Poveste cu Andrei

Continua discutia pe forumul nou. Apasa aici

Poveste cu Andrei | Autor: vio_reurean

Ne hotarasem sa avem un copil. Eu eram la medicina in anul V si ma gandeam ca era un moment bun. Aveau sa vina licenta si examenul de rezidentiat. Ar fi fost foarte bine sa se nasca in anul VI la inceput si sa aiba vreo 7 luni cand ar fi venit toate examenele. In seria de la facultate nu se gandea nimeni la asa ceva si prietenii nostri ne spuneau ca suntem sariti de pe fix. Sa nu mai vorbesc de parintii nostri care erau terorizati de ideea unui copil care sa vina atat de devreme. In fond, eram impreuna de 1 an si ceva, intervalul incluzand intalnirile, mutatul impreuna si cununia. In plus eram tari pe pozitii ca il vom creste noi si nu-l vom lasa la mama sau soacra, generand alte ingrijorari.
Intr-o sesiune de iarna, prima din anul V, dupa multiple incercari si teste negative, renuntasem la idee. Aveam trei examene la 2 zile distanta, nopti nenumarate cu cola cu lamaie si mancare mai deloc, stres si nu mai monitorizam nimic. Dupa ultimul din cel trei examene, mi-am adus aminte ca trebuia sa fi avut ciclu, nu mai stiam cand. M-am apucat sa numar si aveam o intarziere de cel putin 10 zile. L-am trimis pe taticul aspirant dupa un test de sarcina, spunandu-i ca e bine sa avem in casa...N-a banuit nimic, avea si el examen in aceeasi zi. Si au fost doua liniute...m-am mai uitat de doua ori pe cutie la ce inseamna si de vreo 5 ori la batul asta care imi spunea ca este un bebe care m-a cam insotit toata sesiunea, cu toata cola si cu tot stresul. M-am blocat, omului stresat nu i-am spus nimic pana n-a venit de la examen...
Foarte fericiti am sters-o la ginecolog, la camera de garda sa ne uitam la eco. Si am vazut ca e acolo ceva...
A mai trecut o sesiune.Intre timp cu stari de greturi si varsaturi care veneau in cele mai nepotrivite momente,cu nelinisti de om care citeste prea multa medicina, dar in acelasi timp cu un entuziasm si o incredere care nu puteau fi invinse in nici un fel. Am terminat in iunie si am ajuns acasa la ai mei, la trei sute de kilometri de sot, care venea in week-enduri. Citeam cu sufletul la gura pe forum ce postau mamicile si realizam ca ma pregateau altfel decat ar fi facut-o orice carte de ginecologie sau puericultura. Era multa dragoste, grija, duiosie si caldura printre randuri...si acelasi entuziasm pe care il simteam eu, de nestavilit. In timp ce eu eram incercata de tot felul de emotii, cei din jurul meu erau ingroziti de hotararea de a naste natural si fara anestezie. Toata lumea imi spunea ca ma va durea, ca va fi cumplit. Unii mi-au zis ca in ziua de azi, doar pisicile si catelele nasc natural. La care eu am replicat;"MIAU"
Eu asteptam. Si atat. In 13 octombrie, pe la 12 noaptea, cu 2 zile dupa DPN au inceput contractiile. Foarte incantata si totusi tematoare ca ar fi o alarma falsa, le-am tot numarat, la intervale de 10 minute. M-au convins. Ce incantare: fugi la dus, uita-te in geanta daca e tot ce trebuie, suna la barbat la 300 de km ca o sa nasti, dar sa nu porneasca decat dimineata si apoi liniste ca nu mai aveam nimic de facut. Si durerile nu erau cumplite, nici macar rele. Zambeam de una singura, ca nu trezisem forurile de bunici, sa nu se streseze, stiind ca travaliul la primipare e de aprox.12 ore. Asa ca am mai facut 2 dusuri, unghii,ba am inceput sa ma si machiez cam de plictiseala, ca rabdare chiar de citit nu aveam si la tv erau filme