COPILUL sau SOTUL ?
Raspunsuri - Pagina 6
vandal spune:
quote:
Originally posted by ellejquote:
Originally posted by vandalquote:
Originally posted by ellej
Vandal, eu chiar am fost de acord cu Guestus cand a pomenit de prezervative, asa ca nu ma poti acuza de partinire.
Nu am spus ca e vina lui, ci a ei ca n-a avut destula minte sa-si dea seama ca la un moment dat va dori un copil. Dar tie, sincer, el nu ti se pare egoist?
Si Dieu nous a faits a son image, nous le lui avons bien rendu.
If God created us in His image we have certainly returned the compliment.
Mi se pare egoist cu scuze. Are 46 de ani. O sa fie tata la 47. O sa aiba 54 cind copilul va fi clasa 1 si 65 (daca traieste pina atunci) cind copilul va fi major. Mare sanse are nici sa nu il vada major. Nu vorbesc nici macar de nepoti unde sansele sint extrem de mici.
Si atunci cine este egoist?
Ea n-o fie fie mama niciodata. Nici bunica, la nici o varsta. Ei bine, cine e mai egoist?
Pai bunica o sa fie....sau pe copilul cu care traieste/a trait in casa nu il considera ca fiind copilul ei?
Si nu s-a gindit la asta cind avea 27 de ani si s-a casatorit cu un barbat de 34 care i-a spus ca nu vrea alt copil?
Sau 27 de ani e o virsta prea frageda pt a se gindi serios la asa ceva? Sau era pe linia: Lasa ca zic ca el acuma si mai tirziu il ''fac'' eu cum vreau....
nume spune:
Goldi,
depinde ce este mai important pentru ea. Care sunt satisfactiile pe care le asteapta de la viata. Copilul inseamna o viata altfel decat cea pe care o cunoaste pentru ea si sotul ei: schimbarea prioritatilor si ocupatiilor, schimbarea perspectivei si reperelor de confort in general. Probabil ca astea sunt si valorile pe care le protejeaza sotul ei care are in vedere si o pensie linistita la o varsta la care un copil are nevoie de atentie.
Eu sunt la varsta prietenei tale si sotul meu e la o varsta apropiata de al ei. Nu avem copii nici impreuna nici separat. Amandoi am vrea sa avem un copil dar nu mai presus de orice. Mai exact daca nu se poate, nu vom urma nici un tratament si nici nu vrem sa aflam din a cui cauza. Eu anul trecut m-am gandit sa adoptam dar au aparut alte prioritati( am o munca creativa, care chiar imi da satisfactii mari, personale -fara ca asta sa fie un cuvant gol - ). Cateva luni mai tarziu mi-am dat seama ca daca au fost amanate demersurile legate de adoptie inseamna ca nu e o prioritate, ca alte chestii sunt mai importante pt. mine.
Nu sunt de acord ca nu traiesti daca nu ai un copil. Fiecare dintre noi poate sa spuna ``nu traiesti daca...nu faci ceva ce ma defineste pe mine/ce consider eu important si bun``. Nu se poate generaliza decat daca acceptam ca suntem toti identici, daca absolutizam.
Experientele de viata sunt straine oamenilor selectiv. Existenta copilului schimba viata si creaza senzatia de permanenta parintelui, fara discutie, dar nu este un criteriu principal de evaluare a vietii unui om... Ar fi o greutate prea mare pentru niste umeri de copil.
Pe de alta parte nu cred ca un copil trebuie/poate sa dea un sens vietii, sa schimbe semnificatia parintelui...
... Cu alte cuvinte cred ca ne suntem datori sa ne stabilim prioritatile. Odata stabilita importanta, avem obligatia sa facem tot ce putem pentru ce ne defineste, sa ne luam in serios. Daca putem fi conditionati de altcineva(sot, prieteni, parinti etc), punem sub semnul derizoriului propria existenta si acceptam ca cealalta persoana(care ne conditioneaza) e, pentru un motiv sau altul, mai importanta.
...parerea mea
nume
ellej spune:
Omiti faptul ca " copilul cu care traieste/a trait in casa" are o mama, care nu e ea. Si e foarte putin probabil sa locuiasca cu ei si nu cu mama respectiva.
