Captiva in inchisoarea sufletului

Exact asa ma simt cam de cand ma stiu. aparent extrovertita , o aparenta care iti ia ochii.vorbesc mult,spun putine. si niciodata nu vorbesc persoanei de langa mine despre sentimentele pe care le am.nu pot si nici n-am putut vreodata pe de-a intregul. nu stiu de unde mi se trage ,ca ai mei se iubareau toata ziua.originea exacta nu o stiu. stiu doar ce a accentuat aceasta stare.si caut o solutie,pana nu e prea tarziu.

Asa ca va pun cateva intrebari,poate poate o privire obiectiva ma scoate si pe mine din nebuloasa.


Partea 1. Poti iubi doua persone in acelasi timp?


Ei bine ,explicati-mi ca nu. ca iubesti un singur om. ca nu exista dualitate in iubire.ca o iubire mare nu poate coexista cu alta iubire mare.

Ba poate. si culmea, nu exista nici un sentiment de vinovatie. pentru ca sunt atat de diferite,nu interfereaza, nu au nimic in comun.

Prima o simt de cand ma stiu. de cand am deschis ochii si am privit lung si mirat in jur. nu m-a ranit ,nu m-a facut sa sufar niciodata. ar fi fost bine(pentr el,poate si pentru mine) sa o faca,macar putin,macar odata . probabil il ceream de barbat.ma cunosc si stiu ca asa as fi procedat. dar nu.

L-am iubit intr-un mod care doare. care te usuca pe dinauntru. si nu a fost dependenta. si intotdeauna am plecat exact atunci cand realizam ca nu mai sunt eu langa el. sentimentul ala ca te pierzi...ca nu mai esti stapan pe tine ,nici macar pe gandurile tale,ca iti fuge pamantul de sub picioare si faci stop cardiac . aceasta iubire ciudata m-a facut sa plec de fiecare data. si mult timp m-am intors inapoi si i-am bulversat viata. si m-a primit din nou.

Si el m-a iubit .si nu am realizat cat de mult decat tarziu..am reintalnit un om mutilat sufleteste...din vina lui sau din vina mea.probabil culpa comuna .care nu mai poate iubi.asa simplu.

Il iubesc si acum intr-un mod ciudat. fara absolut nici o conotatie sexuala. si totusi, nu il iubesc amical...dar cum? nu stiu...

De aia spun ca nu are nici o legatura cu iubirea asta pe care o simt fata de sotul meu. pe care am simtit-o din prima clipa.care e implinita, matura, sexuala , familiala...toate epitetele posibile.suntem atat de diferiti temperamental(eu scorpion,el taur,diametral opusi) si semanam fizic atat de mult.si suntem o familie fericita.

dar e o fericire cuminte,sigura,care nu doare si te inalta, nu te doboara.

Nu ma simt vinovata. nu m-am simtit vreodata. sunt stapana pe mine si pe sentimentele mele.

si totusi,o intrebare recenta m-a pus pe ganduri....INSELI CU SUFLETUL SAU CU TRUPUL?



2) LUMI PARALELE.

Vreau sa cred ca exista. si ca in celalalt univers paralel, nu l-as fi facut sa sufere atat pe omul care mi-a deschis toate usile importante din viata.sa fie bine pentru toata lumea.sa se deschida naibii o poarta sa trec 1 ora prin ea , sa ma duc sa-l iau in brate, sa-l linistesc si sa-i spun ca maica-sa o sa se faca bine,asa cum a facut el de sute de ori...

Cum Dumnezeu nu pot sa fac asta? cum Dumnezeu NU VREAU sa fac asta? ca de putut pot,nu mi-e greu sa sun un taxi...






2) INCHISOAREA SUFLETULUI.

Cum am spus, ma simt captiva in inchisoarea sufletului.sau a ratiunii.nici eu nu mai stiu exact.si exista de mic copil. cand s-a accentuat? cand a murit tatal meu...o alta mare iubire. atunci m-am inchis de tot,desi in aparenta am ramas si am fost tot timpul sociabila,deschisa.

Atunci am fugit cat m-au tinut picioarele si definitiv de prima iubire.aia care doare. ca am ajuns eu la fulminanta concluzie ca toti cei pe care ii iubesti pot sa dispara pur si simplu la un moment dat.

