Captiva in inchisoarea sufletului

Continua discutia pe forumul nou. Apasa aici

Raspunsuri - Pagina 4

flaviutza spune:

Ca sa fac o scurta sinteza a ceea ce vreau eu de la voi,ca de fapt vreau un ajutor din exterior ,ceea ce probabil vor toti cei care scriu aici.

1) eu am o problema. o stiu de mult si uneori ,cand se aduna mai multe,se acutizeza. problema din titlu.cum sparg zidurile. e simplu,si cred ca sunteti capabile sa ma ajutati.nu mai am sursa de ajutor ca altfel sincer nu ma apucam sa scriu aici.

2)am expus intregul context pentru a avea ,voi,cititorii, o privire ampla asupra MEA, asupra problemei in sine si a cauzelor.

Puteam pur si simplu sa incep cu partea finala ,in care vorbesc de ziduri si de inchisori fara partea initiala,si atunci primeam sfaturi la obiect.

3) Situatia e clara, e aia pe care am expus-o in primul mesaj..va rog nu analizati si presupuneti ca suspin plang si altele pentru ca nu e asa.

Ca sa intelegeti mai bine, e cam acelasi lucru cu sentimentele paterne.tatal biologic ,care a murit are un locsor aparte in sufletul meu. insa exista alt colt pentru sotul maica-mii, si la el tin si asta nu inseamna ca-i ia locul tatalui meu,nici ca l-as trada pe tatal meu nutrind vreun sentiment patern pentru sotu' maica-mii.

sper ca ati inteles ideea.

Ca nu doresc decat sa ies cumva din nebuloasa.sa gasesc solutii practice si viabile.

PS. Nu vreau sa uit ca nu exista motiv pentru care sa uit.oricum lucrurile frumoase si speciale din viata nu le uiti .nu ai cum .cum sa uiti fericirea?

Nu vreau sa ma iert cumva pentru lucrurile pentru care ma simt vinovata.v-am insiruit cateva din ele. am invatat sa traiesc cu asta si probabil ca se va mai intampla in viata. fiecare are pacatele lui.

Nu vreau decat sa gasesc o solutie prin care sa-mi schimb comportamentul fata de oamenii pe care ii iubesc. ca sa-mi fie bine si mie si lor.

Si v-as ruga sa propuneti solutii.daca le aveti

Alexia 02.05.2004(filmulete)
mami si Ale

flaviutza spune:

quote:
Originally posted by MissParker

flaviutza, de ce crezi ca nu te poti ierta pe tine insati? De ce intoleranta asta fata de tine insati? Ce rau ai putut face la viata ta de te condamni atat de crunt?

Eu ma iubesc pe mine mai mult decat pe restul trupei.in afara de copil. imi satisfac capriciile si ma pun pe primul plan. intotdeauna. de aia am si ajuns aici.am o parere buna despre mine stiu ce pot si ce merit.

Oamenii astia doi de care vorbesc nu mi-au gresit nicioadata. si de aia ii iubesc (diferit)si de aia as merge pana la capatul pamantului pentru amandoi. Cum sa iert eu greselile mele fata de oamenii astia? cand ei nu mi-au gresit nicioadata?

de asta spun ca nu pot sa ma iert. si nu inseamna ca nu ma iubesc.doar ca sunt sincera cu mine.

flaviutza spune:

quote:
Originally posted by MissParker

Uite, vreau sa te inteleg.

In ce conditii intensitatea dintre doi oameni care se iubesc ar putea deveni periculoasa? Ca eu nu simt asta.

Uite iti explic eu.Sunt oameni care te citesc ca pe o carte deschisa.cand doi asemenea oameni se intalnesc,se citesc unul pe altul ,se simt unul pe altul si nici unul nu mai are vreun coltisor de suflet liber. si cel putin din punctul meu de vedere asta e dificil de gerat.

Se intrepatrund pana la punctul in care se inteleg aproape telepatic. si incep sa nu mai stie daca exista de sine statator sau 1 plus 1 egal tot 1. de abia de aici incepe distractia.

