iubire neconditionata
Raspunsuri - Pagina 23
nume spune:
Elise,
eu cred ca indragostitul poate fi neconditionat dar iubirea este. Mentinerea iubirii este. Si cred ca e mai bine sa stim care sunt conditiile.
Daca foarte tineri fiind(mi se pare bestial sa folosesc gerunzii, adica distractiv la maxim)nu avem control asupra felului in care ne indragostim, e bine in timp, sa dobandim putin control asupra felului in care evolueaza relatia/iubirea noastra.
Un psihoterapeut, de exemplu, dispune de un sistem clar pt. a evalua sansele de reusita a unui cuplu in criza. Exista cazuri in care problemele sunt atat de mari incat nu merita efortul reconcilierii...
Faptul ca o iubire este neinteleasa, nu-i da puteri magice...zic eu.
Cu liceanul care s-a sinucis... Eu cred ca ea nu este de blamat. Si nici nu cred ca el intentiona sa se sinucida.
nume
Rosey spune:
quote:
Originally posted by nume
Cu liceanul care s-a sinucis... Eu cred ca ea nu este de blamat. Si nici nu cred ca el intentiona sa se sinucida.
nume
OK. Asta NU crezi. Dar ce crezi, totusi? In termeni afirmativi:)
Elise spune:
Nume,
eu consider "iubirea" diferita de relatie.
Iubirea = sentiment. Afect.
Relatia este raportul social in care se afla cei doi.
Din punctul meu de vedere.
Terapiile de cuplu elimina blocaje ale relatiei, nu imbunatatesc iubirea.
Controlul il capeti tot asupra relatiei - stii cum sa "functionezi" bine ca partener.
Dar daca tu esti sigura ca iubirea ta depinde de niste conditii, bagi mina in foc ca, daca sotul tau maine nu mai indeplineste acele conditii, de poimaine iti este absolut indiferent?
Elise & BBLisa
bruxinha spune:
quote:
Originally posted by Roseyquote:
Originally posted by bruxinha
Iar pe tine insuti nu te poti iubi conditionat, nu-i asa?tuturor
Oooo ba da! un singur exemplu: anorexicele.
Edit: Elise, pai eu de aia am bolduit cuvantul relatie. Ca sa fac clara diferenta. Adica: relatia poate implica conditionari, pe cand iubirea nu.
Parerea mea:)
Asa putem vorbi si de aia care se tatueaza si vor sa devina tigri, pisici si alte animale, si de dependentii de operatii estetice, si tot asa.
Io vorbesc de oameni echilibrati, si cu toti boii acasa.
nume spune:
Cred ca el s-au indragostit. Cred ca el, cu mintea de 18 ani, o iubea deznadajduit si orgolios. Cred ca ea s-a aventurat si a inceput sa evalueze situatia ma tarziu. Trebuia sa fie mai cerebrala... da` n-a fost...ca probabil vroia sa iubeasca, sau mai bine zis sa fie iubita patimas...
Credeti ca aveau vreo sansa sa ramana impreuna?
Nu am deschis subiectul asta ca sa demonstrez ceva. Ma intreb...
nume
MissParker spune:
quote:
Originally posted by Elise
In mod cert cind iti alegi de la inceput niste criterii pe care trebuie musai sa le indeplineasca EL, este "iubire conditionata" (adica nu e iubire).
Asa e. Eu zic ca iubirea vine fara contributia si acordul creierului, deci conditii, criterii etc. nu au ce cauta aici. O simti. Asta e tot. Criterii intervin cel mult cand unii se intreaba "O fi bine sa ma mut cu X? O fi bine sa ma marit cu X?", dar pana si aici eu din experienta mea personala spun ca - atunci cand iubirea e neconditionata - nu ai de ales decat sa te muti cu X si sa te mariti cu el, indiferent cine este, ce statut are, ce finante sau ce fizic are etc. Nu ai de ales pentru ca ceea ce simti iti este atat de clar incat alegerea e deja facuta, creierul e somer
quote:
Dar daca pe parcurs intervin criterii pe care nu le indeplineste (criterii care nu-s sub controlul tau - posibil nici sa nu le identifici sau sa nu le constientizezi, de ex. in timp realizezi ca nu-ti mai inspira nimic) - atunci a fost de fapt tot iubire conditionata?
