Cand le spuneti copiilor???Si cum?

Cand le spuneti copiilor???Si cum? | Autor: cmirela35

Link direct la acest mesaj

Buna mamicilor cu copii adoptati!
Am si eu o pustoaica,in august face 4 anisori...
Stiu ca legea ne obliga sa le spunem copiilor infiati ca nu sunt chiar ai nostri.Cele cu copii cu varsta apropiata,ati inceput sa le spuneti?
Si daca da,cum?
Eu incerc sa o fac sa perceapa cuvintele"adoptie" si "infiere" ca pe ceva pozitiv...
Ii spun de exemplu ca un copil adoptat este un copil pe care barza l-a lasat,din greseala in alta parte,si ca parintii au umblat mult sa gaseasca acel loc...
Eu nu prea as vrea sa ii spun ca este infiata,dar in viitor se va gasi cineva"amabil".
Deci,cum procedati?
,pentru toate mamicile care si-au cautat copiii

Raspunsuri

Inceputul discutiei

Link direct catre acest raspuns ioanaalice spune:

Povestea "Degetica" e una care poti s-o folosesti drept introducere. Iar daca ii spui ca esti mamica ei, dar ca nu a crescut in burtica ta, ci in burta altei femei, pentru prima etapa mi se pare suficient.
Nu stiu daca ma repet, dar am o istorioara draguta pentru cei care isi fac probleme cu subiectul asta: Exista in Bucuresti o mamica cu doua fete adoptate, la diferenta de 2 ani. La un moment dat a surprins-o pe cea mare care ii spunea celei mici: "Uite, pe mine m-a nascut o femeie, pe tine te-a nascut alta femeie, si apoi ne-a luat mamica sa ne creasca". Mmmm? Parca nu mai este adevarul atat de "bau-bau"...

ioana, mamica de boboc

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns ilenutza spune:

Stiu ca s-a mai discutat subiectul aici:
http://forum.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=84861&SearchTerms=cum

Ile 37 si Victor ( 22 dec 2005)
AMR 03 sapt.


Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns urziceanu spune:

Este foarte necesar sa le spunem copiilor nostri ca sunt adoptati.Am sa va spun povestea unei colege care i-a ascuns fiicei sale ca este adoptata.Colega este o profesoara care a iesit de curand la pensie si care a adoptat in urma cu 15 ani o fetita.Foarte mult a tinut ca micuta sa nu afle ca e infiata...dar..a venit si momentul in care fetita a aflat.Cum?
Tocmai inainte de testele nationale de anul acesta.Nu era momentul potrivita cuma,nu-i asa?copilul foarte bulversat adevenit dintr-o data razvratit,nemultumit de tot ce se intampla in jurul ei.Parintii au observat comportamentul acesteia si intr-o seara au stat de vorba cu ea.au rugat-o sa nu minta, iar ea le-a raspuns"voi vorbiti de minciuna?"Si-au dat seama ca fata aflase.De unde?De la prietenul ei ,prieten care aflase de la profa de spaniola.Vedeti?Adevarul iese intotdeauna la iveala.Relatia intre fetita si parinti a devenit una rece,lipsita de incredere.ea este copilul lor.Si l-au dorit intotdeauna si in ciuda comportamentului acesteia ei o iubesc cu disperare.Nu vor sa o piarda.I-a intrebat daca stiu cine a facut-o?Au spus ca nu.Atat!asta afost toata discutia.daca va dori sa afle mai multe cred ca sigur o va face.
eu am o fetita care in curand va implini 2 ani.am inceput sa-i spun inca de pe acuma.Avem o carticica electronica cu ratusca cea urata.I-am aratat puii de rata si o alta "ratusca" care nu semana cu ei.I-am spus"mama ,asta este o lebada.mama rata a adoptat-o pt ca nu avea mama si tata.ea s-a facut mare si frumoasa pt ca mama rata a iubit-o f mult.Vreau sa va spun ca in fiecare zi Maya imi arata"ata rata,mae .mamoasa" care aere mama si tata.In fiecare zi ii mai spun cate ceva si sa stiti ca sigur intelege ceva.
Va pup

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns LuisaB spune:

Eu cunosc doua cupluri din Suedia, care au infiat copii din Romania. Ne-au povestit cum i-a invatat psihologul sa le explice copiilor, inca de cand puteau sa inteleaga, deci micuti fiind, ca ei sunt niste copii foarte norocosi, pentru ca au doua mamici: o "mamica de burtica", unde au stat ei pana s-au nascut si mamica lor care ii creste.
Cand s-au facut putin mai mari, au intrebat unde e "mamica lor de burtica" si atunci le-au spus ca e in Romania, ca acolo se traia greu, si de aia a fost nevoita sa-i lase pe ei sa vina aici. Ca nu i-a abandonat, ci dimpotriva, pentru ca ii iubea foarte mult i-a lasat sa vina in Suedia (asta ca sa nu se simta ei respinsi, abandonati,etc).
Ma rog, acum copiii au cam 16 ani, sunt mari, dar nu stiu sa fi avut probleme cu ei, sa se revolte, samd, pt ca au crescut de mici cu ideea asta si nu li se pare nimic in neregula. Acum doi ani una din familii a fost in tara, iar pustiul era disperat sa nu-l lase aici, ca nu i-a placut deloc Romania:)

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Ana_Muste spune:

Eu nu am un copil adoptat insa am fost adoptata, parintii mei nu mi-au spus am aflat de la alte persoane "binevoitoare"...nu am vrut ca mama si tata sa stie ca am aflat pt ca nu am vrut sa sufere, mama mea daca ar fi facut un test cu detectorul de minciuni si ar fi intrebat-o daca ma nascut ea raspunsul ar fi fost DA....parintii mei s-au dus, insa pt mine sunt parintii mei, eu chiar semna cu ei fizic...m-au luat cand aveam 4 zile, acum am 28 de ani iar ei suntla parintii mei, mama si tata, parintii mei adevarati.
Eu am un baietel de 5 luni iar pt un al doilea copil eu si sotul meu ne gandim ca nu ar fi rau sa infiem o fetita...asa ca sa dam si noi ceva in schimb.
Sa va dea Dumnezeu sanatate sa va faceti copii mari, adevaratii parinti sunt cei care te cresc credeti-ma eu stiu ceeea ce spun!

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Ramona J spune:

Nu am copii adoptati, dar le-as spune inca de la inceput. E mai usor asa. Am o verisoara adoptata, a aflat tirziu, tot de la cine stie cine si a trecut printr-o perioada de criza. E mai usor daca le spui de mici, parerea mea. In fond e un lucru atit de frumos, ce e de ascuns?

The best thing you can do for your children is to love your wife.

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns MissParker spune:

quote:
Originally posted by LuisaB

Eu cunosc doua cupluri din Suedia, care au infiat copii din Romania. Ne-au povestit cum i-a invatat psihologul sa le explice copiilor, inca de cand puteau sa inteleaga, deci micuti fiind, ca ei sunt niste copii foarte norocosi, pentru ca au doua mamici: o "mamica de burtica", unde au stat ei pana s-au nascut si mamica lor care ii creste.
Cand s-au facut putin mai mari, au intrebat unde e "mamica lor de burtica" si atunci le-au spus ca e in Romania, ca acolo se traia greu, si de aia a fost nevoita sa-i lase pe ei sa vina aici. Ca nu i-a abandonat, ci dimpotriva, pentru ca ii iubea foarte mult i-a lasat sa vina in Suedia (asta ca sa nu se simta ei respinsi, abandonati,etc).
Ma rog, acum copiii au cam 16 ani, sunt mari, dar nu stiu sa fi avut probleme cu ei, sa se revolte, samd, pt ca au crescut de mici cu ideea asta si nu li se pare nimic in neregula.






Felicia
Poze cu noi si vacantele noastre
*****************************
Adevar > Autonomie > Identitate

Zero toleranta pentru lipsa de toleranta fata de un copil !!!

