suferintele copiilor mici dupa divort

Buna.Sunt noua si am ceva emotii.Preocuparea mea este fetita mea de 5 ani.Sunt divortata,deci tatal nu mai e prezent in viata fetitei.
Comportamentul ei de la un timp este de neinteles,nu mai asculta,este foarte obraznica.Are cateodata si adevarate crize de nervi...nepotrivite pt.varsta ei.Am facut tot posibilul sa nu simta lipsa tatalui,dar poate aici am gresit eu,i-am facut tot timpul pe plac.Ce ma sfatuiti sa fac?Am incercat de toate,si cu pedepse si cu frumosul dar se pare ca nu merge,nu mai am control asupra ei!!!!

A_Iulia spune:

S-ar putea totusi cauza comportamentului ei sa nu fie lipsa tatalui propriu-zis, ci dimensiunea pe care o acorzi tu si cei din jur acestei lipse.

Citind subiectul tau mi-am amintit de nepotul meu - tatal lui a murit, parintii nu au divortat - insa mama lui a avut probleme nu datorate lipsei tatalui in sine, ci a supraprotectiei pe care se simtea obligata s-o acorde copilului considerandu-l extrem de traumatizat (copilul avea 4 ani cand a murit tatal lui).- nu a facut decat rau actionand asa.

Oare psihologi de copii nu exista?

Adina + Olivia 04.03.2004

mariaurdea spune:

multumesc de sfaturi.poate m-am exprimat gresit,nu este ca am acoperit lipsa tatalui,ca nu este posibil,tatal ramane tatal eu nu pot sa joc rolul amandouara.Dar din partea mea am incercat sa ii ofer tot timpul ce a dorit,sa ma joc cu ea cat mai des,avem un ritual-nu plec de acasa fara sa ne dam "pupici"de rigoare,la intoarcere la fel,nu trece zi sa nu ii spun ca o iubesc si ca e printesa mea!Majoritatea timpului il petrece cu mama mea,din cauza programului meu si tot timpul imi spune ca numai cand ajung eu acasa parca se transforma,nu mai asculta ,e obraznica.
Si da,m-am gandit si la un psiholog pt copii.Cu siguranta o voi duce.

Miluna spune:

Maria, de cit timp v-ati despartit? Fetita era atasata de tatal ei?
Si eu am aceleasi probleme cu baietelul meu, de 3 ani jumate. Ne-am despartit de 5 luni, dar la noi isi vede tatal des, de 2 ori pe saptamina. A inteles ca nu mai locuieste cu noi, pentru ca il duce la el, stie unde sta, cu cine sta... O vreme mi s-a parut ca nu vom avea probleme cu el, parea ca accepta situatia fara probleme, era (si e si acum) incintat sa mearga la taica-sau, nu intreaba de ce... Dar in ultima perioada a devenit mai agitat, face crize de nervi din nimica toata, raspunde cu nu la toate activitatile obisnuite, e greu cu el. Si n-as putea spune ca e din cauza mea, pentru ca eu chiar sunt mult mai calma si mai impacata cu situatia acum decit acum citeva luni. Dar el din contra, parca acum se agita mai tare. M-am gindit ca poate el acum intelege ca situatia e permanenta, poate ca pina acum a crezut ca tata e plecat asa, in delegatie, si urmeaza sa se intoarca.
In fine, de vina suntem si noi ca-l rasfatam prea mult, parca la toti din jurul lui le e frica sa nu-l supere ca sa nu-i respinga dupa aia. Si eu primesc frecvent declaratii de genul "daca imi mai pui picaturi in nas nu ma mai joc cu tine, ma joc numai cu tata". Am si vorbit cu un psiholog pe tema asta, si am fost sfatuita sa nu cedez la santaje din astea, sa fiu calma si sa-i zic bine, du-te la tata. Pentru ca se va intoarce singur (bine, inca e mic, dar asa, pe viitor).
Nu prea stiu ce sfaturi sa-ti dau, nici eu nu stiu cum sa scap de toanele lui. Inca mai sper ca ii va trece de la sine, dar daca nu va fii asa, voi apela la un psiholog de copii.

mariaurdea spune:

Sunt despartita de mult timp.Cand inca eram casatorita am decis cu fostul sot sa plec eu la munca in Italia sa ne facem un viitor.(pt ca el nu era in stare).Cea mai lunga perioada de sedere a fost de un an.In iunie anul trecut m-am decis si am intentat divortul,nemaisuportand betiile si lipsa de interes fata de fetita noastra.De abia ieri am obtinut sentinta de divort definitiva si irevocabila,el nu s-a prezentat deloc la divort.Din iulie anul trecut nu mai stim nimic de el.La inceput ALE intreba zilnic de el si cerea telefonul sa vb cu tatal ei,dar el niciodata nu ii raspundea.Nu parea foarte afectata de acest lucru,ii gasea explicatii de fiecare data,ca munceste,ca nu il lasa seful lui sa vina la ea,etc...DRAGUTA!!Dar de la un timp nici nu mai intreaba de el.Din cand in cand imi spune ca ii e dor de tati,dar nu insista.Si ea cand se mai supara imi zicea ca vrea sa vina tati sa o ia si cand ii ziceam ca il sun sa vina sa o ia ,cadea in genunchi si ma ruga sa nu o las.!!mi se rupea inima.Dar se vede ca simte lipsa tatalui,figurii masculine ,ca de cate ori il vede pe fratele meu sau pe tatal meu,sare la gatul lor,ii pupa si le zice ca ii iubeste!Eu am incercat sa ii explic ca tatal ei nu mai vine,ca noi ne-am despartit dar ca cu toate astea el o iubeste f. mult.Cateodata ma surprinde cu "maturitatea"ei,imi mai raspunde ca daca o iubeste asa de mult de ce nu vine sa o vada si de ce nu ii raspunde la telefon?Dar isi raspunde singura ca e ocupat cu lucru si nu poate veni.A! ea daca o intreaba cineva unde e tati ei ,ea foarte mandra raspunde ca tati ei este plecat in afara orasului la munca.Pt mult timp i-am luat apararea,i-am gasit si eu tot felul de scuze ,dar acum si la sfaturile prietenilor am inceput incetul cu incetul sa ii spun adevarul.

Miluna spune:

Daca v-ati despartit demult, banuiesc ca fetita s-a acomodat deja cu situatia. Sigur ca ii lipseste tatal, sau o figura masculina, dar trebuie sa se fii obisnuit deja cu ideea ca nu vine. Si eu sunt adepta adevarului, pentru ca copiii simt cind nu li se spune adevarul, chiar daca nu inteleg, si asta ii agita. Poate ca e greu sa accepte o vreme, dar dupa un timp cred ca se va linisti.
Dar daca fetita se comporta asa doar in prezenta ta, poate ca problema nu e atit de legata de tata, cit de tine, de faptul ca esti mult timp plecata (la servici) si ea si-ar dori sa stea mai mult cu tine. Si cu cit esti mai draguta cu ea si o rasfeti, cu atit ii lipsesti mai mult.
Si la mine e cam aceeasi situatie, cind ajung acasa de la servici ma preia imediat si nu suporta sa ma ocup de altceva, sau sa vorbesc cu alte persoane, trebuie sa fie el centrul atentiei o buna bucata de vreme. Daca nu, scandal mare. Dupa ce isi primeste portia de joaca si atentie, se mai calmeaza. Si da, s-a facut mult mai mamos de cind ne-am despartit, pina atunci nu era chiar asa. Ca si cum ar fii disperat sa nu plec si eu.

slimatei spune:

buna!
eu sunt o fiica de parinti divortati, dupa ce tatal meu si-a luat "zborul" cu o alta femeie(poate imi vei spune ca nu e cazul tau)dar cred ca merita sa mai asculti o alta parere;eu stiam de asta dar inca nu ralizam daca tatal meu umba cu una sau cu alta eu nu aveam de unde sa stiu ca nu are voie,dar nici el nu se ferea dandu-mi impresia ca ar face ceva normal... la inceput mama nu aflase ca nu avea cine sa-i spuna eu nu-i pre dadeam detalii pe unde mergeam cu tata, dar de la un timp,mama cam suspecta cate ceva asa ca m-a tras de limba si eu l-am turnat detot, dar nustiam ca tata face rau...
cat de inocenti sunt copii,inghit tot ceea ce le spui...
mama nu mi-a zis nimic atunci pe loc, pt. ca era socata; dupa un timp luase deja masurile de rigoare(bagase divort) si incepuse sa-mi explice: incet, incet, intelegeam ce si cum e bine si ce nu
dar asta datorita mamaei mele care a avut taria si puterea sa-mi explice " ca unui copil" totul; de ce nu o sa mai fim o familie cu tata...de ce asa, de ce nu?etc.dar asta pt. ca-mi trezise si curiozitate in mine,si ma tinea la curent cu orice schimbare din viata noasta !
ea ar fi vrut sa nu-i lipseasca tata la copil si uite asa a mai incercat o perioada sa se taraganneze dar vazand ca nu are cu cine l-a lasat tot spre binele meu...
nu zic ca nu mi-a lipsit figura paterna mi-a lipsit enorm si acum mai am sechele ,nu ai idee ce mi-a lipsit un tata dar nu a meu,caci dupa catae imi povestise mama ajunsesem sa o cred prin ce trecea cu el sa o inteleg sa o respect si pe viitor sa nu-i dau cumva si eu necazuri...aveam cam aceeasi varsta ca fetita ta bineinteles ca nu am inteles totul deodata dar cu timpul.. pe la vreo zece ani am inceput sa fiu jumatatea mamaei, in sensul ca luam decizii impreuna, nu se facea nimic daca nu eram de acord amandoua,eram ca doua prietene, e o expierenta f. frumoasa atat pt. mama cat si pt. fetita asa se dezvolta si se maturizeaza mult mai repede fara sa-si piarda sufletul de copil si in special in multa libertate, pace si seninatate; daca ar fi fost tatal meu nu cred ca ar fi fost la fel cel putin cand a aflat de divort se transformase intr-un monstru...dar asata a trecut
acum chiar daca sunt casatorita am aproape acelasi raport cu maama mea un pic mai indepartat pt. ca pe primul plan vine sotul meu " e natura" nu pot face altfel pt. ca eu sunt totul pt. el si eu sa-i impartasesc sentimentele: acum el e tatal meu cel ce m-a lipsit mereu!cred ca depinde si de copil asa cumpoate depinde de felul cum mama stie sa-si puna punctul de vedere si tot asa cum depinde de la caz la caz...
Iti doresc multa bafta!

STEFANIA+14Cred in puterea lui Dumnezeu! nu am de ce sa fiu stresata...
E usor sa cazi, dar e asa de greu sa te ridici!

foto cu burtici
nu am fost niciodata un manechin

mariaurdea spune:

va multumesc tuturor pt ajutor.un pic m-am mai linistit.mi-am propus sa fiu mai prezenta in viata ei.Oricum,tot pt. ea "ma fac in patru"si nu imi pare rau,vreau si sa ii ofer tot ceea ce eu nu am avut de mica.De exemplu si obiceiul nostru de ai spune cu fiecare ocazie cat de mult o iubesc,si sa o pup de fiecare data cand ne despartim si ne reintalnim,se datoreaza cred si nevoii mele de a face exact contrariul a ceea ce au facut parinrii mei cu mine,in special tatal meu.Eu am 29 de ani si in toti acesti ani nu am auzit NICIODATA din gura tatalui meu te iubesc sau sunt mandru de tine,nimic.Si lucrul acesta m-a marcat si multe altele,nenumaratele discutii puternice la care am asistat eu,pt ca fratii mei preferau sa plece decat sa intervina si astfel ramaneam eu sa ii i-au apararea mamei.La acest lucru m-am gandit si cand m-am hotarat sa divortez,sa nu care cumva sa treaca si ALE prin ce am trecut eu,eram marcata,era de ajuns ca cineva sa ridice vocea si eu incepeam sa plang.NU!In nici un caz fata mea nu va trece prin aceste momente.
Slimatei ,mersi mult mai linistit intr-o oarecare masura,deseori ma gandeam ca va creste ALE si cand va intelege mai bine ce fel de tata are,ca nu se intereseaza de ea si nu vrea sa aiba contact cu noi deloc,ca este un betiv,va suferii enorm si cum el ma ameninta in nenumarate ori ca ...lasa ca va creste fata ii voi spune eu ce fel de mama are!!!binenteles numai minciuni!
Acum in viata mea exista un barbat care este totul pt mine si eu sunt totul pt el si a accepta-to pe ALE CA FIIND FIICA LUI,o iubeste tare mult,numai ca distanta ne desparte,este italian si deocamdata ne vedem cand putem,dar spre deosebire de tatal fetitei de fiecare data cand vine ii arata cat de mult o iubeste.Ale s-a atasat foarte repede de el ,acum chiar de abia asteapta sa vina!M-a surprins inca o data.