Ei, aici pornim de la o premiza usor denaturata, deoarece eu si sotul meu avem deja un exercitiu fenomenal in a constientiza foarte multe, comunicam deschis despre toate si incercam sa rezolvam tot ceea ce ne deranjeaza, fie ca e real, fie ca e doar o proiectie sau un transfer (de, am fost amandoi abuzati si suntem amandoi in terapie). Comunicarea intre doi oameni diferiti duce uneori si la frictiuni, mai ales ca tocmai intr-o casnicie buna, bazata pe iubire si pe acceptare, ies la iveala uneori sentimente reprimate din copilarie, pe care le transferam asupra partenerului (pt. ca ne simtim siguri pe iubirea lui), sentimente care de fapt provin din trecut. Hai, ca sa nu ma incurc in termeni psihanalisti, sa dau un exemplu concret, din cele simple (ca am avut si din alea de artilerie grea si tot le-am dezamorsat fara sa se schimbe ceva intre noi).
Intr-o seara, Bogdan la PC si eu la TV. De obicei ne uitam impreuna la serialul "House". Cu cateva minute inainte de a incepe serialul, il strig pe Bogdan sa vina la televizor (nu dadusem drumul la inregistrare, in ideea ca-l vedem live; in general imi inregistrez serialele in timpul saptamanii pe DVD recorder si ma uit in weekend). Bogdan ... tacere. Astept 2-3 minute, strig din nou, mai tare, deja enervandu-ma. El ... tacere. Mai astept putin, timp in care imi crestea deja tensiunea, apoi ma duc si trantesc ostentativ usa la sufragerie, in semn de "acum chiar ca nu mai e cazul sa vii!". Buuun. Dupa vreo 25 de minute, in timp ce eu ma uitam la serial, apare Bogdan, cu un zambet de baietel pus pe shotii, si vine sa ma pupe. Evident (!) il resping nervoasa si-i spun "Acum cara-te, ca n-ai venit la timp si vreau sa fiu atenta la serial!".
Pe chestia asta am fost putin bosumflati in seara respectiva, pana cand ne-am bagat in pat si am inceput sa cautam impreuna adevaratele motive ale reactiilor noastre. In prima parte a discutiilor (cand eram amandoi inca nervosi), el imi spusese ca are oroare sa fie batut la cap cand vad ca nu reactioneaza, iar eu ii spusesem lui ca ar fi putut avea bunul simt sa-mi raspunda din prima ca nu-l intereseaza episodul din seara aia si eu m-as fi linistit si l-as fi lasat in pace. Buuun.
Abia cu calm si liniste si comunicare adevarata am putut constientiza ce se intamplase: amandoi regresasem concomitent in starea de constiinta a copilariei si fiecare din noi vorbea (de pe pozitia de copil) cu adultul din celalalt (mai bine zis cu parintii proiectati in celalalt): Bogdan refuza obstinat chemarea tot mai insistenta a "parintilor" lui (a mea) fiindca se revolta si nu voia sa se supuna "comenzilor", iar eu tipam tot mai deznadajduita la "parintii" mei (Bogdan) fiindca simteam ca nu ma aud, ca nu ma vad, ca pentru ei nu exist, ca nu ma iau in serios nici o clipa!! Eram ca doi copii frustrati, suparati, pana ne-am dat seama ce si cum. A fost o usurare enorma dupa ce am realizat chestia asta. V-am redat doar una din constientizarile mai "banale" pe care le-am parcurs impreuna, au fost si altele majore, care ne-au schimbat viata din temelii si totusi iubirea a ramas aceeasi. In orice caz, aceasta experienta si altele de acelasi gen ne-au apropiat si mai mult. Dar pentru a ajunge la o astfel de comunicare e nevoie de acea iubire neconditionata care sa te determine sa-ti dezgolesti sufletul 100% in fata celuilalt, fara teama si fara rezerve.
