Calatorie in timp

Am citit si rascitit cu drag si emotie fiecare din povestile voastre dragi mamici. Uneori am plins, alteori am ris, insa de fiecare data gindul m-a purtat la nastere printesei mele. S-a intimplat de mult de tot, pe vremea lui raposatu, cind totul era asa cum era atunci, rau si foarte rau. Era anul 1985, ce mult a trecut de-atunci ! Si totusi parca a fost ieri !
Daca aveti chef si timp va invit la o intoarcere in timp.

Eram tinara si tare nestiutoare. Aveam doar 20 de ani, inca un copil dupa mama mea, dar dupa mine eram cea mai tare din parcare. Aveam impresia ca stiu tot, desi in sufletul meu stiam ca nu stiu nimic din ce inseamna a da viata unei noi vieti.
Nimeni nu-mi povestise nimic despre nastere, nu stiam la ce sa ma astept, nu aveam de unde sa ma informez, sa citesc, mi-era rusine sa intreb, nu staim daca am fetita sau baiat, nu luasem vitamine pe perioada sarcinii si eram tare furioasa pe doctor ca la toate celelalte viitoare mamici le daduse numai mie nu. Stiam doar ca eu o sa nasc usor si fara probleme. Si mai stiam ca voi avea un baiat.
Dar habar nu aveam ca socoteala de acasa nu se potriveste intotdeauna cu cea din tirg.

Ne-am dorit un copil enorm de mult, mai ales ca prima sarcina n-am pastrat-o pentru ca nu eram inca casatoriti si tatal meu n-ar fi acceptat o asa rusine din partea fetei lui. Ma doare atit de tare cind imi amintesc, dar la vremea aceea dupa mintea noastra de copii prostuti, a scapa de sarcina era solutia cea mai buna.

La 2 luni si jumatate de la casatorie, am realizat ca sunt insarcinata am fost foarte fericiti amindoi. Ultimul ciclu l-am avut pe 16 noiembrie 1984. N-am spus nimanui nimic. Am tacut chitic pina in noaptea de revelion cind fix la 12 noaptea am anuntat toti musafirii (parintii mei, sora si fratele, nasii de nunta, prieteni si vecini) ca peste 8 luni vom avea un bebe. Nu va spun ce bucurie si fericire a fost pe toti.

Timp de 3 luni si jumatate, pina a miscat puiul meu, n-am putut minca aproape nimic. Slabisem ca un ogar. Nu eram eu grasa nici altfel ca de, eram dansatoare (si sotul la fel, faceam dansuri populare la ansamblul de dansuri folclorice Balada), dar am mai slabit vreo 5 kg. Nu puteam minca altceva decit acrituri (corcoduse, caise verzi, mere verzi, etc) si mai ales castraveti verzi. Imi cumparam din piata Obor (lucram la magazinul Bucur Obor pe vremea aia) cite un kg in fiecare zi si asta mincam. Si-n ziua de azi, fiica-mea e inebunita dupa fructe acre si castraveti.

Dupa ce a miscat, m-am dus si eu la doctor sa ma ia in evidenta ca de, asa trebuia. Si m-am dus, si m-au masurat si m-au cintarit si mi-au dat sa fac analize de singe. Uff ce le mai urasc. Imi aduc aminte ca dupa ce mi-au luat nu stiu cite eprubete de singe, mi-au luat tensiunea si aveam numai 70/40. Nu le venea sa creada, vroiau sa ma duca la spital ca sa nu mor acolo la policlinica. Eram singura si mi-era si frica. Cert este ca nici n-am vrut sa aud. Am plecat in fuga acasa si dupa ce-am mincat niste acrituri mi-am revenit.

Perioada ce-a urmat a fost super. Nu mai aveam greturi, ma simteam bine si frumoasa, si burtica crestea si eu eram tare mindra de ea. Ma admiram in toate vitrinele si oglinzile si nu-mi venea sa cred ca acolo este un pui de om. Eram sigura ca va fi baiat. Aveam si nume pentru el : Alexandru. Dar nu a fost sa fie baiat, ci o minune de fata. Dar sa nu anticipez.