Si ca ar fi indicat sa fac eu sa dispara inainte sa o mai iau in freza encore une fois.

un instinct de conservare a individului exacerbat.



3) TREBUIE SA MA SCHIMB.

Zilele astea am avut o alta durere mare. era cat pe aici sa nu intru in licenta dintr-o prostie...mi-am lasat un examen pe ultima suta de metri(ca sa-l iau cu nota mare...aia ma rodea pe mine) si proful nu a vrut sa mai vina sa-l dea. 3 zile am innebunit.

Nu cred ca mai e nevoie sa spun la cine am apelat sa ma ajute.

dar nu asta e ideea.


Ideea e ca, de vreo doua saptamani, invat pe rupte si sunt complet absorbita si stresata. si mi-am neglijat total sotul. nu ma refer la gatit,spalat...la restul. nici macar o vorba buna, o mangaiere...nimic. a incercat saracul sa recastige teren...in toate felurile posibile. se invartea pe langa mine ...a incercat sa ma ia in brate,sa ma sarute sa...sa....i-am spus ca sunt obosita...ca nu am chef de nimic,sa ma lase in pace. i-am explicat rapid ca nu am pofta de tandreturi de nici un fel.

M-ar fi inteles...daca as fi avut bunavointa sa-i spun ca il iubesc la fel ca acu o saptamana,ca ma atrage fizic la fel de mult, ca nu s-a intamplat nimic..ca sunt doar obosita si cu capsa pusa.toata noaptea a oftat in somn.si efectiv nu am putut sa-i spun nimic.


Nu ma cunoaste deloc.stie si el ca nu ma cunoaste. comunicam perfect,cel putin el comunica cu mine.si eu cu el, pana vine vorba de capitolul cu pricina. orice problema avem ne-o spunem . decizii luam impreuna. suntem fericiti.nu doar in aparenta,ci pe dea-ntregul.

dar nu ma cunoaste. stie ca il iubesc. nu stiu de unde ,ca nu ma omor cu explicatiile, dar mi-a spus ca stie.atat.

...ce pacat ca nu stie cat de mult.

4)NU MI-E FRICA...MI-E FRICA.

Nu mi-e frica sa nu-l pierd.sunt sigura pe noi, pe relatia noastra .e implinita,nu mi-as dori mai mult. nu cred ca exista mai mult de atat. nu mi-e frica sa imi deschid sufletul de teama ca m-ar iubi mai putin.ca asta ar inclina cumva balanta in defavoarea mea.



Mi-e frica doar ca in acel moment s-ar intampla ceva,un cataclism natural...orice...si ar disparea in neant.


5) EPILOG. nu stiu de ce trebuie sa simt durere si fericire in acelasi timp.toate la intensitate maxima si toate deodata ca un amalgam sinistru de extaz/agonie. Ieri seara am fost fericita la patrat .am luat nenorocitul de examen,ne-am relaxat cu o baie fierbinte ,cu o sampanie , o tigara,o noapte nebuna si restul lucrurilor pe care le iubesc din tot sufletul...

...acum sunt cu nervii prastie si imi vine pur si simplu sa vomit de bine ce-mi este..pentru ca omul care a insemnat si inseamna mult pentru mine la un nivel pe care nu pot sa mi-l explic nici mie ,daramite voua , are nevoie de mine si eu nu pot sa fiu acolo...nu vreau sa fiu acolo,macar cu o vorba buna .pentru ca e o durere in plus pe care nu o mai pot gestiona...

...m-a sunat si mi-a spus de operatia maica-sii..ca e grav...si n-am putut sa spun ca eu sunt aici...ca sunt cu el,ca simt la una cu el..ca instinctiv am simtit in momentul in care l-am auzit mirosul casei lui ,al lumii lui..n-am reusitt sa fiu pentru prietenul meu drag asa cum a fost el pentru mine si m-a scos din ceata de nenumarate ori...




A reusit ,vreodata ,cineva sa iasa din inchisoarea sufletului? daca da,cum? astept orice opinie. e obiectiva si e un plus castigat. trebuie sa ies, pentru mine, pentru familia mea. mi-e teama ca acest zid nenorocit ,al acestei inchisori nenorocite o sa se darame intr-o zi exact peste fericirea mea....









