Depresie- va cer ajutorul !
Raspunsuri - Pagina 4
Kefi spune:
quote:
Originally posted by flaviutza
Acum sfatul meu pentru tine.
Credema,degeaba faci sedinte la psihoterapeut,poti sa faci zilnic,degeaba bagi pastile (eu nu am luat nici macar una) daca te intorci acasa la exact aceeasi situatie. poate sa-ti cante doctorul 10 teorii pe zi,daca dupa ce pleci de la el te asteapta aceeasi rutina...degeaba.
Poti face mici schimbari,atat de simple ca nu te gandesti la ele dar cu rezultate uimitoare.
.....
Trebuie ,in concluzie sa faci ceva pentru tine. si asa o sa ai o sansa in plus!
Flaviutza, ai toata stima si respectul meu...
... pt puterea care ai avut-o...Imi pare sincer rau ca ai pierdut sarcina. Dar nu se stie niciodata...
Si eu personal cred ca o schimbare radicala in rutina zilnica ar ajuta infinit mai mult decit tot felul de introspectii si psihoanalize.
Dar totusi cred ca aceasta schimbare ar trebui facuta in paralel cu indicatiile doctorului.
DanaR spune:
Cornelia draga nu stiu daca te va ajuta cu ceva ceea ce voi scrie eu. Stiu ca asta nu este o terapie dar pentru mine a fost un soc de nu mai imi vine nici sa ma gandesc ca eu traiesc greu sau ca am probleme. Si eu stau acasa ca si tine mai toata ziua singura cu cei doi baieti ai mei.
Sa iti povestesc...
Ieri am iesit la Dunare, noi stam pe faleza si de multe ori merg cu cel mic sa arunce pietre in apa si sa se joace cu alti copii. Pe plaja langa o barca trasa pe mal, un bebe de nici patru luni pe o paturica, gol pusca intre niste hainute. Vine un pustiulica ud tot numai ce iesise din apa si se scutura de apa rece pe bebe mic. Il ia in brate, mentionez ca nu avea mai mult de patru ani, il zmotoceste ca nici eu cu al meu de un an si ceva nu fac chiar asa. Cel mic era numai cu privirea dupa el. Eu tot: "Nu trage asa de manutele lui! Ai grija cum il ridici! Pune-l jos usor!" Stiind ca copilul meu cel mare de 8 ani nu il ridica pe cel mic de la inceput decat usurel si foarte rar, eram uimita cum il manevra asta mic pe celalalt si mai mic. Il acopera cu o bluzita si fuge din nou la apa. Ma uit in jur si identific mama. Mamica de vreo 25 ani maxim, cu un alt bebe in brate, de maxim un an si 3-4 luni, dar pe jumatate de slabuta fetita pe cat era voinicelul meu de tot aceeasi varsta. Mi-am dat seama ca avea peste un an caci mergea cand a pus-o jos, in picioare. Mamica striga din malul Dunarii pe alti copii sa iasa din apa. Erau cu totii la scaldat. Un altul din apa semana perfect cu ea si dupa cum se comporta era tot copilul ei. Am identificat de toti cam patru copii ai ei si inca doua fete si un baiat mai mare - probabil vecini. Plecase cu toti la scaldat si eu ma vait cand ies afara cu ai mei doi ca este un mare efort sa fiu atenta dupa ei si ca ma obosesc.
Acum, le pusese pe fetele mai mari sa stea la plaja pe o masa de tenis de tabla ca sa se usuce. A mai urcat si pustiul de patru ani, care topaia intruna pe masa. Lasase fata cea mica si pe ea pe masa topaind impreuna cu celalat. Fetele faceau plaja nu erau atente, si totusi din cand in cand mai puneau mana pe ea. Eu imi inchipuiam ca acum o vad pe micuta cazand in cap de pe masa aceea. Ii alunecau piciorusele goala pe masa aceea uda. Si culmea ceilalti puneau totusi mana pe ea din cand in cand. La un moment dat am zis numai Dumnezeu o tine sa nu cada. Imi venea sa urlu la ei. Ea fugea intre bebelus si malul apei ca sa ii scoata de acolo cand pe unul cand pe altul. Caci o data erau langa paturica cu bebe si il ridicau cand unul cand altul odata erau din nou in apa. Culmea e ca a plecat cu toti intregi, uzi, dar fericiti.
