Soarta parintilor? Variante? Experiente?

Continua discutia pe forumul nou. Apasa aici

Raspunsuri - Pagina 2

Eleni spune:

Ileanna, iti multumesc sincer pentru acest subiect.
M-ai facut sa deschid ochii si sa imi revizuiesc atitudinea fata de un om pe care il iubesc ca ochii din cap: mamaie. Mamaie care si-a crescut copii si pe ai surorilor si fratilor ei ca deh, era singura casnica, care si-a crescut nepotii si nepoatele... si am fost tare multi, si care acum stai de 4 ani cu maimutza mea. Mamaie care la 80 de ani stie mai multe poezii decat eu la 30. Mamaie de la care Maria stie rugaciuni incredibil de lungi, cantece si poezii, de la care a invatat sa se inchine la masa (si recunosc cu rusine ca eu am inceput sa ma inchin dupa masa dupa ce am vazut-o pe Maria care mi-a atras atentia ca trebuie sa multumesc lui Dumnezeu).
Mamaie care venea cu autobuzul zi de zi de la varsta de 3 luni a mariei, ca sa stea cu ea pana vin eu de la munca (de atunci am incetat sa dusmanesc batranii care sunt dimineata pe scaunele din autobuz - asa era si mamaie saraca, in timp ca altii poate ziceau ca o cauta moartea pe acasa si ea umbla prin oras). Inainte sa spuna mama Maria a spus Baba... si zau ca nu-mi pare rau... Babica i-a ramas numele...
Mamaie care acum la 80 de ani e uneori rautoacioasa si meschina, alteori prea generoasa cu toti sarlatanii... dar pe care o iubesc enorm. Si ma supar uneori si uit ca la 80 de ani e mare lucru ca face ce face.
Multumesc Ileanna ca mi-ai adus aminte de toate astea.
Iarta-ma mamaie pentru supararile mele. Multumesc mamaie pentru ca existi. Doamne, lasa-mi-o cat mai mult... cum zice Maria: sa traiasca Babica sa imi creasca si mie fetitza si baietzelul...
Nu am o solutie pentru intrebarea ta... cum sa evitam sa ajungem asa... dar stiu ca diseara cand ma duc acasa si o gasesc pe babica o sa am rabdare sa ii ascult vorbele taraganate fara sa ma uit la ceas.

Cu drag,

ileanna spune:

Eleni

si eu am o bunica de 84 de ani intr-un sat cu nume istoric in Bucovina. m-a crescut de mica (mama a si murit cand aveam vreo 12 ani) si a fost genul de Vitoria Lipan, a sacrificat absolut tot, a batut drumuri peste drumuri pe oriunde m-as fi aflat, a strans bani (nu inteleg de unde) ca sa-mi dea la facultate si muulte altele.

este bolnava cu nervii si totalmente insuportabila (s-a certat cu tatal meu la nunta mea de la Inter) si aproape singura in acel sat. inca are energia sa se urce in tren si sa ma anunte ca vine la Bucuresti ... Iar pe mine ma ia ameteala pentru ca este o persoana sufocanta si greu de suportat pentru mine.

o iubesc dar suport cu greu sa stau de vorba cu ea ... ar trebui sa-i intorc macar 5% din sacrificiul ei dar ... nu cred ca am vreo sansa. ma zbat intre vinovatie si incercarea de a nu ma mai gandi la asta ca nu am ce sa-i fac fara sa-mi dau eu viatza peste cap. nu mi-e bine si probabil ca atunci cand va muri voi ramane neimpacata cu mine si cu ea pana cand voi muri si eu ...

Never say NEVER.

ramiha spune:

Aveti dreptate, ar trebui sa acordam mai multa atentie si mai mult timp parintilor nostri... Subiectul acesta imi aminteste de o persoana careia niciodata nu i-am multumit cum ar fi trebuit si din pacate nici nu voi mai avea ocazia sa o fac. E vorba de bunica mea, care a crescut 4 copii si 5 nepoti, a batut drumuri in si din toate locurile pe unde ne-a purtat pe noi viata, a fost trup si suflet mereu alaturi de noi (si mai ales alaturi de mine, care am stat la ea pana la 17 ani). Apoi s-a imbolnavit cu nervii si... a devenit, asa cum spunea si ileanna, insuportabila... Imi vine sa plang acum cand ma gandesc ca nu am fost alaturi de ea pana in ultima clipa. La momentul acela eram atat de depasita de toanele ei, de crizele ei, de tratamentele interminabile, de neputinta ei fizica, de galagia pe care o facea zi si noapte... Din ziua in care a murit am inceput sa regret ca nu am fost 100% alaturi de ea chiar si atunci cand ajungeam la exasperare... si cred ca durerea asta nu se va vindeca niciodata. Sper sa nu repet aceeasi greseala cu mama... desi de cand m-am casatorit ne-am departat mult...

ileanna spune:

am mutat subiectul aici, de la "parintii intreaba"

acolo mamicutzele erau mult prea prinse cu intrebari concrete, obiective despre bebelushi, iar tema subiectului - prea ... filosoafa.

chiar ma mananca subiectul. si in we vine bunica la mine ...