Nu-mi pot imagina vreun scenariu in care iubirea neconditionata sa involueze pana-ntr-acolo incat persoana iubita sa ajunga sa nu-mi mai inspire nimic. Pai asa ceva nu se intampla peste noapte nici in relatiile mai "conditionate", ori daca cei doi se iubesc neconditionat, se inteleg foarte bine, se cunosc foarte bine si comunica din suflet, nu exista sanse sa se ajunga la lipsa de "inspiratie", fiindca amandoi evolueaza impreuna, iubirea neconditionata merge mana-n mana cu progresul personal.
quote:
Iubirea neconditionata poate...sa treaca?
Sau daca "trece" de fapt nu era neconditionata ?!
Cea neconditionata nu poate sa treaca?
Daca se defineste prin faptul ca nu trece, atunci de unde stim apriori ca iubim neconditionat?
Stim daca in douazeci de ani o sa simtim la fel?
Eu zic asa. Iubirea neconditionata nu trece, dar asta nu inseamna automat ca relatia in sine nu se va schimba, ca nu vor exista hopuri de trecut. Oho, si inca cum. Problemele personale pe care fiecare le aduce in relatie se manifesta uneori si mai vehement cand ne aflam intr-o relatie foarte buna, deoarece atunci subconstientul simte ca suntem sufleteste in siguranta si in "maini bune" si ca atare ne putem permite sa incepem dezgroparea traumelor vechi pentru a le rezolva. Deci nu sustin ca o relatie bazata pe iubire neconditionata e o relatie perfecta si imperfectibila. Spun doar ca iubirea neconditionata este conditia sine qua non pentru trecerea hopurilor si a crizelor. Cand totul se termina, dupa parerea mea iubirea nu are cum sa fi fost neconditionata.
Restul intrebarilor sunt speculatii de dragul discutiei, normal ca nu putem sti cu siguranta ce se va intampla in viitor. Tu stii cu siguranta ca pe viitor te va chema tot Elise? Nu stii, nu? Ca poate ti se nazare peste 20 de ani sa devii musulmana. N-ai de unde sa stii apriori.
quote:
Posibil si invers: sa iubesti "conditionat" si sa nu-ti treaca cind nu mai indeplineste conditiile...sa te trezesti ca de fapt sentimentul nu era conditionat, doar aveai impresia, tzeapa?
Aici nu sunt in masura sa raspund, sa raspunda avocatele iubirii conditionate.
quote:
In ce masura o iubire neconditionata poate evolua intr-una conditionata, in timp?
Sau invers?
Invers nu exista, dupa parerea mea, deoarece o iubire conditionata nu e iubire, deci nu are in ce sa evolueze.
Si inca ceva voiam sa precizez. Prin "iubire" conditionata eu nu inteleg numai "iubirea" conditionata de criterii constiente (ca e frumos, ca e destept, ca e bogat etc.), ci mai ales acea "iubire" conditionata de criterii inconstiente: egoismul, imaturitatea, disperarea de a fi iubit cu orice pret (chiar daca iluzia iubirii alterneaza cu pumnii in cap), narcisismul, terorismul emotional, golul sufletesc care se cere umplut, dorinta de a controla, cautarea disperata de confirmare a propriei valori de catre partener, sadismul, dependenta etc.
Felicia
Poze cu noi si vacantele noastre
*****************************
Adevar > Autonomie > Identitate
Zero toleranta pentru lipsa de toleranta fata de un copil !!!
MissParker spune:
quote:
Originally posted by Roseyquote:
Originally posted by Elise
Deci numai "indragostirea" se poate transforma in iubire conditionata?
Iubirea neconditionata nu?
Nu poate capata conditii pe parcurs?
Stii, de fapt, daca ma gandesc mai bine, cred ca e posibil sa apara conditionari si in cazul in care ai pornit de la iubire neconditionata. Dar! Aici e o mare diferenta zic eu: atunci cand iubirea aceea se manifesta in cadrul unei relatii pot aparea tot felul de asteptari. Insa nu la modul ca daca nu faci aia, sau nu esti cum vreau eu, atunci nu te mai iubesc. Ci: te iubesc indiferent, dar relatia ar fi mult mai buna daca ai face aia si ai fi cum vreau eu? Intelegi? Sigur, daca celalalt nu e receptiv la dorintele si asteptarile tale, poti sa alegi sa te desparti de el, sau poti sa suferi ca un caine langa el. Dar nu cred ca poti sa alegi sa nu il mai iubesti.
