Sa vorbim cu copiii despre sentimente!
Raspunsuri - Pagina 7
monixy spune:
expresia "mortala " << incremenire in proiect>> apartine lui Kant .
si daca tot vorbim cu copiii despre sentimente , pai sa vorbim si cu parintii nostri , care oricum au fost , ne-au dat viata si au avut si ei parte de cine stie ce abuzuri si greutati , asa ca judecata asta cu "vai ce rai au fost ei si ce bun am iesit eu -de nu se stie unde" este lipsa de dragoste ,parinteasca , si eu credeam ca e neconditionata , la fel ca aia pt copii.
putina intelegere fata de niste fiinte din trecut , nu numai din viitor , ca ne definim vrand nevrand si prin parinti , cum ne definim si prin copii . daca te iubesti si te valorizezi pe tine insuti , fa-o si prin intermediul copiilor dar si al parintilor .
MissParker spune:
quote:
Originally posted by monixy
expresia "mortala " << incremenire in proiect>> apartine lui Kant.
Mersi pentru informatie, eu la Liiceanu o auzisem prima oara in legatura cu prostia si mi s-a parut o perspectiva geniala.
Felicia
Poze cu noi si vacantele noastre
*****************************
IUBIRE > ADEVAR > AUTONOMIE > IDENTITATE
Zero toleranta pentru lipsa de toleranta fata de un copil !!!
www.helpsonia.com/povestea-soniei" target="_blank">S-o ajutam pe Sonia
MissParker spune:
quote:
Originally posted by monixy
si daca tot vorbim cu copiii despre sentimente , pai sa vorbim si cu parintii nostri ,
Am vorbit, adica am scris despre sentimentele mele mamei. La 36 de ani. Mi s-a raspuns ca daca veneam sa-i spun in fata, ma calca in picioare. Altceva?
quote:
care oricum au fost ,
Poti sa dezvolti putin? Ca din 4 cuvinte simple arunci la gunoi suferinta atator copii...
quote:
ne-au dat viata
Asta poate face si o vaca si o maimuta etc. Unde e meritul????
quote:
si au avut si ei parte de cine stie ce abuzuri si greutati ,
Si Hitler a fost abuzat in copilarie. Asta e o scuza pentru Shoah?
quote:
asa ca judecata asta cu "vai ce rai au fost ei si ce bun am iesit eu -de nu se stie unde" este lipsa de dragoste ,parinteasca , si eu credeam ca e neconditionata , la fel ca aia pt copii.
Dragostea copiilor pentru parinti ESTE neconditionata si nelimitata, tocmai de aceea raul facut este atat de greu de vindecat, fiindca trebuie sa invatam prin terapii indelungate si prin suferinta sufleteasca de neimaginat sa acceptam ca aceiasi parinti pe care noi i-am iubit si i-am divinizat au fost cei care ne-au smuls inima din piept si ne-au calcat-o in picioare. Eu zic ca predicile in cazul de fata nu ajuta la nimic, decat la musamalizarea responsabilitatii agresorilor.
quote:
putina intelegere fata de niste fiinte din trecut , nu numai din viitor , ca ne definim vrand nevrand si prin parinti , cum ne definim si prin copii .
De atata intelegere ne-am imbolnavit psihic si tocmai pentru ca i-am inteles si i-am iubit pe ei in continuare am fost nevoiti sa ne uram pe noi, sa ne autodistrugem in diverse moduri... Mai citeste pe tema asta, n-o gasesti la Kant, dar exista mii de carti ale copiilor abuzati ajunsi adulti, acolo vei vedea ca astfel de predici nu ajuta la nimic.
quote:
daca te iubesti si te valorizezi pe tine insuti , fa-o si prin intermediul copiilor dar si al parintilor .