Iti PIERZI IDENTITATEA,aici e buba. mie exact asta mi s-a intamplat. noua. eu mi-am revenit macar partial .cu tare ce-i drept,ca pe astea vreau sa le corectez.

Mai mult, e groaznic atunci cand nu poti avea nici macar un coltisor numai al tau...cand ti se citeste totul din prima clipa.te simti exact ca un iepure haituit de vulpe.

Nu stiu daca i s-a intamplat cuiva asa ceva...

Alexia 02.05.2004(filmulete)
mami si Ale

Elise spune:

lasa, flaviuta, ca o sa ti se spuna ca daca se intrepatrund ce - asa e bine, normal si natural... asta e adevarata intimitate si cine nu simte asta e vreo inhibata sau vreun inhibat.

Are vreo importanta ca vin obosita acasa, culc copilul si am chef sa ma imbrac in rochie de seara si sa dansez cu barbatu-meu prin casa printre lumanari in loc sa ascult ca i-a mai ieshit vreun cosh pe fund?!
Nici o importantza.
Doar aia cu coshul e realitatea chioara, nu?

Fug... da' o sa ma intorc la un moment dat sa mai citesc cu interes ce m-o fi marcat de-a lungul timpului de am ajuns asa putin empatica.

Elise & BBLisa

marci spune:

Flaviuta, cheia problemei tale este in a invata sa te ierti pe tine, dar tocmai asta nu vrei sa faci.
Mie imi este greu sa cred ca un om care nu se poate ierta pe el ar putea sa o faca cu altii. Rau o sa facem toata viata, important este daca ne-am dorit asta, daca raul facut este premeditat. Chiar si asa, nu ne ramane decat sa ne dorim sa fim mai buni, sa incercam sa fim mai buni.
De multe ori mi s-a intamplat sa doresc sa fac bine, sa initiez o actiune din dorinta de a ajuta, dar pt ca au aparut unele aspecte pe care la momentul intial nu am avut cum sa le anticipez a iesit cum nu se poate mai rau. Si uite ca in loc sa fac bine am facut un mare rau. De fiecare data am reusit sa ma iert, avand in vedere ca nici prin cap nu mi-am dorit un asemenea final. La fel ii judec si pe cei din jurul meu si tot la fel de usor ii iert si pe ei.
In ceea ce priveste empatia....hm, permite-mi sa am unele rezerve.
Nu vad de ce iti este teama ca oamenii ar putea sa te cunoasca, ca ai putea fi o carte deschisa pentru ei. Asta nu se datoreaza cumva unei vulnerabilitati exacerbate sau dorintei de a controla tot ce misca in jurul tau? E o intrebare, nu o afirmatie, ia-o ca atare, te rog!
Cred ca daca am fi mai intelegatori cu noi insine ne-ar fi mult mai usor si nu ne-am complica atat, nu ne-am tese in jurul nostru o panza de paianjen din care sa nu mai putem evada.
Suntem oameni, avem si plusuri si minusuri, important este sa stim sa valorificam ceea ce avem mai bun in noi.
Tot pentru ca suntem oameni, nu Dumnezeu, avem momente cand suntem puternici, avem momente de slabiciune, dar asta mi se pare firesc.
Incearca sa fii ma deschisa cu cei din jurul tau, invata sa spui ceea ce simti, nu te mai gandi daca se cade sau nu, nu-ti mai fie teama ca oamenii te-ar putea manipula daca te-ar cunoaste asa cum esti.
Eu cred ca relatiile dintre oameni ar fi mult mai frumoase daca am incepe sa fim sinceri in primul rand cu noi, deschisi, daca am renunta la atatea frici, suspiciuni, orgolii, daca am reusi sa spunem ce simtim legat de un anumit lucru si sa nu aruncam cu reprosuri etc.
Si sotul meu a avut probleme, si inca mai are, in a spune ceea ce simte, dar usor, usor si cu multa rabdare a inceput sa faca si asta.
Sa-ti ajute Dumnezeu sa iesi din "inchisoarea sufletului" si sa gusti adevarata libertate! Eu vad posibil acest lucru, dar numai cu ajutorul lui Dumnezeu.

flaviutza spune:

quote:
Originally posted by marci

Asta nu se datoreaza cumva unei vulnerabilitati exacerbate sau dorintei de a controla tot ce misca in jurul tau? E o intrebare, nu o afirmatie, ia-o ca atare, te rog!