Alexia 02.05.2004(filmulete)
mami si Ale

Elise spune:

quote:

---

A reusit ,vreodata ,cineva sa iasa din inchisoarea sufletului? daca da,cum? astept orice opinie. e obiectiva si e un plus castigat. trebuie sa ies, pentru mine, pentru familia mea. mi-e teama ca acest zid nenorocit ,al acestei inchisori nenorocite o sa se darame intr-o zi exact peste fericirea mea....

---

ha ha... welcome to the club.


flaviutza,

Nu stiu daca e chestiune de zodie, si eu tot scorpion, dar stiu perfect la ce te referi.
Perioade in care nu maninci, nu dormi, nu gindesti - nu esti tu, esti o umbra vie, si n-are absolut nici o legatura afectiva sau sexuala, ba mai mult, nimic faptic corelabil cu ce ti se intimpla. Din contra. Totul e nemaipomenit de frumos si inofensiv si sufletul tau e pulbere. Inteleg perfect contextul in care tot ce iti vine sa ci e SA FUGI MINCIND PAMINTUL. Ca sa poti sa iti continui viata.

Deci, in concluzie, te inteleg mai bine decit crezi.
Dar am ajuns de-a lungul timpului sa ma impac cu ideea, sa nu mai incerc sa "ies" din asta, ca n-am cum. Nici macar fuga nu rezolva, ci complica. Incerc doar sa o separ de existentza aia liniara si plicticoasa si inofensiva de zi cu zi, sa trag linie intre ce fac, ce spun si ce e de fapt in sufletul meu. Iar daca "se vede" si imi cad mastile vreodata din greseala (se mai intimpla) apelez la faptul ca ce simt eu e strict bucataria mea interna, excuse me, si inchid usa la loc.

Am inventat nspe mii solutii de iesire, dar am ajuns la concluzia ca sint inutile.
Asta e structura mea sufleteasca, asa sint eu de la mama mea. "Abisurile" nu sint exterioare, altfel ar exista pentru toata lumea. Ci eu le caut si uneori chiar eu mi le confectionez.
E un joc in doi pe care eu il accept sau uneori il incep. Ceva din mine le cere. SI daca inchid un capitol o sa inceapa altul. Orice nevoie in fond se cere satisfacuta. Asa ca invat sa supravietuiesc cu asta, de exemplu ma feresc sa-mi cunosc prea bine barbatul, ca sa nu-l pierd. Asta, ca exemplu.

Invidiez oamenii care pot iubi linistiti cel mai bun prieten si ajunge la maxima sigurantza afectiva, si inoata cu gratie in apele teritoriale, dar eu nu asa functionez. Habitatul meu e "on the edge". Nu-mi convine, bineinteles ca nu-mi convine, da' asta sint. Alta n-am.

Elise & BBLisa

lgireada spune:

Nu as putea sa-ti dau vreun sfat. Nu am experienta necesara. Doar sa-ti spun ca ma uimesti cat de frumos ai scris si ai explicat dualitatea sufletului tau, dualitatea unei simtiri.
Cred ca e greu sa gestionezi toate sentimentele care sunt in interiorul tau, dar una peste alta fii fericita ca ai sufletul plin, si nu gol. Ai grija in primul rand de cel cu care formezi o familie si apoi de oricine altcineva.

Liliana
http://new.photos.yahoo.com/lgireada/albums

Clover spune:

Ai terminat examenele si licenta de faci introspectii d-astea kilometrice?

Ce pot sa zic, confunzi prietenia cu iubirea. Lasa fanteziile si gandeste-te ca ai un sot. Cat pentru prietenul tau, sanatate mamei sale si fi alaturi de el.

E normal ca unii oameni sa ne atraga, dar trebuie sa delimitezi imaginarul de real. Ca sa raspund la prima intrebare, eu cred cu tarie ca poti iubi doua persoane in acelasi timp. Majoritatea oamenilor iti vor spune ca nu.

Ce facultate absolvi dumneata, ca le scrii tare alambicat din condei?

Grow where you're planted.

