Sentimentul ca o sa se intample ceva rau

Viziunea ma asupra viitoruleui e in general echilibrata, poate putin pesimista, dar foarte putin, in schimb am perioade in care am sentimentul ca o sa se intample ceva rau, de obicei vag definit, in functie de persoanele sau evenimentele importante in viata mea la momentul respectiv.
De pe la 7 ani stiu ca stateam ingrijorata pe balcon uitandu-ma dupa mama, care trebuia sa vina de la serviciu, avand o gramada de scenarii infioratoare in minte. Intre timp am invatat sa ma controlez si nu ma mai las prada unosr astfel de ganduri, dar nu reusesc sa scap de sentimentul (metafizic :))sau de care o fi) ca in viitorul foarte apropiat va trebui sa trec printr-o mare nenorocire.

Am ajuns ca in perioadele mai negre sa imi doresc chiar ca evenimentul de care ma tem sa se intample odata, ca sa scap si de el, si de asteptarea chinuitoare, e groaznic, va spun.

Sunt tolba de citate de felul: nu poti impiedica pasarile negre sa zboare deasupra acoperisului tau, dar le poti impiedica sa isi faca acolo cuib, dar oricat ar suna de frumos rational, tot nu dau de radacina problemei.

A, interesant e ca sunt si mioapa rau si cica miopia ar semnifica teama de a privi in viitor (la distanta). Eu as prefera sa-mi fie doar teama si sa nu ma uit, problema e ca mi se pare ca vad si imi imaginez chestii cu multe detalii vizuale de feleul sange pe caldaram si altele din arsenalul filmelor de groaza.


Chiar acum trec printr-o perioada dintr-astea, e si mama la mine si cumva in prezenta ei sunt predispusa la asa ceva, si e insuportabil.
Are o boala cronica dar e intr-o conditie destul de buna, si totusi de cate ori o ia pe cea mica la plimbare stau si ma fatzai prin casa incarcand sa scap de scenarii ( de exemplu i se face rau pe strada si pe fiica-mea o calca o masina sau se pierde), ca nici nu-mi tihneste timpul in care ar trebui sa ma relaxez fara copil.

Ar mai fi de spus dar nu vreau sa va mai bat capul. Ii suna cuiva cunoscut? A scapat cineva de asa ceva?

Alina922 spune:

Mihaela, nu esti singura. Nici eu nu-l pot lasa pe bb cu mama fara sa-mi treaca fel de fel prin cap. Ii dau o gramada de instructiuni (de parca n-ar fi crescut doi copii), ii setez telefonul astfel incat eu sa fiu primul numar apelat (nu prea le are cu tehnologia), imi fac o mie si una de griji...
Nu mai zic ca n-as avea curaj sa-l trimit pe bb la plimbare cu frate-miu, care are totusi 21 de ani
Ma gandeam ca poate-s eu paranoica, dar ma bucur ca nu, se pare ca e un sentiment normal.

sanziana72 spune:

Poate nu ar fi rau sa vezi un psiholog care sa te ajute sa descoperi de unde ti se trag toate astea. De ce iti e frica de fapt. Seamana cu o forma de depresie "cronica".

Ce varsta are cea mica ? In perioada cand a mea era mica-mica si mie imi era constant frica pentru ea si ce s-ar putea intampla. Chiar imi amintesc ca era un subiect pe forum despre temerile mamelor referitoare la bebelusii/copiii lor. Si am descoperit cu uimire ca acest fenomen era foarte raspandit.

Problemele astea mai sunt declansate si de un dezechilibru hormonal (cum e cu depresia de dupa nastere, cu mamele care alapteaza, cu adolescentii...). Ar trebui sa vezi cum stai cu tiroida, cu calciu, cu vitaminele... Stiu ca mai demult la un control mi-au spus ca am deficit de serotonina, "hormonul fericirii" si mi-au recomandat sa mananc ciocolalta .
Un energizant nu ti-ar strica, precum ginseng, vitamine B, magneziu... De multe ori problemele emotionale au cauze fizice, sunt datorate unei lipse.

Spui ca "simptomele" tale se accentueaza in prezenta mamei. Trebuie sa incerci sa intelegi de ce.
Cand eram copil/adolescent nu imi doream prea mult sa cresc mare pentru ca imi era frica sa nu imi pierd parintii. A trebuit sa devin adult ca sa inteleg de unde mi se tragea aceea frica. De la lipsa bunicilor. Nu am avut decat o bunica, ceilalti au murit fie inainte sa ma nasc, fie la putin timp dupa nasterea mea si nu mi-i aminteam. Ca urmare, undeva in subconstientul meu s-a creat ideea ca adultii nu mai au parinti, deci in mod automat, cand aveam sa devin adult urma sa imi pierd parintii, ceea ce era foarte dureros.