Tocmai asta nu poti sa intelegi (tu si cei care ridica osanale ideii de parinti): ca exact din cauza parintilor abuzivi noi, copiii vatamati, nu reusim nici acum sa ne iubim si sa ne valorizam pe noi insine, invatam lucrul asta in terapie. Si ultimul lucru de care avem nevoie este sa ni se balangane prin fata ochilor candela plina de morala... Nu asa se ajunge la pacea sufleteasca. Ci trecand prin suferinta constientizarii a ceea ce a fost si simtind durerea pentru ceea ce nu a putut sa fie.
Si hai sa nu denaturam subiectul asta, ok?
Tot ceea ce facem bun pentru copiii nostri (sau ai altora) facem si pentru copiii din sufletul nostru, copiii care am fost noi odinioara.
Felicia
Poze cu noi si vacantele noastre
*****************************
IUBIRE > ADEVAR > AUTONOMIE > IDENTITATE
Zero toleranta pentru lipsa de toleranta fata de un copil !!!
www.helpsonia.com/povestea-soniei" target="_blank">S-o ajutam pe Sonia
filofteia spune:
quote:
Tot ceea ce facem bun pentru copiii nostri (sau ai altora) facem si pentru copiii din sufletul nostru, copiii care am fost noi odinioara.
Foarte frumos spus Felicia! Ca de altfel multe pe care le-ai spus.
Dar, esti un pic cam dura cu monixy, eu te pot intelege pentru ca am avut o mama care ma abuza si un tata dezinteresat. Am constat insa ca sunt si parinti care au stiut sa fie prieteni copiilor si poate monixy a avut un astfel de noroc.
Si eu am incercat sa vorbesc parintilor despre sentimentele mele, dar am inteles ca ei asa au stiut sa ma creasca. Eu nu spun ca nu am invatat nimic de la ei, dar nu mi-au dezvoltat sentimente pentru ei, au fost parinti pentru ca asa era in randul lumii, ce au facut pentru noi n-a fost din prea mare dragoste ci pentru a fi in randul lumii.
Cand mama a decedat eu n-am simtit nici un sentiment de gol, de dor ci unul de mila si regret ca nu am reusit sa fiu o fiica mai buna. Nu am putut fi. Am preferat sa fug cat mai departe de ei. Dupa ce am citit "Revolta trupului" de Alice Miller am inteles multe despre sentimentele mele si am inceput sa nu ma mai simt vinovata ca nu am fost o fiica asa cum as fi vrut.
Sper (nu stiu daca voi reusi) ca relatia cu fiul meu sa fie altfel bazata, fiul meu sa nu simta ciudatenia asta din mine. Cultiv nu numai relatia mea el ci si pe a sotului meu cu el.
Am mai spus asta, nu asteptati de la copii sa faca primul pas. Tineti minte asta. Cand veti fi certati voi, ca parinti sa lasati orgoliul si sa faceti primul pas, al doilea pas, oricati vor fi nevoie sa va impacati cu copilul. Niciodata sa nu asteptati de la copil sa faca primul pas, ajutati-l voi sa-l faca.
Oliv75 spune:
MissParker, ai avut o copilarie nefericita si as indrazni sa spun ca imi pare rau dar nu stiu cum reactionezi (ca poate nu vrei sa fii compatimita).
monixy e mesagerul majoritatii si nu a facut decat sa creioneze o gandire sanatoasa, normala, in care copiii si parintii sunt capabili sa manifeste iubire adevarata, neconditionata; dragostea parintilor pentru copil aducandu-i acestuia cea mai mare liniste si siguranta interioara.
monixy spune:
Oliv75 , multumesc !