Rosey,,
Felicia
Poze cu noi si vacantele noastre
*****************************
Adevar > Autonomie > Identitate
Zero toleranta pentru lipsa de toleranta fata de un copil !!!
Rosey spune:
quote:
Originally posted by nume
Cred ca ea s-a aventurat si a inceput sa evalueze situatia ma tarziu. Trebuia sa fie mai cerebrala... da` n-a fost...
nume
Pai eu am zis exact acelasi lucru mai sus.
Si in cazul asta: de ce zici ca nu e de blamat?
Elise spune:
Miss Parker,
offtopic: faza cu copiii din noi care reactioneaza e foarte interesanta si cred ca ni se aplica si noua cind ne certam din trei prostii... nu m-as fi gindit la asta!!
1 - iubirea conditionata nu e iubire.
Nu are ce sa evolueze...dar nu poate sa apara?
De ce pun intrebarea asta... sint atitia oameni care constientizeaza ca nu se pot desprinde doar atunci cind "subiectul" dispare. In cazul lor nu e vorba de transformarea de la "conditionat" la "neconditionat"?
2
quote:
Si inca ceva voiam sa precizez. Prin "iubire" conditionata eu nu inteleg numai "iubirea" conditionata de criterii constiente (ca e frumos, ca e destept, ca e bogat etc.), ci mai ales acea "iubire" conditionata de criterii inconstiente: egoismul, imaturitatea, disperarea de a fi iubit cu orice pret (chiar daca iluzia iubirii alterneaza cu pumnii in cap), narcisismul, terorismul emotional, golul sufletesc care se cere umplut, dorinta de a controla, cautarea disperata de confirmare a propriei valori de catre partener, sadismul, dependenta etc.
la asta ma refeream: e possibil sa ai conditii pe care nu le constientizezi?
Si sa crezi ca e pura iubire neconditionata?
iar cind una din aceste conditii sau "necesitati" dispare (prin terapie, sa zicem) sa te desprinzi?
Atunci a fost iubire conditionata? Chiar daca nu ti-ai dat seama?
Si in cazul asta cum poti fi sigur ce simti?
Poat ti se pare un sentiment real in tot timpul respectiv, poate chiar e.... brusc realizezi ca tot ce ai simtit nu era adevarat? Schimbi trecutul?!
Cam twisted.....
Elise & BBLisa
ileanna spune:
Iubirea - neconditionata
Relatia - conditionata. Drept urmare Elise, cred ca daca l-ai ales sa fie barbatul vietii tale si l-ai vazut maretz doar intr-un anumit cadru, descoperind apoi ca "la lumina zilei" nu este asha ... adio stabilitate si mai apoi adio relatie.
Cred ca intr-o relatie reusita, avem nevoie unul fata de celalalt de o anumita doza de admiratie. Si in acelasi timp sa-i vedem si fata umana si vulnerabila. Asta ca sa fie echilibru si sa nu cadem in dezamagiri previzibile, iubind proiectii ale mintii noastre.
Daca nu mai ai nici un fel de admiratie pentru partenerul tau si nici nu mai simti ca el te-ar pretui, nu e de mirare ca te trezesti indragostindu-te de altul. Eu nu cred ca aici merge pe promisiuni. Cat timp nevoi fundamentale nu sunt indeplinite ... degeaba promiti (ca prietena lui Goldi care a promis ca nu face copii ...).
Cat despre mine, eu sunt sigura ca iubesc neconditionat. Si in acelasi timp ca nu mai raman in relatie daca nevoile mele nu mai sunt satisfacute. Pentru daca daca eu nu sunt fericita, nu poate fi nici el cu mine, de unde rezulta mancare de ficatzi cu pofta buna. Pot sa plec din relatie iubindu-l. In acelasi timp iubirea nu e mereu una cu fericirea. Uneori iubirea te face nefericita. Relatia insa este musai sa te faca fericita. Altfel nu-si are sensul.
Uff ... sunt curioasa unde o sa ajungem cu discutia asta :)
Never say NEVER.