba uneori 'la ce te gandesti?' cand ma vede asa usor abatuta, cred ca stie ca se intampla ceva cu mine, dar va dati seama ca e ultimul lucru din lume pe care i l-as putea spune...
thx
Clau
eu nu sunt psiholog, dar am fost si eu confruntata cu o situatie asemanatoare;am o varsta care imi permite sa analizez la rece si pragmatic.
ce se va intampla daca vei ceda si iti vei urma visul indelung infrumusetat de imaginatie? se pot intampla 2 lucruri amandoua paguboase pt. tine:
1-vei constata ca ti s-a adeverit visul,dar,...iti vei strica viata,familia inchegata si care nu are decat un dusman:imaginatia ta bogata;si daca "persoana"se razgandeste pe parcurs?
2-vei fi deceptionata pt.ca ce iti imaginai era produsul imaginatiei tale si atat.dar vei fi urmarita de remuscari ca pt. o himera ti-ai inselat sotul.
b.nica spune:
Clau,crede-ma ca nu este vorba decat de nostalgie;acesta este pretextul ca sa te teleportezi in vremuri mirifice din trecut; f. multe femei la o anumita varsta si mai ales in situatii de criza, trec prin aceleasi stari.important este sa te trezesti din visare inainte sa-ti strici viata.