deochiate. Si contractiile erau mai dese si le simteam un pic mai tare, dar uimitor de suportabil. Se face 6, suna taticul aspirant la usa(evident pornise imediat catre mine), ai mei deschid disperati ca nu stiau ce se intampla, afla ca am contractii la 5 minute, sunam doctorul (intre timp imi facusem si parul cu ondulatorul si mi se parea si amuzant)si o stergem la matenitate. Doctorul stresat, eu cu gura pana la urechi si nesperat de relaxata, ma catar pe masa si aflu ca am dilatatie 8. Ma felicit si eu si doctoru'. Urcam la sala, imi da o camesa de la ei, ma urca pe o alta masa, rupe apa, ma mai plimb pe hol. Treaba devine mai grea. Incep sa am niste dureri cam enervante, ma gandesc ca astea trebuie sa fie alea cumplite si strang din dinti. Nu mai am pauza intre ele. Anunt ca nu prea mai pot si vreau sa imi spuna ce dilatatie am. Ma catar iar pe masa...10...gata ii dam drumul. Eu eram tot cu gura pana la urechi, dar cam durea si nu prea intelegeam cum sa respir, cum si cand sa imping. Doctoru' imi zice ca trebuie sa facem epizio, cu anestezie. Facem. Nu doare, nu simt cel putin. Cu indicatii de la moasa si doctor, cu ajutor de la oxigen ca nu mai aveam aer, merge si la 8.45, pe 14 octombrie, iese Andrei, urland cat putea. Cand l-am vazut mi-a trecut orice. Am dat sa ridic capul, sa vad bratara, manevrele pe care le stiam pe de rost. Moasa ma disciplinizeaza si mi-l pune pe piept. Ma linistesc si realizez ca bucatica asta de om este a mea, ca tatal lui il aude dincolo de usa, si ca de acum suntem trei. Si imi curg involuntar lacrimi si zambesc. In jurul meu 3 studente la facultatea de moase se uita la mine cu ochii mari, ingroziti. Este reactia pe care am avut-o si eu cand am vazut prima nastere. As vrea sa le pot spune ca nu e nici pe departe ingrozitor sa nasti natural. Am incercat sa inteleg ce urmeaza, ce voi simti, sa stapanesc panica, sa percep durerea fara frica, gandindu-ma ca la final imi voi vedea copilul. Nu pot sa spun ca a fost usor, dar a fost o experienta din care nu imi amintesc durerile, nici epiziotomia, nici perfuzia, ci imi este foarte vie in minte senzatia corpusorului cald pe pieptul meu dupa, ochii mici inchisi in timp ce imi era la san pentru prima oara la 1 ora dupa ce se nascuse, duiosia si responsabilitatea pe care o simteam cand il vedeam atat de mic si stiam ca e total dependent de mine, patutul in care l-am vazut cand am urcat in salon, orele in care l-am privit dormind.
Aceasta este povestea lui Andrei asa cum am trait-o eu. Ma bucur ca am putut sa nasc natural, ca nu a existat nici una din indicatiile pentru cezariana si ca suntem trei. A trecut cu bine si licenta, si rezidentiatul, Andrei a fost permanent cu noi, iar acum ne gandim la un al doilea copil.

Delia-Vio
POZE cu Andrei

Raspunsuri

Inceputul discutiei

marybell spune:

Delia foarte frumoasa povestea ta, m-a impresionat curajul tau, felicitari pentru asta.
fie ca D-zeu sa ii binecuvanteze viata lui Andrei, cu zile pline de soare si fericire, alaturi de voi cei care il iubiti si in curand alaturi si de o surioara sau un fratior .

si eu am 2 baietei, primul nascut normal la 40 de saptamani, fara nici un ajutor gen anestezie sau mai stiu eu ce, Edy care acum are 12 ani, iar al doilea Erik nascut prin cezariana de urgenta in saptamana 36, care acum are 5 luni si 2 saptamani

te pup dulce mi-a facut placere sa citesc povestea ta...

Marybell si Erik (23 dec 2006)
poze bb
varsta lui Erik