Ba da. mai exact, e un complex de factori.

primul, controlul.una la mana, nu-mi pot controla emotiile,actiunile si sentimentele. cum spunea Elise...traiesc "on the edge". Intotdeauna am invidiat oamenii echilibrati,cu masura in toate. La mine, bucuria e EXTAZ, iar durerea AGONIE. nu stiu daca stiti ce inseamna sa nu mananci,sa simti durere cand tragi aer in piept. sa te doara fiecare molecula ,fiecare atom al fiintei tale. sa simti ca te dematerializezi ,ca nu mai existi ca intreg, ca te-ai facut bucati si nu gasesti forta sa iti aduni bucatile .

Durerea atat de intensa incat nu-ti mai simti corpul.te uiti si oglinda si nu te vezi.nici macar fizic.trebuie sa te atingi,sa-ti tragi o palma ca sa fi sigur ca mai mai exsista propriul corp fizic.ca ala spiritual e imprastiat prin aerul din jur.

Sau ,la polul opus, sa iti iese fericirea prin toti porii ,sa simti cum umpli spatiul imediat de energie pozitiva, sa ii incarci pe toti cu ea.

Sunt niste forte launtrice atat de puternice incat distrug sau construiesc intr-o clipa. sparg orice bariera in jur,afecteaza si te afecteaza uneori ireparabil. si nu ai nici un control asupra lor.

E si o sensibilitate la fel de puternica,spune-i vulnerabilitate, pe care o am si stiu ca o am si e la fel de puternica. si asta daca o las sa iasa la suprafata , ma distruge intr-o clipa.

Nu mi-e frica sa-mi pun sufletul pe tava ca m-ar rani UN TERT. pe mine ma distruge intensitatea sentimentelor si trairilor MELE.

Dar mai presus de orice e o forta distructiva care rade tot ce misca. care se concretizeaza in distrugere si autodistrugere.cand iese la suprafata ,dupa ce termin cu mine,sau in timp ce termin cu mine, termin si cu restul.

Ultima data ,acum vreo cateva saptamani...cand cu sarcina oprita in ev.la fel nu m-am mai putut controla...si a iesit in fata aceasta forta distructiva .si la primul lucru minor care nu mi-a convenit(a uitat sa imi ia ceva) i-am spus scurt 3 fraze .atat.dar atingand exact segmentul lui care stiu ca il doare cel mai mult. atat si i s-a facut rau.rau de tot.aproape de lesin. nu mai stiam ce sa fac. ce sa-i dau.evident, mi-am cerut scuze. si la fel ca si acum,zilele astea, i-am spus sa ma lase in pace ,eventual sa plece ,pentru ca in momentele mele de chin trebuie sa fiu singura. sa ma fac bucati, si apoi sa ma recompun. iar daca se intampla sa fie cineva prin zona, il trag dupa mine.

Procesul revenirii e greu si trebuie facut in singuratate totala(cel putin la mine, or mai fi si altii,nu stiu). te distrugi,te spargi in mii de cioburi,pana simti ca nu mai existi nici macar fizic...ca sa poti construi din nou ceva nou-nout,mai intens,mai bun,mai apt pentru lupta. te recompui din propria cenusa.dar nu poti incepe sa te recompui decat in momentul in care esti CENUSA. exact ca pasarea Phoenix. si iesi mult mai puternic din incrancenarea asta.

Asta e cu controlul sentimentelor mele. nu-l am .

Si daca nu-l am asupra mea, macar il am asupra altora. sau incerc. si asta e si mai rau.Cand iubesc pe cineva trebuie sa il posed cu totul. altfel nu se poate. iubire prin posesiune. sa-l aduci in stadiul in care toata fiinta lui e impregnata cu tine. sa nu traiasca un minut fara sa te aiba in minte.

