Cand le spuneti copiilor???Si cum?

Gianni spune:

Foarte interesanta povestioara ta , Mujgabi (sper c-am scris corect...).
Eu personal , am urmat un astfel de curs in strainatate , dar crede-ma n-a fost atit de 'pozitiv' ca cel urmat de voi.
Iti urez mult succes in continuare , sa finalizati cu succes procedura de adoptie si sa va gasiti copilasul.

daca ai chef si timp, ma poti contacta pe PM.

Catalina

mujgabi spune:

Catalina, de ce 'nu atit de pozitiv'? Stiu ca prejudecatile pot face ca procesul de adoptie sa fie putin cam blurat si nu oricind placut, dar e de datoria parintilor sa evite pe cit pot acest lucru, nu pentru confortul lor cit pentru un psihic sanatos al bietului copilas care deja au trecut prin multe si grele neavind parte de un ciclu normal al vietii unde mama e una si singura, ca sa nu mentionez cite ar putea ca ei sa memoreze in timpul cit au fost 'singuri'. De aceea e foarte important ca noi, cei mari, sa facem cit de mult putem ca sa stergem niste pete gri de pe creierasul lor mic si in dezvoltare. Si nu numai sa stergem, mai mult, sa nu lasam ca alte pete si mai mari sa fie create datorita unor prejudecati prostesti care sint inca larg raspindite peste tot. Un copil, e un copil, si nu mai putin, ca e adoptat, sau nascut; el merita un viitor si o viata seina si buna, iar positivismul legat de adoptie e un bun inceput pt asta. E datoria oricarui parinte care se hotareste sa adopte, pentru binele copilului, nu pentru confortul (egoist) al parintelui care spera ca adoptia nu va fi 'dezvaluita'.

rebeccutza spune:

Buna mamicilor,
Am citit cu interes parerile voastre si ma intreb ce faci daca-ai ratat momentul cu " ratusca cea urata" sau cu "mamica de burtica"? adica daca luata pin surprindere de intrebarea " aici in burtica ta am fost si eu?" ai apucat sa zici DA, ce mai e de facut ? Atunci cand incepe scoala si nu stii cat de pregatiti sunt copii , dar mai ales cadrele didactice sa se comporte firesc cu un copil adoptat. Eu am avut surpriza ca la gradinita sa fiu apostrofata de o directoare pentru ca nu am anuntat-o la inscrierea copilului ca este adoptat , " sa stie si ea de unde vine copilul" ca si cand ar fi fost cine stie ce pericol public. Deci ?!
Eu ma intreb uneori , cand simt o nevoie cumplita de a-i spune adevarul, daca nu cumva spunandu-i imi eliberez eu constiinta si il incarc pe el . Cum vor reactiona prietenii lui cand se va duce sa le dea vestea ca el e adoptat ? , pentru ca sigur se va duce. La varsta asta - 7 ani- nu intelege exact ce inseamna si mai ales nici de ce n-ar trebui sa impartaseasca aceasta veste si prietenilor . Cum vor reactiona ceilalti copii la aflarea vestii , dar mai ales dupa ce le vor spune si parintilor . Traim totusi in Romania, iar adoptia nu face parte din "firescul" acestei societati , din nefericire pentru noi. Cel putin, NU INCA !
In privinta psihologilor , ma scuzati, dar nu sunt o fana . Dau prea multe rateuri !

ioanaalice spune:

rebeccutza, pare ca ti-e mai frica de ce vor zice altii. Inchipuieste-ti ce dezamagire va avea peste cativa ani cand va descoperi ca l-ai mintit. Acum, la 7 ani, cred ca inca mai poti sa "o dai cotita" si sa-i spui ca nu l-ai nascut tu.
Vorbesti de faptul ca "iti eliberezi constiinta" - crezi ca ai facut ceva rau adoptandu-l? ...si "ca il incarci pe el" - cu ce anume?
Dupa cum vad, sunt intrebari complicate pe care psihologul de la DPC,( sau alt psiholog/psihoterapeut specializat in copii) te-ar putea ajuta sa le depasesti.Poate ar fi mai bine ca inainte sa-i spui lui, sa stai de vorba cu cineva care stie bine problematica copiilor abandonati si/sau adoptati. N-or da toti rateuri toti psihologii...


ioana, mamica de boboc

aissa spune:

Eu am alta problema sau o vad de fapt altfel....
Eu una sunt o fire fff deschisa, o colega chiar ma poreclise "gheare de gaina" ca nu pot tine nimic in mine, tot spun....