Oare ma intreb eu, femeia asta cum se descurca? Daca eu care am casa, sot, parinti care ma mai ajuta, de mancare ce sa le dau copiilor, apa calda cand e nevoie pentru copii, pampers sa ii pun la fundulet, si cat de cat conditii omenesti de trai si ma plang de toate cele! Femeii - fetei de fapt ca nu avea mai mult de 25 de ani, cum i-o fi fost? Ea se plange de ceva sau nu mai are timp si de fapt cine sa o asculte? Ba ii mai dau si vecinii copii lor pe cap sa ii duca la scaldat! Nu stia la care sa se tina si culmea ca se descurca cu toata trupa. Unul din baieti cel mai maricel care nu avea mai mult de 6 ani si-a luat in brate fratiorul- bebe, ea a luat fetita cea mica, si toata trupa au plecat fericiti ca au fost la Dunare la baie. Nu mai pot sa ma gandesc ce le-o fi dat acasa de mancare la cum aratau de plapaditi - nu erau tigani, erau copii frumosi albi, si ea avea ochii albastrii la fel si beieteii mai maricei, dar se vedea cat erau de saracuti.
Am ramas socata si nu am mai putut spune nici eu si nici restul mamaicilor care eram acolo decat Dumnezeu s-o ajute sa aiba grija de toti!
Te rog sa ma ierti ca am divagat de la subiectul tau, dar pentru mine a fost asa o palma peste fata acest fapt de viata incat... cu greu mai imi vine sa spun ca imi e greu, ca sunt stresata de copiii mei sau ca nu am ceva.
Iti doresc sa te faci repede bine si sa stii ca mama mea mi-a spus cand am fost intr-o stare la fel cu a ta ca copii mei nu au nevoie de o femeie suparata, speriata si disperata, ci de o mama. Sotul nu va rezista mult langa o asemenea femeie asa ca incearca sa lupti din interior ca sa devii puternica pentru copii, pentru sot dar in primul rand pentru tine.
Succes draga mea si gandeste-te cum o duc altii de greu si ce bine ne este noua!
Spune asa cand te trezesti dimineata : Multumescu-ti tie, Doamne ca am ajuns aceasta zi de lumina si de pace pentru ai mei copii! Fii Doamne cu mine astazi in tot ce fac!
DanaR si baietii ei : http//www.ealbum.ro/danar/a165
lala spune:
incearca acupunctura; la Municipal au un medic care trateaza depresia prin acupunctura si homeopatie
bird70 spune:
Si eu am dat la facultate si mi-am schimbat meseria pentru ca eram atat de nefericita desi nu aveam nici un motiv 
, aveam 2 copiii sanatosi, un sot minunat, o situatie financiara buna, reusisem sa plecam din Romania. Dar eu ma simteam 
, ma ocupam de copiii, mergeam la shopping 
, aveam grija de mine, ma rasfatam si totusi eram cumplit de nefericita. M-am hotarat sa imi caut un job part-time desi copilul mic era inca foarte mic dar mi-am dat seama ca nu vreau sa imi fac meseria, pur si simplu nu vreau 
. Intr-o zi am aruncat bomba, ma inscriu la facultate 
, sotul meu a fost foarte circumspect la inceput, a crezut ca e o toana de-a mea 
dar indiferent ce a crezut despre asta m-a sustinut. A fost mai greu cu parintii mei care nu intelegeau de ce trebuie sa merg la facultate iarasi cand deja eu am o meserie si am facut facultate in Romania, de ce nu puteam pur si simplu sa-mi iau un job. Acum pot sa spun ca a fost cea mai buna decizie pe care puteam sa o iau. In primul an a fost mai greu, am avut dubii, dar din al 2-lea an mi-a dat seama ca iubesc meseria asta si nu m-am mai uitat inapoi nici o secunda.
giulia71 spune:
Bird70 , am vazut ca lucrezi in domeniu din postarile anterioare.
Spune-ne si noua te rugam cum este tratata depresia si anxietatea acolo? Mulumim frumos!
quote:
Originally posted by bird70
Si eu am dat la facultate si mi-am schimbat meseria pentru ca eram atat de nefericita desi nu aveam nici un motiv
Doamne cu puterea Ta, ajuta-i micutei Diana sa se faca bine!
MissParker spune:
Cornelia, multa putere iti doresc si ai grija de tine! Nu da inapoi pe drumul asta pe care l-ai inceput acum. Ai sa vezi ca problemele se pot rezolva. Infrunta-le si aduna-ti puterile sa mergi mai departe. Vei reusi. Si nu te speria de durerea sufleteasca, ea te apara de durerea corpului, fiindca toate aceste simptome care se adreseaza de fapt sufletului trebuie traite si suportate cu sufletul ca sa nu se rasfranga asupra corpului/sanatatii. Stii vorba aia, "nimic nu aduce mai multa suferinta decat fuga de suferinta". Incearca sa te simti in largul tau la terapie, sa vezi ce anume iese la iveala din subconstient, unde trebuie sa lucrezi, iar apoi corpul va micsora presiunea (depresia), simtind ca te ocupi de tine insati din acest punct de vedere. Spunea bine o fata de mai sus ca medicamentele singure nu fac decat sa inrautateasca depresia cu timpul, corpul tau insa va simti ca prin psihoterapie tu incerci si sa prelucrezi emotional simptomele, ai sa vezi ca astfel ele vor scadea in intensitate.