Si lucrurile se mai schimba. Un copil e o implinire pe care o cauta aprope fiecare femeie. Faptul ca unele nu simt aceasta chemare la 27 de ani nu inseamna ca mai tarziu n-o vor avea. Nu e acelasi lucru cu a stabili de comun acord ca niciodata nu vor avea perdele roz in dormitor.
Esti de acord ca, daca in acest moment dorintele lor nu mai coincid, ea ar trebui sa faca un copil, chiar daca risca sa-l piarda pe el, in loc sa simta o strangere de inima de fiecare data cand vede un copil? Sau poate ar trebui sa sufere ca un caine tot restul vietii din cauza ca la 27 de ani a gresit?
Si Dieu nous a faits a son image, nous le lui avons bien rendu.
If God created us in His image we have certainly returned the compliment.
Elise spune:
quote:
O femeie care inseala. Inseala. Punct. Nu copil/copii. Nu barbat. Inseala familia pe care o are la acel moment. Faptul ca femeile spun ca stai ca de fapt eu nu insel copiii ci numai barbatul e BS. Ca doar copiii nu i-a cules in pom sau i-a luat de la masina automata. E o chestie indisolubila. Sau oi fi eu mai purist. Si incapatinat.
Asta e BS.
Poti foarte bine sa iti iubesti copilul pina la cer si inapoi si sa nu-l mai iubesti pe tat-su. De unde pina unde dragostea fatza de copii trebe sa iti impuna sa iti iubesti barbatu'?!
Asta inseamna ca toate femeile divortzate si-au parasit copiii pentru ca acei copii si tatal lor sint "indisolubili"?!
... nu esti puritanist deloc. Dar ipoteza asta a ta este trasa de par rau.
In alta ordine de idei, ce mult imi place cind o persoana care nu are copii explica cit de putin pierzi/ce diferentza mica este daca nu-i ai fata de situatia in care i-ai avea.
Eu zic ca pentru o analiza comparativa ar trebui sa cunosti ambele situatii - si de aici, doar de aici, de la cunosterea ambelor situatii, depinde de perceptia fiecaruia.
Elise & BBLisa
A_Iulia spune:
Si de fapt conteaza ce vrea EA.
Este singura in masura sa-si stabileasca prioritatile.
Daca vrea copilul si e in stare pentru asta sa renunte la barbat - sa faca.
Daca i se pare relatia pe care o are mai de pret decat a avea un copil - sa continue asa.
Fiecare a spus cum ar face el/ea in situatia data...si eu mi-as urma dorinta - nu neaparat pe ideea ca barbati sunt destui si hai sa nu ne impiedicam de unul, ci pentru ca mi se pare a fi o problema mult prea importanta, si lasata nerezolvata, ar putea duce la acumularea de frustrari pe tot restul vietii.
Asa cum si el ar avea acelasi drept - si daca nu ar gasi deschidere in cuplu pentru rezolvarea acestei dorinte, ar trebui sa fie eliberat pentru a-si implini visul.
Adina + 
Olivia 04.03.2004
miriama spune:
nume, nu vreau sa te atac, dar nu ma pot abtine sa nu iti spun ceva... Cand eram tanara nu imi placeau deloc copiii, nu ii suportam decat sa ii vad, sa ma joc putin cu ei si cam atat; in rest, ziceam ca sa fie la altii. Credeam ca pot avea preocupari mai "inteligente" decat sa cresti copii. Bunica mea imi spunea: "lasa, mama, ca o sa vezi tu cand o sa ii ai pe ai tai"; si ii raspundeam ca nu imi voi schimba convingerile. Dar... cine nu are batrani sa isi cumpere!!! Acum am doi copii si pot spune cu mana pe inima ca pentru ei las orice cariera, orice prioritate, ei sunt satisfactia mea suprema si simt ca oricat de multa dragoste le ofer, tot nu-i suficient. Dar asta nu o poti spune decat cand esti MAMA.
Ramonika spune:
eu as face un copil, chiar daca el nu vrea. sa vedem ce face, se desparte de mine? s-ar putea sa se inmoaie, daca accepta sa se desparta de nevasta, sa fie sanatos, sa ramana singur, sau sa-si ia una care are deja copii.
