Anxietatea si depresia postpartum

Dragele mele mamici

Deschid acest subiect pentru mamicile care se simt singure in aceasta lupta cu anxietatea si depresia de dupa nastere.
Eu locuiesc in America de 3 ani si aici frecventez un support group pentru acest gen de probleme, coordonat de un psiholog extraordinar.
Mi-ar face placere sa vorbim pe aceasta tema.

Rozi spune:

Arthurana, te rog activeaza-ti PM-ul! Sau scrie-mi pe yahoo, te rog!



Scuze de off topic...

sanziana27 spune:

Eu am facut o usoare depresie dupa prima nastere:am nascut cu cezariana un bebe prematur, pe care nu l-am vazut decat la 3 zile si m-am simtit asa de singura, apoi au urmat 3 sapt de stat in spital pana a luat in greutate si au fost cele mai grele (plangeam din orice). La un moment dat a intrat o asistenta si a zis"ce faceti plangeti?"
-Da
_Plangeti linistita ca orice lauza care se respecta trece prin astfel de crize emotionale.
Asa bine m-am simtit incat am inceput sa-mi revin si sa inteleg ca e o stare normala.

27+ cu David Gabriel si mamica de Dragos Mihai(26.09.2006)
Povestea iubirii noastre mici
Burtica bebe 2
Poze camera copii

ionica spune:

eu am trait depresia inainte de a ramane insarcinata( ne-a luat 10 ani sa dam viata sophiei mele),in timpul sarcinii am fost in continuua depresie sa nu pierd sarcina iar dupa ce am nascut mi-a fost frica sa nu i se intample ceva piticai.

Acum ,aproape la doi ani de viata a fetitei mele,pot spune ca mi-am revenit ,desi nu am apelat la un specialist,ma intreb frecvent daca am procedat corect.

Ma inscriu si eu in grupul vostru,desi azi ma simt bine,dar depresia te asteapta mereu la colt.

http://fr.youtube.com/watch?v=wQAthxUjkpY

An@ spune:

Arthurana, ma bucur va ai deschis un astfel de subiect si faptul ca tu participi la niste intalniri, poate ne poti impartasi metode de a iesi din starea asta (ca despre simptome am tot citit si oricum ne sunt cunoscute).

mami de Ana (22 mai 2007)

witeflower spune:

Si eu am suferit de anxietate post-partum, abia dupa 5-6 luni am inceput sa realizez ce se intampla de fapt. Dar nu am prea avut in jur persoane care sa inteleaga prin ce treceam, asa ca la vremea respectiva am primit tone de critici si sfaturi.

Dar se spune ca a recunoaste o problema e primul pas spre rezolvarea ei.
Al doilea pas - constientizarea cauzelor si a efectelor pe care le are problema respectiva - ceea ce duce la intarirea motivatiei de a o rezolva (si la gasirea resurselor necesare).

La mine a functionat asta destul de bine.
Nu ma laud ca am scapat de tot - pentru ca sunt anxioasa din fire, dar m-a ajutat mult.

As vrea sa aflu mai multe despre acest subiect si despre felul cum poate ajuta un grup de suport.