Mergeam in continuare la dansuri, fara grija ca s-ar putea intimpla ceva. Eram sanatoasa si plina de viata. Dansam ca nebuna si am continuat sa dansez pina la 7 luni jumate. Cu ditamai burtoiul am participat la Cintarea Romaniei cu un obicei din Oltenia – bine cunoscutul Calus. Cine stie dansuri populare stie ca acest dans se danseaza in forta si fiind un obicei nu numai un simplu dans a durat vreo 15 minute. Coregraful nostru statea in culise cu ochiii pe mine si me striga la fiecare minut sa fac bine sa ies de pe scena ca o sa nasc acolo. Eu nu si nu. Sotul imi facea si el semne peste semne, dar eu ma faceam ca nu-l vad. A fost cam obositor recunosc si poate asta m-a facut sa ma astimpar cu dansul pina am nascut. Oricum nu ma mai incapea nici un costum.

Puiul meu crestea frumos si sanatos, iubea muzica la nebunie, la fel si galagia. Mergeam in vizita la nasi si ma asezam linga combina muzicala si cu toate ca inebuneam de cap dadeam muzica la maxim doar ca sa-mi linistesc puiul care dadea din picoare ca un fotbalist. Si toata burtica se intocea spre partea unde se afla muzica si cind ma ridicam de pe fotoliu eram o caraghioasa. Inchipuiti-va o copila (ca asa aratam pe vremea aia) cu o burta cit toate zilele intorsa toata cind spre dreapta, cind spre stinga. Eram distractia nasilor si parintilor.

Si iata ca au trecut cele 9 luni si ma indreptam cu pasi repezi spre ziua cea mare. Nu stiu de ce, insa eram sigura ca voi naste intr-o joi. Spuneam asta tuturor si toti imi rideau in nas. Inclusiv doctorul. De unde stiu eu exact cind nasc… Si totusi….

Am mers luni la el sa ma vada si cind m-a intrebat cind am de gind sa nasc i-am spus ca joi. Ok zice el, atunci vino joi ca sunt de garda. Vino pe la 8-9 si-ti vor rupe apa ca sa fiu sigur ca nasti cu mine. Zis si facut. Mi-am pregatit bagajul, mi-a facut sotul toaleta ca eu nu mai vedem nimic, si gata eram pregatita. Ne-am mutat la parintii mei in ziua respectiva (chipurile pentru o perioada scurta, de adaptare ca tinara mamica) dar n-am mai plecat de acolo timp de doi ani.

Miercuri pe la 5:30 dupa aminaza am inceput sa simt niste dureri ca la ciclu si n-am de lucru si-i spun nasei. Am uitat sa va spun ca nasii stau usa in usa cu parintii mei. Nu i-am spus mamei ca mi-era teama sa nu se piarda cu firea si cind colo ce sa vezi. Nasa mea - ardeleanca - mai ceva ca mama, gata nasti, hai sa mergem la spital. Eu nici vorba. Eu nasc joi, adica maine, deci nu ma misc de acasa pina maine. Nimeni nu s-a inteles cu mine. Nu stiam nimic despre contractii, dar aveam ceva in interior care ma linistea. Eu zic ca a fost Bunul Dumnezeu ca prea eram calma si sigura de mine. Nimeni nu m-a convins sa merg la spital si nici sa sun doctorul. Si asa cu contractii din jumatate in jumatate de ora am dus-o pina pe la 1 noaptea. Mai adormeam, ma mai trezeam, durerile erau suportabile. Sotul dormea ca un prunc. De la 1 insa, n-am mai putut sa dorm. Durerile erau mai puternice si mai dese, dar tot nu am vrut sa-l scol pe sot. Pe la 4 am resusit sa atipesc citeva minute, timp in care am visat un batrin cu parul alb si lung, cu un toiag in mina care imi spunea zimbind : «Degeaba astepti tu baiat, ca tot fata este». M-am trezit imediat si plina de zel il scol pe sot spunindu-i ca o sa aveam fetita nu baiat. Era visul lui.