A_Iulia spune:

Trebuie sa-i dau dreptate Elisei - cred ca e natura zodiei voastre.
Invata sa traiesti cu tine asa cum esti, sa te cunosti, si sa-ti gasesti sursa de echilibru. Eu nu sunt asa ca voi, desi solutia e valabila pentru oricine.

Sa iubesti doua persoane in acelasi timp? Depinde despre ce fel de iubire e vorba. Poti sa iubesti si o suta in acelasi timp. Insa cred ca doar o singura iubire poate fi relevanta pentru sufletul tau. Nu neaparat aceea iti va aduce linistea, insa e doar o chestiune de alegere - cum iti doresti sa fie viata ta.



Adina + Olivia 04.03.2004

redi spune:

Buna dimineata !
nu mai am cuvinte ,.............





nu poate evalua subiectul la excelent ?

Porumbita spune:

sorry merge aiurea site-ul si se posteaza de mai multe ori

Porumbita spune:

Partea 1. Poti iubi doua persone in acelasi timp?
da, din pacate. spun din pacate pt ca doare tare de tot si te simti ca dracu, vinovata neacuzata inca, pulbere dpv sufletesc...

2) LUMI PARALELE - Cum Dumnezeu nu pot sa fac asta? cum Dumnezeu NU VREAU sa fac asta? ca de putut pot,nu mi-e greu sa sun un taxi...

nu eti inca impacata cu tine insati... si nu o faci din instinct de conservare.. iti e teama de ce-ar putea iesi si teama ca ar avea repercursiuni asupra vietii tale obisnuite

INCHISOAREA SUFLETULUI

invata as traiesti cu ea pt ca inca nu esti pregatita sa iti asumi consecintele daca ai iesi de acolo...

TREBUIE SA MA SCHIMB
unele lucruri nu ar mai trebui zgarmate...stau mai bin aasa cum sunt, cu pojghita deasupra...
cat despre atitudinea fata de sot... la faza de acum, cu licenta si tot tacul, chiar ar trebui sa te lase in pace, ar fi aiurea sa nu inteleaga...
dar pe per ansamblu ai grja sa nu mai iei totul "for granted" asta e valabil si la faza cu imi e nu imi e frica....

flaviutza spune:

quote:

---

Originally posted by Clover

Ai terminat examenele si licenta de faci introspectii d-astea kilometrice?

Ce pot sa zic, confunzi prietenia cu iubirea. Lasa fanteziile si gandeste-te ca ai un sot. Cat pentru prietenul tau, sanatate mamei sale si fi alaturi de el.

E normal ca unii oameni sa ne atraga, dar trebuie sa delimitezi imaginarul de real. Ca sa raspund la prima intrebare, eu cred cu tarie ca poti iubi doua persoane in acelasi timp. Majoritatea oamenilor iti vor spune ca nu.

Ce facultate absolvi dumneata, ca le scrii tare alambicat din condei?

Grow where you're planted.

---

Nu e nici un imaginar. nu pot sa explic de ce,nu am dreptul la mai mult decat am explicat deja,dar e exclus imaginarul. Sunt atat de ancorata in real incat sunt capabila sa ma detasez si sa-mi privesc exact situatia din exterior.cam asa ca in povestirile cu cei aflati in coma si se dematerializeaza. si sti ceva? privit obiectiv ,de la 10 metri distanta, adevarul iese mult mai usor la suprafata.

Imaginarul asta de care vorbesti se mai materializeaza ocazional si imi apare in fata cu intentie sau din greseala plin de povestea unui deceniu.eu am doua decenii jumate,deci e enorm.

Imaginarul asta a fost primul lucru pe care l-am vrut si eram copil de generala..si pana mi-am dat seama cum si in ce sens il voiam imi dezvoltasem deja planul minutios de atac. nu e vorba de strategii ieftine gen stilul panseluta sau rochite decoltate...ci de dezvoltarea unei empatii profunde,care te ajuta sa prinzi omul ca intr-o panza de paianjen,fara cale de scapare.indiferent cat esti tu de mic si el de mare.sa te uiti la cel de langa tine si sa-i patrunzi prin ochi in suflet sa-i cauti exact punctele slabe ,sa simti dintr-un tremur al vocii sau o grimasa a fetei exact ce l-ar putea inlantui...ce l-ar putea face fericit si ce l-ar distruge.

