Nu imi (mai) plac prietenii mei :(

eloise spune:

quote:

---

Originally posted by Eliza5

Eu am invatat 2 lucruri..
1. relatiile presupun efort, efort pe care fie esti dispus sa il faci, si in felul asta iti maresti considerabil sansele de a-ti pastra prietenii in jur; fie nu si atunci probabil vei petrece mai mult timp cu o bere in fatza televizorului;
2. secretul este sa iti ajuti prietenii si sa fii disponibil aproape mereu pentru ei fara sa te astepti la ceva in schimb. cand te astepti ca ei sa iti raspunda la fel la un moment dat, deja deschizi usa frustrarilor si supararilor (pentru ca sunt sanse destul de mari ca ei sa nu se ridice la nivelul asteptarilor tale).

---

Eliza, n-as spune chiar "efort", mie nu-mi place ca duce cu gandul la ceva fortat, ne-natural, ceva care nu curge de la sine. Implicare, da, abandonarea micului nostru egoism sau a comoditatii. Dar sunt si situatii in care trebuie sa raspunzi prompt, cu fapte, nu doar cu vorbe de incurajare, si da, atunci poate fi si ceva efort la mijloc.
La punctul 2 teoretic sunt de acord cu tine, numai ca expectante avem cu totii. Expectante minimale macar. E greu sa le inhibi, desi constient esti ca nu ar trebui sa le ai. Eu nu vreau marea cu sarea de la nimeni, dar atunci cand consider ca m-am comportat cel putin corect fatza de un om consider ca sunt indreptatita sa astept reciprocitate. Si ce te faci cand ei nu vad ca mi-au gresit?

Andra si Vladut (14.10.2006)
puiul meu creste...

~*~My dear old pics~*~

CristinaGoji spune:

Eloise - foarte bun subiectul deschis de tine. La fel si toate postarile celorlalte fete la acest subiect de pana acum. M-a facut sa meditez, desi am tot meditat de luni bune incoace, cum de am ajuns aici. In parte e vina mea, m-am asteptat la prea multe de la ei, adica sunt genul de persoana ca dau totul, dar astept in schimb totul! Si nici nu vreau sa fie altfel, pentru ca nu m-as simti deloc bine cu prietenii mei. Drept pentru care odata cu sarcina mi-am pierdut toti "prietenii", pentru ca ma asteptam sa-mi inteleaga micile rabuffniri hormonale, pentru ca nu mai eram de gaska, din moment ce beam doar suc si apa minerala, pentru ca nu mai ieseam seara dupa 9 din casa ca imi era somn. In fine, mai am doar 3 prieteni - o prietena din perioada facultatii, sora mea si sotul. Si atat. De regula mi-i suficient, insa cateodata simt asa un nod in gat si ma gandesc de ce mi-am facut una ca asta, imi lipsesc iesirile, gashka, conversatia. Le-am pierdut pe toate pentru ca asa am vrut. Nu am acceptat faptul ca ei nu au vrut sa ma inteleaga (sunt constienta ca nici nu aveau obligatia).

Mami de Vlad (17.10.2006)
Poze
www.totsites.com/tot/vladic" target="_blank">Paginuta mea

adi_dalma spune:

SI eu sunt de acord ca iti trebuie disponibilitate si ca orice relatie (chiar cu parintii, fratii, sotul, copii si prietenii)presupune un efort, e time-consuming si chiar renuntari.

De ex eu, ca sa stau cu prietenii mei/copilul meu/sotul meu trebuie sa mi iau din timpul meu. Sa nu mai fac gym, sa nu ma odihnesc, sa nu mi fac ordine in idei/casa etc.

Pt anumite persoane renunt la mine, pt altele nu.

Eu cred ca de fapt ca prietenia e ca drostea .. exista sau nu.In rest e convenienta si acceptare.

Am observat o chestie. Eu iubesc din tot sufletul copii prietenelor mele de suflet.