Miss Parker tot ceea ce spui referitor la copii este corect si multe lucruri cred ca ajuta la a face copilaria multora mai frumoasa . eu ma gandesc ca parintii nostri au fost si ei copii , si au suferit ceva la randul lor . acum suntem maturi si putem fi proprii nostri stapani , ca urmare daca exista dragoste si intelegere , poate exista si iertare . si oricum zicala aia cu "an eye for an eye , makes a blind world " se potriveste si in cazul asta , cu parintii si copiii , iar iertarea (nu uitarea) e o terapie perfecta (nu degeaba este si un deziderat spiritual in cele mai multe religii).
iar meritul de a da viata , uite , poate nu e unul constient , ci e unul inconstient intrinsec , ca poate cineva a mostenit tocmai de la parintele acela imperfect inteligenta sau sanatatea buna , sau energia , asa ca , daca acele trasaturi au fost de ajutor copilului atunci poate sa fie recunoscator .
cum ne iubim si copiii imperfecti (chiar daca ajung sa ia droguri , sau au un defect fizic sau psihic) , ne e greu , asa ii iubim si pe parintii astia imperfecti. mie imi pare ca in legatura cu proprii copii actionam ca adulti,adica nu ne supunem greselilor lor, iar in legatura cu parintii "alegem' sa ne purtam ca niste copii neajutorati . daca e sa privim biologic (nu mai zic psihologic) , vedem ca de noi depind de multe ori parintii in varsta , asa cum depind copiii nostri de noi , de ce sa fim toleranti doar cu imperfectiunile celor ce abia pasesc in viata si sa nu fim la fel si cu cei ce se pregatesc sa-si ia adio de la viata , poate facem noi schimbarea prin atitudine , daca ei n-au putut sa o faca .
si nu ma refer la situatii extreme de parinti bolnavi psihic si criminali.
nu sunt de acord cu abuzurile de nici un fel .
iubirea e perfecta , obiectul iubirii e imperfect .
si va doresc sa aveti gandurile si sentimentele care sa va faca fericiti pe voi si pe cei ce depind de voi !
MissParker spune:
Sorry, fetele 
sunt hipersensibila la chestii din astea. N-am vrut sa supar pe nimeni, nici sa generalizez, insa fiecare isi stie durerea lui. Eu am intors de prea multe ori obrazul si palmele veneau garla, asa ca acum inca nu sunt pregatita sa iert asa, numai fiindca e "crestineste", vreau sa raman focusata pe adevar si pe ceea ce a fost, tocmai pentru ca sa ma pot ierta si pe mine candva... Restul va veni in timp, daca e sa fie... Iertarea (ca si respectul) trebuie meritata. Ori unii parinti nu o merita.
Din fericire, mai exista si parinti iubitori. Cand mi-e greu de tot, citesc despre "Coana Mare" (mama lui Marci) si mi se umple inima de bucurie.
Felicia
Poze cu noi si vacantele noastre
*****************************
IUBIRE > ADEVAR > AUTONOMIE > IDENTITATE
Zero toleranta pentru lipsa de toleranta fata de un copil !!!
www.helpsonia.com/povestea-soniei" target="_blank">S-o ajutam pe Sonia
daniela_b spune:
Sper sa nu fac pauze sterile in subiect (tocmai pentru ca e atit de important si frumos) dar am si eu ceva de comentat cind vine vorba despre sentimentele copiilor, corelate (sau nu stiu cum e corect sa zic, legate...apropo de... cu plecare de la...) sentimentele parintilor.
Cred eu ca e important de aflat daca sentimentele copiilor (chiar) au legatura cu cele ale parintilor fiindca de cele mai multe ori cei care citesc despre copii si despre ce simt ei afla ca totul se leaga de parinti, afla CE anume se leaga de acestia dar nu afla si CUM.
Ca mostenim mai mult decit gene, mostenim o gama intreaga de trairi si sentimente de la parinti pare mai mult o teorie.
Cum ar putea fi posibil ca un copil crescut intr-o gama armonioasa sa devina intr-o buna zi lipsit de armonie, odata ce parintii acelui copil se straduiesc sa ii ofere "tot ce n-au primit ei de la parinti" (ati auzit de multe ori asta, nu?)