Si asta e un lucru esential,care pe mine m-a ajutat enorm...si sa cladesc si sa daram in egala masura.


Ati simtit vreodata ca nu traiti doar in propriul suflet ci in doua? unul al tau si unul al celuilalt? ca empatizati atat de mult cu fiinta celuilalt,cu durerea sau bucuria lui incat nu mai stiti daca sunteti voi sau el? ca-i simtiti fiecare gura de aer intrata in plamani..fiecare gand ,fiecare idee,fiecare pas ? si toate astea sa fie reciproce?

Cam asta inseamna genul ala de iubire ce se situeaza deasupra sexualului..deasupra multor lucruri. ca nu prea mai poti face sex normal cu unul care traieste prin tine,cu tine,in tine si in jurul tau.ca faci tot timpul. si cu trupul si intelectual si din priviri si cu ce vreti voi.iar asta se ridica mult deasupra oricarei atractii fizice,chimice.e mult mai complexa si mai nuantata si din cauza asta nu moare cum moare prima. nici intr-o suta de ani.pentru nici unul din cei implicati.


De aia spun ca nu are nici o legatura cu iubirea la fel de profunda,de fapt mai profunda pentru sotul meu. ah,ba da,are.m-a lamurit Elise (buchet mare de flori,mie imi plac trandafirii inchisi la culoare,nu stiu lui Elise ce-i place,da-i dau) ca de fapt exista o legatura. de ambii am fugit sau fug. numai ca de ultimul nu pot fugi fizic. insa pot ridica ziduri in jurul meu. si sa darami ziduri e mai dificil decat sa te intorci langa cel de care ai fugit.


S-ar darama prima caramida din zid. daca as afla ca cel pe care il iubesc atat de altfel ar invata sa simta implinirea pe care o simt eu. aceea de a te darui din nou,de a avea un copil si o familie.de a fi complet.si o parte din vina o port eu. ca am fost prea lasa sa raman acolo si poate azi traiam o alta fericire, sau sa fi pus capat incertitudinii si jocului tampit de-a "vreau,nu vreau" din prima clipa cand am realizat ca nu e de mine tipul asta de relatie.

S-ar mai darama o caramida daca as binevoi sa nu ma inchid in mine cand am vreo durere si sa spun ce simt. atunci omul de langa mine m-ar intelege pe de-a intregul si nu ar ramane mut cand ii spun ca eu clachez ca n-a vrut un profesor sa vina la examen.paradoxal,ii spun ce vreau de la el,inclusiv prin dormitor si stiu ca asta presupune o deschidere mare,nu multi o fac, dar nu-i spun cat si ce simt pentru el.daca ii spun cu gura mea asta...eu unde mai fug?









Alexia 02.05.2004(filmulete)
mami si Ale

dianaintruder spune:

in bratzele lui

diana

Elise spune:

flaviutza, mie imi plac trandafirii aceia de un roshu inchis, cit mai inchis si catifelat... sint singurele flori pentru mine, in rest toate sint verdeatza. Si barbatiilor din viata mea nu le-am spus asta niciodata.
Sint destul de politicoasa sa spun "multumesc" gestului, dar ca sa ajunga pina la mine trebuie sa aiba niste informatii.... pe care nu eu le dau. Asta apropo de empatizare.
Si pe mine empatizarea asta ma sperie. Imi vine sa o iau la goana. Mi-e imposibil sa inteleg de ce. Poate sint obsedata de control? Poate am senzatia ca imi e invadata intimitatea? Poate as prefera sa fiu surprinsa in fundul gol decit cu sufletul descoperit?
Cred ca problema e la mine.... si ma cred ca sint obisnuita sa merg pe premisa "trust in God but lock the door", oamenii sint draguti si amabili dar sa nu ne bazam pe asta - si cind nu pot sa incui usha intru in panica.
E vorba de incredere aici. Eu cu increderea stau prost. Probabil si tu. Pot sa iubesc din tot sufletul, pot sa fac orice pentru persoana iubita, pot sa-i pun inima mea in palma si de multe ori chiar asta fac - insa daca toate aceste lucruri ii sint la fel de clare si lui, ca si mie, mi-am scos ghearele imediat si am batut in retragere. Nu sint domesticibila. E ceva instinctiv.

Elise & BBLisa