Chior de somn imi raspunde bine bine, aveam fetita, acum culca-te ca e inca noapte afara. Eu nu-mi mai gaseam locul. Avem contractii din 10 in 10 minute si desi nu dureau atit de tare, ma simteam totusi foarte aiurea. Mi-am facut un dus si pe la 5 il scol pe dinsul si apoi pe ai mei. Mama saracuta parca plutea. S-a dus la nasa la usa sa le anunte vestea cea mare si cind tatal nasei a raspuns cu ochii cirpiti de somn, mama a uitat total de ce a sunat la usa lor la 5 dimineata. Il intreba de sanatate, cum a fost la pescuit. Batrinul s-a uitat la ea ca la o alta aratare si cind rabdarea lui a ajuns la margini o intreaba pe mama de ce nu doarme la ora aia. Si mama ii raspunde ca nu poate sa mai doarma pentru ca-i naste fata. Cind a auzit batrinul mai s-o ia la palme pe mama, mai vecina pai nu puteai sa spui asta de la inceput. Abia in momentul ala s-a trezit si mama. In fine, toata lumea era in picioare in urmatoarele 10 minute. Toti se agitau ca niste lei in cusca, numai eu eram calma si mai aveam si chef de ris cind ii vedeam cum se loveau unul de altul si nu stiau ce sa mai faca. Intr-un final cineva realizeaza ca nu au telefonat dupa taxi si spre norocul meu nu a trebuit sa astept mult si iata «caleasca» la usa. Au mers cu mine la spital sotul si nasa. Mama a ramas acasa si astepta cu sufletul la gura noutatile.

Dupa o calatorie lunga si obositoare din Berceni pina la Spitalul 23 August (in Pantelimon) am ajuns in fine la spital. Durerile erau acum din 5 in 5 minute si era deja ora 6. M-au controlat, nu am idee ce dilatatie aveam ca nu mi-a spus nimeni si m-au trimis in sala de nasteri cu o asistenta care abia ma baga in seama. M-a lasat singura sa ma plimb pe coridoare si cind i-am spus ca am nevoie sa merg la toaleta mi-a zis ca nici vorba, doar nu vreau sa scap copilul in wc. Mi-a spus ca se ma plimb in continuare ca imediat vine si doctorul ca-l sunasera mai devreme.

La un moment dat mi s-a rupt apa si cum eram in mijlocul coridorului singura ma uitam ca un prost la mine cum mi se scurge apa pe picioare si se face balta sub mine. Nici nu stiam ce sa fac. La capatul holului venea tantos doctorul meu care mai si striga la mine rizind : nu puteai mindro sa mai astepti vreo doua ore ca sa-mi fac si eu somnul. Era un scump. Parca-l vad, inalt de aproape 2 m, cu ochii albastri si asa la vreo 40 de ani. Frumos barbat si tare bun a fost cu mine. Daca-mi aduc bine aminte il chema Stanciulescu, sau asa ceva.

M-a intrebat cum ma simt si daca sunt pregatita sufleteste. Cind i-am zis ca da, m-a suit pe masa de nasteri, asistenta mi-a facut o injectie in mina si asta a fost tot. Nimic altceva. M-am scremut de 2 ori, am miriit un pic, dar n-am tipat ca asa mi se facuse instructajul de catre nasa mea – nu deschizi gura ca-ti pierzi energia – si fix la ora 7 :00, joi dimineata asa cum stiusem eu, a venit pe lume fetita mea draga Lucia Cristiana. A avut 3 kg si 51 cm. Nu mi-au arata-o decit pentru o secunda si au plecat cu ea la spalat. O auzeam cum tipa, mama ce plamini avea. Eram foarte confuza in ceea ce simteam. Nu-mi venea sa cred ca sunt mama. Imi rasunau in urechi cuvintele celor de acasa : ce stie ea, un copil cu copil.

In fine, dupa broderia de rigoare, mi-au pus printesa in brate si hai cu ea in salon. Ma uitam uimita la botul de carne din bratele mele si nu-mi venea sa cred ca e al meu. A deschis ochisorii mari si m-a fermecat. Nu mai exista pe lume alt copil mai frumos ca al meu. Ochisorii erau ca doua mure, imensi si negri, iar gurita ca o inimioara, rosie si atit de frumos conturata. Parca era pictata. Doamne cite era de frumoasa !

Cind i-am aratat-o sotului pe geam, ca nu avea voie sa intre in salon, nu mi-a venit sa cred, se uita la noi si se scurgea pe linga perete pina nu l-am mai vazut. Pur si simplu nu l-au mai tinut picioarele de emotie. Era atit de fericit !