Ramonika
si pisicile Vladutz
Bubulina Maritza Fulgushor
nume spune:
Ce vreau eu sa spun este ca nu exista sfaturi general valabile. Intr-un spatiu virtual nimeni nu poate sti cu precizie ce da sens vietii interlocutorului. Un sfat, un raspuns implicat la o problema, are ca reper experienta personala, limitata, de viata.
Este naiv/arogant sa crezi sau sa sugerezi ca viata ta este mai semnificativa decat a altcuiva pt. ca... ceva ...orice...
Pe de alta parte daca iti doresti ceva, daca este cea mai buna alternativa de viata pt. tine, daca nu ai dubii in ce te priveste si depinde de tine; ai datoria sa faci totul in scopul respectiv.
Faptul ca altcineva/oricine are alte prioritati nu cred ca poate/trebuie sa influenteze sau sa culpabilizeze.
Mai exact, in situatia prietenei lui Goldi, faptul ca sotul nu vrea si ea sta pe ganduri nu exprima decat propriile indoieli. Iar daca are indoieli trebuie sa stie ca nu exista adevaruri general valabile. Eu nu cred ca sotul ei poate fi catalogat ca egoist, pur si simplu vrea alte chestii de la viata. Nu e vinovat ca vrea altceva, ca e altcineva.
Miriama, e posibil sa ai dreptate. Mie imi plac copiii dar nici nu e important. Copilul tau devine centrul universului tau si numai al tau. Maternitatea transcede preferintele si afinitatile. Sigur ca si eu as renunta la orice pt. un copil, ca as gasi alte satisfactii. Dar daca eu consider ca viata mea este plina altfel, poti spune cu mana pe inima, fara sa ma cunosti, ca gresesc?
nume
reiki spune:
Laitmotivul temei se pare ca este egoismul.
Dupa DEX, EGOÍSM = Atitudine de exagerat#259; preocupare pentru interesele personale #351;i de nesocotire a intereselor altora
"Ea este dezamagita, ii reproseaza egoismul, nu poate crede ca el chiar nu poate face o concesie, mai ales ca iubeste copii iar pe fiica lui o divinizeaza."
Si reciproca este valabila, sotia nu ii pasa se interesele lui si vrea un copil.
Pana aici lucrurile par clare. Ma nauciti prin felul in care ii tratati pe cei doi oameni. Ceva de genul mama lor de nenorociti... Cum adica nu vrea? Ce e dupa el? Fa-i un copil si daca nu-i place "sa fie sanatos, sa ramana singur, sau sa-si ia una care are deja copii" etc. Sau invers, este ipocrita, a facut avorturi dar nu poate sa ii gaureasca prezervativele sotului? etc
Daca as fi unul dintre cei doi as fi negru deja. Nu as mai putea sa fiu calm, sa vad parerile constructive.
Elise spune:
quote:
Sigur ca si eu as renunta la orice pt. un copil, ca as gasi alte satisfactii. Dar daca eu consider ca viata mea este plina altfel, poti spune cu mana pe inima, fara sa ma cunosti, ca gresesc?
nume, eu nu cred ca nu intelegi discutia.
Eu personal sint convinsa ca viata ta e plina, la capacitatea actuala.
Si ca a mea era la fel de plina inainte de copil. Si ca si atunci eram fericita, consideram ca n-am cum sa fiu MAI fericita.
INSA comparatiile tale - sau ale altcuiva care nu e parinte - intre a avea si a nu avea copil, cind NU il ai si nici nu l-ai avut vreodata, sint bazate pe ce?
Pe supozitii?
Presupuneri?
Un mod de protectie?
Sotul "prietenei" ARE un copil. Deci stie tot ce iti ofera un copil. Si isi divinizeaza fata. Despre conditiile astea discutam. E mult mai simplu ca in mintea ta sa minimalizezi "ce pierzi" daca n-ai un copil, dar nu e cazul LUI.
Si este cruzime sa ii interzici partenerului de viata ceva ce tu cunosti si cunosti si cit de fericit te face. Aici este diferentza.
Intre a stii si a nu stii ce interzici. Un copil iti schimba abordarea asupra "implinirii" - sau poate nici asta nu crezi?! Iar noi vorbim de abordare din partea unui om care este deja parinte. Si care probabil n-ar putea sa conceapa sa traieasca fara fiica-sa.
Nu e nici o arogantza - e un prag pe care il treci, si de la care lucrurile se schimba.
Elise & BBLisa