iubire neconditionata

Elise spune:

ileanna,

perfect de acord cu tine.
Eu vorbeam de sentiment. Nu de relatie.
Relatia e clar cind e cazul sa se termine si ai controlul asupra ei (de preferat ).

Dar, dupa ce pleci din relatie, crezi il iubesti in continuare?
Sau relatia e conditia ca iubirea sa nu se stinga?
Si atunci nu mei e neconditionata?!



Elise & BBLisa

nume spune:

Relatia include totul: romantica/afectiva/sexuala/intima/maritala/consesuala/etc Relatia presupune reciprocitatea ...sau aproximatia reprocitatii.
Eu n-am iubit niciodata in afara unei relatii.

Iubirea, pt. mine, este buna functionare a relatiei.

Da, cred ca daca sotul meu s-ar schimba incepand de maine, eu as incepe sa ma schimb in relatie cu el. ...Ar putea sa se schimbe in bine(nu stiu cu ce exact, zic si eu)...si as reactiona in consecinta...
De altfel tocmai pt. ca ne cunoastem sotii bine, suntem destul de sensibile la schimbari, nu?!

Iubirea mea nu e un fulger care sa ma orbeasca...

Dar voi, cele casatorite de mai mult de 3-4 ani, va iubiti sotii buimac? Va minunati zilnic de ce v-a fost dat? Va treziti dimineata indragostite?

nume

Elise spune:

nume :)

ok, relatia include iubirea, dar putem sa vorbim un pic de ele separat? Le poti identifica separat - care e iubire, care e relatie?
Iubire e CE SIMTI.

E clar ca te-ai purta mai rece cu sotul tau daca te-ar deceptiona, poate te-ai desparti chiar, si eu as face la fel.
DAR crezi ca ai simti in continuare ceva fata de el?
Sau daca te desparti brusc nu mai simti nimic?

Iti devine indiferent, pentru ca nu exista reactie afectiva in afara relatiei?
Nu doare faptul ca te-ai despartit?
Nu ti-e dor de el?
Nimic-nimic?
Blank?


Elise & BBLisa

Rosey spune:

quote:

---

Originally posted by nume

Eu n-am iubit niciodata in afara unei relatii.

---

Trist. Pai de aia nu intelegi ce spunem noi. Si de ce nu ai iubit in afara unei relatii? Nu era constructiv?

quote:

---

Dar voi, cele casatorite de mai mult de 3-4 ani, va iubiti sotii buimac? Va minunati zilnic de ce v-a fost dat? Va treziti dimineata indragostite?

nume

---

Da. Nu chiar zilnic, e drept. Dar DA.

ileanna spune:

Elise, eu cred ca iubesti si dupa ce pleci din relatie.
Comparatie mercantila: e ca o haina in care nu te mai vezi dar la care tii teribil de mult si o privesti cu drag si nostalgie.

Doar ca este alt fel de iubire, are alta nuanta. Nu mai are nuanta amoroasa si pasionala. Dar omul acela ramane o parte din tine si din viata ta.

Eu pastrez legatura cu fostii mei prieteni cu care am impartit bune si rele. In momentul cand s-a terminat relatia ne-am scuipat si injurat iar dupa ce ne-am calmat am realizat ca o relatie nu are sens intre noi dar ca ramanem importanti unul pentru celalalt.

Cred a iubirea pentru semen sta la baza tututor formelor de iubire care se nuanteaza apoi si devin complexe ... cu ratiune, alegeri, o istorie impreuna, multa cunoastere a unuia pentru celalalt, multa comunicare: iubirea pentru barbat, pentru copil, pentru parinte, pentru prieten ...

Cred ca iubirea neconditionata poate salva o relatie conditionata atunci cand conditiile se clatina. Cand el nu-ti mai indeplineste asteptarile de obicei nu se intampla pentru ca nu mai vrea. De obicei este altceva la mijloc dar concluziile se trag repede, frustrarile nu intarzie sa apara si kaput. Daca ai suficienta iubire neconditionata vei veni aproape de el, uitand pentru o clipa de propriile frustrari, vei afla adevarul si il vei ajuta si pe el sa il afle (vezi Miss_Parker). Asta poate schimba multe. Poti ajunge chiar la concluzia ca nu (mai) va puteti realiza asteptarile impreuna. Ca mergeti pe drumuri separate dar va respectati si va pastrati dragostea.



Never say NEVER.

MissParker spune:

quote:

---

Originally posted by Elise

Miss Parker,

offtopic: faza cu copiii din noi care reactioneaza e foarte interesanta si cred ca ni se aplica si noua cind ne certam din trei prostii... nu m-as fi gindit la asta!!