Timp de cinci zile cita am stat in spital, n-am lasat-o din brate, pe de o parte pentru ca mi-era atit de draga, iar pe de alta parte din cauza gindacilor care umblau peste tot, mai ales pe patuturile copiilor. Nu ne dadeau scutece curate pentru bebei, le spalam noi in camera si le uscam la soare pe calorifere. Nu ne dadeau vata decit daca le dadeai spaga buna, stateam la coada sa ne faca toaleta cite o ora-doua. Cind imi amintesc, ohhh ma apuca cu frig. N-am putut sa maninc nimic cit am stat in spatial. Am baut doar apa si cind am iesit din spital aveam aceeasi greutate ca atunci cind am ramas insarcinata.

Si au trecut de atunci 22 de ani. Ma uit la fata mea si-i multumesc lui Dumnezeu pentru copilul bun si frumos si sanatos care este. Sunt atit de mindra de ea ca-mi dau lacrimile !

Pe 22 August anul acesta (2007) fetita mea draga implineste 22 de ani. La multi ani iubita mamei, da te tina bunul Dumnezeu sanatoasa si voioasa, iar calea vietii sa-ti fie mereu plina de succese, bucurii si dragoste. Te iubesc Lucisorul meu drag !

Mami


Rugati-va pentru Diana
http://dianadumitru.netfirms.com/

zozela spune:

Lia numai am cuvinte!Am citit cu sufletul la gura si lacrimile innodate in barbie!
Sa fiti sanatosi cu totii si sa va dea D-zeu nepotei frumosi si sanatosi!

Ela.. in 9+!!

Varsta mogaldetzei

Nunta(cine doreste sa le vada-sa strige!)

adita spune:

m-au trecut fiorii citind povestea voastra. La multi ani Lucia!

mamica de patru copilasi : Stefan (18 ian. 2007) , Nectarie Ioan (5 ian. 2005), Elena (21 mai 2003)si Antim (27 sept. 2001)

Daiopri spune:

Lia draga mea, foarte emotionanta poveste.
La Multi Ani pentru fetita ta draga.
Sa fie sanatoasa si voi alaturi de ea, sa va bucurati de orice realizare a ei, ca si atunci la nastere.

LA MULTI ANI Lucia!

Numai bine tuturor

bisous spune:

frumoasa poveste ca toate povestile incarcate cu emoyie si dragoste.m ai inspirat in a scrie si eu povestea nasterii copiilor mei ca ma gandam ca a trec ut timp si detaliile nu mai sunt vii in memorie dar imi dau seama ca oricit timp ar trece totul defileaza ca un film in fata ochiilor. sa te bucur de fata ta






mami de cristina 21/03/2005 si victor 20/09/2006

LiaMaria spune:

Va multumesc mult pentru urari!
Si voi sa fiti sanatoase si sa va bucurati de copilasii vostri.

Lia

Rugati-va pentru Diana
http://dianadumitru.netfirms.com/

amandina_c spune:

Draga Lia,

sa-i dea Dumnezeu fetitei tale tot ce ii doresti tu! Minunata descrierea venirii pe lume a puiului tau! Asa-i ca pare ca a fost ieri, si eu simt la fel ca totul e atat de viu in memorie!
multumesc ca ai impartasit aceste amintiri fericite cu noi,
te pup, numai bine
A

aime spune:

O poveste simpla, ca oricare alta, dar atat de frumos povestita si atat de multa emotie emana. Sa-ti traisca fata si sa va bucurati de ea si cu ea.

aime

LiaMaria spune:

Mii de multumiri Amandina si Aime
Pupici
Lia

Rugati-va pentru Diana
http://dianadumitru.netfirms.com/

Asa a venit pe lume printesa mea:
http://forum.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=105962

CHOWPERSA spune:

Acum am citit si eu povestea si am ramas impresionata de aceea nu am rezistat sa nu ma loghez si sa va urez tot ce e bun pe lume!!!!!!!!!!


POZA INGERAS
LA BAITA
PRIMA ZAPADA
LA PETRECERE

ALEX-GABRIEL(05.05.2007)

MINUNILE EXISTA, TOTUL E SA AI INCREDERE

Tecky spune:

M-a impresionat mult povestea nasterii tale Lia.Ai povestit-o dupa 22 ani ca si cum s-ar fi intamplat in urma cu cateva zile.Esti o mama extraordinara!