Miopia se spune intradevar ca e teama de viitor. Dar in acelasi timp, faptul ca nu vezi bine iti da o nesiguranta care se poate transforma in astfel de scenarii. De obicei ne e frica de ceea ce nu putem vedea, cunoaste. Te poti simti mai vulnerabila decat un om care vede si implicit mai incordata. Iar stressul emotional iti poate influenta la randul lui vederea, adica sa vezi mai prost din cauza asta. E un cerc vicios.

Incearca sa faci sport. Miscarea iti fortifica corpul, ceea ce iti da o siguranta de sine in plus si abordezi viata mai usor. Iar activitatea fizica elibrereaza endorfine care te fac mai fericita. Plus ca nu mai ai timp sa iti faci atatea ganduri negre. Evita perioadele fara activitate in care mintea o poate lua pe aratura. Si ofera-ti zilnic un cadou pentru sufletul tau. O melodie, o pictura, o raza de soare... Un moment in care sa te simti fericita pur si simplu ca existi.




Sanziana & Marina (03/10/2004)Cand s-a nascut Marina... Varsta Marinei


"We can do no great things - only small things with great love." ("Nu putem face lucruri mari – doar lucruri mici cu multa dragoste.")Mother Teresa (1910 - 1997)

filofteia spune:

Nu esti singura. Si mie mi se intampla sa fac astfel de scenarii, dar incerc sa le alung... de multe ori ma ajuta o rugaciune "tatal nostru"... poate pare aiurea, dar la mine functioneaza.
Cu copilul cred ca toate mamicile au teama asta, eu am atenuat-o punand in buzunarelele copilului, sau ale carutului, hartiute cu numele, adresa, telefonul meu. Apoi primul lucru care l-am invatat, la 3 ani au fost numerele de telefon.

cornelia_laura spune:

Mie, din pacate, imi suna cunoscut. Si asta inca de cand eram copil. Si eu sunt mioapa, desi nu stiu daca chiar are vreo relevanta. Toata copilaria si adolescenta mi-a fost teama ca ceva rau se poate intampla cu parintii mei. Din nefericire, acum 4 ani l-am pierdut pe tata dupa chinuri groaznice. Si de atunci mi-e mereu frica pentru mama care e si bolnava de inima si are 65 de ani. Si intradevar in prezenta ei temerile mele sunt mai puternice.
Dupa ce am nascut primul copil eram ingrozita ca ceva rau s-ar putea intampla cu el, chiar daca era cu mine. Dupa ce a venit pe lume al doilea parca m-am mai relaxat putin in privinta asta.
Dar am inceput sa-mi fac griji si pt sanatatea mea, mai mult chiar decat ar fi cazul.
Acum o luna am ajuns la psihiatru. Diagnosticul a fost de tulburare afectiv depresiva si anxietate generalizata. Fac tratament medicamentos si in paralel psihoterapie. Si mi-e mai bine si teama s-a diminuat considerabil.
Nu vreau sa ma intelegi gresit, eu am ajuns la psihiatru dupa ce am avut si multe alte manifestari neplacute, stari proaste urate de tot, atac de panica, plans, etc. Dar cred ca ar fi foarte bine daca ai reusi sa stai de vorba cu un psiholog. El te poate ajuta sa descoperi unde sunt radacinile fricii, ce a generat-o. Eu am facut depresia dupa 3 ani de stat acasa cu 2 copii mici, oboseala cronica. Dar asta a fost doar scanteia. Fondul exista deja de multi ani si acum ma lupt sa inlatur din subconsient cauzele. Si impreuna cu psihologul am dezgropat lucruri urate care nici nu ma gandeam ca ar putea avea legatura cu viata mea de acum.
Te pup si iti doresc sa reusesti sa depasesti starile astea. Bine nu iti fac, crede-ma.

Cornelia, mami dewww.onetruemedia.com/shared?p=1f7b802ef8d6f642515014&skin_id=0&utm_source=otm&utm_medium=text_url" target="_blank">Eduard si Eric

MAI 2007

Tzuni spune:

In viata, gandurile negative atrag lucruri negative, iar cele pozitive, lucruri pozitive. Prin urmare, think pink!