Mi se pare ca ii cunsoc de cand lumea... ii vad in ei pe parintii lor...

eloise spune:

Trec printr-o mini-criza existentiala ca sa zic asa . De fapt, o micro-criza (situatia nu e dramatica, am echilibru, un copil minunat si un sot pe care il iubesc si care imi este in acelasi timp prieten). Definind relatiile mele cu acesti oameni ma definesc intr-o anume masura pe mine insami si ce am ajuns eu la acest momet al vietii. Am totusi nevoie de relatii sociale. Cu totii avem, e un truism ce spun. Am sti mult mai putin despre noi daca n-am avea oglinzi.

Sa incerc sa dau cateva exemple concrete. Unele sunt hilare, altele banale. Imi pun oare false probleme? Sper sa ma ajutati sa raspund la intrebarile astea.

Exemplul urmator l-am povestit, pe jumatate amuzata, pe jumatate socat-furioasa la grupul meu de mamici de sept-oct dupa ce am nascut. La vreo 2 saptamani, ma viziteaza o amica, sa-l vada pe bebe. Fata are o mica editura unde ii apar cateva carti pe an. In chip de cadou, mi-a adus o cartulie scoasa recent de ea, despre... ritualuri de inmormantare. Atat. Am ramas dublu-nterzisa. Dupa ce a plecat am aruncat cartea la gunoi (proaspetele mame sunt superstitioase). Eu intotdeauna aleg darurile cu multa grija. M-am suparat pe moment, dar nu am spus nimic, si relatiile cu persoana respectiva au continuat ca si pana atunci.
Alt exemplu. O colega de facultate revine de peste mari si tari si sta cateva zile la noi. Timp in care pe mine ma oboseste prezenta ei, vorbaria plictisitoare despre cum e acolo departe unde e ea (+ comparatii Ro-starinatate), cheltuielile ei mari, relatiile ei amoroase, dar mai ales iscodeala ("ce mai face ala? Dar celalalt? Are pe cineva? Cum, chiar nu stii nimic de X?"). Simt ca ma urc pe pereti de nerabdarea de a ramane singura cu familia mea... ma lipsesc de asa companie... imi vine sa spun verde-n fatza ca discutiile astea ma scot din minti. Dar nu spun, raspund laconic la intrebari si cam atat.
Si un ultim exemplu. Un vechi amic, personaj pitoresc, original, artist, mizantrop. Dar om de nadejde pe care stiu din experienta ca ma pot baza. Confidente mutuale si sprijin sufletesc de-a lungul timpului. Dar... un tip foarte critic si intransigent. De obicei bombaneala lui e directionata mai ales asupra altora, dar de cateva ori, printre care si o data recent, a facut niste comentarii rautacioase si total nemeritate la adresa mea, a familiei mele. Asa... scurte, spuse in treacat. M-au revoltat foarte tare, dar nu am apucat sa reactionez. Omul e refractar la critici si stie cum sa se sustraga dintr-o discutie nefavorabila lui, a facut-o cu succes cand am mai incercat sa ii vorbesc despre supararea mea. Dar chestia asta chiar ma roade cel mai tare. Se referea la ceva banal, care rastalmacit suna complet grotesc. Nici nu citez exemplul pentru ca e stupid de-a dreptul si contextul prea greu de descris aici.

Ridic oare niste false probleme?

Va multumesc tuturor celor care ati postat pana acum, raspunsurile voastre imi sunt de ajutor.
M-as bucura sa citesc mai multe pareri.


Andra si Vladut (14.10.2006)
puiul meu creste...

~*~My dear old pics~*~

ankalaura spune:

Elo... ca si tine, eu ma intreb "Sunt eu cumva prea pretentioasa?"
E rau ca nu ma mai amuza barfele marunte? E rau ca prioritatile noastre difera? Dar... ar fi prea multe intrebari ca sa le enumar aici...
La noi e mai simplu... Prietenii au dat bir cu fugitii atunci cand la noi nu s-a mai fumat in casa (avand copilas), cand nu ne-am mai putut strange la noi acasa la o partida de rummy, cu berica, seminte, papica, distractie, hahaiala..... Cand am avut casa noastra si am avut nevoie de ajutor la mutat (eu eram gravida)... Eheee si cate si mai cate.
Ca tu mai ai doua prietene bune, pai esti o fericita si ma bucur pentru tine!
Eu mai am o singura prietena, si aceea la distanta (ne vedem, uneori, o data pe an, si mai vorbim la telefon...)
Am mai avut o serie de amici - majoritatea au plecat deja din tara, cu cei ramasi, avem din ce in ce mai putine puncte comune.
Sa va spun acum ce ma omoara pe mine!
Intrebarile despre bani - daca ii ai, esti norocos. Daca nu ii ai, "ce naiba faci cu ei de nu ii ai? ca doar aveti salarii bunicele"
Intrebarile despre investitiile in copil - daca il duci la gradinita privata, esti toapa "dar ce scump este!" Daca il duci la stat, iti mananci de sub unghii, ca doar " la salariul tau ti-ai permite, esti cam zgarciob!" Daca ii cumperi ghetute de un milion juma' esti tampit de-a dreptul! "Cum sa dai atata?? Nici o pereche de ghete de adult nu e asa de scumpa! Cum sa dai pentru copil, ca peste o luna nu ii mai vin!"
Intrebarile despre timp - daca te distrezi prea mult, e clar ceva dubios (doar ai si serviciu si casa si sot si barbat.... iti sunt puse sub semnul intrebarii calitatile de mama, de sotie, de gospodina...) Daca nu te distrezi deloc sau foart eputin "pe tine, de cate ori te sun, tu calci!" Daca ai femeie pentru curatenie, esti snob. Daca n-ai, esti zgarcit...
Discutiile despre vacante - nu le faci, esti zgarcit. Le faci, esti risipitor....
Discutiile despre "posesiuni" - ai deja casa, esti norocos. Nu ai inca, "de ce nu ai deja? ai fi putut sa ai la salariul tau"

Si tot asa, lista poate continua. Ma minunez in continuu - acestia ne erau prieteni!!! Pur si simplu, prioritatile ni s-au schimbat....

Dar cel mai tare si mai tare, ma enerveaza atunci cand orice spun, mi se raspunde cu "stai sa vezi la mine..." Orice zici tu, la cutare este si mai abitir!!! N-ai timp? stai sa vezi el/ ea ... ca are si mai putin timp ca tine (desi n-are sot, n-are copil, n-are nici pisica). N-ai ajuns la banca sa platesti o rata? Stai sa vezi el / ea cate restante are la facturi din cauza lipsei de timp descrise mai sus... N-ai o haina mai noua sau un pantof? Stai sa iti spuna el / ea ce probleme are cu garderoba...

Asa ca mai bine tac. Cel mai bun prieten al meu e sotul meu (ce misto e sa barfesti putin cu propriul sot!!!)
Iar cu buna mea prietena, avem atat de multe lucruri de discutat.... Nu stiu cum se face, dar habar n-am cat castiga, ea la fel despre mine. Habar n-am cand si-a cumparat ultima rochie, ea la fel despre mine. Habar n-am ce program are de zi cu zi, ei... ea stie despre al meu, ca e fix Habar n-am cum isi planifica vacantele si nici cat o costa,.... Stiu unde si le planifica, si ma bucur pentru ea. Si ce bine este.
Si ea se bucura pentru mine. Uneori povestim maruntisuri, alteori discutam lucruri serioase... Si suntem prietene de vreo 15 ani, de cand am intrat la facultate, pentru ca atunci ne-am cunoscut...

De fapt ce vreau sa spun este ca... Trebuie sa suferim ca nu mai avem prieteni multi? Eu cred ca nu. Trebuie sa ne afecteze faptul ca ne-am schimbat? Din nou, cred ca nu.

Elise spune:

ce ma deranjeaza pe mine este ca foarte multi din categoria 30+ incep sa-si cultive prietenii sau, ma rog, anturajul de bere si felicitatii de Sarbatori strict pe baza de interes: cutare lucreaza nu stiu unde si e util la o adica, madam X e bine amplasata, Y e pe val si e bine sa-l tii aproape...samd.
Am avut surprize din astea inclusiv de la prieteni - ma rog, ii consideram prieteni - care s-au comportat diferit, in naivitatea lor, de cite ori unul dintre noi si-a dat demisia si a stat pe bara o perioada.
Spun "in naivitatea lor" pentru ca de obicei statutul social nu se schimba peste noapte, daca intri in concediu iti iei o sapca in cap dar asta nu inseamna ca maine nu revii la tinute business... daca asta ii intereseaza, macar puteau sa aiba o oarece capacitate de anticipare.