---

Sa vezi cate se vor schimba in bine dupa ce inveti sa fii atenta la acest aspect, care apare si poate fi identificat surprinzator de frecvent

Mersi pentru , o dau si eu mai departe autoarei, Jean Jenson (Reclaiming your life). Uite cateva pasaje traduse de mine din cartea ei, daca tot ti-am trezit interesul (poate mai intereseaza si pe altcineva):

De fiecare data cand reactia noastra este disproportionala cu evenimentul (fie ca avem o sub-reactie, fie ca avem o supra-reactie), mintea noastra e transferata din constiinta de adult la cea de copil si atunci vedem lumea din pozitia dependenta a copilului. Fie suntem coplesiti de sentimente total disproportionale cu realitatea prezenta, fie ne inchidem emotional, aparandu-ne in mod automat impotriva unui potential atac (in ultima situatie nici macar nu ne dam seama ca anumite sentimente sunt prezente care asteapta sa fie simtite). Urmatoarea lista ne poate ajuta sa invatam sa realizam in ce stare ne aflam si sa le deosebim.

Copilarie (Sentimente si afirmatii inconstiente): "Nu o sa-mi treaca niciodata ..."
Maturitate (Realitatea): Totul se schimba cu timpul.

Copilarie : "Nu suport sa ma simt asa."
Maturitate: Daca iti dai voie sa simti emotii dureroase sau infricosatoare, ele vor disparea destul de curand si nu iti vor face nici un rau.

Copilarie: "Nimeni nu tine la mine cu adevarat."
Maturitate: Din miliardele de oameni de pe planeta asta, probabil ca sute de oameni ar tine la tine daca te-ar cunoaste. Exista oameni care tin la fiecare din noi.

Copilarie: "O sa raman singur mereu."
Maturitate: Singuratatea este o perioada prin care toti trecem in viata. Majoritatea suntem singuri intr-un anumit punct al vietii noastre, dar rareori acest lucru se intampla "mereu".

Copilarie: "Nu pot sa schimb situatia..."
Maturitate: In orice situatie exista optiuni, cu exceptia captivitatii si a mortii.

Copilarie: "O sa mor daca el/ea ma paraseste."
Maturitate: Da, o sa doara, dar nu vei muri.

Copilarie: "N-ar fi trebuit sa-l/s-o fac sa se infurie/intristeze etc."
Maturitate: Nu este posibil sa "facem" pe nimeni sa simta ceva. Ceea ce simt oamenii este determinat de felul lor de a fi, nu de ceva ce spun sau fac alti oameni.

Copilarie: "Nu sunt suficient de bun."
Maturitate: Suficient de bun pentru ce? Pentru cine? Nimeni nu este extraordinar din toate punctele de vedere. Nu ar trebui sa conteze ca altcineva are o parere proasta despre tine, decat atunci cand acel "altcineva" este seful tau, care te poate concedia.

Copilarie: Nevoile mele sunt fundamentale si urgente.
Maturitate: Nevoile fundamentale pot fi satisfacute de noi insine.

Copilarie: Esti dependent de altii pentru mancare, caldura emotionala si iubire.
Maturitate: Te poti aproviziona singur cu mancare, cu caldura emotionala, cu un adapost, cu un mijloc de transport si te poti descurca si fara ceva atunci cand nu-l poti obtine.

Copilarie: Orice intarziere inseamna pericol, sentimente de teama si panica (nu ai nici o perspectiva).
Maturitate: Urgenta si panica sunt rareori necesare sau adecvate.

Copilarie: Neajutorarea/Neputinta
Maturitate: Ai putere.

Copilarie: Gandirea limitata la "nu am ce sa fac", "nu am de ales"
Maturitate: Constientizarea alternativelor care exista intotdeauna.

**********************************************************

Despre supra-reactie. Esenta mecanismului defensiv din copilarie care-l apara pe cel care are supra-reactii este urmatoarea: "Daca aflu ceea ce trebuie sa fac (sau sa nu fac sau sa fiu sau sa nu fiu etc.), atunci pot schimba lucrurile ca sa obtin ceea ce-mi doresc." Desi acel copil poate are capacitatea emotionala si intelectuala de a realiza cat de lipsita de speranta e situatia, simte ca e prea periculos sa constientizeze acest lucru. De aceea se agata de falsa speranta. Falsa speranta constituie baza eforturilor inconstiente ale copilului de a-si schimba parintii pentru a obtine in sfarsit ceea ce ii trebuie. Sa nu uitam ca subconstientul celui care are supra-reactii se afla inca in copilarie, unde incearca sa satisfaca nevoile copilului care a fost si nu pe cele ale adultului care a devenit. La prima vedere s-ar parea ca aceste nevoi coincid: ambii au nevoie de o persoana prezenta si iubitoare, indiferent ca e parinte sau partener de viata. Daca privim insa mai atent, vom observa ca nevoia copilului era ca un parinte absent si critic sa devina iubitor si atent. Ca atare, subconstientul copilului va reinscena mereu si mereu si mereu lupta de a-si schimba parintii pentru ca ei sa devina asa cum avea el nevoie; indiferent ce vrea adultul de la o relatie, vechea constrangere e mai puternica.