Si in legatura cu Ale eu cum ma intreaba cineva ceva (daca am ramas grasa dupa ce am nascut , cu cine seamana etc) eu spun adevarul, indiferent cat de bine/putin cunosc persoana respectiva. Si am inceput sa fiu sfatuita de prieteni sa mai tac din gura si mi-e tare greu. Iar acum la noul loc de munca apar inevitabil discutii legate de copil, de genul mai ai de gand sa faci unul, seamana cu tati etc... si eu imi musc buzele si nu spun nimic ca asa mi-a zis Tony sa fac (nu ca as asculta de el fara cracnire dar el a zis ca "ce rost are" sa spunem ca tot nu stie nimeni nimic....desi o persoana tot stie si e suficient), si ma mustra constiinta ca mint sau omit adevarul si pe de alta parte as vrea sa ma laud in gura mare pentru ca daca noi avem emotii sa spunem adevarul atunci clar cei care sunt in afara vor percepe gresit in momentul in care vor afla ca si cum am fi ascuns asta de rusine sau nu stiu....in orice caz nu vad ca noi pb in sensul sa nu sufere copilul, sa nu fie gresit catalogat, judecat.....
Oricum, e o chestie destul de complicata....sincer ma tot framant cum si ce sa zic...si cui si cand si nu pt ca m-as rusina pt ca repet eu ma laud cu fata mea frumoasa si desteapta dar nu stiu cum se poate intoarce informatia impotriva copilului....

daphnyie spune:

Eu am ajuns la concluzia ca nu e bine sa spui in dreapta si-n stanga ca e adoptat copilul.
Discutand cu o mamica care vazand-o pe Lali cat e de durdulie, m-a intrebat daca am alaptat-o sau daca ii dau lapte formula. I-am zis ca ii dau formula, ea a insistat ca de ce nu am alaptat-o ca era mai bine si atunci i-am zis ca am adoptat-o. Concluzia ei a fost ca eu "mi-am luat copil gata facut" pe cand ea s-a chinuit sa-l faca pe al ei.
Ca sa nu mai zic de cei care atunci cand aud ca am adoptat spun cu un ton miorlait "vai, ce noroc a avut copilul asta" iar eu nu suport sa aud asa o prostie de mare pentru ca de fapt noi suntem cei care au avut noroc ca am intalnit-o pe ea.
Asa ca m-am lecuit sa spun altora ca am adoptat, o sa-i spun bineinteles lui Lali cand va mai creste putin (am in minte o poveste, destul de vag inca dar mai am vreme sa ma gandesc la asta), si va ramane secretul nostru, pe cat posibil.

escu spune:

quote:

---

Originally posted by rebeccutza

Buna mamicilor,
Am citit cu interes parerile voastre si ma intreb ce faci daca-ai ratat momentul cu " ratusca cea urata" sau cu "mamica de burtica"? adica daca luata pin surprindere de intrebarea " aici in burtica ta am fost si eu?" ai apucat sa zici DA, ce mai e de facut ? Atunci cand incepe scoala si nu stii cat de pregatiti sunt copii , dar mai ales cadrele didactice sa se comporte firesc cu un copil adoptat. Eu am avut surpriza ca la gradinita sa fiu apostrofata de o directoare pentru ca nu am anuntat-o la inscrierea copilului ca este adoptat , " sa stie si ea de unde vine copilul" ca si cand ar fi fost cine stie ce pericol public. Deci ?!
Eu ma intreb uneori , cand simt o nevoie cumplita de a-i spune adevarul, daca nu cumva spunandu-i imi eliberez eu constiinta si il incarc pe el . Cum vor reactiona prietenii lui cand se va duce sa le dea vestea ca el e adoptat ? , pentru ca sigur se va duce. La varsta asta - 7 ani- nu intelege exact ce inseamna si mai ales nici de ce n-ar trebui sa impartaseasca aceasta veste si prietenilor . Cum vor reactiona ceilalti copii la aflarea vestii , dar mai ales dupa ce le vor spune si parintilor . Traim totusi in Romania, iar adoptia nu face parte din "firescul" acestei societati , din nefericire pentru noi. Cel putin, NU INCA !
In privinta psihologilor , ma scuzati, dar nu sunt o fana . Dau prea multe rateuri !