Am ajuns in timp la concluzia ca persoanele cele mai prietenoase si mai de incredere sint cele care stiu cit mai putin despre tine: de ex. vreo babutza cunoscuta in parc cu fie-mea, pentru care conteaza ca schimb scutece, nimic altceva cu care sa poata corela vreun potential avantaj sau orgoliu. Altfel, dispare avantajul, dispare si prietenia.

Elise & BBLisa

diana2004 spune:

Am aceeasi problema , prietenii din facultate au ramas adevarati dar din pacate sint stabiliti in alte orase .Ne intilnim rar si atunci am sentimentul ca nu s-a schimbat nimic ,am ramas la fel cum eram in facultate .Cred ca e normal ,avem aceleasi experiente ,amintiri minunate si preocupari comune .
Cind ne-am stabilit in Pitesti mi-a fost f greu ,eu tin f mult la prieteni in general si m-am trezit singura fara nicio prietena macar .
N-am reusit sa-mi fac prieteni apropiati in care sa am incredere totala dar am colegi buni ,amici pe care stiu totusi ca ma pot baza .
M-am si resemnat cumva ,mi-am dat seama ca e mai bine sa am totusi o rezerva in anumite relatii ,lucrurile au devenit mai comlicate si mai bine vorbesc despre o problema care ma framinta cu sotul meu .

Ma tem sa mai am incredere absoluta in cineva ,cred totusi ca de la o anumita virsta isi fac loc mici invidii legate de viata personala sau de statutul social ,asa ca mai bine cer mai putin si dau mai putin .

adi_dalma spune:

quote:

---

Originally posted by ankalaura

Elo... ca si tine, eu ma intreb "Sunt eu cumva prea pretentioasa?"
E rau ca nu ma mai amuza barfele marunte? E rau ca prioritatile noastre difera? Dar... ar fi prea multe intrebari ca sa le enumar aici...

De fapt ce vreau sa spun este ca... Trebuie sa suferim ca nu mai avem prieteni multi? Eu cred ca nu. Trebuie sa ne afecteze faptul ca ne-am schimbat? Din nou, cred ca nu.

---

Eu am simtit la niste persoane din anturaj (nu prieteni) o chesti de genu 's a ingrasat! NA ca nu le are pe toate!

ilse spune:

Aoleu, adi dalma eu cred ca aceste persoane, cunostinte sau ce sunt, ca pritenei nu pot fi numiti, erau invidioase pe tine si acum eu gasit supapa.

Eu zic ca prietenii si aici vorbesc despre aia numarati pe degetele de la o mana nu au ce imparti cu tine, vorba lui Elise avantaje profesioanle sau mai stiu eu ce, sunt cam la acelasi nivel social cu tine, au in mare cam aceleasi gusturi, aveti ceva "trecut impreuna" si intrati in competitie, de genul: care pe care...pe mine ma dezgusta chestia asta, si daca sa zicem o persoana noua cu care fac cunostinta incearca tertipul asta "a se da mare" o exclud automat din cercul meu intim.

Viata e prea scurta sa ne-o pierdem cu cineva care nu ne "imbogateste spiritual" cu nimic, nu ne simtim naturali in preajma lui.

Lemoni spune:

Eu sunt scorpioanca si prieteni mi aleg cu mare atentie, tocmai de aia nu prea am nici unul........ e trist dar am incercat nu imi place ca cineva sa se foloseasca de mine ,ala nu e prieten si atunci cum am simtit imi iau jucaria si am plecat.Cel mai tare m-am suparat cand m-am mutat la 100 de km de orasul unde imi locuiau asa zisi prieteni si am vazut ca defapt se zgarcesc la 3 centi pe minut sa sune sa te intrebe de sanatate sau ceva. Daca cele 3 centi sunt mult mai importante decat prietenia mea atunci ce avem de vorbit.
Am un gust amar .