Despre sub-reactie. Oamenii care tind sa sub-reactioneze in situatii prezente care le-ar putea ameninta mecanismele defensive probabil ca si-au spus in copilarie: "Daca ma fac ca nu se intampla aici nimic rau sau important, nu voi fi ranit." Oamenii cu acest tip de mecanism defensiv sunt protejati de sentimente deoarece ei neaga existenta oricarei probleme. Sub-reactia este un efort de a evita orice interactiuni care ar putea fi incomode emotional. Daca ar avea reactii emotionale asta ar insemna sa recunoasca faptul ca acele lucruri sunt importante si le pot face rau. Uneori negarea emotiilor duce la o acumulare de resentimente care sunt exprimate printr-o iritabilitate cronica pe seama unor lucruri marunte sau printr-o permanenta criticare. Furia va fi singurul sentiment pe care o astfel de persoana il va exterioriza, mai ales daca persoana respectiva este barbat, deoarece furia la barbati este acceptata in societate. De asemenea, in timp ce exprimarea furiei aduce o usurare, ea exclude trairea vulnerabilitatii sau a durerii, adica exact a sentimentelor care sunt in mod inconstient evitate cel mai mult.

Persoana care are sub-reactii este emotional inchisa (nu are contact cu absolut nici unul din propriile sentimente cu exceptia furiei) in scopul de a evita durerea, in timp ce persoana care are supra-reactii are contact cu sentimentele ei dar este angajata activ intr-un efort supraomenesc de a schimba pe cineva sau ceva in afara propriei ei persoane – in ciuda tuturor dovezilor evidente si descurajatoare ale inutilitatii acelui efort. Cel care se inchide in el si sub-reactioneaza este cel care evita, iar cel care supra-reactioneaza este cel care lupta."


Nu e cazul sa precizez ca eu inainte de a constientiza astea in terapie eram cea care lupta ca Don Quijote, pana la epuizare... Acum am invatat sa identific cand "usile" sunt inchise, ma intorc si imi vad de drum.

quote:

---

1 - iubirea conditionata nu e iubire.
Nu are ce sa evolueze...dar nu poate sa apara?
De ce pun intrebarea asta... sint atitia oameni care constientizeaza ca nu se pot desprinde doar atunci cind "subiectul" dispare. In cazul lor nu e vorba de transformarea de la "conditionat" la "neconditionat"?

---

Aia e dependenta.

quote:

---

2

quote:

---

Si inca ceva voiam sa precizez. Prin "iubire" conditionata eu nu inteleg numai "iubirea" conditionata de criterii constiente (ca e frumos, ca e destept, ca e bogat etc.), ci mai ales acea "iubire" conditionata de criterii inconstiente: egoismul, imaturitatea, disperarea de a fi iubit cu orice pret (chiar daca iluzia iubirii alterneaza cu pumnii in cap), narcisismul, terorismul emotional, golul sufletesc care se cere umplut, dorinta de a controla, cautarea disperata de confirmare a propriei valori de catre partener, sadismul, dependenta etc.

---

la asta ma refeream: e possibil sa ai conditii pe care nu le constientizezi?
Si sa crezi ca e pura iubire neconditionata?
iar cind una din aceste conditii, "necesitati" dispare (prin terapie, sa zicem) sa te desprinzi?

Atunci a fost iubire conditionata? Chiar daca nu ti-ai dat seama?
Si in cazul asta cum poti fi sigur ce simti?
Poat ti se pare un sentiment real in tot timpul respectiv, poate chiar e.... brusc realizezi ca tot ce ai simtit nu era adevarat? Schimbi trecutul?!
Cam twisted.....

---

Oh da, toti nevroticii, narcisistii, vampirii emotionali isi spun ca EI iubesc neconditionat. Dar ei sunt self-deluded si asta se vede. Deci iubirea neconditionata nu exista doar pt. ca o afirma o persoana la care se vede chiar cu ochiul liber ca are grave probleme cu ea insasi si cu realitatea. Cred ca vorbim de iubire ca realitate si nu ca perceptie (uneori deformata). Bine, de fapt inteleg ce vrei tu sa accentuezi si sunt perfect de acord, ca multi se mint ca simt iubire neconditionata (pentru ca ego-ul lor si nevroza nu le permit sa vada adevarul neplacut). Dar uite, eu nu.