---

La varsta asta (7 ani) cred ca trebuie inceput prin a gasi alte familii cu copii adoptati, a te apropia de ele si a lauda copilul adoptat in fata baiatului tau. El trebuie sa perceapa adoptia ca pe un fenomen firesc, pozitiv si normal. In momentul in care va afla ca si el este un copil adoptat, nu se va simti o exceptie, va face imediat asocierea cu alti copii minunati adoptati si familiile lor iubitoare.

aissa spune:

Daphnie pai de aia ma si sfatuiesc cei din jur sa nu mai spun tuturor... Dar ce te faci cu locurile unde chiar nu poti ascunde? Am avut o experienta cu o vecinica, proaspata mamica, are si ea un baietel de 1 an. Stia despre Ale ca na, ma stia dinainte. Candva vorbeam de cumparaturi pt bebei si mi se lauda, asta e realitatea, ca a cumparat pt fi-su nu stiu ce hanorac de la nu stiu ce firma cu un super pret, nu stiu, 3 miloane ceva de genul asta. Moment in care i-am spus franc ca eu nu as da atatia bani pe o bluza ca nu merita, mai ales la varsta la care il poarta 2 luni max. Replica ei a fost ceva de genul "da mai, dar cand e facut sange din sangele tau ai da orice pt el" . Credeti-ma ca doar gandul ca nu stie ce vorbeste m-a facut sa nu-i dau una in cap in clipa aia! Am tacut, n-am replicat, vorbesc cu ea in continuare, o las cu magazinele ei de firma cu tot in pace dar in suflet am sters-o de la posibilii prieteni. Ca acum pe bune, nici fi-mea nu umbla in zdrente si are si ea haine "de firma" dar nici nu arunc cu banii prin mall numai ca sa ma laud cu ce o imbrac....

Ramona J spune:

Stati linistite fetelor, nu dati atentie unor asemenea persoane. Eu le-as scoate urgent de pe lista. Voi sa va mindriti cu copiii si sa nu va fie rusine sa spuneti ca sint adoptati. Nerusinati sint cei care vin cu asemenea comentarii.
Uite, eu am nascut doi copii si nu as da $100+ pentru o jacheta. Ezit sa dau atitia bani si pentru mine (daca pun in greutate si schimb marimea in urmatorii zece ani?).
Astea sint prostii, nu trebuie sa le bagati in seama.

The best thing you can do for your children is to love your wife.

ioanaalice spune:

Cred ca le-ar fi mai usor copiilor nostri daca s-ar intalni intre ei "cei adoptati" ca sa nu se simta exceptii intr-o lume rea.Anul viitor, cand se va face intalnirea anuala de la Brasov ne vom prezenta si noi.

CU "spusul" prin vecini si la servici, in primele zile (luni) n-am avut incotro, Mihai era destul de mare.
La bloc, au fost 2-3 vecine, mai in varsta care au spus "ce noroc a avut copilul" la care le-am replicat ca "norocosii suntem noi, pentru ca sunt putini copii adoptabili" si le-am mai spus pe scurt cum e cu legea adoptiei si cu actele etc. Probabil ca stiu toti vecinii ca e adoptat, dar nimeni, de cateva luni bune, nu a deschis subiectul (stau in Rahova, asa ca discretia e exclusa, pur si simplu si-au satisfacut curiozitatea).
La serviciu, toti m-au felicitat pentru ca am copil, iar acum discut cu celelalte fete despre gradinite si microbi.
La gradinita, a fost nevoie sa le spun ca este adoptat pentru ca nu am terminat actele si inca are alt nume de familie. Replica lor a fost urmatoarea: "aveti niste cerinte didactice legate de acest lucru?", atunci mi-am dat seama ca exagerata eram eu.

Si dupa introducerea asta lunga, pot sa zic ca nu o sa trambitez pe toate gardurile, dar nici n-o sa fac un secret despre asta. O sa il invat pe Mihai sa se apere de idioti si ipocriti; cei care l-ar rani, indiferent cu ce motiv, nu pot sa-i fie prieteni. Iar lectiile care le invata acum cand e mic o sa-i foloseasca si cand va fi mare. Si toate durerile si dezamagirile lui le vom trece impreuna.

P.S. Am avut si o idioata care mi-a zis ceva de genul "cand o sa-l ai pe al tau, din sangele tau, o sa vezi ca o sa-l iubesti si mai mult". Asta chiar m-a lasat fara replica, dar fiind atat de tampita am lasat-o sa zaca in meschinaria ei; daca repeta figura o sa am o replica mitocaneasca, pentru ca va fi singura pe care o va pricepe.

ioana, mamica de boboc