Si, pare mai mult decit revoltator ca desi parintii ( supusi cindva unui abuz emotional) s-au "insanatosit", au inteles cum sa isi "calareasca " eficient, la marea arta, demonii unei copilarii tulburatoare, iata au parte de alta provocare: copii cu sentimente confuze, greu de gestionat.
Ei, parintii de care vorbim (si hai sa le spunem Ion si Maria ca sa le dam o identitate), vin din familii diferite.
Ion, a fost sa zicem rasfatat ca-i baiat(sau ca-i frumos, destept, are degete de pianist sau de sudor, de lucrator la fisc...stiu eu?...ziceti voi cum )
Maria a fost mai putin rasfatata (sa nu zic si pedepsita), nimic nu-i satisfacea pe parintii ei, ba ca nu-si facea patul, ba ca nu avea 10 in linie, ba ca nu se comporta ca o fetita cuminte, ba ca n-a sters praful in camera ei, asa ca iote cum primea pedeapsa, pleosc-trosc peste ochi.
Voi chiar credeti ca, dupa ce Ion si Maria au format un cuplu, nimic din cele descrise mai sus nu vor influenta sentimentele copilului lor (fie si dupa ce, sa presupunem ca Maria s-a dus la psiholog, dar cite Marii chiar fac asta?)...cu toata grija Mariei ca povestea sa nu se repete?
Intreb, fiindca un raspuns pozitiv ("da, chiar credem!") m-ar bucura.
Pe de alta parte, mie mi se pare atit de dificil sa te reconstruiesti ca om, la un moment dat, sa iti redobindesti claritatea si apoi sa o pastrezi ( rupindu-te total de parinti? citi sint in stare sa o faca? mai bine zis ...de ce sa te mai rupi de ei odata ce ai inceput sa-i intelegi, caci mie asta mi se pare claritate, sa te intelegi pe tine, un lucru pe jumatate facut dar sa te intelegi pe tine, pe ei si pe voi raportat unii la altii +iertare = lucru facut complet= parerea mea
) dar sa nu te mai poti lupta cu ce a iesit din pisica la generatia urmatoare...
Te-ai luptat toata viata cu "monstrul" de tata (mama), te-ai luptat cu toata armata lor de frustrari, nervi, complexe, anxietati, lasitati, TU ai invins... dar uite ca vine si lupta cea mai mare: copilul tau nascut mosteneste genele "monstrului", cu tot cu ce am scris mai sus ((si genetica pentru "idioti" pe care o stiu eu nu ma poate contrazice (dar ma poate contrazice un membru DC daca stie mai multe), aceste trasaturi se mostenesc)).
Ce faci?
Te uiti intr-o parte, spunind: oh, nu...e doar o iluzie, acest copil nu seamana cu bunicul lui abuzator emotional, acest copil e un ingeras nevinovat si care cere mai multa atentie dar deh, asa sint toti copiii...
sau
te uiti fix spunind " oh, da, copilul meu e ca bunica-su, manipulant si mare comandant, oare sa-i pastre latura asta dat sa i-o slefuiesc sau sa o distrug, "din fasha!!!!!!"
Mai pe scurt: stiu ca sentimentul afisat sau reprimat pare o chestie de moment dar eu cred ca are legatura cu ceva ce tine de manifestare si de personalitate.
Se mosteneste deci sentimentul (personalitatea)?- pentru mine ar fi important de stiut.
Ati observat ca exista situatii de mostenire a acestuia (acesteia)?
Ati facut legaturi intre asemanarea copilului cu un anumit bunic, bunica, matusa, unchi, dincolo de cea fizica, aproape fara sa vreti, cind v-ati privit copilul (jucindu-se, mergind la scoala, mincind ceva bun, desenind, lucrind la ceva dificil)?
Ileanna si Vikinga, va multumesc pentru aprecieri, m-ati facut sa rosesc de emotie, zau...