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns lilina spune:

quote:
Originally posted by Ana_Muste

Eu nu am un copil adoptat insa am fost adoptata, parintii mei nu mi-au spus am aflat de la alte persoane "binevoitoare"...nu am vrut ca mama si tata sa stie ca am aflat pt ca nu am vrut sa sufere, mama mea daca ar fi facut un test cu detectorul de minciuni si ar fi intrebat-o daca ma nascut ea raspunsul ar fi fost DA....parintii mei s-au dus, insa pt mine sunt parintii mei, eu chiar semna cu ei fizic...m-au luat cand aveam 4 zile, acum am 28 de ani iar ei suntla parintii mei, mama si tata, parintii mei adevarati.
Eu am un baietel de 5 luni iar pt un al doilea copil eu si sotul meu ne gandim ca nu ar fi rau sa infiem o fetita...asa ca sa dam si noi ceva in schimb.
Sa va dea Dumnezeu sanatate sa va faceti copii mari, adevaratii parinti sunt cei care te cresc credeti-ma eu stiu ceeea ce spun!



m-a impresionat profund povestea ta...iti doresc sa fii sanatoasa si sa ai noroc in viata

si eu doresc sa mai am un copil si de nu o fii sa mai pot ramane insarcinata, o sa infiez unul

mama mea a fost infiata de unchiul ei cand avea 7 ani si i-a fost foooarte greu....pt.ca era destul de mare sa inteleaga....iar noua mama nu o lasa pe mamica ei sa o mai vada....maaare greseala....dar timpul le-a rezolvat pe toate

si am un var care a infiat gemeni (fata si baiat) si copii seamana perfect cu el si sotia lui....este incredibil

Lilina si Vlad - Alexandru (23 septembrie 2006)
cum s-a nascut bebe site-ul lui bebe varsta lui bebe
JUCATI TRIBURILE

"Is nice to be important, but is more important to be nice"

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns mujgabi spune:

Buna tuturor,

este primul meu mesaj pe forum, si povestea mea e putin diferita, desi nu f mult. eu - romanca, si sotul meu - suedez, sintem in mijlocul procesului de a adopta o fetita din Africa. Legea ne obliga sa parcurgem o serie de sedinte cu un psiholog care in final ne va face si un 'studiu de domiciliu' aici in Dubai, dar cel mai important, cred eu, este ca parcurgem impreuna cu psiholoaga o serie de probleme legate de adoptie. Primul si cel mai important lucru pe care l-am 'invatat' este ca a ascunde copilului faptul ca el/ea este adoptat/a va crea un mare gol de neincredere in relatia copil-parinti. Asta cred ca spune foarte mult daca nu tot. Si mai mult: este chiar un motiv intemeiat in a masca situatia reala? de ce? Adoptat ori ba (ne invata psiholoaga noastra) parintii sint cei care te cresc, cei care te educa, cei care te duc la culcare si-ti citesc povesti ca sa adormi. mitul parintelui 'real' e fundamental gresit. parinte 'biologic' e cu totul si cu totul altceva. Copilul adoptat trebuie sa se simta confortabil in pozitia lui, sa inteleaga ca adoptia nu e o stigma si ca el e la fel de 'norocos' daca nu, inca si mai norocos, decit alti copii. Adoptia, termenul 'adoptie' si tot ce vine in relatie cu acest proces trebuie sa fie un termen usual in viata si limbajul familiei si mai ales, inconjurat de pozitivism: 'datorita acestui minunat proces numit adoptie, noi, parintii tai am reusit sa te avem in viata noastra, adoptia e un lucru bun care a facut posibil ca noi 3 sa fim acum impreuna'. increderea in sine a copilului se va baza f mult pe pozitivismul pe care noi ca parinti il sadim in mintea lui mica si fragila, si il va ajuta sa lupte cu preconceptiile inca, din pacate, foarte mult raspindite la noi.

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns andrada77 spune:

Exista tot felul de carti cu povestioare despre adoptie pe intelesul copiilor de 2-3 anisori.Chiar la cursuri,ni s-au dat niste copii facute dupa o astfel de carte,si ni s-a explicat cum sa le spunem copiilor inca de mici.Ei inteleg.Fiti fara grija.Cand sant mici inteleg toti.Cand sant mai mari...e alta problema.Depinde de fiecare cum reactioneaza.

viitoare mamica de ingeras

Mergi la inceput