Tzuni mic si drag si scump si grasunel si... pisicos

ileanna spune:

cornelia_laura - felicitari. inseamna ca terapia da rezultate care in timp vor schimba situatia depresiei tale.

mihaela, eu o iau pe ulei daca vreo persoana draga nu raspunde la mobil la o ora tarzie sau daca stiu ca este la volan sau dupa un drum la volan.

numai ca stiu din ce cauza e: mama mea a murit la tzara la bunici, ei mi-au ascuns asta pt o zi iar eu am aflat pe strada de la un vecin :(. dupa 5 ani, tata a avut un accident de masina si a ajuns in spital cu un picior amputat. asa cum se poarta la noi in familie, noi copiii am fost protejati si inca stiam numai ca tata este in delegatie. am aflat iar pe strada de la un vecin (oras f f mic ... vecini informati cu tot ce se intampla in targ).

si sigur ca daca il sun pe barbate-meu seara si nu raspunde - innebunesc. in momentele acelea prefer sa aflu ca e cu 10 femei dar ca este sanatos si intreg ...



Never say NEVER.

marius spune:

Parerea mea este ca poti sa intri cat de des pe aici sa scrii sa povestesti sa citesti pentru ca interactionezi cu o multime de persoane care in mod indirect te pot ajuta.
Este o metoda personala pentru ca te poate ajuta sa te descarci, sa dai drumul acestor cum sa le spunem, ganduri implicit asta inseamna sa te degajezi de ele si citind sa le inlocuiesti cu altceva. Chestiunea este format in timp si se schimba tot in timp cu rabdare.
Un prim pas dupa mine este sa citesti si sa povestesti despre lucruri pozitive. Tine practic de tine sa faci asta. Uite cum ar fi sa discuti despre o culoare sa zicem, galben? Ce parere ai despre culoarea galbena?
Dar in egala masura poti sa-mi spui ce iti sugereaza cerul albastru vara? Te supei daca discutam despre iarba? Ai simtit mirosul ierbii dimineata? Daca nu oare nu te-ar interesa cum miroase? Te asigur ca are un miros specific inconfundabil.
Iti plac copacii? Poti sa-mi descrii cum vezi tu un copac inflorit? Gandeste-te, nu te grabi. Il vezi cum arata? Poti? Daca vrei te pot ajuta cu o idee. Vantul bate usor, esti undeva in fata lui, si florile sunt placut mirositoare. Tragi aer in piept. HMMMMMMMmmmmmm.... si expiri la fel de incet. Frunzele sunt verzi, florile au un miros minunat. HMMMMMMMMMMMm tragi aer in piept incet, profund uitandu-te la copacul tau cel inflorit. Acum il vezi mai bine?
Povesteste-mi de copacul tau. Cum arata florile? Hai sa discutam. Ce zici?

Marius Pernes
www.marius.rdsor.ro
Anul 2006 /Anul 2007 /Serbarea Ioanei
Pagina legislativa

Dorsilia spune:

Marius,intrucat si eu sufar de mica, de pe vremea cand mergeam la camin (atunci plangeam sau pur si simplu eram intepenita de frica, de teama ca parintii mei nu vor ajunge acasa pt ca ar putea avea un accident, si eu voi ramane singura), de asemenea sentimente si mai sufar si acum cand sunt mama a 2 copilasi....sentimentul nu e deloc comod, pot sa va asigur. Dar ce legatura are o culoare, mirosul ierbii, al cerului, sau imaginea unui copac inflorit?

adi2003 spune:

quote:

---

Originally posted by Dorsilia

sentimentul nu e deloc comod, pot sa va asigur. Dar ce legatura are o culoare, mirosul ierbii, al cerului, sau imaginea unui copac inflorit?

---

Pai tocmai asta e, sa incerci sa inlocuiesti gandurile negre cu ceva placut. La un moment dat va trebui sa-ti impui asta (sa gandesti pozitiv) fiindca ar fi singura scapare.
Si nu e mai usoara viata cu un zambet, cu un gand sau o imagine frumoasa?

Poze

Stefana spune:

quote:

---

Originally posted by ileanna
mihaela, eu o iau pe ulei daca vreo persoana draga nu raspunde la mobil la o ora tarzie sau daca stiu ca este la volan sau dupa un drum la volan.

si sigur ca daca il sun pe barbate-meu seara si nu raspunde - innebunesc. in momentele acelea prefer sa aflu ca e cu 10 femei dar ca este sanatos si intreg ...

Never say NEVER.

---

Exact asa sunt si eu. La mare, de ex, nu-l pot lasa nici sa intre singur in apa. Trebuie sa fiu langa el, sa vad in fiecare moment ca e bine. daca totusi intra singur, stau cu ochii numai pe el. Odata s-a aventurat cu o barcuta in larg si, desi nu erau valuri, iar el stiesa inoate, am trimis salvamarii dupa el, sa-l aduca la mal, ca innebuneste nevasta-sa
Si cand pleaca in delegatii sau ca pe ace pana se intoarce si il sun f des, sa siu ca e bine.
Mi-e groaza de cum o sa fiu ca mamica. Sarmanul copil!

Poze
It's nice to be important, but it's more important to be nice