.
www.helpsonia.com
daniela_b spune:
quote:
Originally posted by MissParker
Tot ceea ce facem bun pentru copiii nostri (sau ai altora) facem si pentru copiii din sufletul nostru, copiii care am fost noi odinioara.
www.helpsonia.com/povestea-soniei" target="_blank">S-o ajutam pe Sonia
*****************************
IUBIRE > ADEVAR > AUTONOMIE > IDENTITATE
Zero toleranta pentru lipsa de toleranta fata de un copil !!!
Felicia, te felicit
din toata inima pentru subiect si, mai ales, pentru timpul pe care il acorzi noua, membrilor care citesc despre framintarile copiilor (azi, adulti care au de invatat)cu ...trecut hmmm...hai sa-i zicem tulbure, dureros.Citesc cu deosebit interes materialele pe care le scrii pe forum si linkurile de interes.
Dar nu sint de acord ca ar trebui ignorate sentimentele parintilor nostri atunci cind avem de conspectat trecutul si de gindit la sentimentele copiilor nostri.
Mi se pare imposibil sa "cari " dupa tine genele familiei, repetindu-ti la nesfirsit: "eu nu sint asa, eu n-o sa fiu asa, copiii mei n-or sa fie asa!"
Adevarul este ca esti asa si ca o sa fii asa si copiii tai o sa fie o bucatica tot asa (+ asa.... ca si cei din familia partenerului) iar asta nu poti schimba DAR poti schimba impactul, poti schimba situatiile, reactiile, poti dirija energia spre lucruri constructive si...ce cred eu ca e cel mai important: poti rupe lantul abuzului prin transformarea ta totala care transformare nu poate avea loc ( tot eu spun si iarta-ma ca indraznesc) fara acceptarea si iertarea totala a trecutului. Sa pastrezi resentmente fata de o mama severa-rece-critica ( e un exemplu, nu vorbesc despre un anume om), un tata brutal-crud-prabusitemotional...nu inseamna ca rupi lantul, inseamna ca pastrezi o za si restul de zale le arunci.
De ce spun asta? Pentru ca unii copii sint intr-un fel, altii in alt fel.
Cine le determina "felul"?
In ce fel ii ajuta acea za pastrata de omul care a rupt lantul dar nu a renuntat la a pastra zaua spre amintire?
www.helpsonia.com
simali spune:
In primul rand vreau sa-mi exprim sinecera admiratie pentru curajul Feliciei de a fluiera in biserica. Mii de pupici!!!!!
Cred ca este nevoie acuta de oameni care sa nu se ascunda pe dupa piersic cand este vorba despre probleme importante. POate ca este cazul ca noi, parintii, sa intelegem odata pentru totdeauna ca probabil copiii nostrii nu ne vor ierta daca o sfeclim prea tare. Sa incetam sa ne iluzionam cu texte din biblie de tipul "si ne iarta noua greselile noastre precum si noi iertam gresitilor nostrii". Uite ca sunt copii care NU POT sa uite. Si Felicia este macar unul dintre acei copii care se ofera voluntar disectiei colective aici, pe forum. Ea ne vorbeste cu sinceritate despre sentimentele ei, ne aduce in atentie lecturile ei, ne ajuta sa deschidem ochii, ne ia partasi in aceasta calatorie purificatoare pe care ea a avut curajul sa o incepa.
Dar sunt mii de adulti care nu vorbesc despre asta, care se prefac la nesfarsit ca nu intretin relatiile cu parintii lor pentru ca sunt ocupati, sau pentru ca, uite, vezi, am plecat in Canada si ne desparte un ocean. Eu am cunostinte care au cosiderat ca nici macar un ocean nu este sigur atunci cand au decis sa fuga cat mai departe de familiile lor. Cand fugi departe sau cand te refugiezi in munca, sau cand te arunci in cap cu coarda elastica nu intotdeauna te mana dorinta de aventura si neprevazut ori dragostea pentru bani si putere.
alice