Mult succes cu terapia si iti doresc din inima ca in curand sa ai si mai multa incredere in tine ca sa nu mai ai nevoie de medicamente.
Si sa nu-l excluzi pe sot din acest zbucium al tau, e tare bine sa ai pe cineva langa tine care sa te sustina, sa te incurajeze, sa te inteleaga si sa-ti fie alaturi la greu. Pe mine m-a ajutat enorm sprijinul sotului meu.
flaviutza, si sper ca esti bine, in ciuda experientei avute cu pierderea sarcinii.
Felicia
Poze cu noi si vacantele noastre
*****************************
Adevar > Autonomie > Identitate
Zero toleranta pentru lipsa de toleranta fata de un copil !!!
Dana_B spune:
Cornelia draga,
Inteleg situatia ta in intregime - mai am un pic si fac si eu 1 an acasa cu 2 copii mici de tot. La inceput a fost bine, dar pe ce trece timpul disperarea isi face loc. Noroc ca ma intorc la serviciu la sfarsitul lui iulie, caci nu mai suport starea asta. Si ca si tine, voi cauta in curand sfatul unui specialist. Evident copii sunt minunati si sanatosi, sotul iubitor, numai eu nu sunt ok.
Nu stiu daca e depresia post-partum sau de alta natura, cert e ca ma urc pe pereti: in afara de stari de panica si anxietate, am o stare continua de oboseala chiar si dupa ce ma trezesc, iar cele mai mici lucruri care nu sunt cum vreau eu ma duc la plans si suparare. Evident ca a doua zi imi dau seama ce idioata am fost...
Fii tare, continua tratamentul daca iti face bine, iti tin pumnii.
PS: Shopping therapy ma deprima si mai tare caci eu fac cumparaturile in casa si stiu cati bani se duc pe toate.
cornelia_laura spune:
Buna seara, fetelor
. Am intrat sa va spuns ca ma simt un pic mai bine, am inceput sa mananc cate ceva. Am stat mult afara zilele astea in ciuda caldurii si mi-a facut bine. Miercuri ma duc din nou la psiholog, abia astept. Deocamdata nu pot hotara daca sa incep serviciul in toamna sau nu, sa ma stabilizez intai si sa-mi recapat incredere in mine. Dar ideea recunosc ca imi surade. Reactiile adverse de la Cipralex s-au mai diminuat. Mai am ameteli si putina agitatie in special in prima parte a zilei. A, si ma constipa rau dar asta o rezolv deocamdata cu pastile.
Va pup pe toate.
Cornelia, mami de
www.onetruemedia.com/shared?p=1f7b802ef8d6f642515014&skin_id=0&utm_source=otm&utm_medium=text_url" target="_blank">Eduard si
Eric
MAI 2007 
nastad spune:
Eu iti doresc sa gasesti puterea sa treci peste tot.
Stiu,din proprie experienta ,ca numai singura te poti vindeca.Gandeste-te ca sotul si copii au nevoie de tine si ca viata e foarte frumoasa daca stii sa o traiesti.
Doina, 
Oana(03.04.2003) si Doru(23.06.2006)
Album Oana si Doru
marianmoisii spune:
iti vorbeste cineva care a facut tratament antidepresiv...poti incerca toate tratamentele din lume, poti bea apa vie......toate astea sunt fara rezultat daca crezi ca te vor ajuta...in momentele cele mai crunte cand parca ajungi la marginea'' prapastiei'' atunci cel mai mult ...pur si simplu trebe sa iti impui sa fie bine...in fiecare zi repata asta ''tebuie sa fie bine, trebuie sa ma refac..'' vei vedea ca rezultatele vor veni dar toate in stransa legatura cu medicatia prescrisa de medic.eu am avut niste stari grei de descris in cuvinte, dar acum au trecut...si mi-e bine nu stiu daca sunt suta la suta refacut dar iau un tratament naturist acum preventiv, acest tratament ti-l recomand si tie.. e destul de ieftin..:)
este tinctura de ovaz de la hofigal...poti sa o ei in paralel cu antidepresivele, acest medicament naturist a vindecat depresia in procent de 80 la suta la pacientii tratati corespunzator..vorbeste cu medicul tau si vezi ce spune,eu unul iti zic sa incerci .refacere grabnica!