Stiu ca eram mica mica 11,12 ani atunci cand a inceput chestia asta. parintii calatoreau mult si ma plasau la acea familie prietena. care il includea si pe el. retin exact ca ma plimba prin parcul central si ma dadea in leagane...timp in care se intalnea cu una,alta.si simteam o bucurie rautacioasa cand constientizam ca eu traiesc in aceeasi casa cu el si il am mai mult si mai intens decat il are aia care il pupa in bot. cand ma luau ai mei, ii furam eu cate ceva..creioane,jucarii de cand era copil...le ascundeam si dormeam cu ele sub perna...sa nu pierd contactul. si mi-am urzit planul in tacere,involuntar asteptand momentul prielnic. il urmaream ore intregi ,ii puneam sute de intrebari sa-l cunosc,sa-l simt si sa mai leg o piesa in puzzle.OBSESIE?da,obsesie.

iar cand am simtit primele momente de vulnerabilitate din partea lui,cand am simtit ca se fereste sa ma atinga, ca ma ia cu "nu se cade" s-a dezlantuit acea forta interioara care inlantuie si subjuga.DIVIDE ET IMPERA. cam asta e procesul.ii desparti sufletul in sute de bucati si le stapanesti. cum? usor. mult mai eficient decat prin calea clasica, aia cu atractia fizica,sexuala. ca acolo nu puteam invinge concurenta. dar prin inima, prin creier, prin intelect poti subjuga un om mult mai eficient. daca l-ai citit ce vrea,ce simte,care e prototipul lui de perfectiune te metamorfozezi si te transformi in exact ceea ce vrea el sa vada in fata ochilor.de aia spuneam ca toate astea,ca toata IUBIREA asta e deasupra de sexual. a avut si partea sexuala fizica,rolul ei la un anumit punct,insa restul,tot ce am spus mai sus sunt mult deasupra si mult mai intense.

Si in tot acest timp, procesul ,intreg procesul asta de posesiune si asimilare a fost bilateral.panza de paianjen s-a tesut in ambele directii.aici e nonsensul matematic : unu si cu unu fac tot unu. ajunsesem de ne sunam la 4 dimineata sau veneam fiecare de pe unde eram,fugeam de la scoala,de la munca,ca sa ne traim realiateta noastra.aia impregnata de fericire si durere.ca e durere cand cand simti ca,in absenta de o ora a celui iubit te dematerializeaza,ca nu poti exista de sine statator. e durere cand simti o fericire atat de intensa atingandu-l,privindu-l incat ti se prajesc neuronii.

eu de asta am fugit. nu o data,de 5,6 ori de la 14 la 21 ani. si de fiecare data m-am intors inapoi,de fiecare data l-am gasit acolo, de fiecare data am reluat procesul de la capat .

Si am crezut ca am scapat.chiar am scapat. am intalnit o altfel de iubire,un om total opus,copilaros, cuminte,inteligent si sensibil.si l-am iubit exact din prima clipa,cand nu mai credeam ca pot sa mai fac asta. un om ai carui ochi sunt calzi, dar doar calzi...nu te patrund si nu te impart in taspe mii de cioburi. in prezenta caruia simti o fericire calda, care nici nu doare nici nu distruge.

Care e iubirea aia de care vorbesc toti...asta sau cealalta,cea care doare?

Numai ca traumele au ramas. Stiti cum actioneaza? Mi-e teama sa il cunosc,sa ma cunoasca pe de-a intregul ca sa nu se duca totul de rapa.

Ma inchid in mine ,imi adorm simturile alea de care vorbeam...empatia..din teama ca odata ce l-am posedat si pe el il pot termina intr-o secunda,atunci cand rabufnesc fortele interioare de distrugere in masa. nu vreau sa fac ce am facut acum vreo trei saptamani, cand l-am facut din 3 fraze sa-i vina rau. nu pot sa ma las sa-l cunosc atat de bine. si atunci construiesc zidul in jurul meu. si imi inchid in mine sentimentele si simtirile,bag cate o doza de morfina imaginara si totul amorteste intr-un banal de zi cu zi.

Cu asta ma lupt..asta vreau sa schimb...sa educ...asta e prima mea durere si cea mai ardenta.