Never say NEVER.

principe spune:

parintzii vazutzi cu ochi de copil,

de la 0la 4 ani parintii sunt universul copilului.
de la 4-13 mama shi tata stiu tot shi pot tot.
de la 13-30 parintii nu mai stiu nimic,sunt demodati sunt depashiti.
de la 30-40 sunt obsesivi, controlatori,obositori.
de la 40 copiii ajunsi parinti(de adolescenti)incep sa intzeleaga parintii,incep sa invetze sa fie copii.
de la 60 ,mama shi tata erau doi intzelepti,daca ar mai trai ar fii cei mai buni prieteni ai copiilor.

ileanna spune:

dap

asa este

noi pentru noi ca parinti ... putem schimba ceva sau ... asta e sablonul orice ar fi?? e ceva gen damnation ...

Never say NEVER.

giulia71 spune:

Parintii...
Avand-o numai pe mama, mi-o iubesc ca pe okii din cap!
Tata nu mai am demult, mi-l amintesc bineinteles dar, din pacate din ce in ce mai rar.
Asa e...asa se intampla, a lasat Dumnezeu uitarea!
In schimb cu mama am o relatie mai "altfel", spun asta pentru ca in tineretile mele mama era cu totul alta dar acum s-a schimbat, in bine.
Uimitor!
De cand ma stiu, am iubit-o protector, am simtit nevoia dintotdeauna s-o protejez si asta venea din interiorul meu.
Nici acum nu pot sa-mi explic, ar fi trebuit sa fie invers, nu?
In 2002 am crezut c-o pierd in urma unei interventii chirurgicale si am fost la un pas de a innebuni de durere!
Atunci am realizat ca o iubesc enorm...si ca nu stiu ce m-as face fara ea!
Of, draga mea mama, imi e asa dor de ea..

Doamne cu puterea Ta, ajuta-i micutei Diana sa se faca bine!

principe spune:

o parte este shablon ,"razboiul "intr-e generatzii a existat shi va exista.
iar o parte o putem modela ,primul pas ar fii chiar exemplul pe care noi il dam copiilor nostrii prin relatia pe care o avem noi cu prprii nostrii parintzi.copii nostrii copiaza atitudini vazute la noi parintzii.

ocebine spune:

Eu si sotul meu locuim impreuna cu parinti mei...sint incredibil de apropiata de mama deja mai mult ca doua prietene la taifas in fiecare seara decit mama cu fata. Mama a fost mereu mai moderna, mai ingaduitoare, foarte apropiata, intelegatoare...a stiut "sa-mi dea atza" dar si sa isi spuna punctul de vedere. Nu am gasit o prietena mai apropiata vreodata pentru ca stiu 100% din timp ca fiecare sfat si parere este venita din inima si fara alte motivatii. Nu se supara vreodata ca merg in alta directie fata de care si-ar dori ea (sau vedea ea ca o solutie buna)...

Sotul meu o iubeste tare mult si este mult apropiat de ea decit de mama lui (pe care o vede incredibil de rar cu toate ca locuieste la 10 minute do noi). Ii spune mama fara reticente si de multe ori imi spune cit de mult regreta ca mama lui este atit de rece si ca nu a beneficiat vreodata de o asa iubire neconditionata...El nu a stiut ca mama inseamna nu doar reguli si "asa am zis eu"...

Tata in schimb e alta poveste...Tata este intr-o continua competitie si cu mine si cu sotul...pus pe gasit gilceava in orice...Gelos mereu ca mama se intelege atit de bine cu mine. Imi imputa mereu ca daca nu eram eu, el inca ar fi fost nr.1 pentru mama (cu toate ca in Romania cind eram era mereu plecat in delegatii). Tata nu poate vreodata lauda sau aprecia ceva...cel mai rau sint cadourile...nu poate spune multumesc, nu accepta nimic nou, transforma totul intr-o lupta. Citeodata ma gindesc ca de fapt el e "soacra" in familie...

Vacantele impreuna cu mama sint grozave...e aventuroasa si deschisa...cind mergem doar cu ea de obicei inchiriem apartament sau camere apropiate si mergem cu o singura masina...cind plecam si cu tata trebuie obligatoriu masini diferite si camere complet separate. Traseele devin puncte de batalie din motive complet puerile si orice deviatie de la plan e de ordin catastrofal...

Norocul nostru este ca ne intilnim cu tata doar in weekend...eu lucrez dimineata iar tata dupa-amiaza...asa ca serile le petrec cu sotul, copiii si mama (si ne facem de cap)....

Anamaria

"After all is said & done, more is said than done."

MissParker spune:

quote:
Originally posted by ileanna
intrebarea mea este ce facem ca sa nu ajungem ca parintii nostri??

Mai intai le vedem greselile. Pare usor, dar nu este.

Apoi le dam inapoi responsabilitatea pentru acele greseli. Pare usor, dar nu este.

Apoi ne asumam in permanenta responsabilitatea pentru propriile noastre vieti si le traim frumos, in iubire si adevar. Pare usor, dar nu este.

Astfel nu vom repeta greselile parintilor nostri, caci nu va mai fi nevoie, vom trai constient si responsabil.

ileanna,

si bafta la