Felicia

Poze cu noi si vacantele noastre

*****************************
Adevar > Autonomie > Identitate

Zero toleranta pentru lipsa de toleranta fata de un copil !!!

violeta69 spune:

Elise,iubirea neconditionata nu poate sa treaca ca nu pleaca din start cu conditii!

eu discut cazul meu,altfel nici n-as putea spune pt ca ar fi doar teorie....

de unde mi-am dat seama ca iubirea asta neconditionata nu a trecut?!
pai tot din experienta.....
si chestia s-a intamplat de-a lungul timpului de mai multe ori....cei care au intrat in sufletul meu au ramas acolo pt totdeuna...evident ca nu in aceeasi forma!

insa nu am putut niciodata sa scot ceea ce odata a fost sadit,indiferent cata suferinta a trecu peste iubirea respectiva!
o fi un defect de-al meu,asta nu stiu,dar stiu sigur ca nu-mi pare rau si chiar ma simt bine asa cum sunt....

timpul mi-a demonstrat ca o relatie incheiata (din punct de vedere sentimental!) ramane pusa undeva intr-un sertaras si amintirile sunt numai cele frumoase....cele urate le-am alungat....


imi cer scuze ca nu am apucat sa citesc chiar tot ce ati scris voi...maine cand sunt mai odihnita am sa cuget mai mult la chestia asta!


Vio,mamica de viitor "avionar"
*GRUPUL FETELOR FANTASTICE*

Tot ce se intampla, se intampla intotdeauna cu un motiv!

Elise spune:

Ileanna,
- ai dreptate. Cred ca asta este intr-adevar raspunsul.


MissParker,

ok, nu-ti mai dau floricele daca nu le pastrezi si le dai mai departe.
Mie imi este foarte util mesajul tau - noi ne copilarim des, si cel mai rau e cind nimerim amindoi in acelasi timp.... tot Don Quijote si noi. Ne impacam in final, dupa trei ore de cearta si trei minute de imbufnare gen "asta nu ti-o iert...".
Da' ar fi bine sa evitam totusi.





Elise & BBLisa

nume spune:

Elise, eu am divortat la 32 de ani. Fosta mea casnicie a fost ok. M-a cerut in casatorie la prima cafea la care am iesit impreuna(lucram impreuna de cateva luni). A fost extraordinar cat a durat(5 ani). Primii ani au fost o poveste de dragoste patimasa si boema. Eram un cuplu perceput ca cei indragostiti care se inteleg perfect si nu se vor desparti niciodata. Pur si simplu inghetaseram in timp, nu ne inselaseram unul pe altul, nici macar asteptarile. ...Probabil ca ne-am cunoscut prea devreme :) Intr-o zi ne-am trezit ca tre` sa stam de vorba, ca suntem plictisiti si necreativi, nu e o chestie trecatoare, e o stare de fapt (cred ca eram foarte similari). Si ne-am intrebat daca are rost s-o peticim, sa ne impacam sau putem sa ne mai dam o sansa sa ne indragostim, de altcineva fiecare.

Nu ne-am certat niciodata. Ne-am despartit cu pareri de rau, fara patima. Divortul s-a pronuntat 1 an mai tarziu. Mie imi trecuse complet dupa vreo 6 luni. Mi-am cunoscut sotul actual la cateva luni dupa ce am semnat divortul.

Nu mai stiu nimic de el din clipa in care am semnat divortul. Nu m-a interesat. Culmea e ca avem aceeasi contabila(daca i-o mai fi) dar chiar nu ma intereseaza ce face atat de mult cat sa-ntreb. Daca acum l-as intalni pe strada as vrea sa aflu ca e fericit, ca s-a recasatorit, ca a facut chestii...
nume

violeta69 spune:

ma gandeam acum,ca tot sunt obosita cum sunt de fapt cu conditiile asta...

probabil ca sunt de fapt dorinte!

imi doresc ca cel pe care-l iubesc sa fie asa,sa faca asa,sa-mi spuna asa......sa-mi ia cadoulul acela,sa ma plimbe acolo,sa aiba bani suficienti sa ....

si dorinte avem cu totii si cei conditionati si cei neconditionati!

dar daca unele dintre dorinte nu se indeplinesc, nu se elimina din start ideea de baza!


Vio,mamica de viitor "avionar"
*GRUPUL FETELOR FANTASTICE*

Tot ce se intampla, se intampla intotdeauna cu un motiv!