Cand ajungi sa devi,sa te transformi ,sa te metamorfozezi in idealul unui om in materie de iubire,l-ai posedat pe viata. N-o sa-si revina indiferent ce si cat ar cauta.si asta nu e o simpla presupunere de-a mea e adevarul auzit din gura lui.si nu l-a spus sa ma faca sa ma simt vinovata,l-a spus ca l-am obligat eu sa recunoasca.

e dureros sa vezi un om ca nu isi poate gasi linistea, ca nu mai poate iubi, ca nu i se mai citeste pe chip sufletul. ca a amortit de tot si definitiv.ca a albit pe dinauntru,nu pe dinafara.

asta e a doua durere crunta care imi apare in fata ori de cate ori il vad,il simt ,il aud. o mai amortesc eu cat pot,dar iese de fiecare data la suprafata. si aici nu mai am ce face...ca nu poti sa te intorci in timp sa repari stricaciunile.

Suntem, printre multe altele suma greselilor noastre si trebuie sa invatam sa traim cu ele.

Dar macar pe prima durere,aia pot sa o inlatur.inca e timp. acum incerc sa nu mai fac greseli.sa sparg cumva zidul. sa imi controlez sentimentele si in alcelasi timp sa le las sa iasa la iveala.

Aici pot lucra. TREBUIE sa pot!

clauditzadennis spune:

O singura intrebare, off-topic, ce carte citesti sau care a fost ultima carte pe care ai citit-o?

flaviutza spune:

Nu am timp prea mult de citit. in general despre cresterea si educarea copilului,psihologia copilului. ultima e "dati copilului o inteligenta superioara".

Despre univers, mai nou religie mi-am scos Coranul de pe un site..dar nu am apucat
Literatura mai deloc. cam de multisor n-am mai citit vreun roman.

cursuri de psihologie(pentru scoala,una din scoli) si alte cursuri pentru ASE.

in ultimele doua luni ma lupt cu tot ce inseamna FINANTE-BANCI.

Alexia 02.05.2004(filmulete)
mami si Ale

clauditzadennis spune:

quote:
Originally posted by flaviutza

[cursuri de psihologie(pentru scoala,una din scoli)

Alexia 02.05.2004(filmulete)
mami si Ale

Din punctul meu de vedere acesta este motivul acestui asa-zis zbucium interior...concentreaza-te mai mult pe finante, si o sa treaca de la sine...parerea mea!

MissParker spune:

quote:
Originally posted by Elise

N-am spus "probabil m-as plictisi". Ci ca m-as plictisi cu sigurantza.
Sigurantza provine din experientza anterioara. Din ceea ce mi-a placut si ce nu mi-a placut la relatiile din trecut.

Am ajuns sa realizez destul de bine de ce tip de oameni si ce tip de implicari sint atrasa.
Si nu-s prea domestici.
Nici ei, nici relatiile.
Nu ma vad sporovaind cu barbatul ani in sir ca intre prietene si despicind firul in patru.
Nu ma vad in situatia asta si nu ma intereseaza.
Prefer sa ne petrecem timpul altfel, ca oricum n-avem prea mult la dispozitie: vreau sa fiu femeia lui in principal, nu prietenul lui.

Si daca i-as povesti cu lacrimi in ochi cum au fost relatiile mele anterioare si m-ar consola de pierdere nu cred ca m-as mai trezi prea multe dimineti linga el.

Asta este felul meu de a privi lucrurile: l-am luat de barbat din pura pasiune, nu ca sa-i pun prisnitze deocamdata.
Si prefer sa pastrez asta.
Atit cit o sa pot.

Nu cauta solutii general valabile, nu exista.

Elise & BBLisa

Eu am un barbat caruia ii pot fi in aceeasi masura si femeie si prietena.

Si el imi este mie la fel de barbat ca si prieten. Chestiile astea nu se suprapun si nici nu se exclud, ci doar ne imbogatesc relatia.

De aceea as vrea ca si altii sa spere la mai mult. Dar daca tu zici ca nu exista solutii general valabile, o sa ma obisnuiesc cu ideea, nu am de ales. Dar imi pare rau.